Fierberi, refrigerări și alte transformări

Obișnuiți cu locurile, lucrurile, oamenii care ne compun universul, nu observăm cum se erodează, se schimbă sau se distrug chiar sub ochii noștri. Ne întoarcem într-o zi în casa în care am crescut și dintr-o dată nu o mai simțim „acasă”. Trebuie să nu ne întâlnim un timp, suficient, ca să observăm cum ne îmbătrânesc părinții. Neschimbați ne percepem și pe noi înșine. Până într-o dimineață când ne privim în oglindă și vedem riduri care parcă s-au săpat peste noapte. Vedem efectul, însă procesul ne scapă.

Despre transformare și percepția ei sunt și fotografiile Artemisei Pascu, parte din lucrarea ei de licență la Facultatea de Arte Decorative și Design. Artemisa a ales 20 de materiale, 10 organice și 10 sintetice, și le-a trecut prin diverse procese, de la înghețare la fierbere, ca să le documenteze cât mai intim transformarea. A ars portocale. A congelat carton. A lăsat un ou pe pervaz. În timp, sub acțiunea unui caleidoscop de factori externi și interni, tot ce ne înconjoară se va transforma. Aici, procesul și rezultatul capătă o materialitate crudă, incontestabilă, ca o mărturie pentru cât de frumoasă sau înspăimântătoare poate fi transformarea dacă o privim cu atenție.

Am pornit studiul din dorința de a arăta că relativitatea timpului este strâns legată de subiectul asupra căruia acționează. Timpul este diferit și fiecare îl percepe diferit și la un moment dat ajunge să aibă o altă semnificație pentru fiecare. Când am început documentarea, am găsit multe teorii și ar fi fost prea general dacă aș fi scris doar despre timp. Așa că am pornit de la teoria morții termice a universului și am ajuns la cercetarea efectelor transferului termic asupra a 20 de materiale – de la căpșuni și broccoli, la sfoară și burete.

Aceste efecte apar în jurul nostru zilnic, însă noi le trecem cu vederea. Fotografiile pe care le-am făcut – și digitale, și pe film – încearcă să surprindă transformările vizibile sau mai puțin vizibile.

Cele patru procese pe care le-am inclus au fost arderea, fierberea, refrigerarea și degradarea în mediul ambiant. Pentru realizarea experimentelor am folosit câte patru exemplare din fiecare dintre cele 20 de materiale, fiecare exemplar trecând printr-un proces. Am vrut să am de la început materiale cât mai diverse – și ceva organic, și ceva realizat, produs. Mi-am asumat riscul ăsta, că, dacă iau pietre, nu o să se observe nimic la îngheț și la ardere. La cochilia de melc nu mă așteptam ca, în momentul în care am ars-o, să explodeze și să se facă bucăți.

În etapa de documentare și cercetare m-a inspirat și After Effects, proiectul designerului italian Daniele Del Nero. Del Nero a construit niște așezări urbane sau rurale din carton negru umezit și acoperit cu un strat de făină. Apoi le-a pus în cutii și a lăsat mucegaiul să le atace, ca să transmită ideea de degradare a tot ce ne înconjoară, atunci când omul nu intervine.

Am lucrat din februarie până la jumătatea lui iunie, timp în care am tot supus materiale la aceste procese. Am ajuns să am în total 20, pentru că n-am putut să renunț la unele, așa că le-am organizat oarecum într-o progresie. Pornesc de la melc, apoi trec prin ou, ajung în partea de flori și legume, cum luăm noi contact cu ele, apoi trec prin sfoară, textile, prin plastic. Sunt din ce în ce mai prelucrate, până ajung la bomboană.

Rezultatele sunt adunate în două cărți. Una mai mică, ca un jurnal al laboratorului, conține fotografii pe film, mai aproape de subiect. În cartea mare sunt fotografiile digitale – am selectat din 6.000. În cartea mică sunt imagini de detaliu, surprinzând transformări intermediare. Pentru cea mare am folosit trepiedul și am păstrat același unghi de abordare ca să observ transformarea materialelor. Le-am fotografiat tot timpul, din două în două ore sau din cinci în cinci minute, în funcție de material și de proces. La căpșună au fost cele mai multe fotografii și cele mai spectaculoase transformări.

Mă atrag lucrurile pe care nu le observăm din prima. Până la urmă, și proiectul ăsta tot din ideea asta s-a născut: știi că lucrurile în jurul tău se schimbă, dar nu vezi cum se întâmplă schimbarea. Asta am încercat, să arăt – efectul fiecărui proces. De exemplu, la căpșună, am fotografii din prima zi, când era întreagă și vie, până când mucegaiul a început să-și facă loc printre semințe, până când era chiar de nerecunoscut. Mai păstrez și acum câteva dintre materiale. Nu îmi mai notez în continuare date despre ele, însă le țin în cutii de sticlă pe măsură ce ele își continuă, vizibil sau neobservat, transformarea.

Andreea Roman a contribuit la acest text. Recent, cărțile rezultate din acest proiect, coordonat de Radu Manelici, au primit premiul pentru Experiment Tipografic la concursul Cele mai Frumoase Cărți, ediția 2016.