[One World Romania] Filme necesare: despre violență

Recomandăm câteva dintre filmele dedicate violenței în familie sau asupra femeilor în cadrul secțiunii „Ochiul…

DoR este aproape de tema violenței în familie de acum doi ani, când o echipă de reporteri, editori și ilustratori a construit proiectul jurnalistic Toată lumea din Familia Noastră, o serie de texte care ne arată cum ne construim familiile în România, cum iertăm și mergem mai departe și cum ar trebui să ne purtăm ca cetățeni. Recomandăm câteva dintre filmele dedicate violenței în familie sau asupra femeilor în cadrul secțiunii „Ochiul vânăt al dragostei noastre” a festivalului One World Romania.

galerie-poster-violenta-domestica-160221112240

India’s Daughter este documentarul de neratat al secțiunii One World Romania despre violență împotriva femeilor. Cazul unei studente la Medicină, violată și torturată într-un autobuz de mai mulți bărbați, a aprins proteste împotriva violenței în India în 2012. Chiar dacă mai trăia atunci când a fost găsită pe marginea unui drum în Delhi, medicii nu au reușit să o țină în viață pe tânără decât 13 zile. Regizoarea Leslee Udwin reconstruiește violul și crima, dar și viața studentei, prin interviuri cu unul dintre violatori, părinți, avocați și autorități. Povestea zguduie în timp ce-ți vorbește despre o societate care gândește profund inegal drepturile bărbaților și femeilor. (Filmul se va proiecta alături de scurtmetrajul austriac În echilibru, povestea unei tinere abuzate fizic de părinții care au și lăsat-o în grija statului la 13 ani.)

Private Violence, documentar american, premiat la multe festivaluri în 2014, printre care și Sundance, urmărește procesul unei femei împotriva soțului, care a răpit-o alături de fiica sa și a lovit-o ore-n șir aproape fatal. Deanna este consiliată de o activistă civică cu zeci de ani de experiență, care știe să negocieze în lanțul sistemului american de servicii sociale, printre avocați, procurori sau polițiști.

Coups de Foudre este un documentar belgian care spune poveștile de viață a cinci femei care locuiesc într-un adăpost pentru victimele violenței în familie. Ce reușește să facă acest documentar, filmat exclusiv din mărturii ale personajelor, este să răspundă la întrebarea obsedantă pentru mulți dinrre cei care aud despre violență asupra femeilor: „De ce nu pleacă?”. Cele cinci femei povestesc cronologic cum s-au îndrăgostit, cum au ales să-și întemeieze o familie, ce au simțit la primul abuz, cum s-au gândit sau au încercat să se sinucidă, și cum au decis, în cele din urmă, să plece.

Festivalul internațional de documentar și drepturile omului One World Romania se desfășoară între 21 și 27 martie în cinematografe din București. Găsiți aici programul complet al evenimentelor.

1 comentarii la [One World Romania] Filme necesare: despre violență

  1. Pacat ca in lumea moderna de astazi , exista asemenea MONSTRII . Imi este mila pentru bietele femei care indura , in mod repetat , bataile . Bine , totusi , ca exista aceste centre care le pot ajuta intr-un mod corespuzator , cat de cat . Pacat !!

Comentariile sunt închise.