Pungile de sărăcie

Pe 4 iunie 2012, Evenimentul Zilei scria că 2.000 de romi din Baia Mare au fost mutați cu forța de către primarul Cătălin Cherecheș, pe care ziarul l‑a poreclit „Chimicul”, în „Uzina Morții”, fostul combinat Cuprom, devenit peste noapte complex de locuințe sociale. Clădirile, în care cu trei zile în urmă se intoxicaseră 12 copii și trei adulți romi, fuseseră botezate de EVZ „Auschwitz‑ul de la Baia Mare”. Articolul a făcut vâlvă pe rețelele sociale, la televiziuni, prin birourile ONG‑urilor și în sediile din București ale organizațiilor umanitare și ambasadelor străine.

Pe de o parte, articolul nu era o surpriză. De un an de zile mai toate știrile care ies din Baia Mare sunt despre relația primarului cu comunitatea romă. Ştiu pentru că am fost acolo de mai multe ori în ultimul an – inițial să scriu despre un zid de beton pe care primarul l‑a construit lângă un bloc locuit de romi, apoi să înțeleg dinamica dintre autorități și cei peste 1.600 de romi care trăiesc în sărăcie în patru ghetouri din oraș și, cel mai recent, să asist la mutarea a aproximativ 30 de familii în prima clădire Cuprom.

Pe de altă parte, intoxicările copiilor și duritatea cuvintelor din EVZ erau un semn că primarul din Baia Mare nu numai că nu găsește soluții pentru „pungile de sărăcie”, cum le numește el, dar și că eforturile lui – considerate segregare de mulți activiști, dar și de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), care l‑a și amendat – devin periculoase.

După apariția articolului, e‑mailuri de retragere a sprijinului politic pentru Cherecheș au curs pe adresele de partid ale USL, din partea cărora candida. Apoi, 34 de ONG‑uri i‑au trimis premierului Victor Ponta o scrisoare deschisă în care‑i cereau să investigheze intoxicațiile și să‑i tragă la răspundere pe vinovați. Iar pe 7 iunie, în București, aproximativ 150 de oameni au protestat în fața Guvernului cu bannere pe care scria „2.000 de romi mutați cu forța în uzina morții” și au scandat „Pentru că sunt rom, mă duci la Cuprom”. Până la sfârșitul săptămânii, Avocatul Poporului a demarat o anchetă la Primăria Baia Mare, Ambasada S.U.A. a declarat că incidentul nu face decât să întărească percepția de discriminare a comunității rome și comisarul pentru drepturile omului din cadrul Consiliului Europei a spus că mutarea este o încălcare evidentă a drepturilor omului.

Doar că reacțiile de la București n‑au avut ecou în Baia Mare – nici în trecut și nici acum. Articolul din EVZ era exagerat și cu greșeli – la Cuprom fuseseră mutate în total vreo 80 de familii, nici pe departe 2.000 de oameni. Mutările, chiar dacă făcute prost și în grabă, n‑au fost cu forța. Copiii intoxicați fuseseră externați din spital. Iar băimărenii se pregăteau de vot și sondajele îl dădeau pe Cherecheș câștigător cu peste 90%. Scandalul Cuprom nu‑i clintea pe băimăreni; ba mai mult, le întărea convingerea că fac alegerea corectă. Dacă activiștii și presa și ambasadorii le acuză primarul de ghetoizare etnică și discriminare, pentru majoritatea înseamnă că își face treaba.

Cum manevrează un primar de 34 de ani comunitatea de romi, când pentru voturile lor, când pentru voturile altora, e o poveste complicată, mai ales că o face în ciuda a zeci de organizații locale și internaționale. Așa că m‑am reîntors la Baia Mare să înțeleg cum s‑a ajuns la acuzele de „Auschwitz” și ce urmează pentru oraș după alegeri.

---

De când a devenit primar în mai 2011 – după ce fostul edil a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare pentru corupție –, Cătălin Cherecheș a promis că‑i va scăpa pe băimăreni de „pungile de sărăcie” locuite de romi. Peste 1.600 locuiesc abuziv în cocioabe din lemn sau chirpici, în case din cărămidă de toate mărimile, unele îngrijite, altele nu, în patru periferii ale orașului: Pirită, Ferneziu, zona Gării și Craica.

Craica este de departe cea mai mare comunitate: se‑ntinde pe aproximativ un kilometru și jumătate, de‑a lungul unei linii ferate nefuncționale. Casele sunt aranjate pe vreo trei rânduri, unele lipite de altele, unele cu curte și gard, altele mici cât un cort. De cealaltă parte a liniei ferate sunt toaletele improvizate din lemn și, răzleț, câteva cocioabe, ale celor mai săraci, din care o parte se droghează cu aurolac. Unii romi au mici gospodării și cresc porci sau găini. Vara incendiile sunt dese, iar când plouă, cocioabele se inundă rapid pentru că pârâul este plin de gunoaie și se revarsă.

Ghetoul este integrat în cartierul Vasile Alecsandri, sau Hatvan, cum îi spun localnicii. E cel mai mare cartier al orașului și băimărenilor de aici Cherecheș le‑a promis încă de anul trecut că o să‑i scape de teroarea și mizeria Craicii. Craica a apărut după Revoluție, când majoritatea romilor din zonă– cărora Ceaușescu le demolase casele și îi mutase în blocuri – nu au făcut față tranziției (taxe mari la utilități, locuri de muncă pierdute), așa că au părăsit apartamentele de pe strada Păltinișului și s‑au așezat o stradă mai departe, lângă calea ferată. Jumătate dintre cei 1.000 de locuitori de aici sunt copii.

În toți acești ani au fost lăsați în pace și uneori întreținuți de către autorități – primesc ajutoare pentru încălzire, li s‑au construit podețe și robinete de apă, toate mai ales în perioade electorale, când candidații au avut nevoie de voturi. Pentru că nu au electricitate, apă curentă sau gaze, vecinii de la blocurile de peste stradă au pus de‑o afacere subterană și îi racordează ilegal, cerând 150 de lei lunar pentru consumul unui bec și unui televizor.

„Demolăm cocioabele de pe Craica, Pirită, din Ferneziu și zona Gării” era în capul listei de obiective pentru alegerile din iunie, înainte de „ocrotim pensionarii și persoanele cu dizabilități” sau „construim 500 de locuințe sociale și pentru tineri”. Un sondaj realizat în campania electorală de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie arată că băimărenii consideră romii a doua cea mai stringentă problemă, după lipsa locurilor de muncă.

Unii dintre cei care locuiesc în Hatvan se plâng de mizerie, de furturi (mai frecvente decât în alte zone, spun ei), dar și de valoarea apartamentelor, care a scăzut din cauza Craicii. „A fost un cartier batjocorit de autorități”, le‑a spus Cherecheș locuitorilor cartierului la un miting electoral de la sfârșitul lui mai. „Nu au gândit nimic decât o pungă de sărăcie care se numește Craica. Acest cartier nu înseamnă Craica.”

Cherecheș anunțase de anul trecut că vrea să mute romii din Baia Mare într‑un cartier social dedicat, undeva la marginea orașului, iar Craica era primul pe lista mutărilor. Au avut loc și discuții cu Fundația Soros România pentru un parteneriat în acest sens, dar lucrurile nu s‑au închegat pentru că, spun reprezentanții fundației, viziunea primarului aducea mai degrabă a ghetoizare etnică decât a integrare socială.

O femeie l‑a întrebat îngrijorată pe Cherecheș pe Facebook dacă este adevărat că‑i mută pe romi în cartierul în care locuiește ea. „Nici vorbă. Poate la Satu Mare!”, i‑a răspuns imediat acesta, mereu activ pe Facebook. Răspunsul a generat ropote de like‑uri, un lucru obișnuit pe peretele lui virtual, nicidecum locul pentru lecții de toleranță: „Antonescu era bun pentru ei”, i‑a scris cineva. „Unde îi mutați, în India??? :))”, „Să se ducă țiganii undeva, unde să nu mai audă nimeni de ei!”.

Pentru că n‑a avut timp, bani și teren pentru cartierul promis, a găsit o soluție mai rapidă: să mute familiile din Craica în trei clădiri ale fostului combinat Cuprom, intrat în faliment prin 2008, aflate acum în proprietatea Piraeus Leasing. În clădirile în care fuseseră înainte birouri și un laborator chimic ar fi încăput cam 150 de familii, peste jumătate din Craica. După mutare, casele lor ar fi fost demolate.

Totul s‑a făcut în aprilie, cu semnătura Consiliului Local, care a votat un parteneriat între banca proprietară, două ONG‑uri locale, Partida Romilor Baia Mare și Primărie. Apare prezentat în hotărârea de Consiliu ca un proiect de responsabilitate socială cu un titlu pompos: „Incluziunea socială a populației din pungile de sărăcie de pe raza municipiului Baia Mare, prin furnizarea de servicii sociale integrate”. În parteneriat scrie că Piraeus oferă gratuit clădirile, organizațiile oferă cantină socială mobilă și obiecte de igienă și promovează antreprenoriatul social în rândul romilor mutați. Partida se ocupă de întreaga mutare: proiectarea, amenajarea și alocarea locuințelor, iar Primăria se angajează să plătească utilitățile.

La Cuprom sunt trei clădiri, dintre care cea de la intrare arată cel mai bine. O a doua clădire, în formă de L, a avut pe lângă birouri și un laborator, dovadă coșul de dispersie. Este cea mai devastată dintre toate trei. Cea de‑a treia, tot de birouri, cu două etaje, are geamuri mari și late. În spatele blocurilor se‑ntinde un complex industrial de peste 30 de hectare, în mijlocul cărora se află turnul Cuprom – un coș de dispersie de 351 de metri, al treilea cel mai înalt de acest gen din Europa. Un raport din 2010 al Agenției de Mediu Maramureș arată că în aerul din zona Cuprom s‑au găsit găsit concentrații de plumb peste nivelul admis.

Pe fiecare etaj sunt câte două toalete comune pentru femei și pentru bărbați. Au apă, electrici‑ tate, dar nu există racordare la gaz și nici surse de căldură sau bucătării amenajate. Nu există nicio altă sursă de căldură în afară de curent electric. Evaluarea experților Fundației Soros indică un risc major în caz de incendiu, pentru că aceste clădiri nu sunt proiectate pentru a face față unei situații de urgență care presupune evacuarea oamenilor.

Nu par a fi deloc condițiile minime pe care o țară europeană ar trebui să le respecte atunci când vine vorba de drepturile omului. Numai că, deși România a semnat mai multe convenții internaționale care interzic discriminarea și are din ianuarie o strategie națională privind incluziunea socială a romilor care interzice segregarea, legislația este deficitară și nu sancționează explicit segregarea rezidențială, permițând de altfel, de‑a lungul timpului, autorităților din Cluj, Piatra Neamț și Miercurea Ciuc să mute comu‑ nități de romi departe de oraș, în zone fără utilități sau chiar lângă groapa de gunoi.

Să ai curent electric și apă curentă este un plus față de perioada când le cumpărai de la samsari, când WC‑ul era o groapă, iar robinetul de apă îl găseai la câteva sute de metri distanță. Chiar și așa, să te muți în grabă, fără să știi unde și când ajungi acolo să‑ți dai seama că nu ai ajuns într‑o casă, ci într‑un fost combinat, să‑ți vezi casa dărâmată după ce ai investit în ea cât ai putut nu poate fi ușor. Nu face decât să te simți tot un om de mâna a doua, care trebuie să se mulțumească cu ce i se dă.

---

La începutul lui mai, când primarul a început să organizeze mutarea din Craica în primul bloc de la Cuprom, am plecat din nou spre Baia Mare. I‑am găsit acolo pe reprezentanții Amnesty International, organizație internațională de apărare a drepturilor omului, într‑o ultimă încercare de a‑l convinge pe primar să se răzgândească. Echipa Amnesty era formată din Catrinel Motoc, o româncă de 28 de ani din Galați stabilită la Londra, și colegul ei grec, Fotis Filippou. În același timp, în București, colegi de‑ai lor încercau să convingă proaspătul guvern Ponta că este nevoie de o lege a locuirii care să le aducă condiții de bun simț și celor marginalizați.

Poziția oficială a Amnesty a fost că procesul de relocare a fost „închiriat” de autorități autoprocla‑ maților lideri romi, care au apelat la amenințări și intimidări. Erau îngrijorați că nu a existat un studiu care să arate că în sediul Cuprom viața locuitori‑ lor nu va fi pusă în pericol. Şi Amnesty și ONG‑ul Romani Criss susțin că romii de pe Craica nu pot fi mutați pur și simplu sub amenințarea buldozerului, după ce au locuit acolo, tolerați de autorități, timp de 20 de ani. (La sfârșitul lui aprilie, Curtea Europeană a Drepturilor Omului scria într‑o sentință dată Bulgariei, într‑un caz asemănător, că locuințele familiilor rome, improvizate și așezate pe un teren public, acolo unde trăiesc de zeci de ani, sunt tot „casele” lor.)

În dimineața de 10 mai, cu o zi înainte de startul campaniei electorale, oamenii din Craica aveau păreri împărțite privitor la plecare. Însă niciunul dintre ei nu înțelegea de ce mutarea se face în grabă, ori de ce vor sta la combinat, într‑o „pușcărie” de bloc. Cei care voiau să se mute spuneau că i‑au dat buletinele de identitate lui Carol Jurisnicz, zis și Pise, președintele filialei locale a Partidei Romilor. Tot Pise, spuneau ei, este cel care i‑a convins și le‑a spus, unora cu amenințări, altora cu vorbă bună, că dacă nu pleacă acum, oricum într‑o zi, cât de curând, buldozerul le va intra în casă.

Pise are 46 de ani, poartă mai tot timpul costume negre, lucioase, conduce un Audi Q7 negru și administrează câteva afaceri printre care și un club‑cafe‑bar. Este omul de legătură al primarului când vine vorba de romi și au colaborat la mai multe alegeri – și când Cherecheș era consilier, și când candida ca deputat, și când a devenit primar. Primarul dădea banii, iar Pise îi investea: în podețe pentru intrările în Craica, în robinete de apă și tot așa. Are o relație politico‑amoroasă cu primarul – par că mai mereu negociază ceva, se ceartă și se împacă la intervale de săptămâni sau uneori de zile. Pise spune că el l‑a făcut primar anul trecut, când voturile romilor au contat. Au contat pentru că Cherecheș a ieșit primar din primul tur, cu 51,66% din voturi.

În mai puțin de-o oră, situația s-a schimbat. Pise aflase din primărie că mutarea nu mai este la fel de sigură cum era de dimineață, din cauza celor de la Amnesty, care negociau cu primarul. În plus, nimeni din mulțimea care aștepta în fața Craicii nu mai voia să se mute până nu vedeau modelul de contract pentru viitoarele locuințe.

Marin, mâna dreaptă a lui Pise, le‑a adus până la urmă un model de contract de comodat pentru locuințele de la Cuprom. Îl avea alături pe primul locatar din noul bloc, care tocmai semnase contractul în biroul primarului. Lângă el s‑au strâns vreo 30 de oameni, plus cei doi reprezentanți ai Amnesty, care reveniseră pe teren. Documentul spunea că Primăria pune la dispoziție locuințe de urgență timp de 36 de luni, perioadă în care chiriașilor li se vor plăti utilitățile.

Zarva era de nedescris. Marin le explica oamenilor că primarul le transmite să se mute doar dacă vor, activiștii de la Amnesty le spuneau oamenilor că nimeni nu ar trebui să intermedieze relația lor cu autoritățile. Mulțimea se reaprindea la fiecare poziție, de parcă toți ar fi jucat handbal cu o minge de foc. Unii își aduceau aminte cum i‑a înjurat primarul, alții se întrebau cum au devenit liderii lor lideri. Erau confuzi și nicidecum siguri că, dacă părăsesc Craica, viața lor se va schimba în bine. Chiar și așa, contractul negru pe alb părea să‑i convingă pe mulți.

Ca să se tranșeze discuțiile, Marin i‑a invitat pe romi la primărie, la o dezbatere publică în care să semneze noile contracte. La rândul lor, cei de la Amnesty i‑au sfătuit pe oameni să se ducă să‑și spună păsul.

---

La 17:25 în aceeași zi, în sala Europa de la parterul primăriei, un spațiu de 170 de metri pătrați, era zăpușeală și‑o forfotă de șoapte. Geamurile erau deschise, la fel și ușa care dă spre parcarea Primăriei. Trei rânduri de scaune erau ocupate de vreo 30 de femei și bărbați din Craica, iar alți aproximativ 30 stăteau tăcuți la masa rotundă. Din când în când se mai auzea câte un scâncet de copil plictisit în brațele unei mame.

Toată lumea a tăcut când a apărut primarul, în costum albastru cu cravată verde, urmat de directorii de la Asistență Socială și Spațiul Locativ, Pise și Marin. În aceeași ordine s‑au așezat și la masa rotundă. În Baia Mare, Cătălin Cherecheș este un om politic autoritar și popular. Tocmai a împlinit 34 de ani. A fost ales prima oară anul trecut, după ce fostul edil a fost condamnat pentru corupție. Înainte, a fost deputat pornit din PSD, dar a migrat de mai multe ori, acum fiind în PNL. Are o avere impresionantă, conduce un Porsche Cayenne, a studiat la București și Viena și provine dintr‑o familie cunoscută în oraș – mama e directoarea Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie, iar tatăl, care a murit în 2001, a condus Direcția Silvică Maramureș.

Într‑un an a urcat amețitor în sondaje, spulberând orice dubiu că ar putea fi învins. Prezența lui în viața băimărenilor a fost constantă: a citit povești copiilor de grădiniță, a gătit omletă tinerilor cu dizabilități, a inaugurat străzi asfaltate și locuri de joacă, a sărutat mâna Patriarhului Maramureșului, Justinian, a făcut băi de mulțime în cartiere, a pupat pensionare și tinere absolvente de liceu la banchete.

Cherecheș le‑a explicat oamenilor că au trei variante: să stea trei ani în blocurile Cuprom și apoi să‑și prelungească contractul, să primească o altă locuință socială (după expirarea contractului) sau să opteze pentru o parcelă de teren pe care să‑și construiască o casă în acești trei ani cât stau la Cuprom (parcelă pe care să o ia în primire cel târziu în primăvara 2013). Le‑a promis chiar mai multe. Că nu vor plăti curentul electric și apa. Că un autobuz îi va duce zinic la muncă, iar pe copii, la școală. Că vor avea o grădiniță într‑o cameră din combinat, care duminica se va transforma în biserică. Că a doua zi, după ce casele din Craica le vor fi demolate, vor putea vinde rămășițele: țiglă, fier, orice e bun pentru ei.

Pentru că erau vigilent urmăriți de privirile lui Pise și ale lui Marin, mai nimeni n‑a tresărit, n‑a întrebat și nu a comentat; toți voiau să semneze contractele cât mai repede. N‑au fost curioși să afle nici unde vor fi parcelele promise că pot fi luate în primire chiar de săptămâna viitoare.

Motoc și Filippou își luau notițe când primarul și‑a întors capul spre ei și a spus sălii, zâmbind: „Problema este că avem musafiri pe Craica. Tare bine ar fi să nu ne mai încurce nimeni”. Apoi i‑a întrebat ce părere au.

Filippou a încercat să spună ceva în engleză așteptând traducerea lui Motoc, dar până s‑o facă, Cherecheș a strigat: „Să le arătați și lor broșura pe care ați făcut‑o, să vadă și ei cum i‑ați jignit!”. Liniștea din sală s‑a umplut și mai tare de vocea primarului. Şi românca, și grecul păreau încurcați. „Este vorba despre un raport prin care noi cerem Guvernului român să adopte legislație și politici ca toată lumea să aibă dreptul la locuire”, a răspuns până la urmă Motoc.

Cherecheș a intervenit ca un mentor pentru discipolii lui din sală. „Deci, ei s‑or folosit de voi ca să facă cereri la Guvernul român. V‑au fotografiat copiii, v‑au fotografiat pe voi și vă arată ca și cum ați fi nu știu ce amărâți de pe nu știu unde. Așa cum sunteți, sunteți oameni care munciți, nu‑ntindeți mâna nicăieri. Dacă eu vă primesc ca primar, aș vrea ca și alții care vin aici să vă respecte.”

Pise a prins curaj și i‑a luat și el la rost pe activiști: „Cu ce bunătăți ați venit la romii noștri să‑i ajutați?”.

Motoc i‑a spus că nu toate persoanele din sală au vorbit, deși au probleme de semnalat, iar liderii continuă să-i reprezinte pe alții. Cherecheș s‑a încruntat iritat și a întrerupt‑o din nou: „Nimeni nu reprezintă pe nimeni aici!”.

„Domnul Cherecheș, vă rog frumos, lăsați‑mă să vorbesc. Am atras atenția autorităților locale asupra nevoii de a vorbi cu fiecare în parte, și cu cei care sunt prezenți aici, și cu cei care nu sunt.”

„Asta cu atrasul atenției nu‑mi sună foarte bine mie. Mi‑ați sugerat, mi‑ați indicat, dar nu‑mi atrageți atenția, că mie, mama, tata și Dumnezeu îmi atrage atenția.” Până și angajatele primăriei, care așteptau la birouri să ajute oamenii să completeze contractele, au tresărit.

După schimbul de replici strigate dezbaterea s‑a încheiat, iar romii s‑au năpustit să semneze contractele. Peste 60 de familii și‑au dat acordul în acea seară că vor să le fie dărâmate casele și să se mute la Cuprom. Marin și Pise s‑au ocupat de organizare prin fluierături. Pe lângă contractul de comodat, noii locatari de la Cuprom au semnat și un acord prin care se obligau să participe personal la demolare, plus o notificare care le aducea la cunoștință că sunt responsabili, ca părinți, de tot ce li se întâmplă copiilor în clădirile de birouri.

Cherecheș s‑a ridicat și a dat mâna cu reprezentanții Amnesty, cărora le‑a transmis cu zâmbetul pe buze: „I really enjoyed talking to you”. Câteva minute mai târziu, într‑un alt colț al sălii, mi‑a spus, mulțumit, că a apăsat puțin pe accelerație cu ei. „Jocuri, ce să faci. Nimeni nu se joacă mai bine decât mine.”

O oră mai târziu, primarul anunța în direct la emisiunea Dezbaterea Zilei de la televiziunea locală eMaramureș că „punga de sărăcie” Craica va fi exterminată a doua zi. Părea vesel că începe campania electorală cu o demolare. Electoratului telespectator nu i‑a spus că îi respectă pe romi ca pe niște profesori universitari, așa cum a făcut‑o la dezbatere. A transmis că romii trebuie să învețe civilizația și să muncească. Că utilitățile din blocul Cuprom vor fi plătite de locatari, nu de primărie, și că reprezentanții organizației pentru apărarea drepturilor omului au fost plăcut surprinși de întâlnire.

---

În dimineața următoare, pe 11 mai, prima zi de campanie electorală, Pise, Marin și directorul de la Serviciul Public de Asistență Socială stăteau la intrarea în Craica, spărgeau semințe și așteptau. Primarul încă nu venise, iar oamenii își cărau resemnați lucrurile în dubele închiriate de Pise pentru mutare. Unii mi‑au spus că n‑au plătit pentru transport, alții că au dat 50 de lei până la Cuprom; un drum de 10 minute cu mașina.

Când a apărut primarul, oamenii l‑au înconjurat. Era îmbrăcat într‑o cămașă în dungi verticale, albastre, roz, portocalii și albe, cu pantaloni albaștri și pantofi maro cu fermoar la călcâi. Ca mai tot timpul când l‑am văzut într‑o mulțime, era agitat și își deschidea și redeschidea pumnul, întinzându‑și degetele. I‑a cerut lui Pise să‑i prezinte rapid cocioabele care urmau să fie demolate și în timp ce aștepta a început să râdă, de parcă‑și amintise ceva amuzant.

„Mi‑a venit o idee”, le‑a spus romilor adunați în jurul lui. „Băi, hai să facem o înțelegere, fiecare care‑mi aduceți un câine viu, la adăpostul pentru câini, primiți, nu știu, 20 de lei. Da’ viu să fie.”

„Dacă prind 10, îmi dați 200 de lei?”, l‑a întrebat un tânăr.

„Da’ să mi‑i aduceți vii.”

„Şobolani nu vreți, domn’ primar? Cu șobolanii cum rămâne, că sunt mulți pe aici.”

Cherecheș și‑ar fi dorit să înceapă demolarea cu o cocioabă din primul rând. Doar că familia era plecată la muncă și nu‑și scoseseră toate lucrurile din casă fiindcă nu știau că mutarea se va face chiar în acea zi. Primarul și‑a suflecat cămașa, și‑a tot deschis și închis brățara ceasului, a mai făcut niște glume (i‑a spus unui bărbat care trăgea aurolac că ar vrea să încerce și el, ca să vadă ce simte), și‑a întins genunchii și într‑un final a izbucnit.

„Băi, Pise, oamenii ăștia nu știu ce să facă. Au contract și ei stau cu mobila în casă. Demolăm o pulă de cal aicia. Arată-mi una care să o demolez. Una! Că nu văd!”

Nu s‑a lăsat până când n‑a dat de proprietarii cocioabei pe care o voia dărâmată. A sunat la compania de salubrizare unde lucrau amândoi și i‑a spus șefului lor să vină urgent ca să le fie demolată casa. Cât timp i‑a așteptat, l‑a însoțit pe Pise până la alte trei cocioabe, de unde oamenii plecaseră deja spre Cuprom. Ciocane și târnăcoape au intrat timid în primele două cocioabe: una zugrăvită aiurea cu roz și acoperită cu folie, cealaltă, din placaje și folii negre.

În prima zi s‑au dărâmat vreo 20 de case (molozul și lemnele erau în mare parte acolo și după o lună), inclusiv cea a lui Radu și Luci, cuplul care a venit de urgență acasă, după telefonul primarului.

În aceeași zi, Radu și Luci și‑au luat bagajele și au plecat la Cuprom, unde și‑au luat în primire noul apartament. La intrarea în clădirea de birouri, stăteau în soare canapele roșii, dulapuri vechi, un frigider, un aragaz, un pat și multe plase. Pe clădire erau înfipte un steag al României boțit și unul al Uniunii Europene, zdrențuit.

Înăuntru era rece și zarvă. Copiii alergau pe hol și pe scări, iar vocile se auzeau cu ecou. Papucii de cauciuc ai femeilor plescăiau ca la spital. Într‑o baie de pe culoar era întuneric și întrerupătorul sau becul nu mergea; alta, de la parter, se inundase deja, avea WC‑urile murdare, înfundate și cu capacele căzute și robinetele și oglinzile prăfuite, de parcă nu mai fuseseră folosite de câțiva ani.

Ușile camerelor erau inscripționate cu un număr și numele chiriașului. Unele familii își puseseră deja mobila și luau o pauză de masă, cu parizer, roșii și pâine. La etajul doi era o sală cu pereți despărțitori unde se va amenaja grădinița/biserica. Tot la etajul doi, la apartamentul 45, s‑au mutat Luci și Radu.

Cei doi sunt un cuplu pe la 35 de ani și au patru copii. Lui Luci, o femeie cu ochi căprui și obosiți păziți de sprâncene groase, fără contur, și părul lung prins haotic într‑o coadă, i‑a fost greu să‑și vadă casa la pământ, mai ales cu toată fuga de la serviciu. Radu nu a fost de acord să se mute, dar ea s‑a speriat că va rămâne și fără casa de pe Craica, și fără altă locuință

De 10 ani Luci a depus cerere pentru locuință socială și încă mai așteaptă rezultatul. În 2006, a primit o garsonieră în blocul 46 B, unde a fost ridicat zidul de beton anul trecut. Dar, după o lună, au rămas din nou pe drumuri, fiindcă altcineva a primit acolo loc. Casa din Craica a cumpărat‑o cu 3.200 de lei acum șase‑șapte ani. (Câțiva dintre locuitorii de acolo și‑au cumpărat case fără acte de proprietate. Un tânăr angajat la compania de salubrizare și‑a făcut credit de nevoi personale pentru a‑și cumpăra o casă cu 4.400 de lei.)

În blocul Cuprom, Lucica, tatăl ei, Radu și cei patru copii au primit o cameră de aproximativ 12 metri pătrați. După mai multe rugăminți, au mai primit și camera de vizavi. Încă visează la o locuință socială într‑un bloc, dar ar vrea ca măcar aici să aibă liniște.

---

În campania electorală, Baia Mare a fost împânzită de figura lui Cherecheș și sloganul „Primarul care pune suflet”. Era în stații de autobuz, pe panouri ridicate pe spații verzi, în parcuri, pe trotuare, la ferestrele apartamentelor, pe ușile scărilor de bloc. În loc de sediu de campanie, a amenajat în centru o construcție din geamuri termopan pe care a numit‑o „cubul civic”, unde oamenii se‑nscriau pe listă și primeau pixuri, brichete și tricouri. Lângă primărie a adus gonflabile în formă de animale în care copiii săreau gratis până la epuizare. (Îngrijitorii vigilenți ai gonflabilelor aveau și o regulă: copiii murdari și romi aveau voie doar în Iepuraș și în Castel.) Mutările din Craica spre Cuprom și demolările caselor au continuat, ziarele locale având pe prima pagină titluri ca „Primarul Cătălin Cherecheș nu se lasă intimidat. Continuă demolarea”. Părea că nimeni în afară de el nu mai face nimic în Baia Mare. Contra‑ candidații săi au fost invizibili. (Aproape întreaga lume politică l‑a susținut pe Cherecheș – de la UDMR, la PRM, la PNŢCD, la Partidul Verzilor și Forumul Democrat al Germanilor.)

Ce a fost limpede în campanie și ce am auzit apoi și de la jurnaliști din presa locală, de la romii din comunități și de la liderii lor e că Cherecheș s‑a sucit anul acesta în relația cu romii. Ca peste tot în țară, comunitățile care trăiesc în sărăcie extremă sunt simplu de manipulat; poți da și bani pentru un vot, dar adesea ajunge să promiți – că vor avea locuințe sociale, că vor primi lemne de foc, că li se va reabilita blocul.

În 2011, Cherecheș a ajuns primar din primul tur și datorită voturilor lor. În 2012, a avut o altă miză. Nu voia doar să câștige, ci voia să scoată cel mai bun scor din țară și să ajungă cât mai aproape de acel 93% pe care îl dădeau sondajele. Așa că a jucat cartea majorității, a etnicilor români și maghiari care consideră romii o amenințare și o rușine pentru oraș. În loc să le promită romilor câte ceva pentru 1.000 de voturi, le‑a promis zecilor de mii de băimăreni că nu vor mai trebui să deschidă geamul de la apartament și să vadă oameni care trăiesc în mizerie. Romii nu au mai fost electorat‑țintă, ci, alături de buldozer, un instrument. Mi‑a spus‑o limpede și consiliera primarului. „Pentru prima dată, cineva nu vrea voturile lor, ci vrea să nu mai existe”.

Primul bloc al Cuprom, cel de birouri, s‑a umplut în trei săptămâni și mutările promise de primar s‑au oprit. Lucrurile stăteau pe loc și pentru că Pise se opunea ca oamenii să fie mutați în cel de‑al doilea bloc, care nu era renovat și‑n care fusese și un laborator chimic. Dar voturile sunt voturi, iar primarul promisese mutări. Pise spune că s‑a certat cu primarul pe 1 iunie, aceeași zi în care Cherecheș a organizat, pe o ploaie torențială un nou val de mutări. Cam 20 de familii au plecat atunci de pe Craica, supravegheați de Poliția Locală.

În acea noapte, în noile locuințe din al doilea bloc Cuprom s‑au intoxicat peste 12 copii. Părinții spun că în mobilierul din camere și în subsolul clădirii au găsit sticle pe care erau lipite etichete de substanțe toxice: alcool metilic, acid sulfuric și acid azotic.

Un miros înțepător, care ustură ochii și gâtul, i‑a făcut pe unii copii să adoarmă, pe alții să vomite. Semnul de pericol – capul de mort – era și pe alte dulapuri din camere. La spital, medicii au declarat că cei mici s‑au intoxicat cu hidrocarburi, „se pare, cu miros de vopsele”. Copiii nu au rămas în spital peste noapte, pentru că și‑au revenit, iar Inspectoratul Județean de Poliție Maramureș a deschis o anchetă.

Ziua următoare, Poliția Locală i‑a interzis accesul lui Pise în clădire. Varianta primarului era că intoxicația nu s‑a produs din cauza substanțelor necurățate din clădire, ci pentru că gașca lui Pise ar fi dat cu spray paralizant. A urmat un circ la una dintre televiziunile locale: Pise l‑a acuzat pe primar că i‑a dat bani pentru a‑i face rost de voturi și că s‑au drogat împreună. Primarul a declarat că este vorba de o fabricație a unor pseudo‑lideri cămătari, care au terorizat întreaga comunitate și cu care a oprit comunicarea. A doua seară, mama primarului, Viorica Cherecheș, directoarea Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie, a sosit în clădirea unde s‑a produs intoxicația alături de cei de la Poliția Locală, care au scos din subsol zeci de sticle. Şeful Poliției Locale, Gheorghe Perian, spune că mama primarului a venit să se asigure că totul este bine, „că nu este niciun pericol”.

La Cuprom, lucrările de renovare a clădirii unde s‑a produs intoxicația au început imediat ce subsolul a fost golit de sticle cu mâna de lucru a romilor. Renovarea a constat în principal în zidirea geamurilor de la subsol și a coloanelor de legătură între paliere și subsol, unde ar fi fost găsite substanțele.

La patru zile de la intoxicație și mai puțin de o săptămână până la alegeri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Maramureș a concluzionat că nu există nici urmă de substanță toxică în clădire. Documentul, o probă din ancheta poliției, a ajuns în posesia unui site local de știri apropiat primarului, care l‑a publicat în exclusivitate.

Cam tot atunci a izbucnit și scandalul provocat de articolul din EVZ. Dar în timp ce în București se protesta și activiștii cereau USL‑ului să renunțe la Cherecheș, blocurile Cuprom erau tapetate cu afișele acestuia. Cei mai vocali dintre locatari erau încântați de noile locuințe și‑i mulțumeau primarului. „Ne‑a dat case, ne e foarte bine aici. Îl votăm”.

Deși a participat la mutare, Pise nu i‑a mai vizitat pe cei de la Cuprom, fiindcă i s‑a interzis. Nici locatarii nu mai vor s‑audă de el. Când i‑am întrebat despre intoxicație, mi‑au spus că nu știu mare lucru; cei care își declarau votul pentru Cherecheș dădeau ca sigură varianta spray-ului paralizant, în timp ce familiile ai căror copii s‑au intoxicat mi‑au spus că cei mici au găsit sticlele cu substanțe în acea noapte. Nou instalații șefi de palier monitorizează atent discuțiile de la colțuri și ferestre și dacă cineva suspect intră în clădire, cheamă Poliția, postată tot timpul la intrarea din spate.

Asta s‑a întâmplat când reprezentanții ambasadelor Olandei, Finlandei și Austriei au venit în vizită, alături de lideri de la Alianța Civică Democrată a Romilor. „Sunteți cu domnul primar dumneavoastră?”, i‑a întrebat cel care se ocupă de parter. A primit un „nu” și un minut mai târziu polițiștii invitau lumea de la București să iasă afară, pentru că „nu se mai face campanie electorală în vinerea dinaintea alegerilor”.

Şi Craica și Cuprom au fost vizitate în acele zile de Romani Criss, Agenția de Monitorizare a Presei și alte ONG‑uri din București, dar și de oameni de la ambasade. Celor de la AMP, primarul le‑a spus că nu‑i poate pune pe romi în centrul orașului. În fața blocului în care a avut loc intoxicația, șeful de la Asistență Socială le‑a spus că mai mult și mai bine nu au știut să facă. „Faceți dumneavoastră mai bine, dacă știți cum. Atât ne‑am priceput.”

Duminică, pe 10 iunie, trei sferturi dintre cei aproape 150 de mii de locuitori ai orașului erau așteptați la urne. Încă de sâmbătă, străzile din centru se umpluseră de steaguri. Băimărenii au plecat la vot pe la nouă dimineața, în hainele de biserică, cu sacouri și pantofi lăcuiți, veseli, mulți cu copiii de mână. Bisericile erau pline și de acolo mulțimea pornea către secțiile de votare. La prânz, terasele din centrul vechi se aglomeraseră, era o atmosferă de târg care‑și votează în liniște învingătorul.

Am întrebat vreo 20 de oameni care ieșeau de la vot ce așteaptă pe viitor și majoritatea mi‑au spus că vor continuarea proiectelor primarului: locuri de muncă și rezolvarea problemei țiganilor. Baia Mare nu e printre orașele cu o rată a șomajului ridicată  – în mai, era de 2,19% –, dar oamenii simt că nu sunt suficient de mulți investitori în oraș ca să compenseze locurile de muncă lipsă după ce industria minieră, odată cea mai importantă aici, a murit la începutul anilor 2000.

Pentru romi, soluția pe care o văd mulți dintre băimăreni este ce face deja primarul. „O început deja [să‑i scoată] și ne bucurăm”, mi‑a spus o profesoară. „Sperăm să nu se schimbe. Au intervenit ONG‑uri, doar că situația e alta când locuiești aici.” „Problema cea mai mare îi asta cu romii”, mi‑a spus un taximetrist. „Dar o rezolvă băiatul, că deja o găsit unde să‑i ducă. E un băiat deosebit, îi foarte bun.”

La zidul din jurul blocurilor de romi de pe strada Horea era liniște, ca-n oricare altă duminică. Cum mergi de acolo spre Cuprom, pe strada Electrolizei, mai era lume la magazinele și terasa cămătarului Bela, unde două femei, un travestit și câțiva copii stăteau la umbră. Şi în curtea interioară a Cupromului era liniște pe la prânz. Unii plecaseră la vot, alții dormeau; polițiștii locali și paznicii nu lăsau pe nimeni străin să intre în clădire, de frica unei agitații electorale. Nu mai striga nimeni că votează cu Cătălin. Secția de votare din apropiere, unde au votat majoritatea romilor, a fost aglomerată până după‑amiază.

După închiderea urnelor, Cherecheș a așteptat rezultatele la sediul PNL, la final mulțumindu-le băimărenilor că i‑au oferit posibilitatea de a fi primul pe țară, cu cel mai bun scor electoral la nivelul municipiilor reședință de județ. Câștigase cu 86,03%, adică primise votul a 45.000 de băimăreni. În discursul de după aflarea rezultatelor, primarul nu a mai țintit problema romilor, de parcă o și bifase.

Peste două zile, curentul electric de la care se racordau ilegal cei din Craica a fost tăiat, mutările continuând până când cele trei blocuri de la Cuprom s‑au umplut – din cele 240 de familii din Craica, s‑au mutat peste 100. Majoritatea familiilor cu copii intoxicați au rămas să locuiască în același bloc. Alții s‑au mutat înapoi în Craica, unde, printre dărâmăturile făcute de buldozere, au mai rămas în picioare jumătate dintre cocioabe.

Singura reacție de la Guvern după alegeri a fost sesizarea CNCD pentru a stabili, în urma unei anche‑ te, dacă mutarea de la Cuprom a fost sau nu discri‑ minatorie. (CNCD și Cherecheș au deja un proces pe rol din cauza amenzii de discriminare, de 6.000 de lei, dată pentru construcția zidului de beton. După ce Curtea de Apel Cluj i‑a dat câștig de cauză lui Cherecheș, recursul la Înalta Curte a fost stabilit pentru septembrie 2013.)

Puterea locală pe care a primit‑o prin vot Cătălin Cherecheș și pe care și‑o exercită mai departe, „neintimidat”, așa cum îi place să spună, arată de parcă România ar fi deja regionalizată. E dificil de înțeles la ce ne mai trebuie strategii europene și naționale de incluziune socială a romilor dacă la nivel local nimeni nu e dispus să privească mai departe de propria ogradă. Comunitățile de romi nu se pot ajuta singure și e de înțeles când n‑au nici măcar siguran‑ ța unei locuințe. Liderii acestora sunt circumstanțiali și profitori. Strategiile de ajutor social și integrare sunt deficitare și neaplicate. Iar primarul vrea un oraș în care romii să nu mai fie problema nimănui.

Ce se întâmplă în Baia Mare de un an încoace nu este sfârșitul lumii; probabil acela ar fi un conflict interetnic violent. Dar îmi e clar că nici strategiile locale nu sunt potrivite, iar alternativele întârzie să apară. Până le găsim, pierdem ca societate când mutăm, remutăm și cerem să fie duși cât mai departe de noi niște oameni, care, zăpăciți de atâția lideri și promisiuni că le va fi mai bine, și‑au pierdut încrederea în oricine, mai ales în ei înșiși.