Descriere
→ DoR #49 este o explorare a ideii de speranță și cum să credem în „mai bine” când totul pare că se prăbușește. De aceea ne-am spus că important e să lucrăm cu ce avem și să ne bucurăm de asta.
David Popovici e pe copertă, pentru că a înotat vara asta și pentru medaliile lui, dar și pentru a ne reaminti că acțiunile fiecăruia contează. Am vorbit cu refugiați ucraineni despre cum își trăiesc viața știind că țara lor e sub asediu de peste șase luni.
Ioana Burtea a scris despre încăpățânarea necesară pentru a ține laolaltă un grup de prietene timp de 20 de ani. Oana Filip a fost în seceta din Botoșani ca să înțeleagă dacă o generație nouă de tractoriști știe ce-I așteaptă. Artiste, fotografi și scriitoare au scris despre cum nicio matematică a speranței nu dă cu plus, dar că asta nu e un motiv de disperare.
Din cuprins:
- Cum arată viața pentru doi refugiați ucraineni care s‑au relocat în Portugalia;
- De ce picăm în capcana certurilor nesfârșite și de ce e important să ne contrazicem într‑un fel în care progresăm;
- Cum era să fii maghiar în România în anii ’90?
- Scriitorul Mihai Radu, despre cartea lui, Repetiție pentru o lume mai bună.
- Șase artiste, fotografi și scriitoare despre ce mai înseamnă azi să ai speranță.
- Lanțurile locale de distribuție – o dovadă de solidaritate.
→Repetiție pentru o lume mai bună e un manifest direct și abrupt a tot ce e greșit la omenire azi, care te scoate din ritm și te obligă să nu evadezi, să fii martor la sfârșitul lumii palpabil, la care participăm și eu și tu, zi de zi. La prima vedere, romanul e despre Paul, un tip de 50 de ani din București care fuge de responsabilități, își pierde tatăl bolnav de demență, băltește în relații disfuncționale și simte cum viața trece impasibil pe lângă. Mihai Radu apasă însă cu degetul pe frica noastră de moarte, de îmbătrânire, de capcanele capitaliste. De fiecare dată când lași cartea din mână, rămâi câteva secunde sub pelerina ei, îngenunchiat de felul tranșant în care filtrează lumea.
