Descriere
Ne-a ajutat în perioada asta conceptul de „zonă neutră” dezvoltat de William Bridges, al cărui model explică trei stadii pe care un individ (sau o organizație) le parcurge într-o schimbare: Sfârșitul a ce este, Zona Neutră de tranziție și un Nou Început. Până la un Nou Început, putem să îmbrățișăm ideea zonei neutre, „ o perioadă de mijloc când ce era vechi a dispărut, dar ce e nou nu e încă funcțional”.
E ideea din spatele unui DoR deschis de o copertă construită ca un spațiu de tranziție – o bucată de gheață care se topește, un proces a cărui durată e necunoscută. În el vei cunoaște un băiat de 13 ani care și-a început adolescența departe de școală și de prieteni. Vei cunoaște o activistă care de mai bine de 10 ani așteaptă Noul București. Vei cunoaște oameni care au trecut prin traume și care își scriu drumul spre cine sunt azi. Și vei cunoaște 10 oameni care au decedat în ultimul an de COVID-19, 10 dintre cei peste 30.000 pe care i-am pierdut și care vor rămâne o moștenire a trecerii noastre comune printr-o pandemie.
Din cuprins:
- Poveștile de viață a 10 din cei peste 30.000 de români decedați din cauza COVID-19.
- Ce poate face fiica după ce mama descoperă că are cancer?
- Irina Zamfirescu vrea un București mai transparent, mai aproape de cetățeni și mai drept.
- Atacurile de panică l-au îndepărtat pe scriitorul Bogdan Coșa ani de zile de lume. Când le-a învins și era din nou gata să iasă, a venit pandemia.
- Născută într-o familie tradițională de romi, Rowena Marin avea un destin predefinit. Apoi, s-a hotărât să-l schimbe.
- 11 sportive își folosesc experiența și vocea pentru a-și transforma comunitățile.
- Portrete și colaje ale unui istoric de traumă.