„Schimbarea se va produce când ne vom confrunta radical trecutul injust, violent și rasist”

Lumea în care vom păși când vom ieși din izolare va fi altfel decât cea știută. Pandemia nu rearanjează doar economia mondială, ci ne va remodela societățile. Ca să înțelegem în ce direcții am putea s-o luăm am discutat cu oameni care au viziuni diferite asupra situației de-acum și a ce avem de făcut în momentul ăsta. De-a lungul acestei luni veți găsi gândurile lor, într-o serie coordonată de Vlad Odobescu. Acest interviu este luat de Oana Sandu.

Seria de materiale publicate până acum este aici.

Magda Matache este activistă romă și directoarea programului de Studii Rome în cadrul Centrului de Sănătate și Drepturile Omului „François-Xavier Bagnoud” de la Universitatea Harvard. Până în 2012 a condus organizația Romani Criss, la acea vreme una dintre cele mai cunoscute organizații pentru apărarea drepturilor romilor.

La noi, dar și în alte țări, criza COVID-19 a adâncit probleme sociale cu care ne confruntam de dinainte, unele dintre ele fiind rasismul și inegalitatea socială. Cum ar trebui să înțelegem accentuarea asta, ca cetățeni, dar și ca autorități?
Rasismul și inegalitățile structurale sunt „boli” preexistente cu care romii s-au confruntat de la o generație la alta încă din perioada sclaviei. Sărăcia rasializată a romilor trebuie văzută nu numai în sensul veniturilor mai mici, dar și în sensul accesului limitat la educație, la sănătate, la apă, la infrastructură, la locuințe, la locuri de muncă, și mai ales în sensul sărăciei intergeneraționale sau mai exact al bogăției acumulate intergenerațional de către neromi.

Ar trebui să fie evident că averea acumulată intergenerațional de către familiile foștilor boieri și avuțiile Bisericii Ortodoxe și ale statului român s-au creat în parte și prin munca gratuită și forțată a sclavilor romi, la vremea aceea 7% din populația celor două principate române, Moldova și Valahia – 250.000 de oameni, deși cred că Kogălniceanu vorbea prin anii 1830 de 400.000 de sclavi.

Mai clar spus, mie îmi pare evident și bătător la ochi, ca sa zic așa, ca sâmburele sărăciei rasializate a romilor din România nu a fost și nu este cauzat de „lenevia” și de „lipsa de educație” a romilor, cum cred mulți în România, ci exploatarea economică timp de cinci secole de sclavie și de rasismul continuu.

Dar e important să înțelegem că este mai convenabil pentru romani, atât moral, cât și economic, să justifice sărăcia romilor pe baza unei ideologii rasiste a lenei si a infracționalității colective.

Pandemia a scos la iveală aceste disparități care par sa-i îngrijoreze pe români, dar nu pentru că instituțiile românești sunt preocupate de riscul la care virusul îi expune pe romii care trăiesc fără adăpost sau fără apă potabilă, ci pentru că românii se tem că romii din Țăndărei sau romii care se întorc de peste hotare sunt principalii purtători ai acestui virus.

Este vorba de o criză de sănătate publică. Romii și alte persoane sărace care nu au acces la apă potabilă sau toaletă și care trăiesc în spații/case mici și aglomerate și izolate sunt expuși unui risc mai mare de infectare și de transmitere și unui risc mai mare de a nu beneficia de servicii de sănătate.  

Este vorba și de o criză economică. În momentul în care numărul locurilor de muncă se va micșora, factori precum „culoarea pielii” vor conta în continuare, poate chiar mai mult, în selecția angajaților.

Din punct de vedere economic, oricum, proporțional, mult mai mulți romi decât români  lucrează în economia informală, sunt condamnați la foame și la o aprofundare a sărăciei, pentru că nu au ajutor de șomaj în perioada în care sunt forțați să stea acasă.

Este și o criză socială, pentru că, la fel ca-n multe alte perioade de criză, românii au simțit nevoia să dea cu biciul în cineva, și în cine alții decât în urmașii foștilor sclavi?

Poate să fie accentuarea rasismului de acum o fereastră de oportunitate pentru societatea civilă ca să atragă atenția sau pentru autorități să ia măsură să reducă accesul inegal al comunităților rome vulnerabile la educație, sănătate și alte drepturi?
În opinia mea, atât pentru romi, cât și pentru neromi, putem folosi acest moment să imaginăm și să construim o alt fel de politică publică vis a vis de romi, un alt fel de discurs și de vocabular despre romi, să trecem de la „nu sunt rasist, dar…” la antirasism.

Și, mai mult să ne lepădăm de păcatul și de rușinea sclaviei și să creăm spații și alianțe care să genereze o conștiință istorică comună despre catastrofa sclaviei și a Holocaustului romilor.

Ascunderea, ignorarea sau neglijarea celor cinci sute de ani de înrobire nu este doar o chestiune legată de înțelegerea istoriei și a impactului ei social și economic asupra romilor. Este și o chestiune legată de valorile noastre morale: adevărul și recunoașterea istorică sunt simboluri ale respectului pentru valoarea umană a victimelor și a urmașilor lor.

Nu cred că este de ajuns să ne concentrăm pe schimbarea percepțiilor negative față de romi, ci mai degrabă mă interesează să stopăm rasismul în profunzimea lui, de la ideologie la manifestările instituționale și la cele din societate. Educația anti-rasistă și adevărul istoric sunt parte din soluție.

.

Ce efecte crezi că va avea criza actuală asupra femeilor din comunitățile rome?
Nu cred că ne trebuie vreun studiu să ne dăm seama că această criză poate afecta negativ și disproporționat femeile rome din cauza inegalităților pe care intersecția dintre gen, etnicitate și clasă le produce și le propagă.

Este foarte probabil ca multe femei rome, sărace, singure, care lucrau ca lucrătoare domestice fără să beneficieze de contracte de muncă să-și fi pierdut singura sursă de venit pentru ele și copiii lor.

Probabil că femeile rome care au trecut prin experiența discriminării în accesul la serviciile de sănătate, inclusiv prin segregarea în spitale au temeri mai mari să apeleze la medici rasiști dacă au simptome și au nevoie de ajutor.

Ai publicat un articol în care ai atras atenția asupra discriminării romilor din Țăndărei (și nu doar), după ce orașul a fost pus sub carantină, și ai primit multe comentarii rasiste, spuneai chiar că au fost oameni care ți-au scris și personal. Sunt ceva obișnuit sau presiunea sub care trăim zilele astea ne face să ne pierdem și ultima fărâmă de toleranță?
Nu a fost prima oară când am vorbit despre rasismul anti-romi și nici prima dată când românii au scris sute de mesaje rasiste. Recunosc că nu citesc aceste mesaje, pentru că-mi fac rău fizic și emoțional. Comentariile m-au deranjat în mod special pentru că sora mea le-a citit și nu am știut cum să răspund la tristețea ei.

Fiind directoarea organizației Romani CRISS timp de șapte ani, am primit amenințări și mesaje mult mai dure și mai personalizate atunci când noi am depus plângeri la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării împotriva Președintelui Băsescu, a domnului Tăriceanu, a domnului Ponta, a domnului Cioroianu și a multor altor politicieni.

Prin 2011 am fost forțați să facem plângere la poliție împotriva unui domn care trecuse la alt nivel de amenințări cu moartea și care a continuat să-mi scrie mesaje și după ce m-am mutat în SUA. Nu ar trebui să fie așa, însă eu și alți activiști și cercetători am avut și avem mecanisme de protecție, avem sprijin.

Însă realitățile romilor evacuați, romilor respinși și discriminați încă de pe pragul primei zile de scoală, romilor agresați de poliție sunt realitățile care trebuie cunoscute și adresate cât mai repede. Rasismul anti-romi trebuie vindecat.

Nu cred că presiunea acestor zile îi face pe români să fie mai puțin toleranți. Este o altă oportunitate să-i blameze pe romi.

Mulți dintre cei din generația noastră încercăm să nu discriminăm și să ne învățăm copiii să nu o facă, deși am trăit în familii care discriminau, mai ales la adresa romilor. Avem părinți sau bunici care încă o fac. Când crezi că va exista o schimbare palpabilă spre toleranță și de ce resurse educaționale e nevoia ca să se întâmple?
Cred că schimbarea se va produce când ne vom confrunta radical trecutul injust, violent și rasist. Unii autori susțin că uitarea exterminării sau a injustiției este parte integrantă din experiența exterminării sau a injustiției.

Și eu sunt de acord cu ei. În acest context al soluțiilor, e timpul să discutăm măsuri reparatorii pentru trecutul rușinos al sclaviei.

Apoi, alături de multe alte măsuri, ceea ce trebuie sa adresăm curajos și direct este rasismul antirom în toate domeniile și în accesul la toate drepturile. Nu cred că este de ajuns să ne concentrăm pe schimbarea percepțiilor negative față de romi, ci mai degrabă mă interesează să stopăm rasismul în profunzimea lui, de la ideologie la manifestările instituționale și la cele din societate.

Educația anti-rasistă și adevărul istoric sunt parte din soluție.

Din perspectiva ta de cercetătoare, cum ne-ar putea remodela lumea criza asta? Cum s-ar putea reașeza relațiile sociale?
Cred că lumea se va reașeza, însă nimeni nu poate spune în ce direcție. Economistul Amartya Sem vorbea săptămâna trecută despre posibilitatea apariției unei  societăți mai bune după criza, în sensul egalității sociale, al accesului la hrană și la servicii de sănătate.

Am speranțe mari vis-a-vis de acest scenariu, însă nu sunt foarte optimistă – cumva hopeful but doubtful. Cert este că avem o oportunitate să schimbam în bine percepții, vocabular, acțiuni, modalități de gândire, politici publice.

În egală măsură, și extremiștii și populiștii pot folosi această oportunitate în sensul promovării discursului urii și acțiunilor violente împotriva unor grupuri minoritare. Important este să câștigăm această luptă a ideilor și politicilor antirasiste, a unui nou vocabular antirasist, a unei morale antirasiste, a egalității în drepturi, a justiției sociale, economice și reparatorii.