De ce o iubim și de ce o urâm pe Laura Codruța Kövesi
Laura Codruța Kövesi conduce de 12 ani cele mai importante parchete din România. E iubită și hulită de mulți, iar ascensiunea ei către statutul de simbol al anticorupției spune ceva despre noi și liderii pe care-i vrem.
Pe 14 februarie 2018, Laura Codruța Kövesi a anunțat o conferință de presă la Direcția Națională Anticorupție. În cinci ani de când era procuror șef al DNA nu făcuse asta niciodată, dar atacurile se întețiseră în ultima vreme și a simțit nevoia să răspundă. Și-a făcut apariția nu pe scările albe din marmură care domină holul central, ci pe un culoar lateral, luând prin surprindere numeroșii reporteri și cameramani care o așteptau. Kövesi și-a strecurat cei 1,85 metri printre camerele de filmat, s-a oprit în fața unui pupitru și a deschis dosarul alb cu care venise. Avea părul prins la spate, era machiată cu gri deschis la ochi, însă tot i se vedeau cearcănele, și era dată cu ruj roz. Purta o cămașă neagră, deschisă la un singur nasture, sacou negru și pantaloni negri. La gât avea cruciulița aurie fără de care rareori e văzută.
„Bună seara, tuturor”, a spus fără să ridice privirea. A respirat adânc, apoi s-a uitat în jur. Aproape toată presa, și mică, și mare, și pro, și contra, era acolo. „Are emoții”, au început să șușotească jurnaliștii.
„Mulțumesc că ați răspuns invitației noastre…”
Și-a aranjat microfonul și bretonul.
„…de a participa la această conferință de presă.”
A anunțat că are de făcut o declarație, însă apoi va răspunde la întrebări – o altă raritate. În afara momentelor în care a prezentat rapoartele anuale de activitate sau a unor declarații furate de jurnaliști pe treptele instituțiilor, n-a stat des de vorbă cu presa. Când a făcut-o, nu a părut cel mai deschis interlocutor. Chiar și în conferință a ținut să sublinieze că vrea să lămurească în direct cetățenii, nu reporterii.
În acea seară au urmărit-o, de altfel, două milioane de oameni la televizor și cine știe câți online, mai mulți decât s-au uitat la dezbaterea televizată dintre Victor Ponta și Klaus Iohannis la ultimele prezidențiale.
Kövesi a ajuns în fața presei după trei zile de acuzații la adresa ei și a instituției, care au apărut după ce Antena 3 a difuzat niște înregistrări audio într-o emisiune-fluviu. „Cred că niciodată în România n-au fost difuzate lucruri de o gravitate atât de mare”, a spus prezentatorul Mihai Gâdea în introducere. Pe înregistrări se auzeau doi procurori DNA Ploiești șantajând un martor – membru al unei familii influente din Prahova, care avea probleme cu legea – ca să falsifice probe împotriva fostului deputat PSD Sebastian Ghiță, anchetat de DNA și fugit în Serbia anul trecut.
În înregistrări apare și unul dintre procurori, Mircea Negulescu, asigurându-l pe martor că șefa DNA coordonează falsificarea acelor probe și că așteaptă nerăbdătoare rezultatul. În aceeași emisiune a vorbit și o fostă procuroare DNA recent revocată și furioasă pe Kövesi, dar a intrat în direct și Ghiță, din Belgrad. „E o crimă ce ați prezentat în această seară”, a spus acesta. „Acești criminali, nemernici, au făcut aceste lucruri incredibile. Nu am cuvinte să vă descriu ce simt. Acum aflu că și Laura Codruța Kövesi știa aceste lucruri.”
Autenticitatea înregistrărilor n-a fost confirmată nici astăzi de Inspecția Judiciară, organul de control al magistraților. În zilele care au urmat, presa s-a împărțit în taberele deja cunoscute. Unele titrau: Crimă organizată în inima DNA sau Avem dovada: Kövesi a coordonat falsurile, iar Antena 3 a continuat să stoarcă subiectul prin afirmații ca „e o vânătoare de oameni, se fabrică probe”. De cealaltă parte, HotNews a scris că PSD urmărește revocarea lui Kövesi de la DNA și că a început „operațiunea «asaltul final», un spectacol de artificii zgomotos și cu mult fum prezentat drept explozia unei bombe nucleare”. Iar jurnalistul Cătălin Tolontan, redactor-șef al Gazetei Sporturilor, care la conferința de presă din 14 februarie a insistat cu cele mai multe întrebări, a scris că șefa DNA trebuie să răspundă public, că nu se mai poate ascunde în spatele cotei de încredere pe care o are, că „avem nevoie de adevăr de la Laura Kövesi”.
În seara conferinței, de la pupitrul din holul DNA, aceasta a spus că procurorii au fost intimidați de familia Cosma, o familie cu bani și putere, și că în DNA nu se falsifică probe. A făcut mai multe pauze strategice în vorbire și a repetat cuvinte ca „inculpat”, „trimis în judecată”, „condamnat”.
Mesajul pe care voia să-l transmită era următorul: justiția este sub asaltul oamenilor cu dosare penale. Asistăm la un „festival al inculpaților”. Cât despre cei doi procurori auziți pe înregistrări, Kövesi a amintit că unul dintre ei, Negulescu, fusese deja exclus din magistratură pentru un incident anterior, iar în cazul celuilalt se fac cercetări. „Am declarat la preluarea mandatului toleranță zero la corupție, toleranță zero la neprofesionalism în DNA.” A subliniat apoi realizările ei la DNA, faptul că în ultimii ani instituția a avut cele mai bune rezultate, iar numărul condamnărilor a crescut: „Pentru ce suntem atacați?”, a întrebat retoric. „Pentru că ne-am făcut treaba, pentru că am dovedit fapte de corupție? Pentru acest lucru suntem atacați.”
Întrebările lui Tolontan de la finalul conferinței, însă, au scos în evidență contradicțiile din modul în care ea și-a îndeplinit funcția. De ce nu-i cere demisia șefului DNA Ploiești și de ce nu s-a dezis mai repede de procurorul Negulescu, un om cu evidente probleme de integritate? Kövesi vrea s-o judecăm după rezultatele DNA, dar de ce n-a observat că are mere stricate în grădină? Ne cere s-o considerăm cel mai tranșant, eficient și integru șef pe care l-a avut DNA, dar de ce nu dovedește aceste calități în fiecare situație? Pare convinsă de misiunea ei, de rolul ei de curățare a țării de corupți, dar e asta suficient pentru a-i lăsa pe mână o instituție ca DNA?
Dacă nu punem la socoteală reacțiile celor perpetuu nefavorabili, ca Victor Ciutacu de la România TV, care a spus că nu credea că există cineva „care să mintă mai senin decât Băsescu”, comentariile la prestația ei au fost, în mare, laudative. Oamenii i-au apreciat elocvența, profesionalismul și deschiderea la dialog. S-a scris și despre cât de prezidențiabilă este Kövesi și despre ce lider bun ar fi pentru România. Scriitorul Gabriel Liiceanu a spus că mereu a visat ca oamenii care ne reprezintă să se dedice slujirii poporului și că șefa DNA „este slujirea pură”.
Conferința a marcat apogeul unei perioade de peste un an, de la întoarcerea PSD la putere, de când se dă o luptă politică pentru controlul justiției în România. Dincolo de actori buni și răi, această luptă – de la Ordonanța 13 din februarie 2017, la modificările propuse de PSD la legile justiției, Codul Penal și Codul de Procedură Penală – scoate în evidență polarizarea societății și lipsa unor dezbateri reale despre ce fel de justiție și ce fel de lideri vrem. Kövesi, datorită vizibilității pe care o are și sentimentelor contradictorii pe care le stârnește milioanelor de oameni care vor să-i vadă următoarea mișcare, a devenit simbolul acestui clivaj.
Clivajul a continuat să se adâncească și după cele două ore de conferință. Câteva zile mai târziu, ministrul Justiției Tudorel Toader a cerut revocarea procurorului șef al DNA. Propunerea nu a trecut însă de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și de președintele Iohannis, care a spus că apreciază munca DNA și a șefei sale.
Iohannis nu e singurul. Din 2015, rata de încredere a cetățenilor în Kövesi a scăzut rareori sub 50%, ambasadele au decorat-o pentru munca ei, presa străină a lăudat-o, iar la protestele din ultimii ani DNA a ajuns scandare („DNA să vină să vă ia”). E proiectată și ca salvatoare, și ca problemă. Un om într-o funcție care a devenit un personaj, care a devenit un simbol. Un simbol care are deja în spate peste 10 ani de experiență în a conduce parchete importante în România, o performanță unică după 1990. Însă, după multe rezultate și multe contre, soclul pare instabil. Odată cu intrarea în ultimul ei an de mandat, a devenit și miza principală a luptelor politice pentru putere. Toți ochii sunt pe DNA, iar în joc nu e doar cariera lui Kövesi, ci și viitorul luptei anticorupție.
În 2006, Kövesi avea 33 de ani, era procuroare, coordona activitatea DIICOT Sibiu și nu prea știa nimeni de ea.
Persoana care urma să-i schimbe viața era ministrul Justiției din acea perioadă, Monica Macovei. O chemase la câteva întâlniri la București încă din 2005, când a întrebat-o ce crede ea că nu funcționează în sistemul juridic, ce nevoi au procurorii de anchetă, ce-ar trebui îmbunătățit în legislație. Auzise numele lui Kövesi de la alți colegi, dar nu a fost singura persoană pe care ministrul a chemat-o la discuții. Nu era un secret că Macovei, instalată la începutul lui 2005 de președintele Traian Băsescu după o carieră de procuror și apoi de expert în drepturile omului, căuta magistrați tineri pentru a-i propune în funcții de conducere la Parchetul General. După ce s-a întâlnit cu mai mulți dintre ei – unii știind pentru ce post sunt intervievați, alții nu – Macovei a propus-o în septembrie 2006 pe Kövesi drept procuror general al României. A doua zi, CSM i-a dat aviz favorabil, iar președintele Băsescu a fost de acord s-o numească.
Așa a devenit cea mai tânără persoană și prima femeie care a ocupat vreodată funcția.
„Nimeni nu o cunoștea, nimeni nu știa la ce să se aștepte. Părea și fragedă la 33 de ani, ceva incredibil”, spune Radu Nicolae, expert anticorupție în unele proiecte ale ONG-ului Centrul de Resurse Juridice (CRJ). „Procuror tânăr, fără mamă, fără tată”, și-a amintit că a gândit judecătorul Cristi Dănileț, din aceeași generație de magistrați ca ea.
Kövesi nu venea însă de nicăieri. S-a născut la Sfântu Gheorghe în 1973 și s-a mutat cu familia la Mediaș, unde a devenit o baschetbalistă cu performanțe de invidiat. De cum a intrat în sală, la opt ani, sportul i-a plăcut la nebunie și a vrut să facă o carieră din asta. Unul dintre antrenorii ei, Mircea Rotaru, spune că șefa DNA era „super”, nu lipsea de la antrenamente și se înțelegea bine cu colegele de echipă. Nu era cea mai bună jucătoare, dar era cea mai muncitoare și „deloc timidă”. Lui Rotaru i se părea arțăgoasă în joc și gata să chestioneze strategiile antrenorului. „I-am zis «cu gura asta a ta, vei ajunge departe»”, spune Rotaru, care o simpatiza pentru că avea mereu argumentele la ea. În 1986, Kövesi a fost căpitanul echipei, iar fetele au luat locul trei pe țară într-un campionat de junioare, după ce au bătut Clujul. E cea mai frumoasă amintire pe care Rotaru o are cu „Codruța”. Cariera lui Kövesi în baschet nu s-a oprit acolo: a ajuns cu echipa în divizia A și apoi la lotul național de junioare, unde în 1989 a fost vicecampioană europeană (singura dată când România a obținut acest titlu), după o finală pierdută cu echipa Cehoslovaciei.
Adolescenta nu era însă cunoscută în Mediaș doar pentru performanțele ei la baschet. Avea un nume de familie sonor, despre care și astăzi oamenii din oraș vorbesc în șoaptă. Tatăl, Ioan Lascu, pe care unii spun că Kövesi îl moștenește ca temperament, a condus Parchetul din Mediaș din 1980 până în 2010, fiind unul dintre cei mai longevivi prim-procurori din țară. Presa l-a asociat, de-a lungul timpului, cu diverși oameni influenți, de la liderul local al PDL și șeful companiei Transgaz, Florin Munteanu, până la fostul ministru de interne Vasile Blaga, care ar fi venit și la petrecerea de pensionare a lui Lascu. Fostul procuror, cu care fiica se sfătuia adesea, a murit în iarna lui 2017. Mama ei, fostă profesoară de română, și fratele mai mare, Sergiu, care a lucrat la Transgaz Mediaș, locuiesc încă în județ.
Kövesi a insistat de-a lungul timpului că tatăl n-a presat-o să dea la Drept, dar decizia nu a fost o mare surpriză pentru cei care o cunoșteau. După o accidentare la 17 ani care a făcut-o să se gândească altfel la o carieră în sport și o Revoluție care a schimbat materiile de admitere la Drept cu preferatele ei (gramatica și istoria), Kövesi a intrat la Universitatea Babeș Bolyai din Cluj și, în anul III, s-a hotărât să devină procuror. Tatăl ei n-a fost imediat convins și a întrebat-o dacă n-ar prefera să se facă notar.
„A zis «n-ar fi mai potrivit pentru o femeie? Ai alt tip de relaționare, alt fel de muncă». Când am intrat în procuratură am înțeles de ce a spus asta”, spune Kövesi. Primul lucru pe care l-a auzit de la colegi și șefi a fost că procuratura nu e pentru femei. Când încerca să-și contrazică superiorii, ei îi răspundeau că știu ei cum e cu fetele: se mărită, fac copii, lipsesc de la muncă. „Niște mentalități din acestea greu de înțeles”, adaugă Kövesi, care crede că a dovedit contrariul.
A început să lucreze la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu în 1995, iar șapte ani mai târziu s-a căsătorit cu Eduard Kövesi, un om de afaceri sibian cu 11 ani mai mare, despre care nu se știu multe. Numele lui a apărut într-un dosar de corupție al DNA zece ani mai târziu, în care până la urmă procurorii nu au început urmărirea penală. Nu se știu multe nici despre căsnicia celor doi, decât că au divorțat după cinci ani și, deși tabloidele au încercat să caute sursa conflictului de la poarta soacrei lui Kövesi, până la cea a tatălui ei, nimeni nu a scăpat vreun cuvânt. Divorțul s-a pronunțat rapid, în trei luni, și Kövesi a păstrat numele fostului soț.
După începuturile la Sibiu, a avansat rapid în profesie, iar la finalul lui 2004 a ajuns la nou-înființatul birou teritorial DIICOT. Ca și DNA, DIICOT este o direcție din subordinea Parchetului General, cu o autonomie semnificativă, care investighează cazuri de crimă organizată și terorism. Acolo, Kövesi a ajuns șefă într-un an. În vara lui 2006 a coordonat, împreună cu Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Alba Iulia, operațiunea Hidra, care a dat o lovitură dureroasă grupărilor interlope care furau fier vechi dintr-o fostă fabrică din Hunedoara. Descinderea a fost considerată un succes, chiar dacă dosarul a avansat greu, iar suspecții au fost condamnați abia în 2018.
După acea operațiune, viața lui Kövesi s-a mutat la București. O impresionase pe Macovei, cea care a propus-o în funcția de procuror general, pentru că a părut onestă, puternică și curajoasă. Pe ministru nu o îngrijora lipsa ei de experiență. I-a plăcut că știa carte peste nivelul procurorilor din acea perioadă și că, întrebată ce ar face dacă ar trebui să ancheteze un ministru, Kövesi i-a răspuns: „Ce să fac? Îmi fac dosarul”.
Pare ceva normal, dar pe-atunci nu era așa.
Justiția română încă trăgea ponoasele scandalului Omar Hayssam. În iulie 2006, omul de afaceri sirian a fugit din țară, deși era judecat pentru terorism, după ce procurorii au stabilit că fusese implicat în răpirea a trei jurnaliști români în Irak. Acesta a fost ajutat să fugă de cei doi frați ai săi, pe un vapor din portul Constanța, după ce a fost eliberat din arest sub control judiciar pentru a se opera. Potrivit speculațiilor din presă, oameni din serviciile secrete și din justiție ar fi pus umărul la fuga lui sau, cel puțin, ar fi demonstrat o rară incompetență. Oricum ar fi, procurorul general al României, Ilie Botoș, și-a dat imediat demisia, urmat de șefii SRI, SIE și DGIPI (serviciul de informații al Ministerului de Interne).
Dincolo de asta, anchetarea unor înalți demnitari era încă o practică riscantă pentru un procuror. Ovidiu Budușan, primul șef al unei secții anticorupție din Parchetul General, a fost exclus din magistratură în 2001, după ce a încercat să-l ancheteze pe fostul președinte Ion Iliescu.
Kövesi nu a avut foarte mult timp să-și gândească viitorul și iminenta numire ca procuror general. „Nu m-a întrebat nimeni dacă vreau”, spune Kövesi. I s-a comunicat decizia și a doua zi s-a prezentat în fața membrilor CSM. Înainte să accepte, Kövesi s-a consultat cu tatăl ei, care i-a spus să nu ezite și să meargă înainte. A văzut numirea ca pe o mare provocare și o șansă a generației sale de magistrați.
Era un moment în care toată țara se schimba. Venirea președintelui Traian Băsescu la putere în 2004 modificase cursul țării, așa cum puține evenimente pot schimba funcționarea unor mașinării greoaie și vechi. Chiar dacă era dorită și de guvernarea social-democraților lui Adrian Năstase, odată cu Băsescu, aderarea la UE a devenit prioritate politică zero. Radu Nicolae de la CRJ spune că visul banilor europeni și al aderării a fost principalul motiv pentru care Băsescu a câștigat alegerile, însă marea lui problemă era îndeplinirea promisiunilor din campanie.
Guvernul instalat odată cu el avea la bază o coaliție PNL+PD (predecesorul PDL), însă la alegerile locale și cele parlamentare PSD a performat mai bine decât liberalii. Aveau și primăriile, și Parlamentul, locuri ideale din care să pui bețe în roate Președintelui și Guvernului. Iar lupta împotriva corupției a devenit nu doar biletul de intrare în UE, ci și modul în care Băsescu a putut să-și decredibilizeze oponenții politici. Pentru a o eficientiza, trebuia o reformă în justiție. „Nu puteau să lupte împotriva corupției cu oamenii vechi ai sistemului”, adaugă Nicolae. „Nu puteau să controleze spectrul politic, așa că ei au văzut în anticorupție o armă redutabilă.” Drept urmare, Băsescu i-a dat mână liberă lui Macovei să facă reformă și să întărească încrederea partenerilor europeni în România.
„Îmi aduc aminte când am fost prima dată la Bruxelles, pentru a prezenta draftul de Strategie Națională Anticorupție, de figurile sceptice ale celor din sală”, spune Laura Ștefan, expertă anticorupție și unul dintre tinerii promovați în minister de Macovei. „Eram nedumerită pentru că noi munciserăm la documentul ăla, ne consultaserăm cu oameni, nu înțelegeam de ce nu li se pare și lor bun. La sfârșit, au venit unii dintre ei la mine și mi-au spus «știi tu de câte ori am auzit noi povestea asta că România o să facă, o să dreagă? Suntem sătui. O să vă credem când o să faceți».”
Mandatul de trei ani al lui Kövesi nu avea să fie ușor. De altfel, niciun procuror general de după Revoluție nu reușise să obțină un al doilea mandat. Trebuia să se axeze pe reforme birocratice, ca aducerea unor tineri competenți în sistem, redistribuirea volumului de muncă la parchete, dotarea cu calculatoare și tehnică nouă. Rolul procurorului general este unul de manager cu o viziune macro asupra sistemului, care nu se implică direct în anchete. A încercat să-și formeze o echipă care credea în aceleași lucruri ca ea, „colegi care fac parte din aceeași generație și, împreună, cu bună-credință și corectitudine, am încercat să schimbăm ceea ce nu ne plăcea sau ce simțeam că nu mergea când eram noi procurori”, spune Kövesi. Cel mai greu nu i-a fost să schimbe regulamente sau proceduri, ci să lupte cu mentalitățile învechite. Primul răspuns pe care-l primea când încerca să modifice ceva era „nu se poate”, pentru că lucrurile se făceau într-un anumit fel de zeci de ani. Când a încercat să convingă șefii parchetelor din țară să facă economie la hârtie comunicând prin e-mail, și-a dat seama că erau persoane care nici nu deschideau calculatorul.
Și Ștefan își amintește astfel de dificultăți. După o licitație pentru a moderniza infrastructura IT a instanțelor și parchetelor din țară, Macovei a mers cu echipa în vizite prin teritoriu, ca să se asigure că toată lumea e mulțumită. „Într-una din vizite, șeful instanței, întrebat unde este tehnica, i-a spus: nu vă faceți griji, este în depozit, n-am scos-o din cutie, nu se atinge nimeni de ea, nimeni nu strică vreun calculator sau îl ia acasă.” Nivelul oamenilor din sistem, în anul 2006, cam acolo era, spune Ștefan. „Și cred că e bine să ne aducem aminte, din timp în timp, de unde venim. Și să ne întrebăm dacă era cu putință o schimbare atât de mare pe cât ne-am fi dorit, într-un termen atât de scurt.”
Kövesi, cu toată tinerețea ei, a ajuns la cârma unui mastodont inert, greu de mișcat la stânga sau la dreapta, împânzit de procurori în vârstă, obișnuiți să nu se agite prea mult. E și normal să fie așa greu de mișcat, spune Ștefan, pentru că dreptul penal e un domeniu care, paradoxal, nu e compatibil cu mișcările bruște. Dacă ne gândim la oricare dintre propunerile de schimbare legislativă majoră din ultimii 15 ani, devine evident că nici nu vrem ca justiția penală să fie ceva prea maleabil.
Însă mastodontul trebuia măcar urnit. Erau parchete în țară unde un procuror făcea 0,3 dosare pe an, după calculul experților lui Macovei, pe când alții erau îngropați în dosare. O treime din totalul anchetelor (fără a pune la socoteală DNA și DIICOT) viza infracțiuni rutiere. „Asta ne arată că eforturile sau resursele din sistem sunt canalizate către o direcție care nu e cea mai relevantă, ca să folosesc un termen blând”, spune Ștefan. Trebuia o organizare mai bună a muncii, însă „ceva fundamental deosebit” nu s-a întâmplat nici cu Kövesi la conducere.
„Cred că a fost un pic alt suflu față de ce fusese anterior”, completează Ștefan. „Dar o reformă profundă nu s-a creat. Cred că asta vulnerabilizează structurile specializate [DNA și DIICOT], pentru că există așteptări foarte mari de la ele.”
Și Macovei spune că Kövesi nu și-a atins complet ținta la Parchetul General. „N-a mers până la capăt. Eu aș fi fost mai radicală. Fiecare cu tactica lui.” Macovei, însă, la fel ca Băsescu, a rămas în memoria colectivă ca un personaj dificil. Ea însăși recunoaște că și-a exasperat colegii din Guvernul Tăriceanu pentru că refuza să semneze documente care i se păreau în neregulă, iar la o ședință spune că le-a strigat în microfon: „Acesta este un guvern de crimă organizată!”. Pentru o parte din presă și societatea civilă, Macovei a fost mult timp o eroină care lupta cu toate armele împotriva hoților și corupților, nu complet diferit de cum se raportează lumea la Kövesi astăzi.
„Era o devoțiune față de ea, ne enervau tot felul de articole laudative, efectiv o girau aproape toate ONG-urile”, își amintește Nicolae, care recunoaște că nu a avut niciodată o relație amicală cu Macovei și că CRJ, organizația pentru care lucra, se opunea acelui curent. În 2006, Financial Times scria că Macovei este „un erou care a transformat România din una dintre cele mai corupte părți ale Europei, în unul dintre cei mai credibili candidați pentru aderarea la UE”, iar în 2008 a fost numită Femeia Europei și i-a fost înmânat premiul de către președintele Parlamentului European. În 2014, Macovei a candidat ca independent la Președinție, însă a luat sub 4,5% dintre voturi.
La Parchetul General, Kövesi a părut că își vede de treabă, că nu creează animozități prea mari, dar că nici nu e vreun vârf de lance al reformei. „Era mai degrabă criticată Kövesi, decât apreciată. Nu se afirmase ca voce reformistă în sistem”, spune Sidonia Bogdan, jurnalistă pe justiție la VICE și, în trecut, reporter special la România Liberă. Ea însăși o voce critică la adresa fostului procuror general și a gafelor din sistem, Bogdan spune că în urmă cu șapte-opt ani se discuta public despre pedepsirea torționarilor – foști șefi ai Securității sau ai penitenciarelor pe vremea comunismului –, dar nu începuse urmărirea penală pentru niciunul dintre ei. „Dezamăgirea era foarte mare, întrucât Kövesi se remarca prin faptul că dădea neînceperea urmăririi penale pe acele dosare”, spune Bogdan. Chiar dacă nu Kövesi făcea anchetele și nu ea lua deciziile, Bogdan spune că Parchetul părea reticent cu acele anchete. Un material din Observatorul Cultural din 2011 (Ne mor torționarii, doamnă Kövesi!), sublinia că în mandatul ei nu începuse nicio acțiune penală pentru crime și abuzuri politice comise în timpul comunismului.
Kövesi a moștenit, într-adevăr, un sistem de justiție stufos (peste 2.700 de procurori) și multe probleme nerezolvate. Pe lângă dosarele torționarilor, erau dosarele Revoluției și Mineriadei sau falimentul fostelor bănci de stat – răni pe care România nu le-a vindecat nici azi. Însă există o diferență între ce s-a întâmplat și ce poate fi dovedit, spune Kövesi. „Pentru a scrie o carte, pentru a scrie un articol, poate îți sunt suficiente două-trei declarații, dar pentru a cere condamnarea unei persoane și a o trimite în judecată și a stabili niște lucruri, ai nevoie de probe.”
Totodată, într-un interviu acordat HotNews în 2009, anul în care a primit un al doilea mandat ca procuror general în ciuda opoziției CSM și a criticilor lui Băsescu pe tema dosarului Revoluției, Kövesi a spus că nu are pârghiile necesare să facă tot ce și-ar dori pentru eficientizarea justiției. „De fiecare dată când un procuror nu-și face treaba, de la mine se cer răspunsuri. Întotdeauna când ceva nu merge bine în Parchetul General, procurorul general este întrebat de ce nu merge bine. Sunt întrebată: de ce nu-i sancționezi pe cei care sunt ineficienți, de ce nu-i dai afară din sistem pe cei care încalcă legea? Din moment ce conduci o instituție și răspunzi pentru toată activitatea ei, trebuie să ai pârghii”, spunea ea într-un moment rar de patimă, amintind de limitările mandatului său.
În aceeași perioadă, a început, încet-încet, cu sau fără intenție, să își creeze brandul. A ieșit public să-și apere procurorii când aceștia au fost jigniți de Gigi Becali („avem procurori foarte isteți. Mai isteți decât ei.”); să vorbească despre corupția din fotbal („eu am fost campioană la baschet și acolo lucrurile stau cu totul altfel”); să vorbească despre volumul imens de muncă al procurorilor („fiecare procuror de judecătorie are în fișet 2.000 de dosare”); să dea interviuri. Reținută, dar disponibilă, Kövesi a primit jurnaliști la ea în birou, unde aceștia au remarcat numeroasele icoane pe care le are. Le-a spus că este credincioasă, că este mândră de originile sale și de faptul că e fiica tatălui ei, le-a povestit despre copilărie și baschet.
Nu avea încă notorietatea sau credibilitatea lui Daniel Morar, șeful DNA din acea perioadă, dar Nicolae spune că a fost totuși un „om de bază, care a păstrat Parchetul General în anumite limite”. A fost un om al noii abordări: să facem curat, să înnoim lucrurile, să dăm partenerilor europeni dovada că aici e stat de drept, să fim prezentabili la Bruxelles. Nicolae e de părere că Kövesi a demonstrat în anii care au urmat că nu este doar protejata lui Băsescu, așa cum au numit-o mulți de-a lungul timpului. „Nu cred că poți să spui despre Kövesi că e o marionetă, cum poți să spui despre mulți alții care sunt acolo doar ca să dea cu pixul. Ea și-a jucat cartea ei dincolo de conivențele politice. Nu poți să îi negi personalitatea, impactul și amprenta personală.”
În 2012, pe final de mandat, a apărut primul scandal major care punea sub semnul întrebării credibilitatea lui Kövesi: plagiatul tezei sale de doctorat din 2011. Grupul de Investigații Politice al lui Mugur Ciuvică (un analist politic cu o prezență frecventă la Antena 3) și Miliția Spirituală a lui Mihail Bumbeș (unul dintre organizatorii protestelor pentru Roșia Montană din 2013 și un critic al guvernelor PSD) au publicat print screenuri susținând că Kövesi a copiat pasaje din alte surse, fără citare, în aproximativ 60 din cele 440 de pagini ale lucrării ei. Au publicat și un tabel pentru a compara pasaje din lucrare cu alte articole de specialitate sau cărți. Kövesi a negat acuzațiile.
Lucrarea de doctorat atrăsese deja atenția când, la susținerea publică de la Timișoara, procurorul general a venit însoțită de conducerea de atunci a Serviciului Român de Informații (SRI), șeful George Maior și adjuncții Florian Coldea și Viorel Voinescu. Ani mai târziu, a fost acuzată de o apropiere nepotrivită de aceștia și de foști politicieni.
În decembrie 2016, Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis că „se constată o culpă în construcția demonstrației tezei” și că în 20 de pagini există „împrumuturi neautorizate” (adică plagiat), dar că 4% din lucrare nu constituie un motiv suficient pentru retragerea diplomei. CNATDCU a subliniat că nu a ținut cont de un prag anume. Pentru comparație, când i-au retras titlul lui Victor Ponta în același an, membrii Consiliului au conchis că acesta a plagiat mai mult de jumătate din cele 432 de pagini ale doctoratului.
DNA e locul în care Kövesi a devenit, în ultimii cinci ani, liderul pe care-l știm, care se confundă cu lupta anticorupție și cu pedepsirea neregulilor în societatea și politica românească. Puțini își amintesc că numirea ei, în 2013, a fost unul dintre cele mai mari scandaluri ale acelui an.
DNA avusese anchete importante până atunci, o perioadă în care „the sky was the limit”, spune Laura Ștefan. Libertatea lui Macovei și a echipei sale de a veni cu reforme pentru a sprijini anticorupția și independența procurorilor i-a permis și lui Ștefan ca în 2005–2007 să pună umărul la făcut legi și proceduri, cum ar fi cele trei legi ale justiției a căror modificare se discută de câteva luni în Parlament. La DNA, Macovei nu s-a mulțumit doar cu o restructurare, ci a dat afară întreaga conducere într-o singură zi.
„Era o situație într-un fel hazlie, dar și de plâns”, își amintește fostul ministru al Justiției. „Ioan Amariei [șeful direcției la acel moment] venea la mine și-mi spunea «n-am putut să fac, n-am fost lăsat să fac dosare, dar vă promit că de-acum mă apuc și le fac». Eu am un principiu: dacă cineva nu te lasă să faci ceva, tu faci.”
Atitudinea asta nu a ajutat-o pe Macovei să-și facă prieteni în politică sau administrație, după cum nu l-a ajutat nici pe Băsescu faptul că vorbea toată ziua despre grupurile de interese „de tip mafiot” care se infiltraseră în aparatul de stat. Antiteza creată între persoane ca Băsescu și Macovei – văzuți ca outsideri și luptători pentru dreptate – și „ceilalți” – politicieni de carieră, funcționari vânduți, moguli de presă – a dat însă legitimitate luptei anticorupție și a dat cetățenilor impresia că anticorupția este inamicul politicii opace de rit vechi și a deciziilor nelegale luate în spatele ușilor închise.
În fruntea DNA, Macovei l-a pus pe clujeanul Daniel Morar, un om care a adus o schimbare rapidă atât la nivel de echipă, cât și de anchete. Ștefan și-l amintește pe Morar ca un personaj introvertit, dar hotărât și clar în argumentare. „Vedeai că are o linie logică după care se conduce și că știe carte, știe despre ce vorbește, are experiența dosarelor grele, poate să tragă după el o echipă.”
Cu Morar la DNA, progresele s-au văzut până la Bruxelles. În 2007, Comisia Europeană nota „progresul stabil” al anticorupției românești și nevoia unor investigații și mai importante. Odată cu arestarea unor oameni de afaceri ca Gigi Becali sau Sorin Ovidiu Vântu, DNA-ul lui Morar a livrat. Bijuteria mandatului său a venit în 2012, când procurorii au reușit ceea ce nimeni nu mai reușise în România: condamnarea la închisoare a unui fost premier. Și nu orice fost premier, ci Adrian Năstase, fost lider și candidat la prezidențiale din partea PSD, unul dintre cei mai puternici oameni din țară. Năstase a reacționat la vestea condamnării încercând să-și ia viața cu un pistol, într-o isterie de vară care a acaparat televizoarele. Regie sau nu, acțiunea lui Năstase arată semnificația acelui moment, panica și uimirea care a lovit clasa politică. Brusc, politicienii au realizat că li se poate întâmpla și lor. Iar acela era doar începutul, a anunțat Morar în timp ce Năstase se refăcea în spital. La finalul mandatului său, Comisia Europeană descria DNA ca „un acuzator energic și imparțial” și sublinia necesitatea continuării progreselor prin numirea unui nou procuror șef pe bază de „concurs deschis cu criterii clare, care să vizeze cei mai buni candidați posibili”.
Procedura de numire a procurorilor șefi în România, inclusiv a celui de la DNA, este însă următoarea: aceștia sunt propuși de ministrul Justiției, avizați consultativ de CSM (un organ format din procurori, judecători și membri ai societății civile aleși de Senat) și numiți de președinte. Macovei însă, pe durata mandatului său, a introdus un proces de selecție suplimentar, în urma căruia au ajuns și Kövesi la Parchetul General, și Morar la DNA: cerea recomandări, se întâlnea cu candidații, îi intervieva în prezența unui psiholog și îi încuraja să-și depună un dosar de concurs, deși nu e și o cerință legală. Macovei spera ca această nouă modalitate de recrutare să aducă mai multă obiectivitate și transparență nominalizărilor făcute de ministrul Justiției, și să îi supraviețuiască.
Ce s-a întâmplat în 2013 a arătat însă cât de mult depinde, de fapt, anticorupția de voința politică.
Mandatele lui Morar la DNA și al lui Kövesi la Parchetul General s-au încheiat în aceeași perioadă. El i-a luat temporar locul la Parchet, după care a devenit judecător al Curții Constituționale, ea a plecat câteva luni la Bruxelles, ca Înalt reprezentant al României în reforma justiției și lupta anticorupție.
În același timp, numirea unor înlocuitori la DNA și Parchetul General s-a lăsat așteptată luni de zile din cauza suspendării președintelui Băsescu în august 2012, a demisiei ministrului Justiției Mona Pivniceru și a tensiunilor dintre președinte și guvernul USL condus de președintele PSD de atunci, Victor Ponta. Apoi, la începutul lui 2013, au început să apară zvonuri că fostul procuror general va veni la conducerea DNA. Ponta, care asigura interimatul la Ministerul Justiției, s-a gândit și răzgândit, ba zicând că o va propune pe Kövesi, ba că îi va lăsa pe cei de la PNL, colegi în coaliția de guvernare, să ia decizia.
Kövesi a văzut și ea știrile, dar inițial a crezut că sunt zvonuri. „Nu m-a sunat nimeni să-mi spună «vezi că o să fii propusă»”, spune ea. „După care am fost sunată de o doamnă consilier din Ministerul Justiției care mi-a spus că s-a făcut această propunere și că se dorește consimțământul meu. Nu știu ce discuții au fost în rest și nici nu m-au interesat.”
Suspiciunile au fost confirmate în aprilie 2013, cum a fost confirmat și faptul că Ponta și Băsescu nu vor ține cont de procedura cerută de Comisia Europeană și o vor numi pe Kövesi fără concurs, doar cu avizul favorabil al CSM.
Problema nu a fost atât Kövesi și dacă era sau nu potrivită, spune Macovei, cât faptul că la pachet cu ea au intrat personaje nocive în Parchetul General. La DIICOT a fost promovată în funcția de procuror șef Alina Bica. La un an de la numire, Bica a fost arestată la cererea DNA într-un dosar privind despăgubiri ilegale pentru terenuri supraevaluate. (A fugit din țară la începutul acestui an și este candidată la statutul de refugiată politic și colegă de prosop cu Elena Udrea în Costa Rica.) Procuror general a fost numit Tiberiu Nițu, adjunct al lui Kövesi la Parchetul General, căruia CSM îi dăduse aviz nefavorabil și care și-a dat demisia în 2016, după ce au apărut informații că ar fi beneficiat ilegal de coloană oficială. Ulterior, DNA a început o anchetă. (La începutul lunii mai 2018, dosarul împotriva lui s-a clasat.)
Percepția de negociere politică pentru a facilita numiri în justiție a avut un cost semnificativ pentru sistem. Ștefan crede că trocul dintre Băsescu și Ponta „a erodat încrederea în faptul că există o șansă pentru numiri bazate pe criterii obiective, nu pe relații politice”. Pentru Kövesi a devenit din ce în ce mai greu să pareze afirmații că ar fi apropiată fie de Băsescu, fie de Ponta. Șansa reînvestirii ca la carte a fost ratată din nou în 2016, când Kövesi a fost propusă pentru al doilea mandat la DNA de ministrul tehnocrat Raluca Prună, în același fel.
Șefa DNA spune că s-a abținut de la comentarii în legătură cu procedura numirii, pentru că n-o putea schimba. „Este o procedură prevăzută de lege și este o procedură care nu-mi poate fi reproșată mie, deși văd dezavantajele”, adaugă Kövesi. „Când a fost anchetat fratele președintelui, s-a spus că am făcut blat cu premierul. Când a fost anchetat premierul, s-a spus că am făcut blat cu nu știu cine. Orice anchetă s-a făcut în DNA, prin simplul fapt că două persoane au fost implicate într-o anumită procedură legală, s-a creat o percepție că eu țin cu cineva.”
Însă indiferent de cum a ajuns la DNA, ea crede că și-a dovedit independența tocmai prin faptul că au fost anchetați și Ponta, și apropiații lui Băsescu. În plus, Kövesi a parat mereu criticile la adresa numirii amintind de rezultatele DNA în mandatele sale: cel mai mare număr de inculpați trimiși în judecată, cel mai mare număr de condamnări, cel mai mare număr de demnitari investigați, cele mai mari sechestre.
Volumul activității DNA în cele două mandate ale lui Kövesi a dus la o vizibilitate fără precedent a instituției și a șefei sale, dar și la o polarizare socială și politică imensă. Pe de-o parte, oamenii se bucură ca la meciurile de fotbal atunci când procurorii anticorupție arestează un parlamentar sau un afacerist abonat la contracte cu statul. La proteste se strigă „DNA să vină să vă ia”, pentru că o parte a societății crede sincer că DNA poate să rezolve multe dintre problemele statului și că e printre singurele instituții care funcționează într-o țară în care pare că nimeni nu-și asumă nicio responsabilitate pentru traiul cetățenilor.
Pe de altă parte, sunt politicieni și inculpați, dar și ONG-iști, jurnaliști sau magistrați, care cred că DNA a devenit un instrument de pedepsire politică, o instituție care a colaborat neortodox cu serviciile de informații și al cărei lider creează susținere pentru anticorupție bazându-se pe un PR agresiv.
În 2012, un sondaj Eurobarometru arăta că 96% dintre români vedeau nivelul corupției din țară ca o problemă majoră, iar 78% dintre ei credeau că în România corupția este mai răspândită decât în alte state UE. Nu e de mirare că mulți oameni și-au pus speranțele într-un DNA din ce în ce mai activ, care a început să ancheteze nume mari, precum Adriean Videanu, Marian Vanghelie, Radu Mazăre, Elena Udrea sau Victor Ponta.
Prin 2015, peste 60% dintre români credeau în DNA, conform IRES. Până acum vreun an, peste jumătate dintre români credeau în Kövesi, mai mulți decât credeau în Patriarhul Daniel. Cifrele scad de vreun an, conform mai multor sondaje, în contextul scandalurilor din justiție și politică. Ce e clar, însă, e că românii încă au mai multă încredere în Kövesi și în justiție, decât în Guvern, Parlament sau partidele politice – adică mai multă încredere decât în cei pe care i-au ales democratic.
„Cred că am reușit să dovedim că am aplicat legea în mod egal pentru toată lumea”, își explică Kövesi succesul. Legea însă a fost un instrument pe care l-au avut la îndemână și alții înaintea ei. Ce a făcut ea diferit? „Am organizat un pic altfel lucrurile pentru ca treaba să meargă. Am încercat să aduc o echipă de procurori care doreau și ei să schimbe ceva”, spune șefa DNA. Ea adaugă că a încercat să-și dea seama pe ce domeniu e bun fiecare procuror și a ridicat pretențiile, le-a cerut să muncească mai mult, mai „ritmic”, cum spune adesea.
Bilanțurile de activitate sunt dovezi că a fost convingătoare. Până la finalul anului trecut, DNA a făcut aproximativ 300 de rechizitorii anual – unul pentru aproape fiecare zi a anului – și a trimis în judecată peste 4.000 de oameni în patru ani. Pentru comparație, în cei șapte ani de mandat ai lui Morar, DNA a trimis în judecată peste 5.500 de oameni.
Numărul mare de anchete a fost favorizat și de existența protocolului de cooperare cu SRI, semnat în 2009 de Kövesi ca procuror general, care permite DNA să primească informații, să facă interceptări și supravegheri video prin servicii și să facă echipe mixte cu ofițerii de informații.
Rata persoanelor achitate odată ce-au fost trimise în judecată s-a păstrat constantă în anii de mandat ai lui Kövesi, deși în percepția publicului a fost considerată mai proastă decât în epoca lui Morar. În 2012, când Morar conducea instituția, rata era de 10,2%, iar odată ce-a venit Kövesi s-a menținut în mare parte la 10%, deși numărul de dosare a crescut.
Dincolo de procente, încrederea în DNA și în șefa sa a crescut și pentru că s-au suprapus noile dosare cu anumite condamnări pronunțate în anchetele începute în era Morar, cum ar fi cele ale lui Gigi Becali sau ale fostului ministru al Tineretului și Sportului, Monica Iacob Ridzi. Ștefan crede că încrederea în DNA și Kövesi „s-a construit în timp și, după un anumit moment, oamenii au început să creadă tot ce vine dinspre ea”.
„O instituție ca DNA a arătat că nimeni nu e mai presus de lege și că nimeni nu poate fi de neatins”, spune Elena Calistru, fondatoarea ONG-ului Funky Citizens, „pentru că vine eroul și salvează ziua sau dacă nu salvează ziua, măcar îi mai dă ăluia una peste cap și ai impresia că nu s-a terminat încă bătălia”. Calistru e de părere că oamenii au nevoie de un erou când văd nedreptate peste tot.
Kövesi a devenit, pentru mulți, acel erou, iar personalitatea și realizările ei ca manager, suprapuse peste eficiența DNA, au creat o narațiune de succes. Oamenii o descriu pe Kövesi în multe feluri, însă exigența e o trăsătură care se regăsește în toate portretizările.
„E bățoasă așa”, spune Cristian Ghinea, unul dintre liderii Uniunii Salvați România (USR), fost jurnalist și autorul cărții Eu votez DNA!. A întâlnit-o de câteva ori pe Kövesi, iar aceasta i-a lăsat impresia unei persoane introvertite, dar căreia îi place să-și convingă interlocutorul prin argumente. „Această bățoșenie e foarte coerentă cu imaginea de Ioana D’Arc, e foarte pretabilă, are acest unidimensionalism – faptul că nu știm despre ea decât că a fost un procuror șef eficient, nu știm viață personală, nu știm opinii filozofice.” Nicolae de la CRJ spune că, din discuțiile lui cu alți procurori, pare un șef „extrem de exigent”. „Așteaptă mult și reproșează mult.”
În 2017, s-au scurs în presă înregistrări care ar fi fost făcute în biroul lui Kövesi la o ședință cu subalternii, pe care se aude cum aceasta le-ar fi cerut să se miște mai repede în dosare și să ancheteze miniștri, chiar premieri. Între timp, o analiză a Inspecției Judiciare a găsit urme de editare pe acele înregistrări. „Că or fi fost sau nu trucate, sună a ea”, e de părere Nicolae. „Se potrivește cu Kövesi pe care o simt eu – un om demanding, sever, extrem de muncitor. Se vede pe ea.”
Spre deosebire de primari, politicieni sau funcționari, Kövesi pare o persoană adaptată timpurilor în care trăim și discursului public pe care îl așteptăm de la un lider.
„Îți dă senzația că e OK, că suntem pe aceeași lungime de undă”, completează Nicolae. Asta s-a văzut, spune Laura Ștefan, mai ales la conferința de două ore din februarie. „Am văzut un om care a zis «hai să discutăm, hai să vorbim până nu mai aveți niciun fel de întrebare». A fost un maraton și, din punct de vedere al comunicării publice, a obținut puncte. Inevitabil se face comparația cu celelalte personalități publice. Iar oamenii văd diferențele.”
Și Macovei este mândră de felul în care s-a comportat Kövesi la conferința din februarie. „A răspuns cu răbdare, calm, la toate întrebările, de la absolut toată presa, inclusiv cea care o face praf, o calcă-n picioare în fiecare zi”, a spus fostul ministru al Justiției. „Fă comparația cu Tudorel Toader sau Liviu Dragnea sau orice politician. Nu știu dacă avem un politician în România care să poată face o astfel de conferință de presă. Ea a făcut asta excepțional.”
Excepționalismul lui Kövesi a fost validat și de partenerii externi ai României. Comisia Europeană a lăudat DNA în 2014 pentru „rezultate semnificative în circumstanțe dificile” și a cerut judecătorilor să pronunțe hotărâri de condamnare cu executare în cazuri de corupție.
Ambasadele s-au alăturat și ele fanilor DNA și ai lui Kövesi. În 2014, Ambasada SUA a numit-o „Femeia curajoasă a anului”. Franța i-a acordat în 2016 însemnele de cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare, iar Ambasada Suediei nu doar că a decorat-o cu Ordinul Steaua Polară, ci a lansat și un clip de promovare a premiului, care între timp nu mai apare pe canalul lor de YouTube. În materialul video de aproximativ cinci minute apăreau oameni obișnuiți, dar și jurnaliști ca Moise Guran sau ambasadorul SUA Hans Klemm, care îi mulțumeau lui Kövesi pentru contribuția ei la lupta anticorupție. „Dragă doamnă Kövesi, vă încurajăm și vă susținem, pentru că țara asta are nevoie de dreptate și trebuie să faceți mult mai mult de atât, nu doar să-i băgați în închisoare, să le luați tot!”, i-a transmis șefei DNA o tânără. „Sub conducerea ei, DNA a înregistrat o activitate extraordinară și i-a adus pe cei bogați și influenți în fața justiției”, a spus și Klemm. O vânzătoare din Obor i-a spus că ceea ce face, face bine. „Mergeți înainte. Noi, din piață de la Obor, vă susținem.”
Au fost și voci care au considerat exagerat efortul de promovare. Alexander Peyre-Dutrey, șeful adjunct al Ambasadei Suediei la București, spune că nu regretă clipul, dar că ar fi putut să explice mai bine demersul și să clarifice că acesta a venit din respect pentru o instituție românească, nu neapărat din simpatie pentru șefa acesteia.
Presa străină i-a acordat lui Kövesi o atenție neobișnuită pentru un magistrat. The Economist anunța că în România a început o operațiune de „curățare”. The Guardian scria despre „cruciatul anticorupției”, „femeia care conduce lupta pentru a curăța guvernul”. Iar BBC remarca că șefa DNA este „un star controversat” al anticorupției, care a obținut încrederea publicului și poate puțin prea multă putere.
Cu un număr impresionant de cazuri, o popularitate în creștere și validare internațională, n-a durat mult până când DNA a devenit o instituție adoptată și de noul val de civism în România. Claudiu Crăciun, fondator al platformei civico-politice de stânga Demos și lector la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), nelipsit de la protestele din ultimii șase ani, a identificat începutul acestui curent în zona manifestațiilor împotriva exploatării miniere de la Roșia Montană din 2013, când se striga „DNA, DNA, vrem dosarul Roșia!”. El spune însă că accentul a căzut exclusiv pe anticorupție odată cu protestele de după incendiul din Colectiv din 2015, moment în care a luat naștere mișcarea „Corupția ucide”. (Fondatorul ei, Florin Bădiță, a fost desemnat Personalitatea Europeană a Anului în luna mai la European Leadership Awards.) Românii au simțit atunci că nimeni nu e responsabil pentru siguranța lor, așa că DNA a devenit ultima lor speranță, spune Crăciun. Kövesi a ieșit atunci în evidență ca o salvatoare, reflectând „nevoia noastră de curățenie, de integritate. Pentru că dacă nici DNA nu merge, te apucă disperarea, ce facem?”.
Asta a creat așteptări imense din partea societății, pe care e foarte greu ca DNA să le îndeplinească. „Sunt anumite limitări care provin din legislație și atunci poate așteptările, chiar dacă sunt justificate, nu vor putea fi îndeplinite întotdeauna”, spune Kövesi după ce, la mijloc de mai, dosarul Colectiv a întâlnit un obstacol în instanță, pentru că Tribunalul București a respins cererea procurorilor DNA ca statul să fie parte responsabilă în proces și să plătească despăgubiri.
Odată cu venirea la putere a PSD în decembrie 2016 și tentativa guvernului de a dezincrimina abuzul în serviciu sub un prag de 200.000 de euro prin OUG 13, oamenii au ieșit în stradă tocmai pentru DNA, pentru a apăra lupta anticorupție pe care au simțit-o amenințată. Însă, de atunci încolo, încrâncenarea politicului de a modifica legislația care ține de activitatea procurorilor și de a arăta slăbiciunile mai mult sau mai puțin cunoscute ale liderului său a fost aproape neîncetată. A devenit din ce în ce mai greu să avem discuții echilibrate despre ce funcționează și ce nu în lupta anticorupție, pentru că taberele s-au radicalizat. Iar multe dintre lucrurile care au făcut-o populară pe Kövesi – anchetele, imaginea de star – au devenit arme împotriva ei.
Pe cât de vizibile au fost dosarele DNA și mai ales arestările preventive, pe atât de mult au început să apară îngrijorări că instituția manifestă un exces de zel. „UE ceruse anticorupție, dar niciodată nu ne-a spus «faceți 500 de dosare într-un an»”, subliniază Sidonia Bogdan. E de părere că dacă lucrurile s-ar fi făcut mai echilibrat, dacă s-ar fi instrumentat mai puține dosare, dar imbatabile în fața instanțelor, dacă ar fi fost mai puțini arestați în cătușe vânturați prin fața camerelor TV, poate s-ar fi evitat încrâncenarea de astăzi.
„Contează foarte mult personalitatea jucătorilor. Cred că au fost niște împătimiți. Cred că la Kövesi, prima calitate a ei e că a crezut că are o misiune”, adaugă Bogdan. „Și a luat-o valul.”
Atât Bogdan, cât și Ștefan văd o forțare a procurorilor să încadreze anumite situații ca infracțiuni. „Practica abuzului în serviciu, interpretarea infracțiunii, a fost prea largă după părerea mea”, a spus Ștefan. Contradicțiile dintre Constituție, Codul Penal și Legea 78 a anticorupției au permis procurorilor să încadreze la abuz în serviciu situații mai neclare. Lucrurile s-au schimbat odată ce, în 2016, un grup de 23 de inculpați din șase dosare penale începute de DNA a sesizat Curtea Constituțională de acest fapt, iar Curtea i-a dat dreptate. Pe acest temei, 29 de inculpați ai DNA au fost achitați definitiv anul următor.
Dincolo de decizia Curții, DNA a început să fie acuzată de dosare ratate cu inculpați importanți. Adriean Videanu, de la PDL, a fost achitat acum doi ani. Ludovic Orban, președintele PNL, a fost achitat în martie 2018. Anul trecut, a scăpat de condamnare și fostul șef al Autorității de Supraveghere Financiară, Dan Radu Rușanu, după ce a stat patru luni în arest preventiv și trei luni în arest la domiciliu. Dosarul actualului ministru al Muncii, Olguța Vasilescu, de la PSD, a fost restituit procurorilor în decembrie 2016 după ce, câteva luni mai devreme, aceasta fusese scoasă în cătușe din sediul DNA.
În mai 2018 a mai venit un val de achitări dureroase pentru imaginea instituției, chiar dacă nu sunt definitive: fostul premier Ponta, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu și fostul judecător al Curții Constituționale, Toni Greblă. Aceștia susțin că li s-au încălcat drepturile omului, că au fost hărțuiți de procurori și cer despăgubiri (cum fac Rușanu și Ponta).
Eșecul acestor dosare indică un fel de „graba strică treaba”, spun mai mulți experți. „Când începi urmărirea penală cu un ministru și judecătorul îți întoarce dosarul înapoi, poți să ai tu alte 200”, spune Bogdan. „La nivel de simbolism, contează. Tocmai pentru că personajul vizat e foarte puternic, iar asta obligă instituția să fie responsabilă. Decât să faci 20 de dosare, fă două, dar bune.”
Ștefan spune că e controversat să arestezi un om, apoi să ia achitare în instanță și că ea niciodată nu a fost fan al arestărilor preventive. „Am văzut inclusiv motivări că arestarea se impune pentru că e mai simplă ancheta cu persoana în arest. Nu contest, sunt convinsă”, spune Ștefan, „dar nu suntem aici ca instanță, ca eșafodaj instituțional de justiție penală, ca să facem mai simplă ancheta, ci ca să garantăm și drepturile și libertățile inculpaților, inclusiv dreptul de a se apăra”.
Și Ovidiu Vanghele, jurnalist de investigație și fondator al Centrului de Investigații Media, e nemulțumit de activitatea DNA din ultimul an, de dosarele ratate și prejudiciile nerecuperate. „Fiecare dosar prost are teoretic niște explicații. Justiția nu e rocket science, te uiți la lucruri și, dacă le diseci până la capăt, vezi ce trebuia să se facă și cine trebuia să facă și ce n-a făcut”, a spus Vanghele, care arată cu degetul spre procurorii anticorupție. Ar vrea ca Kövesi și echipa ei să-și asume aceste eșecuri și să explice de ce s-au întâmplat așa, de ce oamenii care nu pot dovedi cum și-au făcut averile scapă. „Toată lumea vorbește de marele martir Rușanu care dă statul în judecată, care a stat trei luni în arest și a fost achitat. Bă, eu mă uit la banii lui Rușanu. Deci nu are cum omul ăsta, matematic, să aibă acești bani. O luăm și facem bătrânește pe hârtie două ore și vedem că nu are cum.”
Un alt reproș adus DNA e cooperarea cu SRI, în baza protocolului semnat de Kövesi în 2009. Deși această apropiere instituțională nu a fost un mister pentru magistrați, politicieni și alții care urmăreau domeniul, discuția a devenit tensionată de când Curtea Constituțională a decis în 2016 că probele obținute prin interceptări SRI, chiar și cu mandat de la judecător, pot fi nelegale, pentru că SRI nu ar trebui să colaboreze cu parchetele.
Președintele Băsescu a inclus încă din 2005 corupția în categoria amenințărilor la adresa siguranței naționale, ceea ce a făcut-o infracțiune monitorizată de Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT), din care face parte și directorul SRI. Potrivit legii de funcționare a serviciilor, rolul lor este să informeze în primul rând decidenții politici, nu magistrații. Anul acesta, când actul prin care s-a încheiat protocolul dintre Parchetul General și SRI a fost desecretizat, a devenit public că cele două instituții au putut forma „echipe operative comune”, au derulat acțiuni comune, au participat la programe de formare comune, iar DNA a trebuit să explice Serviciului cum a folosit informațiile furnizate de ofițeri.
Dacă e greșită sau nu premisa unei astfel de colaborări, e o dezbatere care merită să se întâmple. Sunt jurnaliști ca Tolontan care nu văd nimic rău, în esență, chiar dacă SRI este un organ controlat de Parlament și prin colaborarea cu DNA ei ar fi trebuit să le dea procurorilor inclusiv informații despre parlamentarii care-i controlează. De asta îi plătim, spune Tolontan. „Sunt plătiți să fie controlați de către politicieni, despre care în același timp trebuie să scrie informări obiective, care să n-aibă nicio legătură cu controlul pe care aceștia îl exercită asupra lor.”
Apoi sunt oameni ca Radu Nicolae sau Cristian Ghinea, care ar prefera ca procurorii să stea departe de zonele netransparente ale statului, ca serviciile de informații. De orice parte a baricadei am fi, cert e că acest protocol nu a fost decât un leucoplast peste o rană prea mare. Legea după care funcționează SRI nu a mai fost modificată din anii ‘90, iar aria lor de activitate ar fi trebuit modificată la un moment dat pentru a se clarifica dacă serviciul se ocupă doar de colectarea de informații sau și de anchete. Iar dacă în urma unor dezbateri reale cu societatea civilă s-ar fi ajuns la concluzia că SRI ar putea avea atribuții de anchetatori, astfel de protocoale ar fi devenit inutile.
Dincolo de umplerea neîndemânatică a golurilor din legislație, Tolontan e de părere că partea cu adevărat abuzivă a protocolului consta în obligația DNA de a raporta la SRI cum au folosit procurorii informațiile. „Nu e treaba ta ca SRI să hotărăști ce-mi dai mie, ca procuror”, spune Tolontan. „Hotărăsc eu ce este relevant sau nu pentru instanță. Tu ești instrumentul meu, dacă accepți.”
Colaborarea cu SRI nu a ridicat doar probleme de legalitate, ci și de apropiere nepotrivită între șefi de instituții. În ultimii opt-nouă ani, Kövesi a fost fotografiată de mai multe ori în public alături de șefii serviciilor de informații, ca fostul adjunct SRI Florian Coldea sau fostul șef SRI George Maior. În urmă cu câțiva ani, au apărut informații potrivit cărora cei trei au fost împreună în casa fostului ministru de Interne Gabriel Oprea în noaptea alegerilor prezidențiale din 2009, când Băsescu candida pentru al doilea mandat împotriva social-democratului Mircea Geoană.
Imediat au apărut zvonuri privind fraudarea alegerilor, mai ales că inițial Geoană fusese declarat câștigător, iar a doua zi dimineață balanța a înclinat în favoarea lui Băsescu. Parlamentul a făcut inclusiv o comisie specială pentru a stabili dacă acele alegeri au fost fraudate de Băsescu și echipa lui, iar atenția comisiei s-a îndreptat și spre cei prezenți în sufrageria lui Oprea, mai ales odată ce consultantul politic Dan Andronic a publicat un editorial în care a scris că șefa DNA și Coldea erau „preocupați” de victoria lui Băsescu, cel care-i numise în funcții. Kövesi a refuzat mereu să se prezinte în fața Comisiei, invocând faptul că Parlamentul nu poate soma un procuror să depună mărturie.
Tolontan crede că e nescuzabil comportamentul ei și că arată cât de mult i-a fost umflat orgoliul în ultimii ani. Kövesi are dreptul să refuze să se ducă în Parlament, pentru că legea nu prevede nicio pedeapsă pentru neprezentare. Dar argumentul ei, crede el, nu stă în picioare – orice om poate fi chemat în fața Parlamentului, pentru că el reprezintă cetățenii. „Asta cred că n-a înțeles Kövesi: ea se ducea în fața tuturor, nu doar în fața celor care o contestă, ci și a celor care o încurajează și care sunt reprezentați în Parlament.” Jurnalistul amintește că procurorii sunt „mici Dumnezei pe pământ” în faza urmăririi penale, când pot lua măsuri care să afecteze libertatea oamenilor, ceea ce le poate da impresia că sunt altfel decât restul cetățenilor. „Eu cred că din statutul ăsta o poți lua razna la un moment dat.”
Cât despre prezența ei în sufrageria lui Oprea, Kövesi nu a infirmat sau confirmat acest lucru, iar anul trecut spunea: „Eu niciodată nu am încălcat nici legea, nici codul deontologic în ceea ce am făcut ca magistrat”. Într-un dosar clasat de Parchetul General privind fraudarea alegerilor, procurorii au analizat însă acel eveniment, iar din mărturiile celor audiați a reieșit „în mod indubitabil” că șefa DNA a fost acasă la Oprea, chiar dacă niciunul dintre ei nu a fraudat votul.
Un alt ghimpe în coasta lui Kövesi este fostul deputat Sebastian Ghiță, care a fost membru al comisiei pentru controlul SRI din Parlament. Anchetat de DNA, acesta a susținut că el și Kövesi au fost prieteni, că a ajutat-o să acopere plagiatul tezei de doctorat, că a primit-o la el acasă, că i-a dat chiar bani pentru a-și cumpăra o mașină. „Până în 2014, aveam relații normale, Kövesi părea sănătoasă la cap atunci, mă întâlneam în multe locuri, nu am știut că va deveni o nemernică”, spunea Ghiță pentru Antena 3. „Sunt dezamăgit de naiv și tăntălău ce am fost.”
Anul trecut, Ghiță a fugit în Serbia sub o identitate falsă, de unde mai dă uneori declarații despre Kövesi, apropierea ei de cercuri controversate și petrecerile la care ar fi participat împreună în vilele SRI. Ghiță a făcut public inclusiv un print screen al unui e-mail primit de la cucuveauamov@gmail.com, adresă despre care a spus că îi aparține lui Kövesi.
„Nu comentez afirmațiile nereale ale inculpaților și minciunile lor”, a fost răspunsul general dat de Kövesi despre afirmațiile lui Ghiță. „Faptul că am primit bani de la Sebastian Ghiță este o minciună incalificabilă și, prin urmare, în mod categoric voi urma căile legale”. Într-un interviu din 2017 pentru VICE a adăugat: „Nu am participat la evenimente private cu Sebastian Ghiță, nu am vorbit niciodată la telefon cu Sebastian Ghiță, nu i-am dat mailuri și nu am participat decât la evenimente organizate de șefi de instituții sau de instituții publice, la care eu nu pot cenzura lista de invitați”.
Felul în care socializează un șef de instituție, mai ales un magistrat, e un subiect încă sensibil în România, mai ales când orice mișcare îi poate fi documentată, iar limitele între interacțiuni formale și informale sunt ambigue. Ghinea, de la USR, crede că Kövesi ar fi trebuit să evite „cumetriile” de genul celor de la Oprea. „Dacă are de comunicat ceva, se comunică formal și informal cu oamenii politici, dar asta cu sufrageria lui Oprea e… cred că se vede că regretă profund chestia asta. Ne obișnuim și noi că funcționarul e funcționar, nu stăm toată ziua la șprițuri ca băieții.”
„Da, e reprobabil dacă a fost”, a adăugat și Macovei. Pe de altă parte, nu i se pare că șefa DNA a fost influențată. „Văd că Dragnea e anchetat bine-mersi sub Kövesi. Văd că Ghiță dă interviuri din Serbia, unde a fugit pentru că era anchetat de DNA.” Macovei spune că și ea s-a întâlnit de vreo două ori cu Băsescu și cu soția lui sau cu Udrea și fostul ei soț, ceea ce nu înseamnă că i-a plăcut experiența. „Dacă președintele te invită la cafea, OK, dar nu discutăm dosare.”
Însă pe lângă criticile sau justificările care i se pot aduce lui Kövesi pentru socializarea nepotrivită, Ștefan crede că asta e încă o dezbatere pe care noi, ca societate, ar trebui s-o avem. Ce reprezintă așteptări legitime de la magistrați pe partea de conduită și ce nu? Cum ar fi trebuit să procedeze magistratul ideal în locul lui Kövesi? „Ce-i OK și ce nu-i OK? Și, mai ales, cum te aperi după aceea? Adică, cum explici că nu s-a întâmplat nimic dubios, cum convingi?”
Apoi, Kövesi n-a fost primită de toți procurorii cu o petrecere la numirea în DNA. Peste jumătate dintre cei aproximativ 140 de procurori de la acea vreme (astăzi sunt peste 180) semnaseră o scrisoare deschisă cerând președintelui și ministrului Justiției să organizeze concurs pentru numirea unui nou procuror șef. Anumite tensiuni între Kövesi și echipa de pe vremea lui Daniel Morar nu sunt un secret printre magistrați, cum nu a fost nici relația tensionată între cei doi. Morar a și criticat public venirea lui Kövesi la DNA, spunând că nu are experiență pe anticorupție și că este inadmisibil ca procurori cu vechime care lucrau în DNA să nu aibă șansa să candideze pentru șefie.
Sunt procurori mai vechi, ca fostul șef al Secției de combatere a corupției din DNA, Lucian Papici, ca inițiatoarea dosarului Gala Bute, Mariana Alexandru, sau procuroarea care a instrumentat dosarul Microsoft, Mihaiela Iorga Moraru, care au plecat din DNA după venirea lui Kövesi. Moraru a fost revocată cu scandal la începutul anului, după ce a fost acuzată de șefa ei că nu a lucrat suficient de „ritmic” în dosarul Microsoft, unul dintre cele mai mari dosare de corupție din România, iar această lipsă de ritmicitate ar fi dus la prescrierea faptelor în cazul a șapte miniștri de la toate partidele principale – adică acei oameni au scăpat de judecată într-un dosar în care statul a fost fraudat cu milioane de euro în achiziția de licențe inexistente. Moraru a spus despre Kövesi că vrea dosare cu orice preț și că nu-și asumă eșecurile ca lider de echipă.
Jurnalistul Ovidiu Vanghele se întreabă cum a fost posibilă situația Microsoft. „OK, prescripțiile sunt decizii, dar totuși undeva ceva e matematic. Te uiți în Paștele mamii lui de calendar și vezi când se prescrie. Nu se poate, pe bune.” Astfel de situații devenite publice, lăsate cu scandaluri și revocări – ca și achitările, ca și dosarele returnate de instanță – el le pune pe seama presiunii pe care o exercită Kövesi asupra subalternilor să livreze angro. „Ce-i reproșez eu lui Kövesi, de aici frumos de la mine de la birou, este că personajul nu a făcut decât să creeze animozități.”
Ștefan, întrebată dacă vede astăzi o echipă unită la DNA, răspunde: „Nu știu ce să spun. Sper, pentru binele DNA, să existe o echipă”. Nicolae, de la CRJ, observă și el că, în relația cu subalternii, Kövesi „le cere performanță sub aspectul arestărilor, trimiterilor în judecată și al hotărârilor judecătorești. Or pot fi astea criterii obiective pentru a măsura un parchet?”. Nu așa ar trebui să se poarte un manager, insistă Vanghele: „Tu trebuie să te asiguri că e hârtie igienică la baie, că au coli să scrie, că au benzină-n mașini să plece pe teren, să fii scut în fața oricăror tentative de ingerințe politice. Atât”.
Kövesi nu consideră însă că a crește pretențiile echivalează cu a crea un mediu de lucru tensionat. „Faptul că ani de zile s-a lucrat ritmic și s-au obținut rezultate bune arată că lucrurile au mers bine aici. Nu stai într-o echipă care are rezultate dacă nu-ți place, dacă nu te regăsești în echipa aia”, spune ea. Recunoaște că le cere mult procurorilor, poate mai mult decât le cerea Morar. „Pretențiile de a fi profesionist și de a scoate dosare au crescut. În momentul în care le-am cerut procurorilor «scoateți dosarele vechi, puneți mâna și munciți», da, unii au plecat. Și după trei-patru ani de la plecarea din DNA își amintesc că s-a întâmplat nu știu ce, în condițiile în care s-au prescris dosare la ei în fișet. Și atunci? Sigur, dacă asta e o antagonizare, poate exista și o astfel de situație. Dar dacă cei care susțin o antagonizare îmi arată unul sau doi oameni, cu nume și prenume, și se poate verifica situația aia, eu oricând pot să dau explicații.”
Anul acesta i-a fost confirmată aprecierea majorității subalternilor: 135 dintre cei peste 180 de procurori DNA au publicat un comunicat de susținere a șefei lor în momentul în care ministrul Toader i-a cerut revocarea. „Unicul scop este de a o îndepărta pe Laura Codruța Kövesi pentru singura vină că a reușit să administreze această instituție din care facem parte cu mult curaj, tact și performanțe apreciate de numeroși cetățeni români, dar și de comunitatea europeană și internațională”, au scris aceștia. Au adăugat că înlăturarea ei de la DNA ar destabiliza lupta anticorupție.
În conferința de presă din februarie, Tolontan i-a reproșat lui Kövesi că protejează anumite semințe stricate, ca pe fostul procuror Mircea Negulescu, un personaj-problemă la DNA Ploiești. Acesta nu a fost doar protagonist al scandalului care a adus-o pe Kövesi în fața camerelor de filmat. Încă de anul trecut, i-a reamintit Tolontan șefei DNA, au apărut înregistrări cu Negulescu șantajând-o și flirtând cu sora lui Vlad Cosma, cel care astăzi susține că procurorii DNA l-au obligat să falsifice probe împotriva lui Ghiță. Jurnalistul a întrebat-o pe Kövesi de ce prima ei reacție a fost să-l apere pe Negulescu, cum a făcut-o în septembrie anul trecut printr-o scrisoare către CSM.
„Eu niciodată nu am cerut apărarea unui procuror. Întotdeauna am cerut apărarea independenței sistemului judiciar”, a ieșit Kövesi la contraatac.
„Dar pe cazul ăsta concret, după ce fuseseră atacuri concrete la actele procurorului Negulescu”, i-a răspuns Tolontan.
„Nu.”
„Ba da…”
Tolontan avea dreptate, așa cum arată și un raport al Inspecției Judiciare făcut la Ploiești. Inspectorii notau că au demarat verificări în urma solicitării șefei DNA din toamnă, care a scris că „afirmațiile mincinoase și tendențioase” rostite de un senator despre Mircea Negulescu vor dăuna sistemului judiciar. Dialogul aprins cu Tolontan a părut să o scoată pe Kövesi din zona de confort și a împins-o să vorbească despre ce contează pentru ea ca manager: corectitudinea față de subalterni și integritatea.
„Ca șef, nu poți să știi ce face fiecare procuror acasă, cu cine vorbește la telefon, unde se duce”, i-a amintit Kövesi lui Tolontan. A mai spus că nu are toate informațiile pentru a trage concluzii în legătură cu procurorul șef de la Ploiești, Lucian Onea, care apărea și el pe înregistrările difuzate de Antena 3 și că, oricum, acțiunile câtorva procurori corupți nu sunt reprezentative pentru tot DNA-ul. „Nu ne dorim printre noi oameni care nu muncesc, oameni care încalcă legea, oameni care printr-un astfel de comportament aruncă o umbră de îndoială asupra a tot ceea ce facem. S-a muncit în patru ani… S-a muncit mult, mă înțelegeți?”
În biroul ei, la trei luni de la acea conferință, Kövesi spune că nu a fost deosebit de emoționată în acel moment, așa cum a scris presa. „Probabil m-am mișcat de pe-un picior pe altul, că amorțisem”, glumește ea. Speculațiile despre cum lucrează DNA și generalizările despre procurori îi provoacă totuși supărare. „Să ștergi cu buretele tot ce-a făcut DNA pentru că unul sau doi procurori au greșit… Nu știm dacă au greșit sau nu, nu știm. Putem să intuim, putem să bănuim, putem să credem. Până nu se dovedește c-au greșit, nu știm.” Pe atunci, Kövesi încă aștepta concluzia Inspecției Judiciare în ceea ce-l privește pe Onea. Pe final de mai, acesta și-a prezentat demisia, iar el și Negulescu sunt cercetați pentru complicitate la inducerea în eroare a organelor judiciare.
Povestea cu Negulescu și Onea se leagă de aceeași temă a rolului procurorului șef al DNA: ce poate face și ce nu, dar și ce așteptări externe există. „Rolul de manager nu-i doar să controleze, de aia se ocupă Inspecția Judiciară și-n ultima perioadă chiar bine se ocupă la DNA”, spune Kövesi, întrebată dacă nu e frustrant că are un control limitat asupra echipei sale. Nu poate să-i revoce fără un aviz de la CSM, nu poate să le spună ce audieri să facă, nu poate să se implice în desfășurarea anchetelor. Și spune că e mai bine așa; nu vrea o întoarcere la vremurile de acum 20 de ani, când procurorul general tăia și spânzura printre subalterni. „Dacă vrem să avem procurori independenți și să ne asigurăm că ei fac anchetă independent și nu se imixtionează nimeni în activitatea lor, atunci cumva trebuie să aibă o garanție că, dacă își fac treaba într-un fel, nu vine șeful a doua zi și îi sancționează sau îi transferă.”
E același principiu amintit anterior de Ștefan, al sistemului de justiție-mastodont care nu trebuie să fie ușor de urnit. Când toate instrumentele manageriale sunt în mâinile unui singur om, lucrurile se mișcă mai repede, dar nu e neapărat preferabil.
„Sigur, dacă-i un om foarte bun, e bine”, spune Kövesi. „Dar, pe de altă parte, dacă vorbim de-o independență reală, atunci trebuie să existe și garanții reale. Dacă ai această posibilitate de a sancționa un procuror, tot timpul poate să existe suspiciunea că acel procuror n-a acționat că așa a vrut el, ci că așa i-a zis șeful.”
PSD a continuat eforturile de revocare, iar pe 30 mai – când revista plecase deja la tipar – era așteptată o decizie a Curții Constituționale legată de dreptul președintelui Iohannis de a refuza cererea ministrului Justiției. Simina Tănăsescu, reprezentanta Președinției, explicase Curții că nu vede un conflict juridic de natură constituțională, pentru că ministrul, cel care a depus sesizarea, nu este una dintre puterile statului, așa cum sunt președintele, premierul, președintele CSM și președinții celor două camere ale Parlamentului. Nici dacă este identificat un conflict între puterile statului n-ar trebui să existe consecințe imediate pentru Kövesi, pentru că deciziile Curții se aplică doar în viitor.
Chiar dacă revocarea nu pare probabilă, Kövesi mai are doar un an în funcție; intră „pe turnantă”, cum spune ea. Iar așteptările populației
– care în continuare vede corupția drept principala problemă a României – sunt tot mari, atât de la ea, cât și de la instituția pe care o conduce.În luna mai, la lansarea de către DNA a unui studiu pe corupția din sănătate, participanții la dezbatere i-au cerut lui Kövesi să se implice într-o varietate de probleme sociale, de la dosarul Colectiv, la concursurile pentru ocuparea posturilor în spitale. Calistru, de la Funky Citizens, e și ea de părere că DNA ar fi trebuit să se implice mai mult în domenii care îi dor pe români, ca sănătatea, educația sau infrastructura, să răspundă nevoilor societății. Nu i se pare în regulă nici că pe anumite dosare vechi, cum ar fi privatizările ilegale din anii ’90, s-a pus praful. „E genul ăsta de closure care îți trebuie ca societate. Nu știu în ce măsură mai poate DNA-ul face multe lucruri pe chestia asta, dar cred că ar avea datoria.” Ar vrea ca procurorul șef să-și încheie al doilea mandat demonstrând că a încercat să analizeze acele cazuri și, chiar dacă nu se mai pot recupera prejudicii sau găsi vinovați, să explice societății care a fost dimensiunea fenomenului și cum s-a ajuns la acele situații. „Am închis toate golurile legislative care au permis lucrurile alea? Ne-am făcut bine sau riscăm să avem cazuri similare?”
Într-un stat disfuncțional ca România, cineva ca Kövesi nu doar că va ieși în evidență, dar i se vor pune în cârcă numeroase probleme sociale, chiar și unele care nu sunt de competența instituției ei. Așa a ajuns să fie percepută ca un simbol anticorupție, dar și ca o speranță pentru mai bine și tot din aceste motive a fost atacată, fie pentru acțiunile, fie pentru inacțiunile ei.
Kövesi își merită însă statutul, spune Tolontan. „A făcut niște eforturi uriașe pentru a mișca lucrurile și nu cred că și-a propus ea să fie un simbol, nu mi se pare genul de om care vrea să iasă în piața publică.” El o compară cu Raed Arafat, alt erou controversat al ultimilor ani, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență și fondatorul SMURD. Amândoi, spune Tolontan, și-au asumat funcțiile lor și au participat la construcția unor sisteme, iar în timp au fost criticați pentru că, de bine, de rău, numele lor a ajuns să se confunde cu al instituției.
Poate cea mai mare hibă a societății noastre e că cerem de la oameni precum Kövesi să-și asume responsabilitatea pentru un întreg sistem, când aceasta ar trebui împărțită între mult mai mulți, care acum nu și-o asumă – miniștri, magistrați și alți actori ai sistemului de justiție. Ea devine responsabilă pentru ca procurorii să-și facă meseria ritmic, dar într-un sistem funcțional ei ar trebui să facă asta indiferent de pretențiile lui Kövesi. Devine responsabilă pentru proceduri care să miște lucrurile, dar acestea ar trebui să funcționeze indiferent cine e la conducere. Devine responsabilă și pentru faptul că nu avem sisteme de prevenție a corupției sau de recuperare a prejudiciilor – ceea ce nu e treaba DNA.
Iar noi îi tot cerem. Cerându-i, punând presiune și neasumându-ne responsabilitatea pentru cum ne facem treaba, cum cheltuim banii publici și cei europeni, cum votăm, cum tratăm oamenii în spitale, cum judecăm în instanțe, putem să contribuim la crearea a ceea ce amintea și Tolontan – un ego supradimensionat al salvatorului, ale cărui consecințe pot afecta însăși lupta anticorupție.
E un cerc vicios, care nu face decât să arate premisa greșită pe care sunt construite instituțiile în România: ideea că un singur om le poate îmbunătăți. Dacă Kövesi chiar a reușit asta la DNA vom ști abia după ce-și încheie mandatul, spune și Tolontan. Atunci ne vom da seama dacă a lăsat în urmă un sistem sănătos, independent de ea sau dacă a făcut performanță doar pentru că e ea așa cum e.
„Cred că DNA a avut totuși un rol în societate”, spune Kövesi, „de a trezi un pic conștiința, de a arăta că se poate. De a arăta că corupția e un fenomen grav, trebuie toți să facem ceva. Și cred că din această perspectivă, cumva, eu mi-am îndeplinit rolul sau cei care am lucrat în această perioadă ne-am îndeplinit rolul. Am arătat că, da, se poate lupta cu corupția, da, uite, nu este nimeni intangibil. Cine comite fapte penale poate fi prins. Toate aceste lucruri trebuie continuate.”
Viitorul DNA și al altor parchete stă acum pe masa decidenților politici, care dezbat de luni de zile numeroase modificări la legile justiției și la Codurile Penal și de Procedură Penală. Legile au trecut de Parlament, iar la începutul lunii mai președintele Iohannis a încercat să mai câștige timp înainte de promulgare, trimițându-le pentru analiză Curții Constituționale și Comisiei de la Veneția, cel mai influent for de drept constituțional al Europei. „O să vedem dacă există voință politică să se continue lupta anticorupție sau nu prin modificările care vor fi adoptate”, adaugă șefa DNA.
Kövesi spune că n-a încercat să-și controleze imaginea în ultimii 12 ani și nici să-și calculeze ieșirile publice. „Eu personal nu mi-am dorit să fiu așa vizibilă sau cunoscută”, spune ea, adăugând că s-a ferit să apară des în presă. „Și eu am fost surprinsă la un moment dat să văd că-i știre de presă faptul că în concediu am fost la Sarmizegetusa. Sau ce șosete am purtat la inaugurarea nu știu cărui eveniment.” Cât despre ce-o așteaptă după DNA, oricât de prezidențiabilă ar găsi-o analiștii și sondajele, Kövesi spune că nu are de gând să intre în politică și vrea să rămână în sistemul juridic. „Mă așteaptă… m-așteaptă viața să mi-o continui, nu? Nu se termină viața asta odată cu funcția.”
Oana Sandu a contribuit la documentarea acestui material.
Cum am documentat acest text
Am început să mă documentez pentru acest material din ianuarie 2018. La început, credeam că va ieși un articol despre cum lucrează diferitele departamente din DNA sau ce fac procurorii anticorupție zi de zi. Din februarie, de când a izbucnit scandalul legat de revocarea Laurei Codruța Kövesi, procurorul șef al DNA, focusul poveștii s-a transferat către ea, însă am dorit mereu ca esența să rămână o poveste despre ce înseamnă ideea de anticorupție azi în România – cum funcționează, cine a construit sistemul, cine sunt oamenii-cheie, cum a ajuns ca termenul să fie confundat cu un om.
Am discutat cu vreo 30 de persoane pentru acest material, dar, din motive de lungime și unghi de abordare, doar o parte se regăsesc în varianta finală. Toate m-au ajutat însă să-mi cunosc mai bine subiectul – de la discuții cu sociologi despre diferența dintre informalitate și corupție, la discuții despre femei în poziții de putere cu experte în feminism și leadership politic, la conversații cu tineri procurori despre provocările pe care le au la început de drum. Au fost persoane pe care le-am contactat și care nu au răspuns invitației de a sta de vorbă (foștii șefi DNA/PNA Daniel Morar și Ioan Amarie, foștii miniștri ai Justiției Mona Pivniceru și Robert Cazanciuc, consultantul politic Dan Andronic sau Răzvan Savaliuc de la Luju.ro) sau care nu au vrut să fie intervievate. De exemplu, fostul președinte Traian Băsescu a spus că poate va vorbi despre Kövesi când acesteia i se termină mandatul.
În afară de interviurile mele, în documentare am mai folosit rapoartele de activitate ale DNA, precum și rapoartele MCV ale Comisiei Europene, studii Eurobarometru, materiale din presa străină despre DNA și Kövesi, cam toate interviurile de arhivă cu șefa DNA din presa autohtonă, plus sute de articole despre ea. Mi-am petrecut alarmant de mult timp pe grupuri de Facebook și pe conversații Reddit pro și anti-DNA, colectând meme-uri, gif-uri și indignări. Am urmărit înregistrări video ale discursurilor lui Kövesi și am fost pe teren la cât mai multe evenimente din ultimele șase luni implicând activitatea DNA sau a șefei sale (conferința de presă a lui Kövesi din februarie, declarațiile de presă ale ministrului Tudorel Toader, prezentarea bilanțului DNA pe 2017, etc.).
Am fost și la Mediaș, locul în care a copilărit Kövesi, unde am încercat să găsesc oameni care au cunoscut-o sau care i-au cunoscut familia. Nu am căutat scandaluri îngropate din tinerețe și nu am vrut să încalc dreptul la viață privată al familiei sale, motiv pentru care nici nu i-am contactat. Am vrut să înțeleg mai bine ce fel de start în viață și ce fel de personalitate au dus la persoana pe care o știm astăzi, cei mai mulți dintre noi doar de la televizor.
Trei citate ale Laurei Codruța Kövesi din secțiunea despre mandatele sale de procuror general al României sunt dintr-un interviu nepublicat, pe care i l-a luat în 2014 colega mea Oana Sandu (căreia îi mulțumesc pentru colegialitate, ceva rar în domeniul în care lucrăm). Restul citatelor, dacă nu sunt atribuite altor instituții media, sunt din interviul pe care mi l-a acordat Kövesi în luna mai.
O versiune a acestui material va fi inclusă într-o carte despre istoricul luptei anticorupție în România, pe care o documentez anul acesta și care va apărea la Editura Humanitas. Tot anul acesta am obținut și o bursă Balkan Fellowship for Journalistic Excellence pentru a documenta continuarea acestui material: care va fi moștenirea Laurei Codruța Kövesi în lupta anticorupție și ce urmează pentru DNA după ce își încheie mandatul în 2019?
Despre imagini
Sleepless Codruța, sculptura fotografiată pe coperta DoR #32 și în acest material, a fost creată special pentru acest număr de Lea Rasovszky. Ideea s-a născut din discuțiile noastre despre Laura Codruța Kövesi, procurorul șef al Direcției Naționale Anticorupție – un personaj-simbol, care a ajuns să fie sinonim cu instituția DNA și cu lupta anticorupție, un om căruia mulți i-au ridicat și demolat statui. Lea, unul dintre artiștii români pentru care girăm în proiectul 100, creează de ceva timp busturi, explorând ideile de liniște și singurătate. Pe Kövesi a decis s-o plaseze într-o ipostază umană, a nopților fără somn, evitând să ducă lucrarea într-o zonă tributară sau peiorativă. După ce i-a studiat fizionomia și a făcut câteva schițe orientative, a realizat bustul de trei kilograme din ceramică și l-a pictat cu acrilice. S-a concentrat pe ochi, sprâncene și trăsăturile calde ale feței, în contrast cu imaginea publică a lui Kövesi. Tot ea a făcut și perna roz. La final, Sleepless Codruța a fost fotografiată în studio de Alex Gâlmeanu.
Acest articol apare și în:
1 comentarii la De ce o iubim și de ce o urâm pe Laura Codruța Kövesi
Comentariile sunt închise.
S-ar putea să-ți mai placă:
Cum trăiește și muncește un procuror tânăr în România Versiune audio
Arina Corsei Vultureanu are 30 de ani, doi copii și 700 de dosare de soluționat.
O conversație cu Kövesi despre percepția DNA și independența procurorilor (I)
Laura Codruța Kövesi a acordat în 10 mai un interviu pentru DoR în biroul ei din DNA. Iată o primă selecție din acea discuție
O conversație cu Kövesi despre anticorupție, rolul DNA azi și pe viitor (II)
Laura Codruța Kövesi a acordat în 10 mai un interviu pentru DoR în biroul ei din DNA. Aceasta este a doua parte a discuției.
Procuror, întrerupt
Cum a început lupta împotriva corupției în România și ce s-a ales de Ovidiu Budușan, primul procuror care s-a războit cu sistemul?
Articolul asta este extrem de luuuuung. In epoca vitezei nimeni nu rezista pana la sfarsit.S-a dorit a fi un articol sau un roman ?