Proiect Editorial: Poezie odată cu DoR #19

Toți cei care s-au abonat la DoR până la început de martie au primit odată cu numărul #19 „Și cuvintele sînt o provincie”, volum de poezii semnat de Adela Greceanu.

Toți cei care s-au abonat la DoR până la început de martie au primit odată cu numărul #19, dedicat ideii de ‪‎noi începuturi‬, un cadou pe care l-am împachetat împreună cu prietenii de la UniCredit Țiriac Bank: Și cuvintele sînt o provincie, volum minunat de poezii semnate de Adela Greceanu.

DoR #19 marchează și pentru noi un nou început, o reașezare într-un alt format fizic și un redesign care esențializează preocuparea pentru eseuri, reportaje, portrete și alte materiale jurnalistice de profunzime. Prezența cărții Adelei lângă DoR ține de dorința de a promova cultura românească contemporană, dar și de a mulțumi celor peste 800 de oameni care ne susțin direct, prin abonamente.

Cu un schelet narativ construit din situații, personaje, idei care conturează micro-lumea unui cartier bucureștean în care poeta a locuit pentru o vreme, Și cuvintele sînt o provincie este un poem despre singurătate, despre a sta deoparte, despre feminitate, dar și despre limbaj, despre limitele și neputințele sale. Cartea anului pe Bookaholic.ro și o preferată de iarnă a întregii redacții și a multor prieteni ai DoR, volumul Adelei e plin de povești în versuri, numai bune pentru primăvară.

„DoR spune povești cu mijloacele și rigorile jurnalismului, cartea mea încearcă să spună povești cu mijloacele și rigorile poeziei”, spune Adela Greceanu, 39 de ani, scriitoare și jurnalistă de radio, „DoR se uită spre locuri nebătute de alți jurnaliști. Personajul meu se uită spre o străduță care desparte un bloc de garsoniere de un cimitir de cartier. Mă bucur tare mult că această carte va ajunge la cititori care apreciază felul cum scriu poveștile cei de la DoR”.

UniCredit Țiriac Bank a susținut retipărirea celor 850 de exemplare. Anca Nuță, Director de Identitate și Comunicare, spune că parteneriatul DoR – UniCredit Țiriac Bank vrea să demonstreze că merită să investești în pasiunea oamenilor și în începuturi.

„Ne bucură să putem fi din nou alături de DoR acum, când pășește într-o nouă etapă a evoluției sale: într-un nou format. Suntem încrezători că va continua să aducă poezie în viețile noastre, cu forța pe care o conferă maturizarea firească a unui proiect de înaltă calitate. La fel cum suntem convinși că volumul Adelei Greceanu, pe care suntem încântați să vi-l putem oferi împreună cu primul număr DoR în haine noi, vă va încânta”.

Intenționăm să continuăm să ne surprindem abonații cu cadouri și la numerele viitoare; comunitatea e esențială pentru viitorul și supraviețuirea revistei. Poți deveni membru al comunității DoR dacă te abonezi pentru un an de zile, aici. Dacă vrei să fim partenerii pentru cadouri viitoare, scrie-ne la dor@decatorevista.ro


Acest articol apare și în:

DoR #19

Noi începuturi
Primăvară, 2015

Cumpără revista