Oameni fără adăpost în fața coronavirusului

UPDATE: De astăzi, 25 martie, autoritățile locale trebuie să identifice persoanele fără adăpost și să le asigure adăpostirea și îngrijirea. Este una din măsurile cuprinse în ordonanța militară nr. 3 ce tocmai a intrat în vigoare, și prima care face referire la situația acestei categorii vulnerabile. Directorul executiv al organizației Samusocial din România, Sabina Nicolae, spune că Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB) poate gestiona situația: are aproximativ 600 de locuri în adăposturi de noapte, la care se adaugă inițiativele private. Până la această oră, reprezentanții DGASMB nu au răspuns unei solicitări de informații pe acest subiect.

În timp ce ne umplem coșurile de cumpărături, ne spălăm des pe mâini și ne îndemnăm reciproc să #stămacasă, o parte din populația României n-are cum să ia parte la această mobilizare generală. În condițiile crizei COVID-19, oamenii fără adăpost rămân, treptat, și fără puținele ajutoare de care aveau parte până mai ieri.

De luni, 16 martie, și cel puțin până la sfârșitul lunii, Samusocial și-a închis centrul de zi pentru că n-avea măști și dezinfectanți și risca astfel sănătatea echipei și a celor 1.800 de beneficiari anuali. Și directorul executiv al Fundației Parada din București, Ionuț Jugureanu, se teme că centrul lor de zi nu va supraviețui, pentru că evenimentele pe care le aveau s-au anulat, firmele care-i susțin vor rămâne, treptat, fără resurse, și vor avea alte priorități în continuare. Asociația CARUSEL a încheiat, în noaptea de duminică spre luni, activitatea la Adăpostul de Noapte Odesa, pe care l-au primit în administrare în urma unei înțelegeri cu Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB).

N-au mai putut continua, spune directorul executiv CARUSEL, Marian Ursan, pentru că el și colegii săi erau rupți de oboseală după ture prelungite. În ultima noapte, în care s-au ocupat de cazarea a 78 de persoane fără adăpost, Marian a fost de tură împreună cu șase colegi. Pentru următoarele două săptămâni, cei de la DGASMB vor prelua activitatea adăpostului, dar după aceea nu se știe ce se va întâmpla. 

Rămân să gestioneze situația direcțiile de asistență socială, însă acestea ar putea fi copleșite curând, în condițiile în care trebuie să se ocupe și de cei aflați în carantină sau izolare. În 2010 erau 5.000 de persoane fără adăpost doar în București, potrivit unei statistici publicate de organizația Samusocial din România, însă cifrele oficiale și recente lipsesc.

În Statele Unite sau Marea Britanie, situația persoanelor fără adăpost devine o prioritate în contextul actualei crize. Duminica trecută, guvernatorul Californiei, Gavin Newsom, a anunțat că acestea trebuie adăpostite de urgență în hoteluri și în 450 de rulote achiziționate în ultimele zile de autorități.

Potrivit LA Times, jumătate dintre americanii fără adăpost trăiesc în California, și tot acolo au fost raportate o cincime din cazurile de infecții cu noul coronavirus. În Marea Britanie, parlamentarul liberal democrat Layla Moran a cerut rechiziționarea unor spații de birouri goale, care să fie folosite pentru găzduirea celor care dorm acum pe străzi. Acest segment de populație va fi „afectat în mod disproporționat” de răspândirea COVID-19, a avertizat Moran. Dincolo de rațiuni pur umanitare, lipsa de preocupare față de acești oameni ne-ar putea costa pe toți, avertizează medicii: odată infectați, aceștia pot împrăștia mai departe virusul în comunitate.

Sociologul Dani Sandu spune că, prin permiterea unor pungi de marginalizare socială extremă, ne expunem cu toții mai mult la boli, tocmai pentru că e o problemă pe care o ignorăm de foarte multă vreme. „În cazul în care începe să se transmită virusul ăsta în rândul claselor sociale de jos, ai o foarte mare probabilitate să nu poți să controlezi deloc răspândirea virusului. Pentru că sunt oameni care în general nici nu au mijloacele de informare, nu au eficacitatea necesară de a se informa de la instituții, nu au încredere în ele și sunt deseori mai predispuși la boli. (…) Un moment de acest tip este precum o scadență pentru incapacitatea noastră de a scoate oameni din sărăcie.”

Până în prezent, niciun reprezentant al autorităților din România n-a vorbit despre situația persoanelor fără adăpost în contextul de azi. 

„Deocamdată, la nivel psihologic, la ei a pătruns mai puțin psihoza care ne-a cuprins pe toți ceilalți. Ei sunt oarecum învățați să trăiască de azi pe mâine, să n-aibă așteptări mirobolante. Din punctul ăsta de vedere, sunt pe linia de plutire, nu sunt încovoiați.” – Ionuț Jugureanu (Fundația Parada)

„Oraș mort. Intervenții artistice anulate. Proiecte amânate. Finanțări… Dar cine se preocupă azi dacă o asociație care se ocupă de persoane fără adăpost va supraviețui sau nu? De cealaltă parte, cei fără resurse devin și mai precari, mai vulnerabili, mai fragili”, scria luni pe Facebook Ionuț Jugureanu de la Parada, care se ocupă de copiii străzii din București din 1996 încoace.

La centrul de zi sunt între 10 și 30 de oameni zilnic: sunt copii și tineri care vin să mănânce, să facă un duș, să-și schimbe hainele, să primească consiliere socială și psihologică sau mame care primesc lapte praf și scutece. „Pe an avem cam 300 de beneficiari de toate vârstele: de la bebeluși la copii ai străzii care acum pot avea și 40 de ani.”

Unii dintre ei trăiesc din cerșit, iar acum, pe măsură ce tot mai mulți oameni rămân acasă, nu mai au la cine apela, spune Ionuț. Alții trăiesc din mici joburi ocazionale pe care le făceau la unul și la altul și care acum au dispărut. Și, spre deosebire de grosul populației, bineînțeles că nu au la îndemână rezerve. „Câteva zile pot să-i lase într-o situație foarte nasoală”, spune el. 

Centrul și-a luat toate măsurile de igienă și rămâne deschis, chiar dacă se anunță vremuri grele. Activitățile cu copiii, inclusiv evenimentele programate, au picat în ultimele zile: printre ele, un turneu în Italia și un spectacol la British Council. Structura în sine a organizației e destul de fragilă în momentul de față, spune directorul executiv al Parada: „Noi aveam și finanțări din CSR. Și pe astea societățile și le deduc din impozitul pe profit. Cum nu mai mișcă nimic sigur, n-o să mai aibă profit și n-o să mai facă sponsorizări. O să fie un dezastru pe termen destul de scurt. Nu văd soluții.”

În situația în care se va declara carantină la nivelul Bucureștiului, are în vedere să identifice persoane care nu au unde sta și să le ofere posibilitatea să se refugieze în centrul de zi. În acest caz, vor avea nevoie de lucruri elementare: pături, mâncare și altele de strictă necesitate. 

La Samusocial veneau între 20 și 30 de oameni în fiecare zi. Odată cu încetarea activității din centru și a echipei mobile, aceștia rămân fără un loc în care puteau sta de vorbă cu un consilier social și în care primeau medicamente și un loc în care se puteau spăla. 

„Nu putem risca să-i strângem și nu putem risca sănătatea echipei”, spune directorul executiv al Samusocial din România, Sabina Nicolae. Organizația făcea achizițiile periodic, în funcție de banii veniți din sponsorizări. Acum două săptămâni însă au căutat cu disperare mănuși și măști și n-au mai găsit nicăieri. N-au găsit nici dezinfectanți mai puternici cu care să poată curăța spațiul.

Resursele lipsesc „pentru că ne-a lovit pe toți pe nepregătite. N-am avut timp să facem stocuri nici de alimente. La firmele de unde cumpăram n-am mai găsit. Am intrat într-o situație în care ne descurcăm greu.” Activitatea Samusocial depinde de companii care și-au închis porțile sau care nu mai funcționează la parametri normali. „Or, în condițiile în care ni se sistează acest ajutor privat automat nici noi n-avem ce să facem”, spune ea. 

Marian Ursan de la CARUSEL e încă năucit de oboseală, după ultima noapte în care el și colegii săi au gestionat Adăpostul Odesa, ce ține de DGASMB. Acum o săptămână, cei de la Direcție le-au cerut să continue activitatea, însă n-au mai reușit. „Suntem morți de oboseală, suntem încărcați de tot felul de lucruri, efectiv nu mai puteam. În ultimele săptămâni am tras de noi să ne ducem până la capăt angajamentul.” 

În curând vor relua activitatea unității mobile, care va include și un duș mobil pentru cei care au nevoie. „Vom întări mesajele legate de cum să avem grijă, nu neapărat pe coronavirus, ci în general”, spune Marian.

La Timișoara, Direcția de Asistență Socială are un centru pentru persoane fără adăpost care găzduiește în momentul de față 38 de oameni. Cei care-i îngrijesc poartă măști, mănuși și dezinfectează întruna spațiul. Angajații încearcă să-i țină cât mai mult înăuntru pe beneficiari și-i lasă „cel mult cinci minute până la magazin, dacă au nevoie”, spune asistenta socială Adina Suciu. E însă tot mai greu să-i convingă, explică ea: „De ieri nu putem să-i ținem în frâu, se enervează, fac crize de nervi și pleacă, că ei doresc să iasă afară. «Cum de nu-i lăsăm afară?». Ei iau în râs COVID-19, că «nu există» și că ei nu vor să stea în centru, ei vor să plece. (…) Nu poți să-i faci să înțeleagă. Dar nu putem să-i ținem nici cu forța. Dacă doresc să plece, pleacă.”

La Cluj, în centrul social de urgență sunt cazate 45 de persoane, iar alte 50 sunt în centrul de găzduire temporară din oraș. Și aici s-au luat măsuri de limitare a ieșirilor din incintă și de prevenire a îmbolnăvirilor, spune directorul centrului, Alexandru Ploscar. „În limita locurilor disponibile, primim persoane și ele au unde sta. În Cluj nu prea avem persoane care să stea pe stradă.” 

Am încercat să aflăm și situația de la Iași, însă la numerele de telefon afișate pe site-ul Direcției de Asistență Socială n-a răspuns nimeni în cursul zilei de ieri. 

Sabina Nicolae, de la Samusocial, spune că, în actualele condiții, autoritățile ar trebui să stabilească niște puncte în care să împartă mâncare celor care sunt în situația asta. La rândul lor, bucureștenii îi pot ajuta cu aceleași lucruri ca până acum: să le doneze haine curate, alimente neperisabile sau bani.

„Atunci când ne deplasăm am putea ca, dincolo de gândurile noastre legate de ce trebuie să facem în ziua respectivă, să ne aruncăm privirea în stânga și în dreapta și să încercăm să-i observăm și pe oamenii de pe stradă. E clar că fiecare le are pe-ale lui, prioritățile și grijile lui, dar e important să ne uităm și după astfel de oameni”, spune Marian Ursan. 

Mâncarea rămâne cea mai importantă, spune și Sabina: „I-am ajuta dacă le-am da hrană. Când ne ducem la cumpărături, în drumul spre casă, dacă-i vedem, să le dăm din proviziile pe care le strângem. Mâncare neperisabilă: biscuiți, conserve, pâine, ceva ce poate fi mâncat în orice condiții.” 

L-am întrebat pe Ionuț cum se simt beneficiarii lor în perioada asta, în care cei mai mulți dintre noi sunt doborâți de știri. Mi-a zis că „deocamdată, la nivel psihologic, la ei a pătruns mai puțin psihoza care ne-a cuprins pe toți ceilalți. Ei sunt oarecum învățați să trăiască de azi pe mâine, să n-aibă așteptări mirobolante. Din punctul ăsta de vedere, sunt pe linia de plutire, nu sunt încovoiați.”

Și Sabina spune că ei nu se panichează la fel de tare ca noi într-o perioadă cum e asta. Au trăit toate fricile noastre de acum și au devenit mai echilibrați și mai încrezători în ei decât suntem noi acum. „Nu e simplu să-ți cauți un loc în care să dormi în fiecare seară, nu e ușor să obții hrană în fiecare zi. Nu au același ritm de viață ca noi. În afară de asta, ei nici nu proiectează viitorul în niciun fel, ei chiar trăiesc ziua de astăzi. Nu-i sperie viitorul, fiindcă pentru ei viitorul ca noțiune nici măcar nu există.” 

Nicoleta Rădăcină a contribuit la documentarea acestui articol.