Pierdere și incertitudine în anul absolvirii

În ultimii ani, Bianca Bălănescu a stat în gradenele de pe marginea terenului de sport din curtea Colegiului Național „I.L.Caragiale” din Ploiești și a urmărit cum fiecare generație sărbătorește terminarea liceului, cu dansuri sau parodii pregătite de fiecare clasă. A auzit muzica din difuzoare, a văzut baloanele care se ridicau în aer, exploziile de confeti și îmbrățișările dintre cei de-a XII-a. Anul ăsta era rândul ei să coboare din gradene. Din septembrie s-a gândit cu colegii la momentul lor – vor dansa? O vor pune pe una din colege să joace rolul Danei Budeanu într-o parodie? –, dar n-au apucat să repete.

Pentru că școala s-a închis și spectacolul nu mai are loc.

În loc să se bucure de banchet și festivități de absolvire, elevii de clasa a XII-a au primit anul ăsta o pandemie care i-a ținut departe de colegi, ore pe Zoom, teme pe Google Classroom și incertitudine în fața unor examene care le pot decide viitorul. S-au trezit singuri, fiecare la casa lui, fără rutina pe care o aveau în zilele de școală, fără motivație și contact cu prietenii și colegii care înțelegeau cel mai bine prin ce trec. Planurile finalului de an în care sărbătoreau patru ani de muncă și visuri de viitor au fost abandonate. Unii s-au resemnat cu gândul că „n-a fost să fie”, alții au încercat să compenseze cu pahare de șampanie în fața laptopului și mici ceremonii pe Zoom. Au fost nevoiți să navigheze un moment pentru care nu i-a putut pregăti nimeni.

În situația Biancăi sunt și elevii din Pitești, Focșani, Târgu Mureș, Râmnicu Vâlcea sau București cu care am vorbit. Și toți cei aproape 150.000 de elevi de clasa a XII-a. Și îngrijorările lor se regăsesc și la cei aproape 170.000 de absolvenți de gimnaziu.

Pentru toți, ultima zi de școală a fost pe 10 martie. Era marți, iar în Ploiești era înnorat. E unul dintre puținele lucruri pe care și le amintește Bianca despre acea zi. După săptămâni în care amenințarea COVID-19 nu părea așa serioasă și râdea alături de colegi de cei care lipseau – „ha, lipsește pentru că are coronavirus” –, glumele au încetat. În ultimul an au petrecut mai mult timp împreună – ieșeau toți în pauze, discutau între ei mai mult decât în primii ani de liceu. Se apropia Bacul, așa că se întrebau unii pe ceilalți „cât ai învățat, ce mai ai de făcut, ce crezi că pică?”. Când au plecat de la școală în martie, nimeni nu se gândea că va fi ultima zi în care vor putea ieși în pauze sau în care vor putea sta cu toții în aceeași clasă, așa că le-a lipsit un moment de despărțire memorabil.

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) a anunțat atunci că școlile vor fi închise cel puțin până pe 22 martie și că simulările pentru Evaluarea Națională și Bac – programate să înceapă pe 23 martie – vor fi amânate „până la o dată care va fi comunicată ulterior”. La recomandarea autorităților, unii profesori au început să-și mute orele online.

Cu România în stare de urgență, a fost vehiculată varianta înghețării anului școlar. Ministrul Educației, Monica Anisie, a ieșit public de două ori într-un interval de o săptămână ca să-i asigure pe elevi că anul școlar nu va fi înghețat și că examenele nu vor fi amânate. La final de martie, au fost publicate modele de subiecte pentru Evaluarea Națională și Bac.

„Toate scenariile gândite de experții din cadrul ministerului vor fi luate în calcul în funcție de evoluția pandemiei de coronavirus din România”, spunea pe 1 aprilie Anisie. „Toate aceste scenarii vor fi corelate cu ceea ce se întâmplă de la o zi la alta.”

„Pentru mine se terminase lumea”

Pentru Bianca, primele săptămâni de viață de la o zi la alta au fost haotice. Se ridica din pat doar cât să mănânce și să facă duș și stătea cu orele pe telefon: pe Instagram, pe Facebook în căutare de meme, pe YouTube în comunitatea iubitorilor de cărți (BookTube) sau urmărind clipuri despre sociologie, ca o documentare legată de ceea ce va învăța la facultate. S-a ferit însă de TikTok, care i se pare „o gaură neagră” în care ar fi pierdut și mai mult timp.

Adormea dimineața, la răsărit, și se trezea după prânz, când era dezamăgită să vadă că afară e soare. Își dorea să fie tot timpul întuneric, să nu vadă vremea frumoasă de care nu se putea bucura. La început nu participa la orele pe Zoom și Google Classroom – nu putea să ia în serios noul mod de învățare, chiar dacă profesorii le dădeau uneori chiar mai multe teme decât într-o zi obișnuită de școală.

„Nu m-a mai interesat ce consecințe vor fi”, spune Bianca. „Pentru mine se terminase lumea, nu mai conta.”

Gătea dulciuri pentru părinții ei și orez cu pui, portocală și ghimbir, un fel de mâncare la care a revenit săptămânal de atunci. Îi plăcea să vadă rezultatele imediate ale muncii ei, să primească feedbackul părinților. Ei nu puneau presiune pe ea, dar îi simțea îngrijorați. Simona, mama ei, a îndemnat-o să-și găsească lucruri de făcut, să nu se plictisească. Și ea a stat acasă în perioada stării de urgență, dar pentru ea „a fost mai ușor de trecut”, pentru că n-a simțit același șoc al pierderii pe care l-a avut Bianca.

A urmat o perioadă în care a încercat să se uite la filme și seriale, însă nici pentru asta nu simțea că are răbdare la început. Primul pe care a reușit să-l vadă a fost Freud, un serial de doar opt episoade de pe Netflix, care părea doable. Apoi a văzut The Great Gatsby, varianta din 2013. „Aveam mintea într-o mie de părți.”  

Pierderea rutinelor și lipsa motivației sunt două dintre provocările despre care mi-au vorbit majoritatea elevilor pe care i-am intervievat. „Pierdere” e un cuvânt pe care Diana Lupu, psiholog și psihoterapeut în formare care lucrează cu adolescenți, îl folosește ca să explice trăirile lor din perioada asta. „E o pierdere ambiguă, sunt multe lucruri care nu au răspuns, care nu sunt în controlul nostru. Și asta ne face să fim și mai instabili decât am fi în mod normal. Toate astea provoacă frustrare.”

Pe lista lucrurilor pe care nu se aștepta să le facă în carantină, Vladimir Ciobanu a bifat faptul că s-a ras în cap. E la mate-info la Colegiul Național „I.L. Caragiale” din București și a avut nevoie de aproape o lună să se mobilizeze și să lucreze pentru Bac, după ce a depășit un stadiu de negare în care își spunea că nu mai poate învăța.

Nu s-a obișnuit nici cu orele online. Se întreba dacă va mai da examenul. „Oare învăț toate astea în zadar? Oare încep să lucrez la mate, română și informatică absolut degeaba, că poate nu voi da Bacul, așa cum fac alte țări care au fost afectate?”

În prima săptămână din aprilie, când Franța a stabilit că examenul de Bac de anul ăsta nu se mai ține, MEC a anunțat că examenele de la noi ar putea fi amânate pentru luna iulie și că materia de studiu nu va include lecțiile de pe semestrul al doilea.

A fost știrea cu care elevii și-au început vacanța de Paște. La finalul ei au aflat că vor continua anul școlar prin lecții online.

Franța și Olanda sunt țările europene care au anulat examenul de Bac de anul ăsta. Însă Italia, Germania sau Finlanda plănuiesc în continuare să organizeze examenele de la final de liceu.

„Ba lucrez o grămadă, ba mă întreb de ce fac asta”

După vacanță, Bianca și-a regăsit ritmul de lucru. Și-a comandat cărți și s-a reapucat de citit. Și-a ales unele mai scurte la început, pe care să le poată termina, ca să simtă satisfacția lucrului încheiat. A citit Despre dragoste și alți demoni, de Gabriel Garcia Marquez, autorul preferat al profesoarei de română, Epoca întunecării de Catherine Nixey și Travesti de Mircea Cărtărescu, pe care o avea în plan și pentru Bac, dacă s-ar fi păstrat materia integrală.

Acum stă câte patru-cinci ore la birou, însă resimte perioada lungă de pauză: nu se poate concentra mai mult de 50 de minute pe un lucru. „Tot ce fac acum e să recapitulez, ceea ce sună bine, dar nu am niciun fel de certitudine că o să mă descurc așa cum mi-aș dori.” Pentru admiterea la Facultatea de Sociologie, care e pe bază de dosar, Bianca are nevoie de o notă mare la Bac.

De nota la Bac are nevoie și Ioana Căpraru, care se pregătește pentru Facultatea de Litere de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj. E elevă la Colegiul Național „I. C. Brătianu” din Pitești, iar pentru ea ritualul de învățare era diferit. Mergea alături de prieteni la bibliotecă să învețe, apoi ieșeau la cafea.

„În primele săptămâni [de izolare] nici nu făceam nimic și mă și condamnam.”

În mintea ei, ultimele luni de liceu ar fi fost despre aruncat cu toca în aer, petreceri alături de prieteni și sesiuni de studiu. La final de aprilie ar fi venit la București, pentru festivalul Jazz in Church de la Biserica Luterană. Iar de 1 mai ar fi mers în Vamă. („Aveam cortul pregătit și pus la ușă, de parcă-l așteptam pe Moș Nicolae.”)

Simte că orele online i-au redat o structură a zilelor. Chiar și așa, ele nu pot suplini relația profesor-elevi pe care o aveau la clasă. La asta se adaugă probleme cu platformele: conexiunea care se întrerupe, colegii care nu le pot accesa sau care nu au tehnologia necesară pentru a face asta.

Pentru Oana Nemeș, de la Colegiul Național „Unirea” din Târgu Mureș, vestea că examenele rămân la data stabilită – 22 iunie pentru prima probă –, a venit cu stres și îngrijorări. Și-a propus o medie peste 9 la Bac, dar pentru asta și-ar fi dorit să aibă mai mult timp pentru meditațiile pe care le-a oprit în lunile astea. Îi e tot mai greu să rețină informațiile. Simte că a învățat pe fugă.

Admiterea la Universitatea de Arte și Design din Cluj-Napoca, pe care ar fi trebuit să o dea în scris, va fi probabil pe baza unei mape de lucrări, la care trebuie să lucreze în paralel – dar nici asta nu e încă stabilit.   

Pe WhatsApp, conversațiile Oanei cu clasa și prietenii oscilează între materia de Bac – „intră relația dintre două personaje” la proba de română? – și lipsa absolvirii și a banchetului. „E trist. Ai așteptat patru ani pentru banchet. Te-ai chinuit să ai medie mare și acum când trebuia să-ți auzi numele pe scenă…”

„Așa o să fiu și eu?”

Cătălina Perju, care va absolvi la Colegiul Național „I.L. Caragiale” din București, și-a blocat gândurile despre absolvire. „Am preferat două luni să nu mă gândesc la asta și acum, când mă gândesc, îmi dau seama că s-a oprit așa timpul. Și realizând acum că nu o să ne mai întoarcem, m-am simțit puțin pierdută.”

Anul trecut, Cătălina a văzut cum a fost ultimul clopoțel pentru absolvenți și a ținut chiar un discurs în calitate de șefa clasei ei de-a XI-a. Le-a comandat tort și a pregătit clasa pentru eveniment alături de alți colegi și s-au gândit cum va fi pentru ei. A vorbit atunci cu câțiva absolvenți și a putut să glumească în discurs despre cum chiuleau la sport. A văzut-o pe șefa lor de clasă cu lacrimi în ochi și s-a întrebat: „Așa o să fiu și eu?”.

Anul ăsta, de când au început să vorbească despre ultimul clopoțel, Cătălina știa că va spune câte un lucru despre fiecare coleg, că le-ar fi vorbit de imaginea de ansamblu, în care chiar dacă nu a avut o relație apropiată cu toți, a văzut că au fost uniți și și-au luat apărarea când se simțeau nedreptățiți. Și-ar fi făcut poze de final de an pe scările de la intrarea profesorilor sau într-un parc. Ar fi cântat Ani de liceu și ar fi avut ultima oră de dirigenție.

Apoi, cum e tradiția liceului, ar fi defilat pe Calea Dorobanți îmbrăcați diferit, după o temă aleasă de fiecare clasă – Cătălina și colegii ei ar fi fost pirați. Defilarea absolvenților e una dintre tradițiile care vor lipsi mai multor orașe anul ăsta, de la Focșani, la Pitești, la Râmnicu Vâlcea.

În dimineața zilei de 22 mai, în jur de ora 7, Oana Crișu, diriginta Biancăi, le-a scris un mesaj pe grupul clasei de WhatsApp: „Știți unde trebuia să fim la ora asta?”. Vreo două ore mai târziu a venit și un prim răspuns, trei emojiuri cu un val, un soare și o rochie. Era ziua în care ar fi trebuit să plece la banchet.

Crișu era la fel de nerăbdătoare ca elevii, pentru că știa de la ceilalți absolvenți cărora le-a fost dirigintă că banchetul e un moment de împlinire. Dăduseră deja avansul, dar acum în loc să rememoreze cum a fost, așteaptă să-și recupereze banii.

În conversațiile pe WhatsApp, adolescenții au păstrat legătura cu școala și au găsit înțelegere din partea colegilor care treceau prin aceeași experiență. I-am rugat pe cei cu care am vorbit să ne arate câteva conversații pe care le-au avut în pandemie. Numele oamenilor și al grupurilor a fost blurat pentru a nu-i expune.

Bianca își imaginează cum ar fi putut fi cele două nopți din Mamaia. În prima ar fi stat în cameră alături de colegi, ar fi povestit și ar fi băut, ca apoi să adoarmă fiecare pe unde nimerește – pe scări, prin lift, prin balcoane sau pe plajă, la răsărit. Petrecerea din seara a doua i-ar fi prins mahmuri. Unii ar fi sărit îmbrăcați în piscină, alții ar fi fugit prin cluburi.

Ar fi purtat o rochie roșie, mai îndrăzneață pentru cineva care păstrează în dulap doar rochii negre. În timpul drumului cu autocarul, ar fi auzit muzică din cinci colțuri diferite: unii s-ar fi distrat pe manele, alții cu Bon Jovi. La întoarcere, unii ar fi dormit și alții ar fi vomitat. „Mă așteptam să fie cel mai mare haos și să plecăm de acolo fiecare cu câte un ochi vânăt.”

După două luni petrecute forțat în casă la final de clasa a XII-a, Bianca se bucură că n-a apucat să-și cumpere rochia: „pentru că aș fi stat acolo cu mărturia tristeții mele în șifonier”.

„Nu va semăna deloc cu școala pe care o aveam”

„Pierderea e un fel de trei în unu”, spune psihologul Diana Lupu, „în primul rând un sentiment care ne schimbă toată normalitatea, în al doilea rând ne reamintește constant ce am pierdut și în al treilea rând e un proces.” Pentru elevi, faptul că au pierdut banchetul și reuniunea cu colegii, cu prietenii înseamnă pierderea celui mai important moment cu care s-ar fi putut întâlni până în punctul ăsta. „Activitățile de final de an trebuie privite ca pe acceptarea că se încheie o etapă și începe alta.”

Însă generația 2020 n-a avut parte de o perioadă de tranziție, ca să se împace cu ideea finalului de liceu. Au terminat școala, s-au închis în case în timp ce autoritățile decretau stare de urgență, dau examene și apoi intră la liceu sau facultate. „Unde e momentul care îți dă o încheiere și te lasă să începi un nou capitol?”

Ministerul a hotărât la finalul lui aprilie că elevii de clasele a VIII-a și a XII-a se pot întoarce la școală pentru recapitulare, în perioada 2-12 iunie, dacă vor să participe la ore. Dar școala la care se vor întoarce nu va arăta ca cea din care au ieșit la început de martie. În clasă nu vor fi mai mult de zece elevi, iar fiecare va purta mască și mănuși.

Unii au luat deja decizia să nu se ducă atunci la ore, de teamă că se vor îmbolnăvi. Alții vor să meargă doar pentru a-și revedea colegii. Bianca vrea să meargă măcar în primele zile, să vadă cât de mult o ajută recapitularea. Dar e convinsă: „nu va semăna deloc cu școala pe care o aveam noi”.

Când Crișu a mers la liceu să încheie mediile, a început să plângă când și-a amintit de elevele care au ajutat-o să le calculeze în ultimii trei ani și jumătate. „Luăm o cafea și venim să vă ajutăm cu mediile”, îi spuneau fetele.

Despărțirea de profesori e o altă pierdere la care se gândește și Bianca. Școala îi dădea ocazia să le spună profesorilor pe care i-a apreciat că au ajutat-o în cei patru ani de școală – cum sunt diriginta sau profesoara de română. „Nu știu cum o să fac asta sau dacă o să mai simt să le zic.”

„Nu venim la Bac cu încredere în noi”

Pentru elevii din an terminal, viața chiar nu va reveni la normalul din martie. De aceea, mi-au spus mai mulți, și-ar dori să fie ascultați și înțeleși. Și-ar fi dorit să audă autoritățile că le transmit mesaje empatice.

Să le explice că măsurile luate nu pot fi pe placul tuturor, dar că sunt un compromis făcut de niște oameni care, la rândul lor, se confruntă cu o situație pe care n-au mai gestionat-o până acum. Că ar fi fost imposibil să găsească o măsură care să-i mulțumească și pe cei care vor să dea examenele cât mai repede, și pe cei care ar fi vrut câteva zile în plus să învețe sau pe cei care și-ar dori să dureze mai mult.

Însă nici ministrul Educației, nici alți decidenți politici nu au transmis astfel de mesaje. Bianca ar vrea ca cei care iau decizii să fie conștienți că elevii au trecut printr-o perioadă stresantă și că se simt demoralizați. „Revenirea la a învăța e destul de grea, ne-am pierdut ritmul și puterea de concentrare și aș vrea să se gândească că nu venim la Bac cu încredere în noi.”

Diriginta Crișu înțelege nevoia de empatie și spune că generația 2020 a fost caracterizată de nevoia de ascultare. A simțit că mesajele primite de la decidenți au fost reci și tehnice, dar crede că lipsa asta se datorează și faptului că politicienii s-au văzut la rândul lor în fața unor provocări pentru care nu erau pregătiți.

Ca să-și ajute elevii, vorbește zilnic cu ei pe WhatsApp. Când i s-a făcut dor de ei, s-au întâlnit pe Zoom. Când vede că încep să-și plângă de milă, le scrie mesaje lungi în care încearcă să-i motiveze. „Nu asta e atitudinea”, sau „Gândiți-vă că faceți asta pentru voi”.

E conștientă că are lângă ea o generație „încercată”. Iar sentimentul de împlinire pe care l-a văzut la ceilalți absolvenți e înlocuit de o despărțire bruscă, de parcă cineva „ar fi tăiat cu foarfeca timpul”.

Clasa ei de acum nu are ocazia să închidă cercul de patru ani.

„N-a fost să fie pentru noi”

Bianca vede pe internet opiniile celor care comentează pe Facebook situația lor și deciziile care îi privesc, cum ar fi faptul că vor avea mai puțină materie de Bac. „Oamenii sunt foarte porniți să ne condamne că nu ne place nimic – nici cu Bacul amânat, nici cu el dat la timp, nici cu el cu mai puțină materie”, spune Bianca, „dar eu sunt aici și asta este viața mea. Pe mine mă afectează enorm deciziile astea.”

Cu mai puțin de o lună înaintea examenelor, după ce MEC anunțase deja că Bacul se va da, iar elevii știau pentru ce să se pregătească, televiziunea Antena 3 a amplificat o nouă dezbatere în care unii dintre invitați au militat pentru anularea examenului din acest an.

Într-o postare pe Facebook, Cătălina Perju a răspuns din perspectiva elevei de clasa a XII-a: „Opiniile au răsărit ca ciupercile după ploaie. Nu spun că nu sunt valide și îi educă și pe ceilalți să înțeleagă situația fără precedent, dar au venit prea târziu”.

O dezbatere pro sau contra Bacalaureat după ce a fost luată decizia nu face decât să arunce din nou în incertitudine viața a peste 100.000 de elevi.

Cătălina ar vrea ca absolvenții de anul ăsta să nu mai fie catalogați drept „plângăcioșii ăia” când spun că suferă pentru că n-au avut banchet sau defilare. I-ar plăcea să nu mai audă că sunt „prea mici să înțeleagă”, când își argumentează opiniile, sau că sunt „dezinteresații care fug de România și pleacă în străinătate” atunci când preferă să nu și le exprime. Și ar vrea să vadă „soluții din timp și asumate”: „Noi trebuie să răspundem săptămânile astea, nu voi și nimeni altcineva”.

Biancăi i-ar plăcea ca oamenii care își dau cu părerea pe internet să ia în calcul diferențele dintre ei; să știe că pentru unii elevi, banchetul chiar era o răsplată, dar pentru alții nu. Că pentru unii chiar a fost o muncă foarte grea timp patru ani. Pentru alții nu a fost.

Gândul ei e și la cum va arăta examenul cu masca pe față și cu mănuși. Va fi cald și vor fi în clase fără aer condiționat. Așa că stresul se va acutiza. Se întreba și ce se va întâmpla dacă se îmbolnăvește înainte de examen.

Ministerul a clarificat asta abia la finalul lunii mai: chiar dacă se îmbolnăvesc, elevii vor putea da examenul, conform unei „proceduri speciale elaborată în perioada următoare”. Anunțul a fost făcut pe 25 mai, dar câteva zile mai târziu, Bianca a aflat de el de la mine, pentru că mesajul ministerului nu ajunsese la ea.

Mama ei își dă seama de stresul pe care l-a acumulat în perioada asta și nu pune presiune pe Bianca înaintea examenelor. Își pune încrederea în ambiția Biancăi de a trece cu bine de Bac. „Am încredere când zice că-l va lua cu notă mare.”

Chiar dacă nu pot elimina disconfortul fizic din timpul examenului, discuțiile despre asta îi pot pregăti pe elevi pentru ceea ce urmează, spune psihologul Diana Lupu. „E clar că disconfortul ăla o să fie acolo. Dacă nu vorbim un pic despre el, atunci el o să rămână și o să se amplifice.” Important e ca atunci când elevii intră la examen, să nu fie surprinși de reacțiile corpului lor. Datorită acestor încercări, Lupu se așteaptă ca adolescenții de acum să iasă mai echipați pentru a gestiona incertitudinea. Pot fi tineri pe care experiența asta să-i antreneze pentru viața de adult.

Cătălina simte că discuțiile cu prietenii despre cum va arăta viața lor după pandemie sunt cele care o ajută. Faptul că se văd în apeluri video și că vorbesc despre cum vor merge în Vama Veche și își vor cheltui toți banii strânși. „O să stăm la plajă ca niște bunici, o să ascultăm muzică și o să cântăm pe cearceafuri pentru că nu dăm banii pe șezlonguri.”

Printre prietenii apropiați ai Cătălinei e și Vladimir, cu care se mai vede pe FaceTime: „Ne plângem că vrem înapoi la liceu sau că ne-am săturat de Bac”, spune Vladimir. La mijlocul lui mai, el a semnat contractul pentru apartamentul în care va locui când se va muta în Cluj-Napoca, la Facultatea de Științe Politice și Administrative de la Universitatea Babeș-Bolyai. Pentru că n-a putut să facă vizionarea pe viu, și-a rugat o prietenă să meargă acolo și să i-l arate pe FaceTime. În iulie și august plănuiește să meargă să-și ducă o parte din lucruri, pentru ca în septembrie să se mute definitiv.

Pentru facultatea din Cluj se pregătește și Oana din Târgu Mureș, care lucrează în paralel la variante pentru Bac și la o mapă de admitere. De când stă acasă nu a mai avut ocazia să-și pozeze prietenii. Și-a făcut câteva autoportrete publicate pe Instagram, cu o mască de oxigen „conectată” la o tufă de flori galbene.

Bianca a avut ocazia să petreacă timp cu sine și crede că asta a ajutat-o să confrunte emoții pe care până acum le ținea „sub preș”. Vrea ca de-acum încolo să aibă mai mult curaj să ia decizii. „Să nu mai fac compromisuri, să fiu stăpână pe mine.” Din toamnă, speră să se mute la București, unde vrea să meargă la Facultatea de Sociologie a Universității.

Refuză opțiunea unui banchet mutat în septembrie și acceptă realitatea că „n-a fost să fie pentru noi”. Crede că unele lucruri trebuie făcute la un anumit timp și nu vede valoarea într-un banchet de toamnă, când vor fi deja cu gândul la viitor și la facultate, la cum să-și construiască noua viață.

---

---