Oamenii noi

La protestele din noiembrie care au urmat incendiului din Colectiv oamenii au cerut o clasă politică curată, bazată pe meritocrație. A fost pentru prima dată când, după ieșirea oamenilor în stradă, un guvern politic a căzut și un guvern tehnocrat a venit la putere.

Și-n prima linie a Guvernului, dar și-n a doua au ajuns oameni noi. Vin din societatea civilă, din mediul de afaceri și chiar din lumea care a ieșit în stradă. I-am întrebat pe 16 dintre secretarii de stat și consilierii, care pentru aproximativ 12 luni și-au dat o șansă în sistemul public, cine sunt și de ce au făcut-o.

---

Valeriu Nicolae, Consilier de stat pentru Incluziune socială și drepturile omului, Cancelaria Primului Ministru 

Valeriu Nicolae, 45 ani, își petrece diminețile din fiecare week-end în Ferentari, unde alături de soție și fiul său, prieteni și cunoscuți, ajută câțiva zeci de copii care locuiesc în sărăcie extremă să citească, să rezolve exerciții de matematică, să-și facă temele pentru școală. Totul se întâmplă în Clubul de educație alternativă din școala nr. 136, pe care Nicolae l-a fondat în 2010, un proiect al fundației Policy Center for Roma and Minorities, pe care o crease cu doi ani în urmă. În zilele de școală, Clubul funcționează ca after-school, unde copiii lucrează la teme, dar învață și să joace teatru, să cânte sau să danseze. [Citești aici o poveste din DoR #21 despre cum funcționează clubul.]

Din 2013, Nicolae a devenit director regional pe advocacy la World Vision, la Bruxelles, unde se ocupa de refugiați, drepturile copiilor și relația cu guvernele și organizațiile interguvernamentale.

Nicolae spune că a acceptat decizia a de a veni în Cancelaria primului-ministru ca să lucreze „cu unii dintre oamenii super-deștepți și de a învăța administrație publică”, dar și pentru șansa de a face lucruri din interiorului sistemului public, despre care crede că are nevoie de reformă pe baze meritocratice.

Nicolae vrea ca din poziția de consilier al premierului pe incluziune socială și drepturile omului, să piloteze câteva programe care să ajute la prevenirea abandonului școlar folosind sportul ca instrument de a-i atrage pe copii la școală, accesul la identitate a tuturor ( pentru copii și adulți foarte săraci care nu au cărți de identitate), școala ca motor de incluziune socială, re-inserția delicvenților in societate. „Mi-am propus să aduc perspectiva oamenilor foarte săraci în cercurile decidenților, să mă opun ideilor în care nu cred și să încerc să conving oamenii pe care-i respect de ideile mele”.

---

Sînziana Dobre, Director de cabinet la Ministerul pentru Consultare Publică și Dialog Civic

Sînziana Dobre, 36 ani, a lucrat din 2007 la Centrul de Resurse pentru Participare Publică (CeRe), organizație care susține grupuri de cetățeni sau ONG-uri să-și facă vocea auzită în fața autorităților publice. În ultimii trei ani, Dobre a lucrat la campania „Nu aștepta super eroi”, care a încercat să transforme Primăria și Consiliul General București în instituții mai deschise pentru cetățeni. Spre exemplu, după presiunea campaniei, consilierii generali și-au făcut publice datele de contact și sala de ședințe a Consiliului General a fost redeschisă pentru cetățeni.

Dobre a muncit în ONG-uri de la 14 ani, de când a început să facă voluntariat în Proiectul PALTIN, care crea și susținea consilii locale ale copiilor și tinerilor în toată țara. În timp ce era studentă la Științe Politice, a lucrat la CENTRAS – un centru de resurse pentru ONG-uri.

A decis să accepte invitația ministrului Violeta Alexandru și a secretarului de stat Mihai Lisețchi (ambii veniți din societatea civilă), pentru că „oferta era irezistibilă”. Venită la sfârșitul lui ianuarie la minister, se ocupă de relația cu ONG-urile. „Era același domeniu, lucrând însă din interiorul sistemului și cu posibilitatea de a avea, prin mandatul ministerului, un impact mult mai mare”, spune ea, „alt lucru care a cântărit în decizia mea a fost dorința de a cunoaște cum se lucrează în administrație”.

Dobre crede că ministerul pentru consultare publică și dialog civic, nou format în acest Guvern, este un rezultat direct al tragediei de la Colectiv. „Colectiv a fost și un semn al unei disfuncționalități a societății. Un simptom a fost reacția autorităților – depășite de așa o grozăvie și incapabile să coopereze între ele, și care ulterior au luat niște decizii cu un impact major care nu par să fi luat în calcul impactul asupra societății (cum ar fi restrângerea concertelor și închiderea teatrelor)”.

---

Simona Adam, Consilier pentru Incluziune socială și drepturile omului, Cancelaria Prim-ministrului

Simona Adam, 25 ani, lucrează în departamentul de incluziune socială și drepturile omului, în echipa lui Valeriu Nicolae, căruia i-a răspuns în mai puțin de trei secunde că acceptă noul job de la Guvern, tocmai pentru că „am fost la toate protestele din ultimii patru ani și vreau ca data viitoare când o să protestez să știu că am făcut tot ce am putut, oricât de grea este aventura asta”.

Absolventă de Studii Economice și Științe Politice, Adam a lucrat în zona bancară, în echipa de Corporate Social Responsability (CSR) a Băncii Comerciale Române, la Microsoft, unde a coordonat un program pentru studenți și în Fundația SynergEtica, perioadă în care, printre altele, a predat educație civică câtorva elevi din Ferentari.

„Mă ajută că am copilărit la țară și că fac voluntariat în Ferentari; înțeleg unele probleme de la firul ierbii – de la școala fără încălzire centrală și cu toaleta în fundul curții, până la micile acte de discriminare, care, din motive care mă depășesc, ni se par normale”.

---

Maria Besnea, Consilier personal al Ministrului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri

Pe Maria Besnea, 29 de ani, a interesat-o dintotdeauna traiul într-un sistem dat de reguli, ce anume le influențează, cum se iau deciziile și cum pot fi schimbate. A crescut în Constanța, unde prin faptul că de mică privea marea își dădea seama că „dincolo de orizont există alte lumi care o influențează pe cea în care trăim”.

Tatăl ei lucra pe mare și „aducea acasă povești din lumi pe care cei din jur nu le credeau posibile pentru că nu aveau acces la ele”, spune Maria. O interesau diversitatea și faptul că orice sistem poate fi schimbat dacă se creează o masă critică. O parte din lumea povestită de părinți a descoperit-o în taberele în care a plecat ca elevă în Austria, Germania, Marea Britanie. Studiile care au urmat – la Facultatea de Științe Politice din București și la Madrid printr-o bursă Erasmus  – au ajutat-o să construiască ce căuta: un univers teoretic pe care se baza lumea.

După facultate, Maria voia o carieră în diplomație, dar a urmat un stagiu de practică la Petrom pe responsabilitate socială și a continuat să lucreze acolo timp de șapte ani. A putut să pună în aplicare ce învățase în facultate, cu rezultate care aveau impact social și puteau schimba vieți. Se ocupa de comunicare externă și internă, coordona proiecte naționale de mediu, sănătate și educație, a cunoscut societatea civilă și a încercat să transpună în practica de zi cu zi a organizației principii de dezvoltare durabilă. Mariei i se pare important ca o companie privată să dea ceva înapoi societății. A continuat încercarea de implicare în comunitate și la UniCredit Bank, unde se ocupa de sponsorizări corporative. A plecat de acolo în mai puțin de un an, în februarie 2016, pentru postul de consilier personal al ministrului Economiei, care îi oferea „un alt tip de experiență, într-un mediu cu o deschidere mai mare”.

La minister lucrează la prioritățile strategice din actul de guvernare curent, dar proiectul specific pentru care a fost numită va fi făcut public cel mai probabil începând din luna aprilie. Până la sfârșitul mandatului vrea să vadă eforturi pentru obiective strategice comune și un liant între mediul privat și public „în care interesul comun să primeze mandatelor temporare sau intereselor de profit imediat”.

---

Andrei Popescu, Secretar de Stat la Ministerul Tineretului și Sportului

Înainte de minister, Andrei Popescu, 39 ani, a lucrat tot într-o instituție publică, dar toată lumea îl știe mai aproape de lumea organizațiilor neguvernamentale decât de cea a autorității publice. În 1999, pe când era student la Academia de Studii Economice și reprezentant al Asociației Studenților Europeni, o amică, care tocmai pleca să studieze în afară, l-a întrebat dacă nu ar vrea să-i preia jobul de la asistent manager într-o agenție de stat care administra un program european de învățare. Programul Grundtvig ajuta adulți din școli, instituții publice, universități, organizații caritabile sau grupuri comunitare, care nu mai erau înscriși în nicio formă de educație, să învețe în continuare, de la limbi străine, educație parentală până la implicare în proiecte artistice și culturale. Atunci  i s-a dărâmat prejudecata că adulții nu pot să mai învețe după ce ies din școală sau că nu mai pot fi creativi după o anumită vârstă. După Grundtvig, tot la Agenția Națională pentru Programe Comunitate în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), a coordonat, din 2006, programul european Tineret în acțiune (TiA).

TiA oferea finanțări proiectelor care ajută organizațiile de tineret să se dezvolte prin educație non-formală, de la schimburi de experiență în alte țări europene până la învățarea unor metode non-formale ca improvizația prin teatru, biblioteca vie, dezbaterea sau cafeneaua publică. Popescu spune că, după șapte ani de program, a simțit că a construit o comunitate a ONG-urilor de tineret, dar și progrese de mentalitate. „Teatrul forum sau cafeneaua publică erau metode extrem de inovative prin 2007-2008, acum sunt oameni care spun «Iar cafenea publică? Lasă, că asta s-a fumat», ceea ce mă bucură, înseamnă că dacă «s-a vulgarizat» treaba asta, nu doar noi, dar și noi ne-am făcut treaba”.

Apropierea de tinerii din organizații din TiA a făcut ca, la începutul lui noiembrie 2015 – când circulau online liste cu oameni care ar trebui să facă parte din viitorul guvern tehnocrat – numele lui să apară ca posibil ministru al Tineretului și Sportului. Doi tineri cu care lucrase i-au scris pe Facebook să-l întrebe dacă e de acord să facă lobby virtual ca el să devină noul ministru. Inițial a râs și le-a zis că nu. Colegii din Agenție l-au întrebat însă „de ce nu acceptă?”. Așa că, la scurt timp, le-a răspuns celor care îl propuseseră: „ De ce nu?”. L-a surprins și pe el răspunsul, mai ales că într-o discuție în familie cu câteva zile în urmă, despre cine sunt cei care ar trebui să facă un pas în față și să intre în noul guvern ca să schimbe lucruri, Popescu le spusese alor lui că nu și-ar dori să se implice, ar vrea să pună viața personală pe primul plan.

Lobby-ul virtual s-a transformat într-o petiție online, pe care au semnat-o în câteva zile aproximativ 1.000 de oameni și au susținut-o 113 ONG-uri, dar și o pagină de Facebook „Susțin Andrei Popescu”. Lui Popescu, care privea din spatele ecranului, i se părea incredibilă toată mobilizarea.

Premierul Dacian Cioloș a desemnat-o pe Elisabeta Lipă, președinta Federației Române de Canotaj, ministru al Tineretului și Sportului. Aceleași grupuri care luptaseră online pentru Popescu au cerut numirea lui ca secretar de stat și au trimis scrisori de susținere la Președinție, Cancelaria Guvernului și minister. La câteva zile după numire, Lipă l-a ales secretar de stat responsabil pentru zona de tineret. Aici va încerca să afle cât mai bine nevoile tinerilor din România, fie că e vorba de educație, sănătate, piața muncii sau antreprenoriat. Toate acestea trebuie transmise mai departe către ministerele care au cu adevărat rol în transformarea nevoilor în măsuri: Muncii, Educației, Sănătății sau Agriculturii. Pentru cei care l-au susținut să ajungă în guvernul post-Colectiv, scrie pe pagina de Facebook un rezumat zilnic a ceea ce a făcut în noul job, „un exercițiu de comunicare și imagine transparentă, dar și unul terapeutic pentru că te eliberează și te setează pentru ziua următoare.”

---

Vlad Voiculescu, director de cabinet al ministrului Finanțelor

Vlad Voiculescu, 32 ani, este inițiatorul unui grup informal de români care, în perioada 2008-2013, transportau medicamente pentru bolnavii din cancer, din Austria în România. Avea 25 de ani și muncea într-o bancă din Viena când a aflat că-n țară bolnavii de cancer nu-și găsesc citostatice, fie pentru că se găsesc extrem de rar, fie pentru că sunt extrem de scumpe. Avea des drumuri spre București, așa că a decis să caute pacienți și să le cumpere medicamente, uneori chiar din economiile sale. Despre cum a reușit să convingă și alți prieteni, amici sau chiar necunoscuți să-l ajute, s-a făcut anul trecut și un documentar, Rețeaua citostaticelor. La Brănești (Dâmbovița), satul natal din care a plecat după liceu, organizează anual, alături de Melania Medeleanu, MagiCAMP, o tabără de vară pentru copiii bolnavi de cancer.

Voluntariatul ăsta l-a făcut în pauzele de la muncă sau după cele opt ore pe care și le-a petrecut zilnic la Erste Group Bank Viena, unde a fost vicepreședinte în Direcția de Finanțări de Proiecte de Infrastructură.

Postul de director de cabinet al ministrului Finanțelor l-a acceptat pentru că a fost invitat de un guvern tehnocrat, dar și pentru că oamenii importanți pentru el sunt în țară. Voiculescu spune că până acum sectorul public n-a fost o opțiune tocmai pentru că nu crede că are stomac pentru politică. „Pentru mulți din generația mea, care au văzut deja ce înseamnă lucrul în mediul privat și au atins un oarecare grad de confort material, provocarea este să își găsească misiunea, sa găsească locul acela în care munca ta să conteze cu adevărat. Asta m-a îndemnat către acțiunile de voluntariat, ăsta a fost, cred, impulsul și acum”.

Voiculescu n-are o agendă proprie cu care a venit la minister. Vrea doar să nu piardă nimic din cele zece luni rămase. Ca director de cabinet, Voiculescu coordonează echipa de opt consilieri ai ministrului Finanțelor Anca Dragu.

---

Claudiu Vrînceanu, Secretar de Stat pentru IMM-uri și mediul de afaceri în Ministerul Economiei

În decembrie anul trecut, Claudiu Vrînceanu, 31 de ani, împlinea două luni de când era tată și luase o pauză de la planurile de schimbare pe care le avea pentru industriile creative și antreprenoriale, zone pe care le acoperea ca redactor-șef la Wall-street.ro. Când ministrul Economiei l-a sunat ca să îi propună funcția de Secretar de stat pentru întreprinderi mici și mijlocii și mediul de afaceri, asta l-a făcut să vrea să iasă din zona de confort.

În cei 10 ani de când lucra în presa online de business, Vrînceanu a tot încercat să ajute mediul de afaceri: să scrie despre proiecte cu potențial de dezvoltare economică, dar și să ușureze dialogul între întreprinderi mici și corporații.

Vrînceanu a avut de-a face cu hățișurile birocratice cu care se confruntă micii antreprenori încă din liceu, când a trebuit să se ocupe de o afacere de familie. A simțit ce înseamnă să stai la coadă pentru tot felul de acte sau să plătești taxele la stat pe 25 ale lunii. De două ori pe lună se vedea cu un contabil și se gândea: „Wow, ce înseamnă să știi o meserie, să ai o sursă constantă de venituri și să fii apreciat în comunitate”. A înțeles ce înseamnă să conduci o afacere, a studiat Relații Economice Internaționale la ASE, dar a preferat apoi să facă jurnalism de business și să implementeze un mod de organizare intraprenorial într-un grup media. Astfel echipa a crescut de la doi la 18 oameni de media care au creat conținut exclusiv și au organizat împreună peste 50 de evenimente de business, majoritatea axate pe antreprenoriat și inovație.

Sunt patru zone pe care se concentrează în mandatul de secretar de stat la Economie, „deși tentația e să fie mai multe”: educația, accesul la finanțare („Vrem să creem un cadru pentru a încuraja investițiile în startup-uri tehnologice din prima fază de dezvoltare a lor”), debirocratizarea și internaționalizarea firmelor românești („Ministerul va crea un organism cu două obiective mari: inward și outward – atragere de investitori străini și stimularea antreprenorilor să deschidă piețe în străinătate”)

Primele zile la Minister au coincis cu perioada în care inspectorii ISU închideau spații după spații fără autorizații de funcționare. Vrînceanu și echipa sa le-au sărit în ajutor antreprenorilor privați (s-au întâlnit cu ei și le-au pus la dispoziție juriști) și are sentimentul că a inițiat un dialog cu ei în numele ministerului. „Mai trebuie ca oamenii din privat să se implice mai mult decât au făcut-o înainte. E nevoie, așa poți măsura și încrederea mediului privat în administrația publică. Prin acțiuni concrete, prin oameni buni care se implică.”

---

Mihai Ghyka, Secretar de Stat în Ministerul Culturii

Înainte de prăbușirea regimului comunist, Mihai Ghyka, 44 de ani (descendent al ultimului domnitor al Moldovei, Grigore Ghica, mai exact stră-stră-strănepotul lui) a emigrat în Canada, unde a lucrat ca spălător de vase, apoi într-o companie de distribuție și într-o societate de construcții, în departamentul de marketing.

Când s-a întors în țară, își dorea să învețe și să ajute România să arate mai bine. S-a angajat ca analist financiar la Bergenbier (pe atunci Interbrew). Și atunci, ca și acum, crede că firmele private dau o mare șansă de a crește într-un mediu sănătos, cu respect pentru oameni și pentru banul câștigat din greu, banul muncit.

A fost, pe rând, manager general și președinte al Consiliului de Administrație Bergenbier, după care director comercial pe segmentul rezidențial al Vodafone România în 2011. Doi ani mai târziu, după ce a mai predat între timp la diverse școli de business, și-a deschis propria firmă de consultanță de marketing, Dalprincipe, de la care a luat o pauză pentru funcția de secretar de stat în Ministerul Culturii, prima funcție publică „full time”. Înainte de asta a condus timp de patru ani Consiliul Administrației Fondului Cultural Național, unde avea prioritatea de a sprijini debutul unor proiecte culturale.

A intrat în echipa noului ministru „adus de valul străzii”, din niște motive simple: vrea să ajute spațiul cultural al României și îl știe pe Vlad Alexandrescu prin ce a făcut ca profesor și cum a condus Ambasada României la Luxemburg. În plus, e un post într-un guvern apolitic, pe o perioadă determinată: un an în care poate lăsa niște direcții de urmat pentru viitorul guvern.

Ca secretar de stat, prioritatea sa cea mai mare, ca și a ministrului Culturii, spune el , este să se asigure de prezervarea patrimoniului național. În prezent el și echipa ministrului lucrează, printre altele, la o strategie culturală pe următorii cinci ani și la o inițiativă de modificare a Legii nr. 422, prin care deciziile Comisiei Naționale a Monumentelor Istorice să aibă caracter obligatoriu pentru ministru și pentru edili, nu ca în prezent, când au rol doar de aviz consultativ. (Actualizare: Guvernul a adoptat un act normativ în acest sens miercuri, 27 ianuarie 2016.) Ghyka își dorește și eficientizarea insituțiilor aflate în subordinea Ministerului – Coresi, RADEF (ce a mai rămas din rețeaua cinematografică), CNC, Anima Film, Sahia Film, multe dintre ele rămase ca niște nume mari, dar nefuncționale în realitate.

Un an departe de firma sa de consultanță de marketing presupune un oarecare sacrificiu – e mai greu să revii în domeniu după o pauză. Dar și să alegi să rămâi în România, ca tânăr, e un sacrificiu. Dacă sunt oameni de valoare care rămân aici și pun umărul ca să ajute, cum s-a întors și el din Canada, e cu mult mai frumos. Crede că asta e datoria lui și a acestor persoane – să facă România să arate mai bine, ceea ce, asemenea protestelor din noiembrie față de corupția clasei politice, alimentează dorința lui Ghyka de a urma „o cauză onestă, corectă și neorientată înspre ceva”.

---

Sorana Baciu, Secretar de Stat în Ministerul Economiei

După ce a lucrat ca expert guvernamental în Consiliul pentru Coordonare Economică, Strategie și Reformă între ‘92 și ‘95, Sorana Baciu a făcut un masterat în Canada și un internship la Merril Lynch în New York cu dorința de a reveni în țară mai bine pregătită și de a începe o reformă administrativă. Dar s-a întors la Guvern într-o perioadă de restructurări și i s-a spus că era overqualified. Și-a găsit rapid loc în mediul privat (a lucrat în poziții de management și middle management în companii private, dar și la Romgaz), dar i-a părut rău pentru că îi plăcea domeniul foarte mult, iar reforma administrativă în companiile din România a rămas un obiectiv al ei.

Pentru postul de secretar de stat la Ministerul Economiei Baciu, 47 de ani, a luat o pauză de la activitatea de consultanță, de la asociația de femei din business pe care o conduce (Professional Women Network Romania) și de la poziția de membru în Consiliul de Administrație al Romgaz. Crede că poate contribui la îmbunătățirea felului în care sunt administrate companiile de stat din portofoliul Ministerului. Pentru ea obiectivul principal e reforma în administrarea companiilor de stat, de la management performant, consiliu de administrație și comitete funcționale, „astfel încât companiile de stat să fie administrate ca unele private, în ceea ce privește performanța și etica în afaceri.”

E ce s-a întâmplat cu Petrom, unde Baciu a fost director de strategie și relații cu investitorii din 2007 până în 2014 și pe care o dă exemplu de fostă companie de stat transformată cu succes într-una privată, cu management performant.

A mai lucrat ca director financiar și vicepreședinte la Porsche Bank România, director al departamentului de strategie de afaceri al ING România și știe ce presupune performanța într-o organizație: „o funcție între obiective clare, capabilități și motivare”.

Reforma administrativă trebuie să vină cu soluții și pentru o motivare financiară mai bună în instituțiile de stat. Primul exemplu pe care Baciu îl dă e Ministerul Economiei, unde a fost surprinsă să găsească profesioniști, deși funcționarii de aici au printre cele mai mici salarii din sistem: „E un cerc vicios de la angajare până la salarizare. Trebuie regândit tot sistemul, redimensionat astfel încât să permită recompensarea adecvată a specialiștilor, dar să fie sustenabil pentru bugetul de stat.”

Baciu își privește misiunea ca pe o provocare, dar e convinsă că se poate produce schimbarea în lunile rămase din mandat, că e posibil „un mod de lucru bazat pe profesionalism, pe competență și cu obiective foarte clare”.

La sfârșitul acestui mandat i-ar plăcea ca cei care lucrează la stat să aibă încredere în ei fără să fie blocați de reglementări și să vadă mult mai mulți tineri calificați în administrația publică.. „Până la urmă guvernul este managementul unei țări și toți ne dorim un management funcțional în companiile în care lucrăm. De ce nu ne dorim și ca managementul țării să fie performant?”

---

Andrei Rus, consilier pe cinematografie al Ministrului Culturii

Critic de film și lector universitar la UNATC, Andrei Rus, 30 de ani, crede că activitatea lui dincolo de predat, prin Film Menu (revista de critică de film pe care Rus o coordonează de șase ani) și serile cu proiecții, „a constituit întotdeauna un fel de rezistență activă” într-un mediu în care nu se regăsea și pe care îl voia schimbat. „Ani de zile am crezut că, încet-încet, prin exemplul unor evenimente pe care le organizez împreună cu alți oameni, pot să schimb atmosfera și mediul de acolo”.

Cu aceeași dorință, dar fără prerogativele necesare pentru schimbarea dorită l-a găsit telefonul noului ministru al Culturii într-o duminică seară de noiembrie. Pe Rus l-a surprins că cineva care reprezintă o autoritate din punct de vedere ierarhic l-a contactat pe el pentru un post de consilier al ministrului Culturii. De asta a acceptat pe loc.

La fel de sigur a fost când Vlad Alexandrescu l-a întrebat care crede că sunt problemele care trebuie rezolvate: legea cinematografiei și modificarea regulamentului de funcționare a CNC.

Rus vrea să schimbe legea cinematografiei pentru că, în afară de finanțarea de proiecte, i se pare că nimic altceva din sistemul filmului românesc nu atinge standardele dorite: „Ce nu funcționează deloc în România acum e ce faci cu filmul pe plan național după ce îl realizezi. N-ai infrastructură, deci n-ai săli de cinema. N-ai un program de revitalizare a sălilor și de programare propriu-zisă, de curatoriat. Nu ai un program de educație cinematografică în școli, de sprijinire a cinefiliei. Dacă cineva din Zalău sau Bârlad vrea să facă un cineclub sau niște proiecții, (…) n-are niciun fel de program care să-l sprijine. Nu ai un program coerent de traducere de cărți. El nu are cu ce să-și țină cursurile la facultate în limba română. Nu ai centre audiovizuale în țară, unde să mergi să iei un DVD cu filme.”

Andrei Rus nu știe cât va reuși să facă în aceste 12 luni, dar speră ca măcar să le poată începe. Să ajute, printre altele, la transparentizarea organizării RADEF (Regia Autonomă de Distribuție și Exploatare a Filmelor „RomâniaFilm”), Sahia Film și CNC (unde a ajuns recent, din partea Ministerului, ca membru în Consiliul de Administrație).

La sfârșit de 2016, când va părăsi funcția de consilier al ministrului, Andrei Rus ar vrea să vadă mai mulți oameni noi în sistem, cineaști care să fie implicați și să lucreze împreună, așa cum o făceau, la rândul lor, cei din așa numitul „nou val” al cinematografiei. I se mai pare important ca toate proiectele să înceapă într-un mod coerent, pentru ca orice ministru care va veni în locul lui Alexandrescu să le poată continua.

„Cinematografia în general cred că n-a prezentat un mare interes (n.r. pentru politicieni), cred că pur și simplu n-au demarat lucruri pentru că nu era destul de interesant. Ce ne propunem în scurta perioadă petrecută la minister este ca o parte dintre proiecte să le finalizăm, iar pentru cele care nu vor putea fi implementate în aceste luni e important să construim structuri atât de solide încât oricine va veni ulterior la minister să nu aibă motive să nu le continue. Până la urmă, pentru orice om politic e important să fie în funcție atunci când un proiect e finalizat și poate culege laurii. Vlad Alexandrescu nu are de ce să simtă o astfel de presiune și atunci își poate permite să pună pe picioare aceste proiecte, cu conștiința faptului că următorii miniștri vor beneficia de vizibilitatea oferită de finalitatea lor. Până la urmă, important e să reușim să construim lucruri pentru cinematografie.”

---

Cristian Ghinea, Consilier de stat pe afaceri europene în Cancelaria Prim-ministrului

La protestul din prima marți a lui noiembrie, înainte de căderea Guvernului, Cristian Ghinea, 38 ani, era în fața Guvernului, alături de zeci de mii de bucureșteni care cereau plecarea lui Ponta și venirea unei clase politice mai curate. A fost la toate protestele din ultimii patru ani și, în paralel, din postura de ONG-ist a fost atent la reforma justiției și alte tranziții ale societății după aderarea în Uniunea Europeană. Jurnalist la Dilema Veche din 1999, a studiat „Guvernare europeană”în 2007 – 2008  la London School of Economics. Când s-a întors în țară, în 2009, a înființat Centrul Român de Politici Europene, un think-tank care a cercetat, printre altele, influența Uniunii Europene asupra justiției și luptei anticorupție în România. Ghinea a publicat în 2012 cartea Eu votez DNA!, o incursiune în lumea justiției prin interviuri cu procurori anticorupție.

Când Dacian Cioloș l-a invitat să lucreze în echipa guvernamentală, fie într-un minister, ca secretar de stat, fie în Cancelaria prim-ministrului, a acceptat rapid a doua variantă. Știa că-n felul acesta va fi mai aproape de locul unde se iau deciziile la nivel înalt și-n plus îi plăcea și compania lui Cioloș. Îl întâlnise pe vremea când era comisar european pe agricultură și lucrase, alături de cabinetul său, la o reglementare europeană care a introdus o subvenție pentru oamenii care arendează terenurile agricole de care nu se pot ocupa.

Cancelaria lui Cioloș este un centru al Guvernului care-și dorește să seteze priorități și să coordoneze  ministerele. Recent, Ghinea a mediat un grup de lucru cu reprezentanți din mai multe ministere care au redactat în câteva zile normele de aplicare la legea prin care orice familie cu un venit lunar mai mic de 284 de lei primește un stimulent lunar de 50 de lei dacă-și trimite copilul la grădiniță. (Legea, bazată pe un proiect pilot al Asociației Ovidiu Ro, fusese adoptată de Parlament, dar nu putea fi aplicată fiindcă nu avea norme).  Ghinea spune că echipa lui Cioloș lucrează la pachete integrate de măsuri: pentru sărăcie rurală sau pentru încurajarea clasei de mijloc în agricultura rurală.

Despre jobul de la Guvern, Ghinea spune că „I’m having the time of my life”, chiar dacă simte uneori că se află într-o poziție frustrantă. Și el, și alții care au venit pentru zece luni din alte medii, au fost încadrați într-un „sistem foarte opac în care trebuie să te lupți cu enorm de multă energie pentru chestii mici și puțin vizibile”, spune Ghinea. „Pe de altă parte ai presiunea celorlalți care au fost la proteste. Eu aș vrea să văd mai mulți din oamenii ăia la proteste, chiar dacă sunt la Guvern. Vreau să văd că oamenii rămân în stradă și că ceartă autoritățile pentru agenda de după Colectiv, inclusiv Guvernul. Pentru că, altfel, nu e corect să fim câțiva implantați aici și restul să se întoarcă acasă liniștiți, pentru că sistemul se va schimba cu presiune, și din interior și din exterior.”

---

Cătălin Drulă, consilier pe probleme de infrastructură în Cancelaria Prim-ministrului

Inginer software, Cătălin Drulă, 34 de ani, a fost dintotdeauna interesat de mobilitatea urbană și dezvoltarea infrastucturii, precum și de inovarea tehnologică pentru o viață mai ușoară. După studiile din străinătate (Toronto și apoi Grenoble), Drulă a fondat un startup în București, după care a fost consultant pentru altele din California. Cel mai recent (la care lucra și înainte să ajungă în Cancelaria premierului) este un sistem de livrare cu drone care ar trebui să transporte vaccinuri, antidoturi, medicamente și sânge în țări subdezvoltate unde nu sunt drumuri.

„Dacă nu ai infrastructură persiști în subdezvoltare. Și acum vreo trei ani m-am întrebat, ca multă lume, de ce nu avem drumuri, de ce nu putem crea o rețea de drumuri dezvoltată.”

Atunci a ajuns pe un forum online unde se postau fotografii cu autostrăzi și șantiere, se vedea unde se lucrează și unde nu, și discutau și propuneau soluții pentru diverse probleme de infrastructură. El și alți membri din comunitate au filmat cu drona și cu avionul șantierele de pe autostrăzi, au tot făcut cereri de informații către instituții de stat și activitatea lor a început să fie preluată de presă. În primăvara lui 2015 au format Asociația Pro Infrastructură, în care Drulă era vicepreședinte.

După numirea noului Guvern, Drulă i-a trimis premierului mai multe e-mailuri în care îi spunea cum vede el problemele de infrastructură și ce soluții ar trebui implementate urgent, iar Cioloș i-a propus să colaboreze: să-și continue activitatea de monitorizare și propunere de soluții, dar într-un cadru formal, în poziția de consilier pe probleme de infrastructura în cancelaria lui.

Problemele expuse de el în mailuri sunt aceleași la care lucrează acum, împărțite în patru axe: proiecte de autostrăzi și căi ferate care ar trebui să fie în curs de construcție dar au fost blocate din diverse cauze (avize, autorizații, dispute contractuale), proiecte noi aflate în faza finală (centura Bucureștiului, metroul către aeroport, modernizări la calea ferată), o abordare mai metodică a pregătirii de noi proiecte și îmbunătățirea capacității administrative a companiilor care derulează proiecte de infrastructură (reorganizare, aduși oameni noi, schimbarea modului de lucru).

„Dacă ai un proiect prost pregătit, cum ar fi o autostradă care trece prin zone cu alunecări de teren, indiferent ce faci mai încolo, la procesul de achiziție publică, când semnezi un contract la licitație sau apoi, la derulare, nu va ieși bine.”

Construcțiile au sezoane specifice și trebuie să respecți un anumit calendar. O mare provocare pentru ei este ca în lunile de iarnă (ianuarie, februarie) să încerce să rezolve tot ce ține de birocrație ca să iasă autorizațiile de construire pentru proiecte care acum stau pe loc, și pe care să le poată demara în martie.

Deși a învățat până acum „că administrația are 145 de feluri de a spune că ceva nu se poate realiza”, Drulă e de părere că nu se poate construi ceva pe prezumția de vinovăție.„Dacă întrebi și a 146-a oară se găsește totuși un fel de a face lucrurile.”

---

Dragoș Pîslaru, Consilier de stat pe politici economice în Cancelaria Prim-ministrului

Crescut într-o familie cu tatăl inginer și mama profesoară de limba franceză, Dragoș Pîslaru, 39 de ani, a deprins o atracție pentru relațiile economice internaționale odată cu căderea regimului comunist. Avea aproape 14 ani la Revoluție și cinci ani mai târziu trebuia să dea admiterea la facultate. În ‘94, când multinaționalele începeau să fie din ce în ce mai prezente la București și se vorbea de dezvoltare economică, cea mai bună opțiune pentru el era ASE. Iar secția de economie mondială din Facultatea de Relații Economice Internaționale se potrivea cu ce își dorea el – un model renascentist de cunoaștere.

A obținut mai multe burse de studii în străinătate: una de tip Tempus în Stockholm, prin care a studiat economie europeană, și micro, și macro; și una la London School of Economics, în timp ce era preparator la ASE. Acolo a studiat relații internaționale (studii strategice, politică de securitate, etică) și a putut integra într-un context politic și social ideile și doctrinele învățate la ASE

Înapoi în țară, după patru ani la Centrul Român de Politici Economice, unde a lucrat ca cercetător pe probleme economice legate de aderarea României la UE, simțea că vrea mai mult decât să lucreze într-un grup de susținere a Guvernului. Așa că în 2004, în garajul părinților, el și foști colegi de la ASE au înființat Grupul de Economie Aplicată. Gândit ca ONG de consultanță, din el s-a desprins, în 2006, o firmă cu același nume, spre care a plecat și Pîslaru.

De atunci Pîslaru a făcut cercetare și pentru partea publică, și pentru cea privată. Din 2013 a început să se orienteze spre sectorul industriilor creative, cu dorința de a acționa local, de a oferi consultanță economică antreprenorilor din zona artelor. Când a început să predea la Arhitectură un curs de analiză cost-beneficiu, a făcut-o pentru că „pe zona de urbanism nu era nimeni care să înțeleagă economia”. Tot în 2013, Pîslaru a lansat RICAP, un program gândit pentru îmbunătățirea antreprenoriatului tehnologic din România pentru piața globală.

Pentru poziția pe care o are acum, de consilier pe probleme economice în Cancelaria Prim-ministrului, nu există fișă de post. Contează foarte mult să ai inițiativă, spune Pîslaru. E invitat în discuții, își dă cu părerea pe sustenabilitatea unei politici, iar multe dintre problemele pentru care se caută rezolvare în planul de priorități al cancelariei și al Ministerului Economiei au fost deja expuse în diverse strategii pe care le-a făcut mai demult tot pentru Guvern: debirocratizarea, atragerea de investiții, accesul la finanțare, un dialog mai bun cu mediul de afaceri (printre proiectele la care se lucrează se află și „România creativă”, care să crească potențialul industriilor culturale și creative), precum și consolidarea clădirilor cu risc seismic (despre care încă nu se știe dacă va fi „în grija” unui singur minister sau mai multe).

Pîslaru crede că principala problemă economică a României este una socială și anume lipsa unui „țesut social” – neîncrederea prevalentă în mediul de afaceri, între consumatori și firme, între angajați și patron, între firme și stat. Toate astea slăbesc un angrenaj, fiecare e pe cont propriu și critică în loc să construiască. E necesară ințiativa din rândul antreprenorilor, dar și crearea unui cadru instituțional prin care comunitățile creative să poată fi mai strânse și mai eficiente. Asta, împreună cu un dialog mai bun cu mediul de afaceri și cu încetarea risipei banilor publici, ar putea crește încrederea în Guvern. Iar pentru Pîslaru ăsta ar fi un lucru foarte bun, pentru că ar ridica ștafeta pentru un guvern viitor.

---

Edmond Niculușcă, consilier al ministrului Culturii pentru comunicare și spațiu public

Edmond s-a născut și a crescut în București, asemenea ultimelor trei generații din familia Niculușcă. La 10 ani a început să învețe limba franceză cu o profesoară care, în timpul Reginei Maria, studiase cu o bursă la Școala Centrală. Ea îi povestea cum l-a avut profesor de istorie pe Nicolae Iorga și cum profesorul ei de franceză, Charles Drouhet, era considerat „demodat”, pentru că, în perioada febrei automobilelor care creștea în Capitală în anii ‘30, el venea pe Bulevardul Elisabeta cu trăsura, purtând joben și mănuși. Edmond s-a îndrăgostit de București prin povești ca astea, care te fac să cunoști orașul nu numai prin date din manualul de istorie, ci prin oamenii care au trăit, au ieșit la restaurant și s-au îndrăgostit în locuri în care o facem și noi acum. Un oraș nu înseamnă blocuri și mașini, spune el, ci povești și memorie.

Edmond Niculușcă a ajuns elev tot la Școala Centrală, iar la 16 ani, în 2006, a pus bazele Asociației Române pentru Cultură, Educație și Normalitate (ARCEN). Școala Centrală, clădire-monument aflată în patrimoniul național, avea nevoie de consolidare și Primăria părea să întârzie demersurile. Era locul în care Edmond învăța și voia să-l salveze de la degradare. În clasa a XII-a, ca lider al consiliului elevilor, a reușit, împreună cu alți colegi,  să atragă atenția asupra nevoii de consolidare a clădirii de patrimoniu prin mediatizarea unor fotografii din interior și prin întâlniri cu părinți, profesori, oameni din administrația publică și presă. Fondurile au fost deblocate, iar Școala consolidată.

Între București și bucureșteni e un conflict toxic, spune Edmond, și asta a încercat să repare prin proiectele pe care le-a gândit la ARCEN: traseele „Cu bastonul prin București”, educarea liceenilor pe urbanism, protejarea patrimoniului, filosofia arhitecturii, duminici de eseuri și întâlniri cu oameni din cultură prin colaborări cu Humanitas, Cărturești și ArCub, nocturne de poezie contemporană și conferințe pe teme de literatură și filosofie în colaborare cu Institutul Cultural Român.

După două facultăți (una de teologie și una de științe politice, doar începută), Niculușcă e acum student la Centrul de Excelență în Studiul Imaginii și consilier al Ministrului Culturii pentru comunicare și spațiu public. Primul lucru pe care l-a făcut în Minister a fost să înființeze un birou de presă. El se ocupă și de tot ce înseamnă comunicarea publică a ministrului – stabilește interviuri, declarații, îl sfătuiește unde ar fi bine să apară și cum să își comunice mesajul, are în grijă activitatea ministrului pe pagina sa oficială de Facebook, mediază și prioritizează întâlniri, vrea crearea unei comisii pentru dialogul cu antreprenori și artiști tineri și promovarea proiectelor lor.

În cele două luni de când lucrează într-o instituție de stat, Niculușcă și-a dat seama că poți organiza mult mai multe inițiative ca ONG decât ca Minister al Culturii. Speră ca în decembrie 2016, la finalul de mandat al Guvernului Cioloș, să nu mai fie un obiectiv al ARCEN și al altor asociații să stea cu ochii pe investitori imobiliari care vor să demoleze o casă. Să nu mai fie paznici ai patrimoniului pentru că legislația nu e bună. Ca Ministerul să nu se mai ocupe atât de mult de instituțiile consacrate și să fie mai receptiv și la realitățile celor mai mici și mai puțini.

---

Ionuț Moșteanu, consilier personal al ministrului Transporturilor pentru Planificare Strategică

Ionuț Moșteanu, 42 de ani, a găsit în comunicare mediul de lucru pe care pare să și-l dorească orice tânăr – oameni inteligenți, atmosferă plăcută, vizibilitatea muncii, salarii motivante. Când i s-a propus în decembrie să intre în echipa ministrului Transporturilor, a acceptat pentru că are încredere în noua echipă de guvernare și știe că sunt oameni care au venit la muncă pentru a da ceva înapoi societății.

„Probabil venisem cu așteptări joase modelate de gândirea stereotipă la stat nu se muncește”, spune Moșteanu. Însă am găsit aici oameni care muncesc de dimineață până seara târziu, de multe ori și în weekend. Oameni care își știu foarte bine meseria și sunt conștienți de impactul muncii lor în societate.”

În calitate de consilier îl ajută pe ministru și pe echipa lui să planifice și să monitorizeze câteva proiecte și procese majore: reorganizarea și remodelarea proceselor de lucru pentru creșterea capacității de absorbție a fondurilor europene și a capacității de implementare a proiectelor, pe deblocarea și continuarea proceselor majore de infrastructură.

Pentru asta colaborează cel mai mult cu echipa de la cabinetul ministrului și cu echipele secretarilor de stat, iar în afara ministerului lucrează cu consilieri ai Prim-ministrului. Crede că prin toată experiența lui profesională (a trecut prin poziții de director de comunicare de brand la Vodafone, la Leo Burnett & Target, specialist în marketing la Western Union, director de strategie la Cohn & Jansen și partener la Total Brandind Partners), îi poate ajuta cu un stil de lucru structurat, concentrarea pe obiective și cu o abordare mai directă și informală, out-of-the box.

Moșteanu și-ar dori ca angajații în administrația publică să primească o remunerație corectă care să ajute la atragerea de oameni competenți. Ar mai adăuga: restructurare, indicatori de performanță și evaluări pentru toți angajații, precum și redesenarea proceselor de lucru care să aducă sistemul public cât mai aproape de sistemul privat.

Nu exclude varianta de a rămâne în administrația publică dacă își va forma o echipă cu care să se conecteze ca valori, obiective și mod de lucru. Până atunci își dorește să fie un promotor al medierii între mediul privat și administrație, care de cele mai multe ori i se par a fi poziționați de părți diferite ale baricadei.

---

Anghel Damian, consilier pe teatru al ministrului Culturii

Dacă n-ar trebui să scoată în față noua titulatură de consilier, Anghel Damian s-ar prezenta doar ca actor, spune el. Joacă la Godot, la Metropolis și la Comedie și e cunoscut și din filme ca Roxanne și Selfie. În studenție a făcut parte din mișcări de implicare socială, inclusiv „UNATC, reformează-te!”, prin care se vrea o schimbare de mentalități și direcții în interiorul Universității de Artă Teatrală și Cinematografică, cum ar fi o centrare mai vizibilă pe nevoile și dorințele fiecărui student și susținerea logistică și financiară a asociațiilor acestora.

Crede că vârsta lui (24 de ani) a cântărit mai mult decât experiența pentru numirea în funcția de consilier pe teatru și că a fost un pariu personal al ministrului Culturii, care a văzut în el un tânăr care nu a fost „tarat”, murdărit de sistem. Față de alți actori tineri, Damian, care e fiul regizorilor Laurențiu și Anca Damian, nu s-a lovit de greutăți foarte mari. A lucrat destul de mult, fără perioade lungi de pauză. Dar, oricât de bine ar merge lucrurile, la un moment dat tot te lovești de un scurtcircuit și de nefuncționalitățile sistemului. A simțit că în calitate de consilier va îndeplini un rol important pentru cultură și că ar putea încerca să schimbe ceva în sistem, de la conducerea instituțiilor culturale până la dialogul între entități. „Dacă nu aș fi acceptat, nu aș mai fi avut dreptul să plâng sistemul”, spune el.

Trebuie să fie informat performant și să-l informeze pe Vlad Alexandrescu pe problemele teatrului în legătură cu strategia culturală pentru 2016-2021. Îl sfătuiește pe ministru sau discută și decid împreună. Așa au hotărât asupra inițiativei de a schimba legea managementului instituțiilor culturale, prin care funcțiile de conducere din teatre, de exemplu, să fie ocupate prin concurs și nu păstrate de aceiași oameni prin prelungirea interimatului, oameni care nu au, de cele mai multe ori, „o viziune aplicată”. O altă schimbare pe care vor s-o aducă Legii este la criteriile de candidatură la conducerea instituțiilor: studiile superioare absolvite să poată fi și în științe umaniste, nu doar în domeniul de specialitate al instituției, iar nota obținută să crească de la 7 la 8, pentru o competitivitate mai strânsă.

Pe lista de priorități mai sunt dezvoltarea sectorului cultural independent, găsirea și renovarea de spații noi pentru teatru (și cinema) și consolidarea instituțiilor de cultură cu risc seismic. La nivel personal, Damian își dorește să se deschidă un dialog între Ministerul Culturii și beneficiari, mai mult decât unul la nivel formal, instituțional: „Am avut șocul să constat că (unele instituții de cultură) nu fuseseră vizitate de nimeni de la minister de zeci de ani. Adică ele există, sunt în subordine, primesc un buget în fiecare an, dar mai mult decât un dialog formal, instituțional, n-a existat nimic niciodată.”

Prioritățile strategice și obiectivele fiecărui minister pentru 2016 sunt publice și pe site-ul Guvernului.