Recomandări pentru părinți care se despart

Zeci de mii de copii din România trăiesc ca monede de schimb între părinți. În aceste familii, după separare sau divorț, părinții trag de copii de parcă ar fi elastice. Totul devine o luptă în care se caută cu sete răzbunarea. Într-un astfel de război, copiii sunt cele mai vulnerabile victime. Ei rămân cu traume, frică de abandon, vinovăție și dificultatea de a pune limite în relațiile viitoare. În ultimele luni, am intervievat zeci de părinți, judecători, avocați, psihologi și asistenți sociali, ca să pun pe masă o problemă despre care nu vorbim: interesul superior al copilului și cum îl protejăm mai bine.

Am scris aici despre cum reușește un cuplu despărțit să rămână aproape de copilul lor de 4 ani. În acest articol complementar găsești câteva sfaturi și soluții pentru părinții care trec sau vor trece printr-un proces de separare.

Caută sprijin psihologic. Dacă vă permiteți, e util să vă întâlniți de câteva ori cu un psihoterapeut care să vă ajute să gestionați despărțirea pentru a vă proteja copilul. De multe ori într-o criză de separare, nici părinții nu mai au resurse emoționale ca să negocieze unde va locui copilul, cât timp va petrece fiecare cu el. Un terapeut vă poate ajuta să ajungeți la echilibru și vă poate oferi soluții de comunicare non-violentă. În cazul în care vă aflați într-un divorț deja tensionat, puteți apela și la direcțiile de asistență socială și protecția copilului pentru consiliere psihologică gratuită.

Spune adevărul. Copilul are nevoie să știe ce se întâmplă în prezent cu familia sa și ce urmează. E important să-i spuneți adevărul atât despre relația voastră de soți/parteneri cât și despre relația fiecăruia dintre voi cu el. Asta înseamnă să afle de la ambii părinți, separat și împreună, că vor rămâne iubiți și că nu vor fi părăsiți de vreun părinte odată cu separarea. Îi puteți spune: „Dacă vrei să afli orice despre ce se întâmplă, te rog să îmi spui, eu o să îți răspund și rămân aici pentru tine”.

Adaptează adevărul. Când îi povestiți ce se întâmplă, adaptați adevărul la înțelegerea cognitivă a copilului. Spre exemplu, nu-i spuneți că unul dintre voi l-a înșelat pe celălalt. Mai bine spuneți: „Noi doi avem probleme de cuplu și am decis să nu ne mai continuăm relația de soți/parteneri.” Dacă fiecare este furios pe celălalt, nu încărcați povestea pe care i-o spuneți copilului cu furia simțită. A vorbi de rău celălalt părinte în fața copiilor este o formă de abuz emoțional.

Observă copilul. Respectați limitele copilului și fiți atenți la câtă nevoie are să audă, să afle, să vadă despre separare. Unii copii nu își doresc să afle prea multe informații despre relația părinților și despre ce se va întâmpla în perioada următoare, așa cum sunt copii care au nevoie să stea mai aproape de părinți, care vor să afle toate noutățile și care au nevoie de mai multe discuții empatice. Orice observi la copil, împărtășește cu fostul partener și roagă-l să facă același lucru.

Nu faceți tabere separate. Nu vă certați de față cu copilul și nu-l implicați în alianțe. Toate acestea aduc în viața copilului tensiune, conflict și instabilitate. Și în perioadele tensionate copiii cred în continuare în părinți, îi vor iubi și vor căuta în continuare repere în ei. Vor integra atât repere sănătoase, cât și pe cele de relaționare toxică. De-asta este important să fie protejați de certuri, confuzii, sau alte nedreptăți crude care pot apărea când părinții se separă. Altfel, ei pot replica ce văd în propriile relații de adulți: sacrificiul de sine, autoblamarea, agresivitatea.

Nu-ți face din copil confesor. După separare, nu-i povesti tot ce se întâmplă în viața ta emoțională și nu-l folosi ca substitut pentru un adult. Când îi spunem „noi doi suntem o echipă”, „noi doi ne descurcăm” sau „tu ești prietenul meu cel mai bun, îți pot povesti orice”, îl includem într-o fuziune emoțională nesănătoasă.

Nu face din sacrificiu o mândrie. Nu-i spune că nu intri într-o altă relație pentru că vrei să te dedici lui. Neputința de a intra într-o altă relație, după divorț, este cauzată în principal de temeri emoționale, nu de responsabilitatea de părinte. Copiii au nevoie să vadă o relație funcțională, care să reprezinte un model.

Context de siguranță. Prioritizați sănătatea emoțională a copilului și asigurați-vă că, în perioada divorțului, are și alte repere sau comunități în care se simte bine și unde alți adulți pot observa dacă ceva este în neregulă cu el: școala, bunicii sau alți membri din familie, clubul de sport preferat sau echipa de cercetași.

Recomandări primite de la psihoterapeuții Mara Bria, Ovidiu Berar, Monica Zincă, Livia Căciuloiu.

Alte resurse care te vor ajuta să găsești soluții:

• cartea Despărțirea conștientă, despre cum să faci față uneia dintre cele mai traumatizante situații de viață;
•Dăruiește iubirea care vindecă, o carte din care poți înțelege etapele de dezvoltare ale unui copil, în funcție de care poți adapta conversația despre separare.

Iar dacă ai trecut printr-un divorț sau separare, fie că ai sau nu copii, poate vrei să contribui la cercetarea psihologilor de la Școala pentru Cuplu, despre cum se adaptează românii la viața după divorț. Găsești chestionarul aici.

Dacă ai trecut printr-o separare sau divorț, în care au fost implicați și copii, îmi poți scrie dacă vrei să împărtășești experiența ta, la oana@dor.ro.