Povești de o zi din Floreasca

Vara asta, cartierul Floreasca își trăiește viața printre huruieli de șantier, proteste față de un proiect imobiliar considerat abuziv, dar și zile cu liniște, un bazin în paragină sau un cuțodrom. Câțiva reporteri DoR și Școala9 au surprins mici scene din rutina cartierului, într-o documentare cu termen-limită: 24 de ore.  

Bălți mici

Într-o zi cu ploaie, viața devine puțin mai simplă pentru o mică parte din cartierul Floreasca.

Dacă e ceva neobișnuit în cartierul Floreasca, mai ales în zilele astea, e liniștea din parcul aflat la intersecția Căii Floreasca cu Mircea Eliade. Ieri, picamărele făceau ferestrele blocurilor să zguduie, iar macarale și un excavator săpau terenul împrejmuit de garduri. Azi, șenilele excavatorului galben stau nemișcate pe pământul transformat în noroi, iar ploaia deasă trasează zgomote uniforme pentru urechi.

Lângă parcul mare e un parc mai mic, la câțiva pași de intrarea într-un bloc cu patru etaje. În el, trei leagăne goale, o bancă, un tobogan, o masă de șah. Două femei mătură insistent bălți mici.

Ploaia se rărește. Se aude un pescăruș și apoi un ecou de cântec. „Fiare vechi luăm.” O femeie plimbă un cărucior, iar un băiat blond în pelerină galbenă și blugi albaștri o urmează. Se opresc lângă un leagăn. Băiatul zice ceva într-o limbă neștiută, ca pentru vârsta lui de vreo patru ani.

„Hai iubire, dă-te”, îl îndeamnă femeia. Apoi adaugă ceva despre niște dulciuri, iar băiatul scoate dintr-o geantă mare o pungă de hârtie.

„Lasă-mă pe mine”, îi spune ea. Are în voce o căldură prietenoasă.

Deschide punga de hârtie și îl lasă să bage mâna.

„Credeam că sunt curmale”, spune el. „Am uitat că sunt stafide.”

„Păi nu voiai stafide?” îl întreabă ea, în timp ce băiatul bagă mai tare mâna. „Ei, nu așa, că o rupi și pică toate aiurea.”

Femeia lasă punga în cărucior, iau amândoi câte un pumn de stafide și mănâncă împreună. Brusc, printre crengi apare puțin soare. Băiatul ridică privirea și fruntea spre cer, și timp de o secundă închide ochii. Îi deschide, apoi calcă într-o baltă cu adidașii albaștri.

E un moment de liniște înainte ca părculețul să se umple și soarele să încălzească din ce în ce mai tare. În parcul mare, de vizavi, au început din luna martie să se construiască patru turnuri de peste 20 de etaje, o clădire de birouri și un hipermarket, iar locuitori ai cartierului au început încă de acum doi ani să se mobilizeze împotriva lor – prin petiții, înfățișări la Primărie și proteste în fața șantierului. Cei care protestează sunt nemulțumiți că ansamblul se construiește pe terenul Halei Ford, un monument, că traficul generat în plus ar fi prea mult într-o zonă oricum aglomerată și că oamenii, oamenii care ar trăi, munci, mânca și ar avea o viață aici, ar fi și ei prea mulți.

(de Irina Tacu)

Lupta contează

Cei care trag statul la răspundere.

Pe Cristina Vanea s-ar putea s-o întâlnești pe Calea Floreasca împărțind pliante pentru un protest care să salveze cartierul cu case și blocuri de 2-3 etaje de cele patru turnuri zgârie-urechi pentru care se lucrează din primăvara lui 2018 lângă Halele Ford.

Portbagajul mașinii ei, o Skoda Fabia albastră, era parcată, într-o joi după-amiază ploioasă, pe un colț al străzii cu case cochete și umbrite Johann Sebastian Bach – una dintre multele cu nume de compozitori. Bancheta din spate era acoperită de pancarte rămase de la ultimul protest, portbagajul – burdușit cu revistele „Floreasca Civică”, a grupului cu același nume, cu două-patru hârtii pe care scria „nu avem nevoie de Auchan”, „lacul Floreasca va seca” sau „traficul infernal”; „Clădiri turn în Floreasca. Vi se pare normal?”, plus o poză care spune o luptă mai veche pe care o duce Vanea: o pancartă cu „Stop jafului imobiliar”, cu trimitere la parcul Verdi.

Vanea, consilier școlar, femeie șatenă, scundă și slăbuță la 50 de ani, stă în Floreasca dinainte să treacă cu fruntea de înălțimea unei mese și pe-atunci locuitorii au construit Parcul Verdi. De luni până sâmbătă fiecare lucra în fabrici, duminica, în parc. „Muncă patriotică”, spune Vanea, „dar nimeni nu se văita, oamenii doreau mult spațiu verde” – într-un cartier gândit de prin anii ’40 tip grădină.

Luptele civice începeau pentru Vanea acum 20 de ani, când se iveau proprietari care revendicau terenuri în zona parcului; când începeau tăierile ilegale de copaci, toamna – vreme friguroasă ca să pierzi ore în parc. Vanea a început să meargă la ședințele Consiliului Local, să ceară socoteală pentru Verdi și, mai târziu contra forajelor de la Hale. Le-a explicat dezvoltatorilor că ei nu sunt contra construitului (doar fabrica Ford angajase mii de oameni înainte de ‘90), dar sunt contra clădirilor de cel puțin 17 nivele și a celor 2200 de mașini zilnice.

Vanea a luat bani din economii personale pentru cheltuieli de judecată și a stat la o ședință în care se auzeau, printre altele: „Terminăm și noi mai repede? E Moș Nicolae mâine”. În ciuda ochilor dați peste cap, apărea iar. „Lăsați doamnă, ați tot luat cuvântul”. Deși au fost avertizați cu „veți avea daune de plătit pentru proces”, deși președinți de bloc se retrag din luptă cu o zi înainte de audieri, Vanea împarte foi A4 pe care scrie alb pe negru: „OPRIȚI DISTRUGEREA CARTIERULUI FLOREASCA.”

A fost acolo și în 2016, când au mărșăluit prin cartier câteva sute contra proiectului de zgârie-nori, dar și contra diverselor clădiri apărute peste noapte între case și străduțe, de poți să iei o îmbucătură din omleta vecinului de vizavi.

E trist, spune Vanea – care doarme puțin – că autoritățile publice sunt de partea cealaltă a baricadei, dar e o victorie că abia în 2018 încep construcțiile. E o luptă pe care le-o insuflă celor doi fii, acum de 20 și 24 de ani: dincolo de câștig, e important să nu stea deoparte. „Plus că autoritățile au înțeles că răspund în fața cuiva.”

(de Anca Iosif)

Zgomot de fundal

Construcția unor turnuri foarte înalte la Hala Ford din Floreasca, fostul parc al fabricii Automatica Bucureşti, a generat nemulțumiri în cartier, însă ecourile lor rămân pregnante mai degrabă în online.

Șantierul e flancat de porți din aluminiu legate de stâlpi din metal, în prelungirea unui gard-plasă peste care curg ramuri și frunze care se zbat. Dincolo, trei macarale, un excavator și patru-cinci oameni cu veste fosforescente care vociferează pe șantier. La Halele Ford din Floreasca ajungi, din martie 2018, pe linia zgomotului. De la intersecția lui G. Călinescu cu Banu Andronache, o huruială de picamăr acompaniat de excavator te urmărește ca o urechelniță. În buza parcului, ți se urcă pe scăriță.

Construcția celor patru turnuri foarte înalte, de 15, 20 și 25 de etaje, plus o clădire de birouri, a fost începută pe 1 martie, însă demersuri împotriva construcțiilor pe spații verzi s-au făcut încă din 2016. Pe 23 iunie, Grupul de Inițiativă Floreasca a protestat chiar în fața șantierului împotriva construcției – pentru că ar genera și mai mult trafic într-o zonă deja aglomerată, ar dăuna lacului și vegetației din parc și ar întrece limitele indicatorilor de urbanism din zonă.

La câțiva metri de groapa cu moloz sunt doi adolescenți care ascultă R’nB fără căști, o fetiță care apare și dispare pe role și câțiva copii supravegheați de mame și bunici. Deși-s acolo în miezul zilei, cei mai mulți nu-s „chiar din cartier”. Așa că ori n-au auzit de vreo nemulțumire și nu știu ce e Hala Ford, ori nu știu foarte multe și au rezerve, „credeți că se oprește construcția pentru că protestează niște oameni?”. „Eu aflu tot ce se întâmplă duminica, la biserică”, spune o bătrână în doliu, care își veghează de pe bancă nepotul. Știe de nemulțumirile oamenilor, însă ea nu e nemulțumită – „Pentru o oră cât vin în parc…”. Stă pe Barbu Văcărescu, așa că șantierul n-o afectează. „Plus că toată lumea are termopane… dacă nu vrei să auzi, închizi geamul”. Dar dacă s-ar construi așa ceva chiar lângă blocul ei, „da”, spune, „m-ar deranja, cum să nu”. Având în vedere înălțimea, se gândește în primul rând că ar fi riscuri mai mari la cutremur.

Dezvoltatorul One United Properties a dezmințit acuzațiile privind nerespectarea normelor urbanistice zonale. Contracarează scepticismul locatarilor spunând că 30% din suprafață va deveni spațiu verde cu alei pietonale, Calea Floreasca va fi lărgită de la patru la șase benzi – deși asta ar fi posibil doar dacă ar desființa trotuarul – iar spațiul de parcare va fi complet subteran.

Deși pe grupurile de Facebook ale cartierului activitatea anti-șantier huruie cu la fel de mult succes ca excavatoarele – iar grupul de inițiativă civică strânge bani pentru acțiunile în instanță împotriva proiectului de la Hala Ford – realitatea decupată într-o zi de miercuri nuanțează lucrurile.

O femeie de aproximativ 70 de ani care traversează parcul în trening spune că-i înțelege și pe unii, și pe alții. A participat la discuțiile inițiate de asociația de locatari a blocului și a înțeles ce-i nemulțumește, însă crede că ăsta e mersul societății – afaceriștii se gândesc la expansiune și profit, oamenii vor liniște, calea de mijloc e greu de atins. Nu crede că protestele vor schimba lucrurile. „Bine măcar c-am avut liniște până acum.”

(de Nicoleta Rădăcină)

Trecut cu miros de clor

Singurul bazin de înot al Federației Române de Polo este lăsat în paragină, în timp ce pasionații se îndreaptă către piscina modernă de pe cealaltă parte a bulevardului.

Bazinul Floreasca din București e într-o curte împrejmuită de un gard verde, cât să poată fi sărit cu ușurință de un elev de gimnaziu. N-ar fi însă nevoie de acest efort, pentru că porțile de pe strada Aviator Popa Marin sunt larg deschise. Curtea e goală, cu excepția unui câine lățos întins pe scările de la intrarea în clădire, deși pe un copac de lângă poartă e atârnat un semn roșu din lemn cu mesajul „interzis accesul cu câini”.  Câinele de culoarea caramelelor trece de ușa pe care sunt lipite anunțuri cu programul de inițiere pentru înot și curs de scufundări și se oprește în holul sălii. Jumătate din peretele de la intrare e pictat în linii curbe albastre și siluete de înotători. În dreapta intrării e recepția. Un adolescent cu ochelari se oprește în fața biroului și își scoate abonamentul din ghiozdan.

La Bazinul Floreasca s-au antrenat toți marii jucători de polo din istoria României, spune Gabriel Arsene, administratorul sălii în ultimii 12 ani. Bazinul a fost inaugurat la începutul anilor ’50 și e singurul care aparține Federației Române de Polo. Pe hol sunt prinse de pereți plăci gravate cu performanțele poloiștilor români de-a lungul timpului; pe partea stângă e șirul participărilor la Jocurile Olimpice, iar pe dreapta campionatele europene și mondiale. Ultima participare la Jocuri a fost în 1996, la Atlanta, iar în parte opusă e placa pe care stau scrise numele juniorilor care au obținut locul al doilea la Europenele de la Varna, din 1982. Zilele acestea, la Bazinul Floreasca se antrenează naționala masculină de seniori, înaintea Campionatului European de Polo de la Barcelona.

„Dă-mi abonamentul. Ai mai fost? Știi să înoți? Că nu avem salvamari aici”, spune doamna din spatele biroului. „Da, știu”, răspunde adolescentul înainte să se îndrepte spre scările din direcția opusă, care duc la vestiare. În sala cu bazinul e un miros puternic de clor, iar din când în când se mai simt urme de aer curat venit din direcția unui geam deschis sau a ușii de la intrare. În partea dreaptă e o ușă de termopan pe care ar trebui să scrie „vestiar antrenor”, dar literele a și t din al doilea cuvânt nu mai sunt acolo. Unul dintre reflectoarele prinse de pereții laterali e înclinat, iar altul are de jur împrejur o pată verde, ca și cum cineva ar fi prins alge de perete. Prin apa din bazin se văd urmele de pe plăcile cu care e pavat.

Au fost oameni care au venit să-și facă abonamente la Bazinul Floreasca, însă au plecat după ce au văzut starea sălii. Prețul unui abonament cu 12 intrări la Bazinul Floreasca este de 250 de lei pe lună. Arsene subliniază că în alte părți e de trei ori mai scump, în timp ce face semn cu mâna în direcția în care se află Clubul Floreasca, locul cu o piscină ultramodernă. „Depinde de pretenții.”

(de Nicoleta Coșoreanu)

Cuțodromul din Floreasca

Cum sunt afectați câinii din Floreasca și stăpânii lor de proiectul imobiliar de la Halele Ford.  

De două ori pe zi, când iese în parc cu cele două cățelușe maidaneze pe care le-a salvat de pe stradă, Doris Luca, o antreprenoare de 42 de ani, trece pe lângă șantier. Aude picamărele bubuind, vede excavatoare și camioane și își amintește de mestecenii distruși în martie, când la marginea parcului Floreasca a început construcția unui complex de birouri, apartamente și a unui hypermarket.

A fost și ea la proteste împotriva proiectului, a semnat petiții, a convins alți oameni să se alăture. Însă lupta ei civică a început în partea opusă a parcului. Pe Cuțodrom, o pajiște aproape de ieșirea dinspre Strada Locotenent Aviator Radu Beller, unde se joacă cățelușele ei, Honey și Cherry, a luat naștere acum doi ani grupul Floreasca Dogs, o comunitate de proprietari de animale responsabili și implicați social. Cuțodrom, numele pe care l-au ales și pentru grupul lor de Facebook, există din anii ‘60, când câinii chiar aveau voie pe iarbă. Actuala lege a spațiilor verzi nu-i mai lasă.

„Acum teoretic suntem în ilegalitate”, spune Doris. „Eu, ca om, am voie pe spațiul verde, dar cățelul nu”. Locul lui Honey și Cherry, ca și al lui Wolfy, ciobănescul german care se tăvălește în noroi lângă ele într-o seară ploioasă de final de iunie, ar fi în țarcul îngrădit de pe o alee alăturată. Dar acolo sunt deja cinci câini mai mici și n-ar încăpea toți. Țarcul e cât jumătate de teren de handbal, iar parcul e vizitat de peste 100 de câini.

În primăvara lui 2016, Doris a făcut un site, un grup de Facebook și a început să strângă semnături pentru mărirea și reamenajarea țarcului, împreună cu alți stăpâni din zona Cuțodromului. În câteva luni, a strâns 170 de semnături și a trimis petiții către Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB) și către Primărie. Proprietarii de câini din Floreasca cereau un țarc mai mare și mai bine îngrijit și un orar în care să-și plimbe câinii fără lesă.

N-au obținut prea multe: țarcul a fost mărit, dar nu cu mult, câteva bănci schimbate și gardul înlocuit. Așa că tot Cuțodrom rămâne locul de întâlnire. Acolo se strâng în serile de vară și stau cu orele la povești și acolo serbează uneori zilele de naștere ale cățeilor, cu alune și cidru. Pe mulți, Doris i-a convins să semneze și petițiile împotriva construcției de la Halele Ford, din cauza cărora ea și soțul ei se gândesc să se mute din Floreasca. Pentru că „nu va mai fi același cartier liniștit și plin de verdeață”. Pentru că ei și câinii lor vor fi printre cei mai afectați de gălăgie și aglomerație. Ei stau cel mai mult în parc, indiferent de vreme. Ca în joia de la final de iunie, când Honey și Cherry au alergat în ploaie câte-o oră, și dimineață și seara. Apoi Doris le-a pus lesele, ele și-au scuturat cozile îngreunate de ploaie și au pornit spre casă, trecând din nou pe lângă șantier.

(de Andreea Giuclea)

Adio, Floreasca

O plimbare prin Floreasca – un cartier bucureștean parte din Sectorul 2 – într-o după-amiază înnorată ar putea da senzația unui paradox. După niște pași pe străzile rezidențiale calme ale cartierului, organizate în principal după niște străduțe comuniste de trei sau patru etaje, ajungi la un complex impresionant și aglomerat – Floreasca City, în cartierul Aviației.

Cartierul Floreasca* s-a schimbat semnificativ în ultimii ani: obișnuia să fie o zonă calmă și rezidențială și a devenit un sector de afaceri în creștere. „Schimbarea e evidentă”, accentuează George, un barman de 35 de ani care de cinci ani lucrează la Apartamentul 13, un coffee-shop aflat la capătul unei străzi rezidențiale, față în față cu niște zgârie-nori. A văzut clădirile noi ridicându-se una după alta și aducând fiecare câte o schimbare. Construcțiile recente găzduiesc birouri ale unor multinaționale precum gigantul tehnologic american Oracle, care a adus o nouă categorie de angajați și de clienți „care aleargă mereu”, spune George.

Mulți locuitori sunt îngrijorați de apariția gentrificării – un proces de renovare și îmbunătățire a zonei rezidențiale care duce adesea la relocarea persoanelor cu venituri mai mici. Mulți au protestat în aprilie și au strâns semnături împotriva unor noi proiecte imobiliare.

Locuitorii din Floreasca se consideră victime ale acestei transformări, explică două femei de 24 de ani așezate pe trotuar, departe de mallul Promenada. Ravena vine aici în fiecare zi de câțiva ani, ca să vândă flori trecătorilor ocupați și eleganți. Bianca, prietena ei, e aici doar ca să-i țină companie. Zâmbitoare și sociabilă, aceasta lucrează la un fast food din mallul Promenada. Se cunosc din școală. Au crescut împreună în cartier și l-au urmărit schimbându-se. Bianca e tristă din cauza asta: „Locul ăsta obișnuia să fie frumos. Acum e o nebunie. Sunt prea multe mașini și prea mulți oameni. Au loc accidente în fiecare zi”. În plus, prețul chiriei a crescut foarte mult. Se simt norocoase pentru că încă locuiesc cu părinții. Altfel, s-ar fi mutat deja, așa cum mulți dintre prietenii lor au fost obligați s-o facă. Bianca îmi spune că are câțiva prieteni care locuiesc aici și care au nevoie de un salariu întreg ca să plătească chiria pentru apartament. Cele două râd: „A devenit imposibil să supraviețuiești aici dacă ești singur”.

Deși încă le place cartierul, amândouă se gândesc să se mute. Ravena vrea să plece cu soțul ei în Spania, unde el lucrează pentru 1.000 de euro pe lună. Biancăi i-ar plăcea să facă același lucru pentru că nu crede că situația se va schimba. Chiar dacă a învățat economie la Academia de Studii Economice, a găsit doar un job de casieră la Mega Image și mai târziu într-un fast-food. Crede că mulți tineri ca ea sunt „fără speranță” pentru că sistemul nu le oferă nicio soluție sustenabilă. Între timp, proiecte imobiliare se dezvoltă în continuare în ciuda protestelor locuitorilor. Au început, așadar, să viseze la un viitor în altă parte.

(de Charlotte Causit)

*Ultimul text a fost documentat de Charlotte, ucenică la DoR în timpul verii. Charlotte a aflat după scrierea articolului că, fără să știe, a găsit o poveste din cartierul Aviației, confuzia privind provocată de complexul Floreasca City. O dovadă în plus că numele cartierului, cunoscut drept „cartierul verde”, e atractiv pentru dezvoltatorii imobiliari cu proiecte în zonă.