Politică și cântece religioase

Cum vii dinspre Biserica Catolică și treci de clădirea barocă a Consiliului Județean, traficul e oprit și începe zona pietonală. La început vezi numai câteva outleturi (noua obsesie în Suceava), un magazin cu dulciuri de Bucovina, terasa cu nume de scriitor englez care aparține fiului primarului și vreo două sedii de bancă. Abia când ieși dintre clădiri, strada se deschide într-o esplanadă spațioasă, cu Casa de Cultură în stânga și un parc în dreapta. De obicei, aici se dau copiii pe role sau skate-uri, tinerii se hăhăie la terasă, iar bătrânii ies la promenadă.

Ieri după-amiază însă, centrul Sucevei a avut altă utilitate. Reprezentanții Coaliției pentru Familie, în frunte cu pastorul penticostal Liviu Axinte, unul dintre membrii Comitetului de Inițiativă pentru Revizuirea Constituției, și alți lideri ai bisericilor protestante din Suceava (sunt aproape 50.000 de penticostali în județul cu 615.000 de locuitori, depășiți numeric doar de ortodocși) au organizat o adunare cu fanfară și cor, cu primari și parlamentari, cu „momente speciale” și discursuri înflăcărate, pentru a încuraja oamenii să participe la referendumul din 6-7 octombrie și să voteze „DA”.

„Sunt aici oameni care cred într-un lucru comun, care cred că azi e timpul ca încă o dată să ne arătăm susținerea față de familia așa cum a lăsat-o Dumnezeu, familia naturală”, spune Axinte la microfon, de pe scările Casei de Cultură împodobită cu imagini de la Unire și o versiune mărită a logo-ului verde „Bucovina 100 – centenarul unirii cu țara”, prezent prin tot orașul. În stânga lui stă o fanfară de copii care poartă tricouri cu inscripția „Votează DA pentru familia tradițională”. Când încep să bată toba, porumbeii de pe acoperișurile din zonă se ridică speriați în zbor și roiesc câteva secunde într-un stol compact deasupra celor 3-400 de oameni din mulțime. La dreapta pastorului sunt feciorii din corul religios al Bucovinei, iar în spatele lui stau aliniați câțiva bărbați trecuți de vârsta a doua, în pardesie negre, cu stickere pro-familie tradițională în piept. După intonarea imnului și un Tatăl Nostru rostit de un pastor cu glas tunător, iau microfonul pe rând.

„În calitate de creștin, voi participa la referendumul din 6-7 octombrie, acest referendum despre familie, și voi vota cu DA”, spune liberalul Ion Lungu, primarul Sucevei din 2004. El asigură mulțumea – o mare de fete și femei cu batic și de bărbați cu mâinile împreunate – că referendumul nu este unul politic, deși îi pare rău că nu a fost PNL partidul care să și-l asume, „fiind un partid de dreapta, un partid care apără valorile creștine”. Lungu, despre care localnicii susțin că o să fie scos direct în sicriu din primărie, mai spune că referendumul nu ascunde nicio capcană, deși întrebarea de pe buletinele de vot pare vagă. „Soții înseamnă bărbat și femeie, așa cum ne-a lăsat Dumnezeu. Vă aștept și fac un apel să veniți la referendum, să votați DA pentru familia binecuvântată de Dumnezeu și așa să ne ajute Dumnezeu să putem birui și să treacă acest referendum.”

Mulțimea aplaudă fără mare entuziasm. Câțiva copii în paltonașe colorate se joacă lângă cortul Coaliției, ridicat în fața Casei de Cultură, și mai mulți tineri împart pliante, stickere sau poartă bannere cu mesaje ca „Familia este temelia unei națiuni” sau „Suceava votează DA pentru familia tradițională”. Două fetițe culeg pene de porumbel din iarbă.

Întors la microfon, pastorul Axinte, care este și președintele comunității penticostale din șase județe din Moldova, întărește ideea că referendumul nu este apanajul unui partid sau al unei biserici – replici care vor fi repetate de aproape toți vorbitorii. Mai mult, rând pe rând, oficialii iau criticile aduse referendumului sau Coaliției fie de către presă, fie de ONG-uri sau activiști LGBT și le demontează singuri, cu patimă și argumente suficient de incoerente, încât să lase oamenii confuzi și alarmați.

„Familia tradițională, încă din Evul Mediu, s-a întărit datorită credinței care exista în Dumnezeu”, spune cu un aer de pedagog senatorul ALDE Ilie Niță, anchetat de DNA pentru înșelăciune. „Odată cu trecerea spre România modernă, s-au îndepărtat atât bărbatul, cât și femeia de credință și noi aici suntem pentru a-i apropia, pentru a-i uni, pentru a întări familia. Pentru ca moștenitorii noștri să trăiască în liniște și pace.”

Dar sunt lucruri și mai grave decât România modernă, spune deputatul PNL Dumitru Mihalescul, cum ar fi Norvegia modernă. „Zilele trecute, în weekend, am avut un delegat din partea Norvegiei, pastorul Jan”, spune Mihalescul, „și ne-a spus care este pericolul, în afară de faptul că se căsătorește un bărbat cu un bărbat și o femeie cu o femeie”. Pastorul îi explicase că în Norvegia, dacă un școlar de 8 ani îi spune unui profesor că vrea să-și schimbe sexul, profesorul îl va ajuta să facă acest lucru. „Părinții află după aia. Este mare pericol!”

Cel mai înflăcărat e însă deputatul ALDE Ștefan Băișan, care a scăpat recent de o condamnare după ce a amenințat un jurnalist local cu moartea. „Ce simt eu acum e că istoria e prezentul, istoria nu mai e trecut cum învățăm în școală”, a început Băișan, doctor în filosofie. „Dacă nu voi sta demn astăzi, în aceste momente importante pentru români, dacă voi sta în spate și voi cârcoti, copiii mei, nepoții mei se vor întreba ce-a făcut tata atunci când a trebuit să spună DA familiei normale?” Așa că le-a promis celor din mulțime că se va bate pentru ca toți copiii din România să aibă o mamă și un tată, „așa cum ne-a lăsat bunul Dumnezeu”.

El a mai explicat că respectă drepturile omului și vrea o Românie europeană, cu condiția să fie o Europă creștină, cu valori. „Am să spun ceva tuturor celor care vin cu idei că decât să stai într-o familie de creștini care se ceartă, consumă alcool și alte necazuri, e mai bine să stai cu o familie formată din doi bărbați sau două femei”, își încheie Băișan discursul. „Am să le spun că această teorie pică dintr-un simplu motiv – credeți că familiile LGBT nu se ceartă? Credeți că ei nu beau? Credeți că ei nu se îndrăgostesc de alții? Credeți că ei nu divorțează? Ba da! E la fel ca peste tot.” La fel, dar anormal. Dintr-o parte a pietonalului, un glas de bărbat strigă de două ori „Muie!”, dar vocea lui se pierde ca o picătură într-un ocean și dispare fără să-l bage cineva în seamă.

După doi primari de comună, tot siderați și dornici să vadă „normalul” consemnat negru pe alb, pastorul Axinte livrează momentul special de care vorbea la începutul adunării. Îi invită pe scenă, în aplauzele publicului, pe soții Marius și Ruth Bodnariu, împreună cu cei șase copii ai lor. Emoționat, Bodnariu le mulțumește că au fost alături de ei într-o perioadă grea, în care singura lor speranță a fost Dumnezeu. În urmă cu trei ani, autoritățile din Norvegia, unde locuiau, le-a luat soților Bodnariu copiii după ce două dintre fete s-ar fi plâns la școală că sunt bătute de părinți. Cazul a fost dezbătut pe larg în presa din România, iar Marius și Ruth au susținut atunci că sunt discriminați pe criterii religioase, fiind penticostali. Ulterior, ei și-au recuperat copiii și s-au mutat înapoi în România, în zona Brașovului. „Ne bucurăm să fim împreună și ne bucurăm pentru acest eveniment, să putem sta și să luptăm”, povestește Bodnariu în lacrimi, cu pauze lungi între cuvinte. „Ne rugam pe străzi [la Revoluție] și spuneam că Dumnezeu și-a întors fața către noi. Haideți să nu îi întoarcem spatele.” La final, toată familia, acompaniată de Corul Bucovinei și de fanfară, cântă melodia lor preferată: „Ce minunată să fii într-o familie, familia sfântă a Domnului Iisus!”. Li se alătură și câteva persoane din public.

Mai departe de scările Casei de Cultură, doamna Viorica, de 55 de ani, împarte stickere cu „Sprijină familia tradițională”. Un batic transparent, prins cu agrafe, îi acoperă părul cărunt. „Cam puțini oameni”, spune uitându-se în jur. „Și nu văd prea mulți ortodocși, dar ei înțeleg că au avut duminică eveniment la biserică”, continuă ca pentru ea, apoi îmi zâmbește cald. Susține familia tradițională, pentru că a citit Biblia cu atenție și a văzut că Dumnezeu îi consideră pe homosexuali „o urâciune”. „Este un fel de poftă a ochilor”, explică Viorica, care de câțiva ani s-a alăturat Martorilor lui Iehova. „E o poftă și nu e așa cum a lăsat Dumnezeu și este păcat.” Nu-i urăște pe homosexuali, dar ar vrea ca ei să se întoarcă spre Dumnezeu și să realizeze că au datoria să-l slujească.

Viorica e suceveancă și a lucrat la fabrica Rulmentul, apoi a mai avut un job pe ici, pe colo în comerț sau ca bonă. Acum nu are serviciu, decât cel de a-l sluji pe Domnul. La vârsta ei, dacă vrea să se angajeze ca vânzătoare, spune că patronii îi cer trei ani de experiență, ca să nu mai vorbim că majoritatea preferă tinere. „Nu mă ia nimeni, că toți vor fete tinere și slabe, nu așa grase ca mine. E pe linie de tineret acum.” Îi tremură un pic glasul și i se umezesc ochii. „Aș putea să fac multe lucruri, chiar aș putea, dar când am văzut repulsia asta am zis că mai bine trăiesc așa, cu puțin, cu foarte puțin.” O mai ajută fiul ei, care locuiește în Anglia cu soția și cei doi copii, lucrând pe unde apucă pentru a strânge bani de-o casă în județ. „Se chinuie, e foarte greu”, spune Viorica cu fața spre soare, care-i face ochii de culoarea caramelului. Soțul ei nu e „pe cale” și e cam greu când ea e singura credincioasă, dar le duce pe toate. „E important să fiu supusă și ascultătoare de el. E ca și cum ai educa un om, ca și când l-ai duce la școală. Eu am aflat de cuvântul Domnului înaintea lui, așa că am răbdare.”

S-a alăturat Martorilor în urmă cu câțiva ani, când a murit mama sa și s-a trezit contrazicându-se cu prietenele pe tema tradițiilor de înmormântare. „Apoi o prietenă care era cu Martorii lui Iehova mi-a dat Biblia și mi-a spus «e simplu, ia și citește, totul e acolo»”. Așa că a studiat Biblia capitol cu capitol, scoțând pe o foaie ideile principale. Înainte îi plăcea să citească cărți de aventuri sau science fiction, dar Biblia a fost cu totul altceva. „Am zis, Doamne, dacă reușesc să citesc cartea asta, reușesc orice.” La final, spune că gândurile i s-au schimbat cu 180 de grade. Găsise răspunsurile pe care le căuta, dar mai ales găsise proceduri clare pentru o viață pură. „Tot ce mi se părea bun înainte, nu mai era. Totul în vorbire, în modă, machiaj, totul era urât.” Găsise adevărul, spune Viorica. Nu adevărul relativ pe care-l învățăm la școală, ci adevărul absolut, ca acela că „familia e formată dintr-un bărbat și o femeie”.

„Regret că nu l-am cunoscut pe Dumnezeu la începutul vieții mele”, oftează Viorica. „M-a făcut o femeie frumoasă, dar n-am știut ce să fac cu asta și am pierdut mulți ani.” Prietenii s-au îndepărtat de ea odată ce s-a alăturat cultului. „Ei rătăcesc”, crede Viorica, pentru că beau, au vicii, dau petreceri, nunți, botezuri, îi preocupă tot felul de lucruri „zadarnice”. Apoi îmi arată cu degetul scările Casei de Cultură, unde încă vorbesc diverși primari de comune și pastori. „Acolo în față sunt două feluri de oameni: vorbitori și credincioși. Pe vorbitori, Dumnezeu într-o clipită poate să-i dea jos, să se ridice împotriva lor.” Pe credincioși, îi ajută.

În urmă cu ceva timp, Viorica nu prea avea nimic de mâncare în casă. A făcut o ciorbă chioară cu câteva boabe de fasole și se gândea ce bine ar fi să aibă niște tăieței s-o mai îngroașe. „Nu te mint, în momentul ăla a sunat o vecină la ușă și mi-a dat o pungă de spaghete italienești. Mi-a zis că pentru dantura ei sunt prea tari chiar dacă le fierbe.” De fiecare dată când s-a bazat pe Dumnezeu, el i-a fost alături, spune Viorica. Au fost momente când s-a rugat ca soțul ei să vină acasă mai repede și în câteva secunde îi auzea tusea pe scările blocului în care locuiesc. „Să vină de la muncă?” o întreb. „Eh, din altă parte”, răspunde femeia.

Acum vreun an, a început să-i cadă părul foarte tare. Într-o zi i-a căzut aproape tot pe partea dreaptă a capului, s-a trezit cu vreo 300 de grame de păr în mână. Credea că are cancer, dar n-are medic de familie așa că n-a putut să se ducă la doctor. Însă a ținut post negru, s-a rugat și s-a gândit: „Doamne, dacă tu vrei să fiu cheală, atunci fie”. Spune că Dumnezeu a auzit-o și de trei luni de zile a început să-i crească la loc. De atunci, tot postește. Era în post și când vorbea cu mine. „De luni seară țin postul Esterei, n-am mâncat nimic. Mi-a fost rău, am vomat ieri, dar azi e mai bine.” Cea mai mare dorință a ei ar fi ca fiul ei să se pocăiască. „Nu să termine facultatea, nu mă interesează, ci să se pocăiască.”

După ce o las pe Viorica, vorbesc cu mai mulți tineri care țopăie de pe-un picior pe altul în frigul serilor din Suceava. O contabilă de 32 de ani îmi spune că manifestarea asta era necesară, pentru că nu vrea ca homosexualii să fie cei care dau legi în România. „Mai bine luăm noi inițiativa cât încă avem ocazia.” Prietenul ei, un poștaș de 33 de ani, e speriat de perspectiva ca homosexualii să înfieze copii. Nu știa că pot deja s-o facă. Ni se alătură o educatoare de grădiniță, de 33 de ani, care ne amintește că Dumnezeu a zis „înmulțiți-vă și creșteți”, or homosexualii ne vor aduce în stadiul în care va dispărea specia umană pentru că ei nu fac copii. „O să se înmulțească musulmanii și o să vină ăia peste noi”, oftează poștașul. „Mai rău”, completează educatoarea, „o să ajungă să ne dea în judecată, o să ne îngrădească nouă libertatea de exprimare”. Mai bine să fii tu primul.

Rădăuțenii Gabriel și Dani, de 22 și 24 de ani, nici nu știau că se întâmplă evenimentul ăsta, dar s-au nimerit prin zonă și au dat o mână de ajutor. „Ne-am ales și cu tricouri după asta”, îmi spune Dani, arătându-mi tricoul cu „Votează DA”, după ce stătuseră lângă fanfară și ținuseră în mâini pancarte cu mesaje de susținere pentru familia tradițională, în care și ei cred. „Nu știu dacă tradițional e cuvântul potrivit, pentru că și familia modernă poate fi formată dintr-un bărbat și o femeie”, spune Dani.

Lui Gabriel, care poartă un hanorac roșu și o șapcă de skater, chiar i-a plăcut pancarta lui, pentru că scria ceva în care chiar crede: contează ce crezi doar dacă mergi să votezi. „Da, era safeal tău”, îi răspunde Dani râzând. Amândoi se întreabă cât de util a fost evenimentul. „Cred că toți cei care au venit erau deja convinși să meargă la referendum.” Rămâne pe gânduri în timp ce esplanada se golește. „Nu știu exact care a fost scopul. Și nu știu dacă era nevoie”, completează și Dani.

Pe parcursul discuției, ni se alătură și prietena lor Ema, de 24 de ani. Par niște puști simpatici, veseli, de treabă cu toată lumea. „Homosexualii sunt tot oameni”, îmi spune Gabi, „dar e vorba de acceptare. Și la început dorința lor a fost de acceptare, să-i accepte lumea. Apoi au tot impus alte chestii și acum vor mai multe”. Îi amintesc că nu comunitatea LGBT a inițiat modificarea Constituției, iar ei sunt de acord. Dar e mai bine să prevină, pentru că li se pare că homosexualii au luat-o razna. „Căsătoriile homosexuale nu sunt normale”, spune Ema. „Ei trebuie să înțeleagă că nu ei trebuie să ne influențeze pe noi”, pe majoritate adică. „Sunt o minoritate violentă în ultima vreme”, spune Gabriel. „Noi nu-i atacăm, dar ei tot vor să se impună.” Când le spun că, de fapt, homosexualii sunt atacați, de multe ori fizic, în România, cei trei se înmoaie. „Suntem cu toții oameni și ar trebui să ne comportăm ca oamenii, nu ar trebui nici ei atacați”, e de părere Gabriel. Dar nu vrea să ajungem ca-n Canada, unde lucrurile au scăpat de sub control. Ema spune că nu ar deranja-o să vadă homosexuali ținându-se de mână pe stradă, dar nu vrea ca ei să-și impună stilul de viață. Nu vrea ca unor copii mici să li se spună că-și pot alege sexul, de parcă n-ar fi mare lucru. A citit pe net că asta învață unii copii de opt ani în manuale auxiliare și nu i se pare OK.

După șase seara, centrul e iarăși gol. La Biserica Catolică se aud clopotele, deși nu e nimeni și ușa e închisă. Câțiva copii aleargă porumbeii de pe esplanadă. Teoretic, a fost ultima zi de campanie pro- sau anti-referendum, conform regulilor CNA care interziceau îndemnurile cu 24 de ore înaintea votului. Acea regulă a fost însă relaxată săptămâna aceasta, iar CNA nu mai interzice presei audiovizuale să transmită îndemnuri în zilele referendumului. Rămâne de văzut dacă într-un oraș ca Suceava, unde toți liderii locali și religioși susțin modificarea Constituției, lucrurile vor decurge lin în weekend. Nu-mi dau seama încă dacă toți sucevenii sunt la fel de porniți ca cele câteva sute din fața Casei de Cultură sau dacă, așa cum mi-a spus o prietenă, îi doare undeva de referendum și nu vor ieși din case. Dar asta ar însemna să fie imuni la sutele de afișe, bannere și stickere care au împânzit orașul, de la scări de bloc, la stâlpi stradali, la sensul giratoriu de la McDonalds, acest kilometru zero al Sucevei. Și ar însemna să fie imuni la alarmismul și îndemnurile validate de primarii lor, de pastorii sau preoții lor și de aleșii lor în Parlament.