Procesul. Spectator la viața unui condamnat pentru omor

Ce ai face ca să demonstrezi că nu ai comis o crimă pentru care ai fost condamnat la 25 de ani de închisoare? Ileana Bîrsan și Claudiu Mitcu lucrează la un documentar despre asta.

Imagini: One World Romania

Ai încerca să găsești probe cot la cot cu avocații tăi? Ai scrie celor mai importanți oameni din sistemul judiciar și te-ai prezenta în fața unor comisii în Parlament? Te-ai supune de bună voie unor teste poligraf? Te-ai apuca de Drept? Ai da statul în judecată la CEDO?

Mihai Moldoveanu, fost ofițer al Armatei, a fost condamnat de două ori pentru uciderea unui taximetrist în Oradea în 1995 și a încercat să-și demonstreze nevinovăția prin toate modalitățile de mai sus și multe altele. De peste 20 de ani se luptă să obțină o achitare, iar de vreo patru ani regizorii Ileana Bârsan și Claudiu Mitcu lucrează la un documentar despre povestea lui Mihai. Un fragment de 20 de minute din  „Procesul” va fi proiectat și în cadrul festivalului One World Romania, marți, la ora 18:00, la cinema Union.

Ileana Bîrsan a aflat de Mihai Moldoveanu când a dat de pagina lui de Facebook, unde scria „am fost condamnat pentru o crimă pe care n-am comis-o”. „Vorbea foarte coerent, foarte articulat (…), era foarte bătăios, părea că luptă mult. Cercetând, am văzut în ce stadiu era procesul lui și i-am scris că vreau să fac un interviu cu el”, povestește Bîrsan din birourile Wearebasca, studioul de producție înființat de regizorul Claudiu Mitcu, care produce și „Procesul”.

Circumstanțele care au dus la arestarea și condamnarea lui Mihai Moldoveanu au grotescul și misterul unui episod din True Detective sau The Fall, dacă acțiunea ar fi plasată în Balcanii anilor ’90, iar anchetatorii n-ar arăta vreun interes față de caz. Într-o noapte din octombrie 1995, două infracțiuni au loc pe aceeași stradă din Oradea: un taximetrist e tâlhărit de un bărbat și o femeie, iar altul e găsit mort, cu 20 de răni de cuțit în corp. Agresorii primului taximetrist sunt identificați drept Ecaterina Rotariu și Georgică Honciuc, prietenii lui Mihai Moldoveanu. Toți trei ieșiseră în oraș, dar Moldoveanu spune că drumurile li s-au despărțit înainte ca ei să comită tâlhăria. După o expertiză la fața locului, când anchetatorii au strâns probele fără mănuși, un polițist a percheziționat cu țigara în gură cadavrul și niciun medic legist n-a fost acolo (scene surprinse pe video la fața locului de către anchetatori și prezentate în „Procesul”), procurorii orădeni leagă cele două infracțiuni și îi arestează pe Rotariu și Honciuc, dar și pe Mihai Moldoveanu, pe care îl suspectează de crimă. 

Sunt prelevate probe de la fața locului și de la domiciliile celor trei suspecți. Acasă la Mihai Moldoveanu e găsită o geacă pe care sunt mici urme de sânge. Nu se poate stabili nici măcar dacă e sânge uman sau animal, dar geaca e luată ca probă. În arest, cei trei sunt despărțiți și nu li se prezintă din start toate acuzațiile. După aproape două luni, la începutul lui 1996, Moldoveanu mărturisește că l-a ucis pe taximetrist, dar își retrage apoi declarația și spune că a mărturisit la presiunea anchetatorilor, că e supus unor abuzuri fizice și intimidări. După doi ani de proces, Moldoveanu e condamnat la 25 de ani de închisoare, însă un an mai târziu Curtea de Apel Oradea îl achită în baza probelor insuficiente împotriva lui. În 2000, după recursul procurorilor, Curtea Supremă îl găsește vinovat și reinstituie condamnarea primei instanțe.

Moldoveanu dă statul în judecată la CEDO și, aproape 12 ani mai târziu, vine și soluția: Moldoveanu nu a avut parte de un proces echitabil pentru că probele nu au fost administrate corect, nu a avut parte de apărare la recurs și nu a fost audiat. În baza deciziei CEDO, începe rejudecarea dosarului la Curtea Supremă, însă în 2014 Moldoveanu e condamnat din nou la 23 de ani de închisoare, din care executase 18, pentru că judecătorii nu au fost convinși că mărturia inițială a inculpatului a fost făcută sub presiunea anchetatorilor.

Când Bîrsan și Mitcu i-au propus lui Moldoveanu să facă un documentar, el a fost foarte deschis. Au urmat o grămadă de interviuri, citiri și recitiri ale documentelor din dosar și prezența constantă la ședințele de judecată. Nu erau deciși să-l creadă pe cuvânt – au vrut să aibă acces la dosar, ceea ce au și primit, la început parțial, apoi total, cât au și Mihai și avocata lui. După 18 ani, însă, a apărut un extras la dosar despre cele patru amprente prelevate de la locul crimei, iar în timpul rejudecării au ieșit la suprafață casetele video care arată cum s-a desfășurat ancheta la fața locului în dimineața de după crimă – cadavrul a fost lăsat peste noapte acolo unde a fost găsit. Alte elemente din probatoriu au dispărut, inclusiv obiecte de pe care se puteau preleva probe ADN.

Dincolo de vicii de procedură și incompetență structurală, Bîrsan și Mitcu s-au atașat de povestea lui Mihai Moldoveanu pentru că nu s-a dat bătut. A scris memorii și scrisori către toate autoritățile juridice, a apărut în fața a tot felul de comisii pentru abuzuri și drepturile omului în Parlament, a apărut pe la emisiuni, și-a făcut site, pagină de Facebook și tot așa. „Până în 2012 n-a stat. Un om care a făcut lucrurile astea și cere teste ADN și expertize de amprente – care pot să te învinuiască –ne-a pus pe gânduri.”, povestește regizoarea.

În timpul documentării, regizorii au încercat să stea de vorbă cu procurorii care au lucrat la caz, dar au refuzat să vorbească. La fel și polițiștii care au făcut cercetarea la fața locului și judecătorii care activau în perioada respectivă. În lipsa mărturiilor lor, documentarul se bazează pe testimonialele lui Mihai și ale avocatei sale, casetele video de la cercetare și reconstituire, probele din dosar și opiniile unor experți în domeniul juridic.

Bîrsan și Mitcu nu vor să arate cu degetul sau să-i spele imaginea lui Moldoveanu, ci să arate cum s-a petrecut procesul din 2014, cum s-a ajuns acolo și care sunt argumentele ambelor părți. „Vrem să-i lăsăm pe oameni să judece singuri la sfârșit, pentru că și noi am fost, în anii ăștia, spectatori la procesul lui”, explică Bîrsan. De asta în documentar nu se simte intervenția lor: nu apar discutând cu el în fața camerei, nu există voiceover care să ducă povestea într-o anumită direcție sau care să interpreteze lucrurile.

Poate filmul șochează și pentru că dosarul a fost constituit în baza unei cercetări făcute în 1995, când „haiducia” era la ea acasă în România în toate sistemele publice. „Credeau că nimic nu poate fi scos la suprafață. Crezi că s-au gândit ăia care făceau cercetarea la fața locului că în 20 de ani se apucă niște tâmpiți să ceară casetele? (…) E o amețeală acolo. Îl vezi pe polițist că ia ceasul plin de sânge cu mână goală, că ălalalt fumează peste cadavru. Sunt niște chestii care acum sunt elementare”, povestește Mitcu.

Moldoveanu a fost eliberat condiționat anul trecut, însă mai are 5-6 ani în timpul cărora trebuie să evite orice mică abatere. Cel mai dificil este să-și găsească o slujbă stabilă, iar deocamdată e șofer. În ultima parte a timpului petrecut la închisoare, Mihai s-a apucat de Drept și a terminat cursurile, dar nu și-a luat încă licența. Pe fiica sa, care avea un an și jumătate în 1996, nu a mai văzut-o de atunci. Soția lui s-a despărțit de el și s-a mutat cu copilul în Germania.

„Procesul”, care în final va dura aproximativ 90 de minute, va fi gata în vară, iar regizorii sunt în discuții cu HBO pentru difuzarea acestuia. Le-ar plăcea să-l bage și în cinematografe, dar recunosc că e greu. „Nu e un documentar comercial, de privit într-o zi de sâmbătă însorită”, admite Mitcu. Cât despre impactul asupra publicului, ei speră ca oamenii să fie intrigați de caz. „Adică o reacție ca protestele din Piața Victoriei e clar că n-o să avem, dar ne-am dori să mai sune un telefon de la cineva din justiție, să ceară să vadă dosarul, să mai vorbim”, spune Mitcu.

„Dincolo de dorința mea ca măcar un procuror să ia dosarul, se mai poate întâmpla ceva: să existe un fel de mică rumoare în anumite medii și să iasă la suprafață alte informații. Dacă apar informații noi, automat Mihai poate să ceară rejudecarea. Eu știu? Poate sunt alți oameni din sistem, din afara sistemului, care au ceva de spus și care știu mai multe decât știm noi”, crede Bîrsan.

„Voi îl credeți?” sunt întrebați cel mai des Bîrsan și Mitcu. „Eu nu cred nimic”, spune el. „Cred ceea ce văd și aș fi vrut să răspund la întrebarea asta după ce se făcea proba ADN la geacă și la ce obiecte au mai dispărut. Chestia cu amprentele e și ea palpabilă, se poate face și acum. Pot fi mâinile unui cioban care a trecut pe acolo noaptea și a vrut să fure din mașină sau ale unui polițist. Pot fi ale oricui”. În 20 de ani de procese, adaugă Bîrsan, nimeni nu a fost curios să analizeze niște probe palpabile.

Ileana Bîrsan și Claudiu Mitcu

Procesul va fi proiectat pe 15 martie, la ora 18:00, la Cinema Union din București. La finalul proiecției, regizorii și procurorul Alexandra Lăncrănjan vor rămâne la un Q&A cu publicul. Festivalul internațional de documentar și drepturile omului One World Romania se desfășoară între 13 și 19 martie în cinematografe din București. Găsiți aici programul complet al evenimentelor.