Pentru alții (#10): Patru feluri de a ajuta
Mai multe ONG-uri încearcă să acopere nevoi diverse din perioada asta, de la alimente la obiecte de igienă sau jucării.
Fotoreporterul Bogdan Dincă (Documentaria.ro) urmărește inițiativele civice ivite după declanșarea crizei COVID-19, precum și activități educaționale și artistice care s-au mutat online în ultima vreme. Dacă vreți să intrați în legătură cu Bogdan pentru a-i semnala idei de povești sau personaje o puteți face la adresa contact@documentaria.ro.
Seria de materiale publicate până acum este aici.
Sunt zile în care nu doar spitalele au nevoie de ajutor, ci și persoanele în vârstă, cele din comunități defavorizate și vulnerabile sau familii aflate în izolare. În ultimele săptămâni, tot mai multe ONG-uri încearcă să fie alături de cei care sunt descoperiți atât în fața bolii, cât și a dificultăților economice. Mai jos sunt patru exemple.
De mai mult de 20 de ani, SOS Satele Copiilor intervine în comunitățile vulnerabile pentru a preveni separarea copilului de familie, pentru a oferi acces la educație și pentru a învăța adulții cum să acceseze resurse pe cont propriu. În perioada crizei COVID-19, copiii din comunitățile vulnerabile sunt și mai expuși, mai afectați, iar situația lor devine critică. Cei mai mulți părinți nu au economii sau provizii de alimente de bază, nu au produse de igienă și în multe cazuri, cei care lucrau cu ziua și și-au pierdut deja slujbele.
400 de copii și 150 de familii înscrise în programul SOS primesc alimentele de bază pentru câteva săptămâni, produse de igienă, fișe de lucru și rechizite. Oricine poate ajuta cu o donație prin SMS la 8864 cu textul MAMA (4 euro/lună) sau o donație pe website.
Înainte de criza COVID-19, Asociația Pe Stop distribuia pachete cu produse de igienă menstruală și organiza cursuri de igienă pentru 350 de fete și femei din medii vulnerabile. În aceste săptămâni, asociația distribuie pachete de alimente pentru 20-40 de familii lunar și absorbante și alte produse igienice către aproximativ 300 de persoane.
În 2019, United Way România a sprijinit prin programele pe care le desfășoară în zone rurale și urbane din București, Cluj și Timișoara aproape 13.000 de persoane. Cu ajutorul organizațiilor partenere, precum Crucea Alb-Galbenă, United Way România sprijină, în perioada crizei COVID-19, persoanele în vârstă, oferindu-le alimente, produse de igienă și, în caz de necesitate, medicamente.
Asociația Umanitară „Codrin” din Piatra-Neamț distribuie pachete cu alimente, produse de igienă și alte bunuri către benficiari din județul Neamț. De pe 26 martie asociația a început campania “Solidari la greu”, în care pentru cele 150 de cazuri permanente medico-sociale ale asociatiei, a încercat să găsească soluții să nu mai iasă membrii familiilor pentru aprovizionare din casă. Cei 10 voluntari ai asociației au asigurat celor aproximativ 400 de persoane cutii cu alimente, articole de igienă, dezinfectanți, măști, mănuși, haine și jucării, în valoare de peste 30.000 de lei.
Editor foto: Andrei Pungovschi
S-ar putea să-ți mai placă:
Pentru alții (#6): Oamenii care ajută cât #stauacasă
Fă cunoștință cu o parte din oamenii care s-au mobilizat de acasă și construiesc platforme de informații, oferă sprijin psihologic gratuit sau fac școală online.
Pentru alții (#8): Cum s-a mobilizat o comunitate pentru a evita „scenariul Suceava”
Inițiativa Vivid Neamț a mobilizat comunitatea locală pentru a strânge bani de echipamente și aparatură medicale esențiale în lupta cu noul coronavirus.
Pentru alții (#4): Alături de cei care rămân și-acum pe din afară
Echipa mobilă a organizației Carusel iese în continuare pe străzi, pentru cei mai vulnerabili membri ai comunității.