#SchimbăCeva: Mândrie și luptă anti‑beton

O poveste din#SchimbăCeva: Ghid inspirațional de transformare comunitară, o publicație editată de DoR (Decât o Revistă) și CeRe: Centrul de Resurse pentru participare publică, despre câștigătorii Galei Premiilor Participării Publice 2015.

Drumuri care se‑ncolăcesc pe dealuri căptușite‑n verde suculent, piscuri aliniate‑n zări peste pâlcuri de păduri pestrițe, căpițe ordonate și felii negre de pământ care‑așteaptă să‑ncolțească, aer tare și vuiet de ape rostogolite prin văi – așa‑i primăvara în Maramureș, tărâm pe care greu îl încap cuvintele, de‑nțeles că‑i locuit de oameni pe care greu îi încape mândria.

Uite‑l de pildă pe Petru Drăguș, bărbat zdravăn de 50 de ani, născut și crescut aici, cu poveștile bunicilor care n‑au vrut să‑și dea pământul comuniștilor și‑au plătit cu oase sfărâmate în piața publică, călit de când abia se ițea din cizme de munca la oi pe frontieră, fiindcă erau nouă frați și‑așa a făcut bani de uniformă de școală, certat și el cu regimul și fugit de puștan în Italia, unde‑a lucrat 22 de ani pe TIR și a ajuns lider de sindicat. Dar tot s‑a întors, că aici e acasă – și el e un moroșan de nu se poate, de‑aia nu poate să stea să se uite când îi e tărâmul amenințat.

De 10 ani, de când s‑a stabilit în Ocna Șugatag, unde are o vulcanizare și spălătorie auto, Drăguș „se bate cap în cap” cu autoritățile locale – „bandiți” care nu‑și fac datoria. „Vor să țină poporul în sărăcie – nu doar economică, mentală.” De pildă, cum au putut să accepte proiectele pentru patru microhidrocentrale pe Mara și-un afluent, râurile Șugatagului, și trei pe Cosău, tot aici aproape, fără să‑i întrebe măcar pe săteni?

Drăguș a aflat în primăvara lui 2014 de microhidrocentrale. Știa „monstruozitatea” de la Cavnic, la vreo 25 de kilometri de Șugatag, nu voia una și pe Mara: „Se distruge fauna, flora, oamenii care au investit pentru ele. Cum să distrugi patrimoniul natural – atât mai avem”.

Maramureșul istoric, cum e numită zona Mara‑Cosău‑Creasta Cocoșului, e crescut din bogățiile naturii, protejată prin includerea în rețeaua de situri Natura2000, iar apa e esențială – pentru udatul culturilor și adăpatul animalelor, pentru pescării și pensiuni, afacerile de turism de pe malul râurilor.

Campania de salvare a râurilor Mara și Cosău s‑a‑nchegat rapid. Drăguș și un consilier local s‑au aliat cu WWF, activi în zonă cu o campanie de promovare a ecoturismului și una împotriva microhidrocentralelor distructive pentru natură și comunități (despre care ai citit în paginile anterioare). S‑a alăturat și o agenție de publicitate din Baia Mare, alți moroșeni preocupați de distrugerile provocate de aceste proiecte de energie verde.

Mobilizator învățat de experiența de sindicat, Drăguș a mers prin baruri și‑n târg, a dat telefoane, „injectându‑i” pe oameni ca să se revolte: „N‑o să aveți apă să‑i dați la vacă”, „uitați‑vă ce s‑a întâmplat la Cavnic, la Strâmbu Băciuț, au distrus valea”; „e pentru viitorul copiilor voștri”. S‑au strâns vreo 25‑30 de oameni din comună, în câteva zile au înființat Grupul de Inițiativă Mara‑Cosău – „ca să dea forță vocii noastre” – și au cerut o întâlnire cu primarul.

Dezbaterea a avut loc pe 8 iunie 2014, la căminul cultural, mai plin decât l‑a văzut Drăguș vreodată: să fi fost vreo trei sute, mulți în costume moroșene. Din partea autorităților au fost primarul, trei consilieri, un reprezentant al Sistemului de Gospodărire a Apelor (care dăduseră deja un aviz favorabil, la fel ca Agenția de Protecție a Mediului) și șeful de post (la intimidare, crede Drăguș, care‑a și depus o sesizare despre necesitatea prezenței lui). Ordinea de zi: vreți sau nu microhidrocentrale? Discuția a durat vreo două ore „încinse în sensul bun, se vedea că oamenilor le pasă”. Autoritățile au tot încercat să tărăgăneze, dar sala a răspuns, ridicată‑n picioare: „Nu vrem!”.

De atunci, avizele pentru microhidrocentralele de pe Cosău au expirat și n-au fost înnoite. Pe Mara, construcția microhidrocentralelor n-a început, dar situația avizelor e incertă – unii responsabili n-au fost de găsit, alții au refuzat să ofere informații; sunt surse care spun că ar fi anulate, primarul comunei spune că sunt valabile, deși sătenii se opun proiectului. Oricum ar fi, Drăguș nu s‑a liniștit: „Subiectul trebuie discutat în continuare, trebuie menținută presiunea”.

Fronda îi dă bătăi de cap lui Drăguș. Mulți îi zic că e nebun, mama își face griji, are nenumărate povești cu amenințări și bețe‑n roate. Îi înțelege pe cei care s‑au retras de frica repercusiunilor (consilierul local care s‑a împotrivit proiectelor a fost avertizat în scris de dezvoltatori), dar lui spune că nu‑i e frică. Bătălia e personală: „E dureros când instituțiile statului se pun la dispoziția mafioților. Pun suflet, mă împresoară, mă revoltă”. Banii sunt importanți, spune el, dar demnitatea și principiile sunt și mai importante. „Decât să mor în genunchi, prefer să mor în picioare luptând.”

E mândru de moroșenii care au umplut căminul cultural, i‑a crescut „sufletul cât măciuca”. E mândru de cei câțiva care au refuzat să‑și vândă terenul, „intelectualii de la coarnele plugului – te fac din două vorbe” care au înțeles că numele lor va fi legat de nenorocirea satului. Vede cum sistemul social actual, ca și vechiul regim, crește oamenii cu frica de a vorbi, iar soluția e unitatea. „Nu ei sunt tari, noi suntem slabi. Uniți, avem forță.” ●