Scarlett

Probabil că după ce-ai deschis ușa și sus și jos, sus spre dreapta de două ori, jos spre stânga de trei, ai mai făcut câțiva pași și-ai simțit că razele răzbătând prin perdea nu mai gâdilă parchetul. După care ai mai făcut câțiva pași, ai privit tăios spre cuierul de pantofi și-ai deschis dulapul, unde umerașele, acum inutile, m-au pârât fără nicio ezitare. Mânerul tare al genții celei mari, ce ne rupsese mâinile, pe rând, în câteva dintre călătoriile noastre, nu mai împingea pe dinăuntru, așa că ușa dulapului s-a închis fără nazuri, pentru prima oară de când sufletul meu luase loc lângă sufletul tău. În drum spre dormitor, stomacul ți s-a înnodat, ca și-al meu făcând drumul invers. Te-ai așezat pe pat cu fața în mâini și, cu ochii la perete, ai întrebat cu primele lacrimi de ce.

Trebuie să-ți spun că primele tale lacrimi sunt întotdeauna minunate. Izvorăsc mereu de undeva de sus, dintre firele de păr, coboară năvalnic de pe pielea capului tău mirosind a bot de mânz, și ies la iveală repede-repede, de parcă ai fi făcută din teflon pe dinăuntru. Şi au gust de caramele.

Apoi te-ai așezat în pat, la margine, unde îmi plăcea mie să stau, te-ai încovoiat sub povara tavanului și te-ai oglindit în televizor ca într-un ochi de apă întunecat, cu toată deznădejdea ta. Mintea ți s-a umplut de praf de copt și resturi arse de mângâieri, iar de undeva din spatele noptierei a ieșit, după câteva zeci de minute, o întrebare ce s-a prelins pe cearceaf, încet-încet, până când ți-a intrat în piele, umedă și perfidă, ca toate întrebările ce nu caută răspunsuri.

Trebuie să-ți spun că întrebările tale, cu aparenta lor inocență, m-au năucit de multe ori. Le ascundeai peste tot, prin sertare, între coperți de CD-uri, în buchete de flori, în cutii de ciocolată, și nu o dată le găseam pitite între cutele gâtului meu. Erau dulci-acrișoare și pline de iubirea ta, erau peste tot, și mult timp le-am considerat parte din șarmul tău, adică al nostru.

Te-ai ridicat mai apoi din pat și, sprijinindu-te în această nouă cârjă, ai deschis fereastra, aceeași fereastră prin care ne intra în inimi, dimineața, pofta unuia de celălalt. Înainte de-a intra în cadă ai făcut o comandă la Trenta Pizza, așa faci mereu când ești supărată. Ţi-ai pus CD-ul cu Placebo și-ai intrat în cadă, goală, albă și strălucitoare, incredibil de albă și incredibil de strălucitoare, te-ai săpunit bine, te-ai clătit prelung și, la sfârșit, ai șters cu prosopul portocaliu toate relele, așa cum numai tu știi s-o faci. În spatele gâtului ți s-au încurcat, din nou, cele două șuvițe cu care îmi pictam pe furiș, în miez de noapte, pe fiecare omoplat, numele tău. Vesele, cele două scântei electrice au bufnit în perete, din spatele prizei și, în timp ce-ți uscai părul, te-a sunat o prietenă bună.

Mereu m-a mirat cum prietenele tale știu să te caute fix atunci când ai tu nevoie de ele. Sau ele de tine. Şi cum, cu un tempo chirurgical, știați să vă dați una alteia sfaturile pe care niciuna dintre voi nu avea curaj să și le dea sieși. Mă mai miră și cum reușeati să vă umpleți sufletele de trufie, sub aparența unor conversații calde și pline de miez.

După ce-ai închis, ai luat trei linguri din caserola adusă de un băiat nu foarte înalt, însă cu ochi pătrunzători, căruia n-ai avut să-i dai bacșiș, dar el ți-a mulțumit oricum. Ai privit apusul o clipă și, în lumina aurie a unei zile ca toate celelalte și ca niciuna, ai deschis laptopul. După ce ți-ai verificat contul de facebook, m-ai șters dintre prietenii tăi, cu sete, deși nu-ți fusesem niciodată prieten. Ţi-ai schimbat statusul în “single” și-ai dat like la o poză a lui Gerard Butler, la care voiseși să dai like de câteva zile.

Şi mâine e o zi, Scarlett. Şi mâine e o zi.

__________________________________

Acest text a apărut în seria “N-a fost să fie“, un proiect Decât o Revistă în care mai mulți bărbați povestesc despre cea care le-a scăpat.