Pavel Laslo

Un bunic din Brașov a lăsat moștenire un mod de a-ți trăi viața. Pavel Laslo a murit de COVID-19 la 83 de ani.

De Georgiana Ilie
Fotografie de Raluca Mărgescu
9 septembrie 2021

Această poveste face parte dintr-o serie despre cei pe care i-am pierdut în pandemie. Obiectele din imagine i-au aparținut lui Pavel și le-am primit de la familie pentru a le include în articol.

Pavel Laslo a lucrat toată viața la Uzina Tractorul din Brașov ca lăcătuș. Chiar și după ce s-a pensionat, în 1998, legitimația de serviciu a rămas în portofel, alături de biletele la Loto pe care le juca periodic și o fotografie cu fiul său când era mic. Nepoata lui, Raluca Laslo, 27 de ani, știe asta pentru că ea e cea care i-a ridicat lucrurile de la spital, la două zile după înmormântare. Pavel avea 83 de ani când a murit de COVID, pe 4 ianuarie 2021.

Drumul lui în viață nu a fost ușor. Când a terminat liceul, a plecat din satul natal, Bahnea, județul Mureș, la Brașov, ca să facă o școală postliceală, deși părinții nu au vrut ca el să-și continue studiile, ci să rămână acasă alături de ei. A împărțit o cameră de cămin cu alți 11 colegi și avea zile când nu avea ce să mănânce în afară de pâine cu muștar.

După școală s-a angajat la Tractorul și tot acolo a cunoscut-o pe soția lui. Îi plăcea să-i povestească Ralucăi cum a cucerit-o pe bunica: o aștepta să iasă de la cor cu stafide în ciocolată. S-au căsătorit pe 4 mai 1965, doar civil, pentru că el era ortodox și ea evanghelică, și au avut un fiu, pe tatăl Ralucăi.

Pleca des în delegații, uneori și câte un an, împreună cu tractoarele care mergeau la export, ca să-i învețe pe cumpărători să le folosească și să le asigure mentenanța. A fost în Asia, Africa, Europa, America de Nord. Într-una dintre delegațiile din India și-a luat și permisul auto. Din Irlanda, ultima lui delegație, când ea avea trei ani, i-a adus o rochiță pe care o are și acum.

Când părinții Ralucăi s-au căsătorit și a apărut ea, cele două familii s-au mutat aproape: bunicii într-o garsonieră la parterul unui bloc din Brașov, părinții și Raluca – într-un apartament la etajul 1.

Ultima lui mașină a fost o Dacia 1310 și „nu era zi în care să nu repare ceva la ea”. Raluca, mică, stătea pe bancheta din spate și mânca pufuleți cât el meșterea. Dar amintirea aceasta e veche: pentru că a avut un AVC în timp ce conducea, cu Raluca în mașină, a vândut automobilul și s-a lăsat de fumat. S-a ales și cu stenturi la inimă, și cu medicație pe viață.

Era un om tăcut, cu tabieturi. Își lua medicamentele cu sfințenie și mânca la ore fixe. Făcea cafea la ibric la prânz. Și își petrecea tot timpul cu nepoata lui. A învățat-o să joace șah, să facă nod la cravată și cum se joacă snooker, sportul lui preferat.

În ultimii ani, viața devenise mai grea nu numai din cauza bătrâneții, dar și pentru că bunica a fost diagnosticată cu o demență senilă care a avansat rapid. Spre final, nu o recunoștea decât pe mama Ralucăi.

Pavel a fost internat în spital la Brașov pe 16 decembrie 2020, că nu se simțea bine cu inima. După câteva zile, testul recurent de COVID, care li se făcea tuturor pacienților, a ieșit pozitiv. Automat, părinții au intrat în izolare, la fel și bunica. Toți au fost blocați în casă până pe 31 decembrie. Între timp, Pavel a fost mutat între mai multe spitale și ei stăteau tot timpul pe telefon ca să afle de la personalul medical cum se simte – pentru că nu mai auzea bine, nu-și luase telefonul cu el.

După Crăciun le-au spus că e la terapie intensivă, dar că e stabil. După o săptămână, când mama Ralucăi a sunat la spital să vadă cum se simte, i-au spus că murise.

„Înmormântarea a fost pe repede înainte și cel mai dureros a fost cum l-am îngropat, că nu merita să fie așa”, spune Raluca. Așa, adică fără haine, fără să-l poată vedea și fără să poată respecta tradițiile așa cum se cuvine.

În februarie s-a dus și bunica. Fuseseră căsătoriți 55 de ani, iar înmormântarea ei, la ortodocși, lângă Pavel, a fost la 55 de zile de la data la care a murit el.

Pe lângă portofel, Raluca a recuperat de la spital și ceasul lui de mână. „A mai ticăit o vreme, dar s-a oprit după ce a murit bunica, la ora șapte fără zece.” O să-l păstreze așa cum e, fără să încerce să-l repare. Crede oricum că ar fi trebuit să fie la mâna lui în continuare.

Înainte de orice examen, Raluca auzea de la bunicul ei același lucru: „Gândește-te de două ori și scrie doar o dată”. Era mândru că ea a făcut o facultate, el nu a avut șansa. „Dar eu mă gândesc că el spunea și altceva: gândește-te de două ori și spune doar o dată.” Mai puțină vorbărie și mai multă grijă de ceilalți, cum și-a trăit toată viața.

Pe platforma ViețiPierdute.ro, Code for Romania strânge, în parteneriat cu DoR, povești despre cei pe care i-am pierdut din cauza COVID-19. Dacă și tu ai pierdut pe cineva drag, poți scrie câteva rânduri în amintire aici, iar povestea va apărea pe ViețiPierdute.ro.