Pare că toată lumea a înțeles lecția lui 2008. N-a pronunțat nimeni cuvântul „austeritate”.

Lumea în care vom păși când vom ieși din izolare va fi altfel decât cea știută. Pandemia nu rearanjează doar economia mondială, ci ne va remodela societățile. Ca să înțelegem în ce direcții am putea s-o luăm am discutat cu oameni care au viziuni diferite asupra situației de-acum și a ce avem de făcut în momentul ăsta. De-a lungul acestei luni veți găsi gândurile lor, într-o serie coordonată de Vlad Odobescu.

Seria de materiale publicate până acum este aici. 

Absolventă de Științe Politice, Elena Calistru este președinte și co-fondator al organizației civice Funky Citizens și este preocupată de bună guvernare, transparenţă și politici fiscal-bugetare. În 2018 a primit premiul „Women of Courage” din partea Ambasadei SUA la București.

Cum ar putea să modeleze societatea românească criza de-acum?
Sunt două lucruri. Unul ar fi legat de diaspora. Cred că nici în cele mai bune vise ale noastre n-am avut o asemenea oportunitate să aducem atât de mulți oameni înapoi. Poate nu se va întâmpla peste noapte, dar ce știu sigur este că e de urmărit în ce măsură perioada asta îi face pe mulți să se întrebe: „Oare nu era mai bine acasă, lângă ai mei?”.

Al doilea lucru important are legătură cu Europa. Pe mine m-a prins criza asta în Londra, unde am participat la o discuție organizată de guvernul britanic despre rolul relației între UK și Europa Centrală și de Est. Mi se pare un pic ipocrit că nu vor să renunțe la relația cu regiunea, pentru că e zona cu creșterea cea mai mare și forța de muncă e încă ieftină, e o piață foarte bună de desfacere pentru ei.

Nu vor să piardă, ca urmare a Brexitului, acces la această piață.

În același timp, toată campania de Brexit a fost despre cum vin nenorociții din Est și le fură joburile. Mi-am dat seama că ei curtează Estul Europei într-o perioadă în care noi ar fi trebuit să fim mai uniți ca niciodată cu Uniunea Europeană, după plecarea britanicilor. Mă gândeam, după povestea asta cu UK care a plecat, cu Italia și Spania care se simt abandonate ca urmare a acestei crize în care UE nu prea a fost, cum Doamne iartă-mă rămâne Uniunea Europeană din toată povestea asta?

 Și ce ne facem noi, cei care n-am prins decât câțiva ani de UE, și suntem încă îndrăgostiți de tot ce-a însemnat ideea UE, dacă se duce naibii totul. N-am răspunsuri la întrebările astea, mi-e neclar care e locul Uniunii în aceste momente.

E poate și un prilej de a regândi relația dintre cetățeni și stat. Vedem companii care cer ajutorul statului.
Mie mi se pare că există riscul ca statului să i se urce la cap toată povestea asta. Pentru că n-a venit guvernul cu banii ăia de acasă. Sunt bani tot din taxele pe care le-au plătit oamenii, pe care le-au plătit angajații lor. Nu le dă cineva de pomană. Din cauza asta ajunge statul să aibă impresia că „noi vă dăm, noi vă facem, noi v-am crescut pensiile”. Not really.

Dacă vrei să mai ai bani peste doi ani, trebuie să te îngrijești să nu moară toată lumea care poate produce. Altminteri, nu văd statul român ca având un plan foarte bine pus la punct în această perioadă, ci mai mult pare pus pe cârpit și acoperit găuri urgente. Din punctul ăsta de vedere, cred că ratează șansa unei discuții adevărate despre cum am putea reconfigura rolul statului. Ăsta este momentul în care ai fi putut zice: „Ia să vedem cum facem să facem ordine în zona gri a economiei!” sau „cum facem să digitalizăm toate serviciile publice?”.

Se întâmplă lucruri pe care nu le credeam posibile înainte. Am primit recent de la Comisia de Dialog Social de la Ministerul Finanțelor un mail prin care ni se propunea să facem o discuție online. Doamne Sfinte, n-am crezut că voi trăi așa ceva în timpul vieții mele!

Am văzut poziții foarte diferite exprimate în spațiul public: de la oameni de stânga care subliniază importanța statului, la libertarieni care sunt speriați că e începutul unui proces de naționalizare a economiei.
În același timp, mie mi se pare că ăsta este fix momentul în care se vede foarte clar că ambele categorii n-au nicio legătură cu marea masă a oamenilor. Mă refer atât la cei care sunt în zona de business, cât și a celor care sunt angajați, care sunt din zone mai sărace sau upper middle class. Cred că, pentru majoritatea oamenilor, ce vorbesc taberele astea două sunt discuții de bere, dacă am putea ieși la bere. Altminteri, nu cred că rezonează de o manieră relevantă cu o parte semnificativă a societății.

Trebuie să avem grijă de persoanele fără adăpost pentru că asta înseamnă umanitatea și pentru că suntem atât de dezvoltați ca societate încât e inadmisibil să mai avem așa ceva. Altfel o să găsești tot timpul răspunsuri de tipul: „Păi da, dar de câte ori în viață ți se întâmplă să ai astfel de situații?”

.

Acum amenințarea e legată de un virus, nu de un Celălalt uman. Cum arată ecuația politică, în contextul ăsta?
Nu știu. Dar prima încercare a lui Trump în povestea asta a fost să dea vina pe Europa. Când a eșuat, a închis granițele. Nu știu dacă e cineva suficient de smart încât să știe să acumuleze capital politic într-o paradigmă cu adevărat nouă. Chiar mă gândeam acum că în America, dacă e să se ducă economia în jos rău de tot, cel mai probabil un personaj precum Joe Biden va putea să zică că el e singurul care a mai fost odată la butoane în vremea unei crize economice. În rest, e foarte complicat.

Uite, un lucru bun e că pare că toată lumea a înțeles lecția lui 2008. N-a pronunțat absolut nimeni cuvântul „austeritate”, ceea ce e interesant. Majoritatea țărilor civilizate au pompat bani, inclusiv cele care n-o făceau. Nu cred că cineva e pregătit să câștige capital politic din chestia asta, pentru că nu înțelege nimeni până la capăt ce ni se întâmplă.

Întâmplător, recitesc acum mai multe distopii, începusem dinainte de povestea asta. E interesant totuși că foarte multă inovație nu există, legat de cum reacționezi, politic vorbind.

Pare și o criză a capitalismului. Printre categoriile afectate sunt categoriile vulnerabile.
Este așa? Să ne uităm la Italia și să vedem care sunt principalele victime. Sunt tocmai oamenii care trăiesc mai mult tocmai pentru că au un stil de viață mai bun, cu acces la mai multe resurse?

Spuneam de categoriile vulnerabile pentru că ele au nevoie acum de acces la sistemul medical, măcar pentru a preveni răspândirea bolii.
Nici măcar nu trebuie să ajungi până la persoanele fără adăpost. Toată lumea făcea mișto de Trump că, după ce atâta vreme a fost împotriva Medicaid-ului și a concediilor medicale plătite, acum nimeni nu poate sta acasă fără asta. Mi-e teamă să nu zicem că, pentru că apar crize de felul ăsta, trebuie să avem grijă și de persoanele fără adăpost.

Nu, frate. Trebuie să avem grijă de ele pentru că asta înseamnă umanitatea și pentru că suntem atât de dezvoltați ca societate încât e inadmisibil să mai avem așa ceva.

Altfel o să găsești tot timpul răspunsuri de tipul: „Păi da, dar de câte ori în viață ți se întâmplă să ai astfel de situații?” De asta mi se pare că trebuie să vorbim despre categoriile vulnerabile oricând. Ca și asta cu accesul la sistemul de sănătate. Ne-am dezvoltat suficient ca societate încât să nu mai trebuiască să avem o discuție despre asta. Nu are legătură nici cu stânga, nici cu dreapta, nici cu capitalismul, nici cu socialismul. Are legătură cu un grad de civilizație. Cum ne așteptăm ca toată lumea să aibă apă, așa ar trebui să fie și cu educația și sănătatea.

Cred însă că unul dintre motivele pentru care ajungem să nu rezolvăm problemele astea e pentru că le asociem cu o doctrină politică. Mi se pare că n-are legătură cu asta. Sunt lucruri care țin de civilizație, nu de capitalism.

Apropo de persoanele fără adăpost. Mă gândeam ce se va întâmpla nu dacă, ci când va ajunge virusul în taberele pentru refugiați. Ce soluții sunt pentru oamenii ăștia? Și sunt zeci de mii. Pe mine mă sperie gândul că niciun dintre liderii care până de curând au fost sensibili la acest subiect nu vor mai fi, pentru că au probleme în țările lor. N-o să aibă nimeni timpul și energia și ne va face foarte ne-oameni o asemenea criză. Și te întrebi cine-i barbarul?