Ruleta românească

Ascuns sub o umbrelă, Dan înaintează prin ploaia rece de aprilie. Nu se grăbește nicăieri, dar știe foarte clar unde trebuie să ajungă. Nu poate să nu ajungă acolo. Anul ăsta împlinește 40 de ani și câteva fire de păr alb stau mărturie.

Altfel, corpul lui Dan nu poartă nici o urmă a dependenței care a început în urmă cu 20 de ani. Nu are urme de înțepături pe brațe, iar ochii mici din spatele ochelarilor cu rame subțiri nu îi sunt dilatați. Povara lui este invizibilă.

Se îndreaptă spre o sală de jocuri din zona Vitan, o zonă aglomerată și ștearsă a Bucureștiului, cu convingerea că a pierdut aproape tot.

„Oamenii cred că toți oamenii ar trebui să supraviețuiască”, spune Dan (un pseudonim menit să îi protejeze identitatea). „În natură nu e așa. Într-o cireadă de bivoli, bivolul puternic trăiește, bivolul inteligent supraviețuiește. Bivolul ascultător trăiește și el. Bivolul șchiop însă moare.”

Sălile de jocuri au devenit omniprezente în România, de la deschiderea primei săli mari de jocuri din București, în primăvara lui 1990, la câteva luni după Revoluție. Era chiar în sala de așteptare a Gării de Nord.

În încercarea de a controla proliferarea lor, Parlamentul României a aprobat în mai 2015 o lege a jocurilor de noroc care include măsuri pentru prevenirea și tratamentul dependenței de jocuri de noroc.

Dar această investigație pune la îndoială disponibilitatea autorităților române și a industriei jocurilor de noroc de a găsi soluții la problema dependenței.

Legea actuală transferă responsabilitatea pentru combaterea dependenței de jocuri de noroc către companiile care profită de ea, iar psihologii angajați de industrie pentru a-i ajuta pe dependenți au avut până recent interese financiare legate de industria jocurilor de noroc. Până în prezent, nu s-a făcut niciun progres în aplicarea măsurilor pentru prevenirea și tratamentul dependenței de jocuri de noroc.

„Sănătatea publică în România este subordonată interesului companiilor private”, spune Eugen Hriscu, psihiatru și fondatorul ONG-ului Aliat, care activează în domeniul tratamentului abuzului și dependenței de alcool și droguri.

„Dependenții nu prea există pentru statul român”, spune Hriscu. „Acum avem haos, din care cei care câștigă întotdeauna sunt dealerii.”

Din interiorul sistemului

Între 2004 și 2013, numărul de aparate de jocuri de tip slot machine din România a crescut de patru ori, ajungând la 62.000, conform European Gaming and Amusement Federation (Euromat).

În 2014, statul român a încasat aproximativ 147 de milioane de euro din licențe și autorizații de jocuri de noroc, potrivit Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN), instituția care supraveghează piața jocurilor de noroc de la noi. În jur de 87% din sumă a venit de la operatorii de aparate de tip slot machine, binecunoscutele păcănele, preferate de jucătorii dependenți și cu venituri mici. Încasările statului au crescut la 266 milioane de euro în 2015.

Unii specialiști vorbesc de o creștere a dependenței de jocuri de noroc în România, care e pe locul doi în topul celor mai sărace țări din Uniunea Europeană, dar și de lipsa reglementărilor în domeniu. O situație similară se regăsește în întreaga zonă a Balcanilor, unde guvernele văd jocurile de noroc ca pe o sursă curată dar, mai ales, importantă de venituri.

Un studiu comandat în 2016 de două asociații ale operatorilor de jocuri de noroc, Romslot și Romanian Bookmakers, estimează că numărul celor pe care industria îi numește „jucători problematici” se ridică la aproximativ 98.000, la o populație de sub 20 de milioane.

Hriscu, însă, spune că numărul dependenților este, cu siguranță, de ordinul sutelor de mii, iar Sorin Constantinescu, președintele Asociației Cazinourilor din România, adaugă: „S-a agravat în ultimii ani dependența de jocuri de noroc. Noi, organizatorii, am văzut tot mai multe persoane dependente ca înainte”.

Constantinescu consideră că operatorii de jocuri de noroc și-au propus să îi facă pe oameni conștienți că trebuie să vadă jocurile ca pe o distracție, „nu ca pe un mod de a-ți nenoroci familia sau persoana ta”.

„Normal că vrem să facem bani dar nu vrem să facem bani cu orice preț sau să nenorocim oameni”, adaugă acesta „Cum v-am zis, jocurile de noroc sunt matematică, banii tot la noi se întorc, dar încercăm să fie metodele cât mai OK, cât mai fair față de oameni și nu să îi împingem spre dependență.”

Dar criticii nu sunt convinși de toate acestea.

Legea aprobată în mai 2015 solicită înființarea unei „fundații de interes public”. Din consiliul de administrație al fundației ar trebui să facă parte asociații ale companiilor de jocuri de noroc, care ar fi responsabile de crearea unor programe pentru prevenirea și tratamentul dependenței de jocuri de noroc.

Legea prevede de asemenea înființarea unui fond, la dispoziția ONJN, pentru prevenirea dependenței. Fiecare companie de jocuri de noroc trebuie să contribuie la acest fond cu 1.000 de euro pe an, respectiv cu 5.000 de euro pentru operatorii online și Loteria Națională. Pentru a pune lucrurile în context, în România industria de jocuri de noroc este estimată de unii specialiști la aproximativ 1 miliard de euro.

În momentul de față, nici fundația, nici fondul nu există încă.

După înființare, ele ar urma să se bazeze pe experiența programului Joc Responsabil, dezvoltat de industria de jocuri de noroc, singurul astfel de program din țară, condus de două psiholoage, Leliana Pârvulescu și Steliana Rizeanu.

Firma de consultanță Zivac, a Lelianei Pârvulescu, listează printre clienții săi compania de jocuri de noroc Game World, deținută de Game City SRL, și Romanian Bookmakers (Patronatul Organizatorilor de Pariuri din România).

Pârvulescu spune că munca ei de consultanță pentru Game World, care s-a concentrat pe comunicare și dezvoltare personală, s-a încheiat înainte ca ea să se alăture programului Joc Responsabil în 2012, iar colaborarea sa cu Romanian Bookmakers este limitată la consilierea anti-adicție.

Nu ar fi niciun conflict de interese în asta, crede Pârvulescu.

„Industria are interesul să aibă cât mai mulți jucători în sala de joc să se distreze. Noi, psihologii de la Joc Responsabil, avem același interes, să fie cât mai mulți jucători în sala de joc să se distreze, așa cum se duc la teatru, la cinema.”

La fel ca Pârvulescu, Steliana Rizeanu, 57 de ani, a fost direct implicată în industria de jocuri de noroc înainte să înceapă să trateze dependenții.

Conform Registrului Comerțului, Steliana Rizeanu și soțul său, Radu Rizeanu, și-au deschis în 1994 o companie numită Rino Trading, al cărei domeniu de activitate erau jocurile de noroc și pariurile. Compania e înregistrată la aceeași adresă unde funcționează acum clinica Aquamarin, unde programul Joc Responsabil trimite dependenții de jocuri de noroc să se trateze.

Rizeanu ne-a spus că Rino Trading și-a încetat activitatea în 2009, cu un an înainte să fie angajată de către Joc Responsabil. Compania nu a fost radiată, dar nu e funcțională.

Rizeanu, de asemenea, a insistat că nu există niciun conflict de interese.

„În primul rând, programul Joc Responsabil este sponsorizat chiar de către organizatorii de jocuri de noroc”, spune Rizeanu. „Din ce motiv? Pentru că ei nu au nevoie de jucători dependenți. Un jucător dependent este, în primul rând, un jucător care nu are bani, un jucător care crează probleme în sală, atât pentru angajații sălii, cât și în primul rând pentru clienți, ca și un om beat într-un restaurant de lux.”

Reprezentanții Romslot, o asociație a operatorilor de jocuri de tip slot machine și sponsor principal al programului Joc Responsabil, spun că nu au știut că Rizeanu a deținut anterior o companie de jocuri de noroc, dar că asta nu ar trebui să fie considerată o problemă „atâta timp cât ea își face treaba în cadrul programului”.

„Sincer, chiar nu am căutat treaba asta în backgroundul doamnei Steliana Rizeanu”, spune Violeta Rădoi, director executiv Romslot. „Noi ne-am uitat la experiența profesională. Este formator de formatori. Este profesor universitar, are cărți scrise.”

Bogați sau săraci?

Natasha Dow Schull, antropolog cultural la Universitatea din New York și autoarea cărții Addiction by Design, spune că industria de jocuri de noroc a investit mult efort în a crea „mitul” că cei mai mulți oameni pot „să joace pentru distracție” și nu îi afectează deloc, aproape ca și când ar avea o imunitate fizică la asta, dar că totuși ar exista doar un grup restrâns care are probleme.

Studii făcute în Australia, Canada, Noua Zeelandă și Statele Unite ale Americii au arătat că jucătorii care au probleme de joc, dependenții, generează cel puțin 40-50% din veniturile industriei, ceea ce ridică semne de întrebare privind interesul operatorilor de jocuri în a-i sprijini să nu mai joace.

Conform unui studiu din 2012 comandat de companiile de jocuri de noroc, jucătorul român de aparate de tip slot machine are un venit lunar mediu de 290 de euro. Venitul lunar mediu național în 2012 a fost în jur de 342 de euro.

Cu toate acestea, Rizeanu descrie jucătorul tipic ca fiind o persoană cu bani.

„În sălile de jocuri vin oameni cu bani pentru care nu înseamnă nimic să parieze sume mari”, spune Rizeanu. „Operatorii de jocuri de noroc nu au nevoie să vină un taximetrist care și-a cheltuit toți banii și soția să plângă, aoleo!”

Conform unui studiu al guvernului australian din 2010, riscul de a deveni dependent crește proporțional cu proximitatea sălilor de jocuri.

Experții de la Joc Responsabil, însă, au contestat și ideea asta. „La noi e altceva”, spune Pârvulescu. „Dacă [cineva] vrea să se ducă [să joace], se duce. Dacă nu vrea să se ducă, nu se duce.”

La întrebarea cu ce experți în dependența de jocuri de noroc s-au consultat, reprezentații ONJN au spus că au „colaborat cu echipele de medici din programul Joc Responsabil”. Cu toate acestea, nu consideră dependența o problemă urgentă.

„Dacă dumneavoastră știți că există vreo problemă in acest sens, ar trebui să îmi spuneți dumneavoastră cifrele. Noi ca instituție nu avem nici în competențe și nici nu avem o statistică care sa ne informeze de un număr exact sau măcar informativ în această direcție”, spune Odeta Nestor, președinta ONJN, care are în birou o copie a unei reviste românești de gambling, cu imaginea ei pe copertă.

Înainte de a se alătura Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc, înființat în 2013, Nestor, 40 de ani, a fost director financiar al unor cazinouri din România.

„Zona jocurilor de noroc sună foarte bine, este foarte mediatică (…)”, spune Nestor. „Orice sinucidere care vine din această zonă este un boom, dar gândiți-vă câți oameni se sinucid din dragoste sau pentru că au datorii la bănci.”

România nu este singura țară din Europa care transferă responsabilitatea programelor anti-dependență către companiile de jocuri. Dar criticii avertizează că pericolul este mai mare în cazul României, pentru că legislația nu este strictă, iar statul n-a fost în stare să se consulte sau să recruteze voci independente, care nu sunt îndatorate industriei.

Hriscu, coordonator științific la ONG-ul Aliat, spune: „Nivelul de reglementare este foarte redus. Din lipsa de reglementare, cei care câștigă întotdeauna sunt dealerii”.

Cristian Pascu, președintele Asociaţiei Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc, recunoaște că este vorba de „un mic conflict de interese”.

Cu toate acestea, spune: „Educația poate să vină de la noi, căci noi știm multe dintre secretele industriei; educând consumatorul să înțeleagă elementul de distracție, că el câștigă aici petrecere de timp și nu o sursă de bani. «Joacă-te responsabil.» Dar nu este în firea jucătorului român.”

Aparatele de joc, a adăugat Pascu, îi fac pe jucători „puțin masochiști. Să aibă durere, plăcere, durere, plăcere, o alternanță de victorii și înfrângeri care undeva secretă dopamină, serotonină”.

Tinerețe pierdută
Un grup de tineri în blugi și tricouri s-au adunat pentru a face sport în curtea unei instituții, sub soarele de început de iunie. Singurul semn că ești într-o închisoare sunt gratiile de la geamuri.
„Cea mai lungă perioadă în care am stat departe de aparate a fost (cea de) șapte luni în care am fost închis”, a zis Alexandru, un tânăr de 18 ani din București.
Ca mulți dintre colegii săi de la Buziaș, un centru de reeducare pentru minori din vestul României, Alexandru e dependent de jocuri. A început să joace la vârsta de 15 ani. Fugea de la ore și muncea în diferite locuri ca salahor ca să aibă bani de jocuri. Când nu a mai găsit de muncă, a furat, alături de un prieten, ca să poată juca.
BIRN a primit accesul de la Administrația Națională a Penitenciarelor și i-a intervievat doar pe cei care care au împlinit 18 ani și au fost de acord să vorbească.
Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc și companiile de jocuri de noroc vorbesc de multe ori despre importanța interzicerii accesului minorilor în sălile de jocuri.
Legea le interzice celor sub 18 ani să joace. Operatorii au voie să ceară buletinul, dar tinerii de la Buziaș povestesc că au găsit diverse metode să păcălească sistemul.
Companiile de jocuri din Romania nu solicită clienților să se înregistreze, astfel că accesul nu este pe bază de carduri, ca în alte țări din Europa.
În interviuri, tinerii de la Buziaș au spus că au reușit să intre în săli pentru că „îi cunoșteam pe angajați”, „angajații erau de treabă și ne lăsau să intrăm”, „au cerut buletinele dar nu s-au uitat”, „am mers cu oameni mai mari”, „ne-au spus să ne ascundem în baie când a venit Poliția”.
Psihiatrul Eugen Hriscu de la clinica Aliat spune că mulți dintre dependenții de jocuri pe care i-a cunoscut au început să joace de la 14-15 ani. Mulți dependenți au povestit în interviurile pentru BIRN că au început să joace când erau adolescenți.

Mâncare și băutură gratis

Situația din România este similară, într-o oarecare măsură, cu cea din alte țări din Europa de Est, unde marii operatori de jocuri de noroc din Vest și-au dat seama că există potențial pentru o nouă piață odată cu căderea comunismului, la începutul anilor ’90. Legislația încearcă de atunci să țină pasul cu dezvoltarea industriei.

„Cazinourile erau acolo ca să vândă speranță”, spune Dan, care se luptă cu dependența de jocuri, despre creșterea industriei de jocuri de noroc în România post-comunistă.

În România, la doar câteva luni după execuția lui Ceaușescu, s-a deschis prima sală mare de joc din București. Era situată în sala de așteptare a Gării de Nord și era controlată de o filială a grupului austriac Novomatic în parteneriat cu clubul de fotbal Rapid. Avea 80 de aparate în carcase de lemn.

„Masele de oameni care așteptau presau în ușă ca să deschid, nu mă lăsau să termin întreținerea la mașini”, spune Pascu, președintele Asociaţiei Organizatorilor şi Producătorilor de Jocuri de Noroc. „Așa de pofticioși erau după Revoluție să joace poker.”

Dan, bărbatul de 40 de ani care simte că a pierdut aproape tot din cauza jocurilor de noroc, a început să joace la mijlocul anilor ’90, pe când era un student de 20 de ani, cu bani puțini. A mers la cazino cu o gașcă mare de prieteni pentru mâncarea și băutura gratis care le erau oferite clienților.

ONJN estimează că în 2014 erau în jur de 70.000 de aparate de joc de tip slot machine. Potențialul lor de a da dependență vine din viteza cu care se derulează un joc.

Aparatele de tip slot machine au fost interzise în Norvegia în 2007, unde jocurile de noroc sunt administrate de stat.

„Numărul de apeluri la linia de asistență a scăzut la sub 50% comparativ cu perioada dinaintea înlăturării lor”, spune Rune Timberlid, consilier principal al Autorității Norvegiene pentru Jocuri de Noroc.

În Finlanda, unde ca în Norvegia, jocurile de noroc sunt naționalizate, o parte a veniturilor se întoarce pentru cauze sociale, inclusiv în tratamentul dependenților. Deși finanțați de industrie, ca și în România, cei care se ocupă de tratamentul dependenților sunt vocali în rolul lor de apărători ai jucătorilor cu probleme.

Mari Pajula, care conduce organizația Peluuri, echivalentul finlandez al Joc Responsabil, spune că organizația sa încearcă să mențină o distanță sănătoasă față de industria de jocuri de noroc.

„Criticăm felul în care companiile de jocuri de noroc își marchetează produsele. Criticăm politica de distribuție, faptul că aparate de tip slot machine sunt peste tot”, spune Pajula.

„Ăsta e un lucru pozitiv în sistemul finlandez – deși Peluuri este finanțat de industrie, putem să fim critici.”

Corinne Bjorkenheim, care administrează Clinica de Jocuri de Noroc din Helsinki, un program-umbrelă pentru tratamentul dependenței, spune la rândul său: „În mod ideal ar trebui să existe o separare clară între industrie și programele de tratament”.

Confuzie legală

Odeta Nestor, președinta ONJN, spune că fundația de interes public și fondul pentru prevenirea dependenței de jocuri de noroc nu au fost încă înființate pentru că există o confuzie asupra relației dintre cele două.

Doru Gheorghiu, director executiv la Romanian Bookmakers, una dintre asociațiile care finanțează Joc Responsabil, consideră de asemenea că legea nu definește clar cum ar trebui să fie înființată fundația.

Chiar și așa, Gheorghiu e ferm: „Ce pot garanta e că, în 90% dintre cazuri, individul nu se confruntă cu o dependență concretă de jocuri. Individul ăla are alte probleme”.

Am contactat Ministerul Sănătății din România, Institutul Național de Sănătate Publică și Centrul Național de Sănătate Mintală și Luptă Antidrog pentru a întreba dacă au fost consultați în discuțiile despre tratamentul și prevenirea dependenței de jocuri de noroc.

Reprezentanții instituțiilor au răspuns că nu au fost consultați. De asemenea au spus că nu desfășoară niciun fel de program privind tratamentul și prevenirea dependenței de jocuri de noroc.

Hriscu, fondator Aliat, crede că lipsa de acțiune a statului este periculoasă:„Am vorbit cu oameni tineri care trăiesc în orașe mici, unde sălile de jocuri sunt hub-urile, locurile de întâlnire. Au devenit centrul comunitar”.

Încă ploua când Dan a intrat în sala de jocuri și s-a așezat în fața ruletei electronice. În sălile de jocuri nu există dealeri, chipuri; doar un ecran care simulează o ruletă reală.

În urmă cu câteva săptămâni, Dan avusese o nouă recădere, așa că nu mai locuia cu soția și copilul lor. S-a mutat cu părinții și a reînceput să meargă la jocuri noaptea, ca în tinerețe. A descoperit o generație nouă de dependenți, bărbați tineri care lucrează în supermarketuri sau conduc taxiuri și seara își cheltuiesc toți banii făcuți în timpul zilei.

În iunie, Dan a postat pe pagina lui de Facebook un filmuleț de la Jocurile Olimpice din Los Angeles, din 1984, cu atleta Gabriela Andersen­-Schiess. Spre final, alergătoarea era deshidratată și obosită și corpul ei era pe cale să se prăbușească. Părea să nu mai aibă niciun control asupra picioarelor, dar cumva a reușit să termine cursa.

„Așa e viața unui jucător dependent”, spune Dan. „Cei care reușesc să supraviețuiască, reușesc cu o suferință foarte mare. În fiecare pas, fiecare secundă, e durere și suferință.”

Joc corect
În 2013, Colegiul Goldsmiths de la Universitatea din Londra a publicat un studiu numit Fair Game: Producing Gambling Research.
Bazat pe cercetări din Marea Britanie, Europa, Australia, America de Nord, Hong Kong și Macao, concluziile principale au fost:
• Ideea de „joc problematic” e folositoare din punct de vedere politic. Concentrează atenția pe jucătorii individuali mai degrabă decât pe relațiile dintre industrie, stat, produse și politici.
• Cercetarea în domeniul jocurilor de noroc depinde în mare măsură de sprijinul industriei. Finanțarea programelor prioritizează întrebări de cercetare banale: cercetătorii nu sunt liberi să vină cu alternative critice decât dacă vor să rămână fără fonduri.
• Există o lipsă de transparență cu privire la influența industriei asupra cercetării și nu există niciun cod de conduită profesional care reglementează aceste relații.
• Industria are date foarte precise, dar le oferă foarte rar cercetătorilor.

Diana Meseșan este o jurnalistă româncă și locuiește în București. Materialul a fost produs în cadrul Balkan Fellowship for Journalistic Excellence, cu sprijinul ERSTE Foundation și al Open Society Foundations, în cooperare cu Balkan Investigative Reporting Network.