Schimbările climatice îi forțează pe fermieri să riște tot mai mult

Cât de tare crezi că te afectează schimbările climatice? Cât de mult contează pentru tine dacă într-o zi în care credeai că va ploua, soarele strălucește? Pentru un fermier răspunsurile sunt simple: efectele schimbărilor climatice se văd în portofel, iar de diferența dintre o zi ploioasă și una însorită ajunge să depindă supraviețuirea afacerii și singura lui sursă de venit. 

Pentru a înțelege mai bine cum se face agricultura când natura e tot mai imprevizibilă, am deschis seria Întâlnirilor La noi cu o dezbatere în care i-am pus alături pe Sorin Cheval, climatolog, profesor la Academia Forțelor Aeriene “Henri Coandă” din Brașov și la Universitatea din București, cercetător științific la Administrația Națională de Meteorologie, președintele Asociației Române de Meteorologie Aplicată și Educație; pe Ștefan Dorondel, antropolog la Institutul de Antropologie al Academiei Române și la Institutul de Studii Sud-Est Europene și pe George Cîmpean, un fermier de 25 de ani care are în grijă 400 de hectare în Alba. Iată o recapitulare a celor mai importante teme discutate:

Există o diferență importantă între vreme și climă

În ultimii 150 de ani, după Revoluția Industrială, când activitatea economică a oamenilor s-a intensificat masiv, temperatura medie globală a crescut cu circa un grad, iar anul 2019 a fost cel mai călduros de la 1900 încoace. Asta nu înseamnă însă că acum în fiecare zi e mai cald cu un grad decât era în 1800 și nici că în 2019 nu a fost deloc frig. 

Climatologul Sorin Cheval spune că primul pas pentru a înțelege de ce contează un singur grad este să diferențiem între climă și vreme. Vremea e ceea simțim pe pielea noastră, iar clima este o medie pe termen lung a condițiilor de vreme, un model ce ține de diferiți factori și se referă la o perioadă îndelungată de timp, de obicei minim 30 de ani. „Clima e ceea ce aștepți când mergi într-o regiune, vremea e ceea ce capeți”, explică Cheval. „Mă aștept ca sudul Italiei să fie cald, că știu că așa e clima, dar ceea ce capăt când merg într-o excursie acolo poate să fie complet diferit.”

„Schimbările climatice ne afectează constant și partea cea mai proastă e că tot mai mulți dăunători și boli continuă să apară. Atunci trebuie să venim cu mai multe tratamente și, indirect, acestea ajung în mâncarea voastră”
(George Cîmpean, fermier)

Când spunem că temperatura globală a crescut cu un grad, situația locală e de fapt ceva mai complicată. Acest grad nu e distribuit egal de-a lungul celor 365 de zile, ci înseamnă o medie a tuturor temperaturilor din acel an. Astfel, putem avea o creștere de patru grade în perioadele calde și o scădere de patru grade în perioadele reci.

„Să nu ne lăsăm păcăliți de ce se întâmplă într-un singur an. Când e un val de frig sau un viscol, apar climato-scepticii, dar trebuie să înțelegem că e doar un episod”, spune Cheval. „Încălzirea globală nu înseamnă că nu putem avea episoade sau chiar recorduri de frig.”

Creșterea temperaturilor la nivel global afectează în mod diferit fiecare țară și, mai ales, diferit de previziunile cercetătorilor, cum s-a văzut în cazul incendiilor din Australia. „A fost ceva neașteptat, pentru că în general s-a crezut că țările sărace vor suferi primele, dar uite că tocmai Australia, o țară bogată, a căzut în plasa asta. A fost foarte surprinzător”, a explicat antropologul Ștefan Dorondel.

Acesta e interesat să înțeleagă cum influențează mediul atât viața de zi cu zi a oamenilor, cât și practicile agricole și societățile în care aceștia trăiesc. 

La sat, efectele schimbărilor climatice ajung să accentueze distanța dintre generații. „Vorbeam cu un bătrân bulgar care zicea că ei pun porumbul după apa cireșilor, adică undeva la sfârșitul lunii mai. «Te așezi cu fundul pe pământ și dacă nu te trage curentul, pui porumbul», așa spunea el. Fata lui, de 50 de ani, îmi spune însă că-l pun în martie.” Conform tradiției, bătrânii unui sat erau ascultați tocmai datorită acestui set de cunoștințe, transmise din generație în generație, cu ajutorul căruia interpretau natura și plănuiau muncile agricole. În timp de câțiva zeci de ani însă, lucrurile s-au schimbat atât de tare, încât în satul bulgăresc de care povestește Dorondel, toți localnicii pun porumbul în martie și nu în mai, ca strămoșii lor. „Asta introduce un soi de tensiune între oamenii în vârstă, loviți în mediul rural de tot soiul de lipsuri, și ceilalți. Aveau cunoașterea asta locală, acum nici pe asta nu o mai au. E tragic.” 

Și George Cîmpean face agricultură altfel decât familia sa, de la care a moștenit 400 de hectare de teren pe care acum le administrează singur. Tatăl său, spune el, se ghida după dictonul „investești puțin, scoți semi-puțin, dar mergi la sigur”. Planta două culturi, grâu și porumb, „cele mai ușoare”, după cum spune Cîmpean, și nu investea mult în utilaje și tehnică nouă. Asta se numește economie morală, spune Dorondel, o practică obișnuită printre fermieri, care caută să riște cât mai puțin. 

„Omul nu mai e doar factor perturbator, e o forță geologică. E nevoie de schimbarea comportamentului uman, de la valori, la percepții.”
(Ștefan Dorondel, antropolog)

Cîmpean crede însă că acum nu mai e suficient, așa că pune mai multe culturi: grâu, porumb, floarea soarelui, rapiță și în curând soia, chiar dacă asta presupune mai multe riscuri. 2019, de exemplu, a fost un an greu. „În 2018 am avut o cultura de rapiță foarte pretențioasă. Am prins o ploaie când trebuia, a fost super. Anul următor am zis să măresc suprafața, că e profitabilă. Am crezut că dau lovitura și nu a fost așa.” Pentru că nu a mai plouat destul ca plantele să crească, din cele 100 de hectare cu rapiță, doar 30 au dat rod.

Iar acesta nu e singurul risc. „Schimbările climatice ne afectează constant și partea cea mai proastă e că tot mai mulți dăunători (n.r. insecte sau ciuperci) și boli continuă să apară. Atunci trebuie să venim cu mai multe tratamente și indirect aceste tratamente ajung în mâncarea voastră”, explică el. 

Seceta e de mai multe feluri și ne afectează pe toți

Seceta este unul dintre fenomenele meteorologice relativ ușor de prognozat, pentru că se instalează pe o perioadă lungă de timp. Este diferită de ariditate, care înseamnă constant cantități de precipitații scăzute (de exemplu, în România o zonă semi-aridă e Dobrogea).

Seceta meteorologică se referă la ce se întâmplă în aer, adică la deficitul de precipitații, în timp ce seceta hidrologică reprezintă scăderea debitului râurilor sau fluviilor dintr-o regiune (de exemplu, în 2003 Dunărea a putut fi trecută cu tractorul, își amintește Cheval). Seceta agricolă sau pedologică are loc atunci când lipsa ploilor, însoțită de temperaturi mari, ajunge să pună probleme în agricultură. 

O soluție sunt sistemele de irigație, a căror construcție, indiferent de țară, ar trebui să intre în responsabilitatea statului, spune Dorondel. În România (dar și în alte țări din fostul bloc comunist, precum Bulgaria sau Serbia) a existat un sistem de irigații ce pornea de la Dunăre și care a transformat, prin construcția digurilor, zone inundabile în terenuri agricole pe care a început să fie cultivat intensiv grâul sau porumbul. „Era o agricultură energofagă, dar funcționa”, spune Dorondel. 

Problemele au apărut după ’89, când statul nu a mai putut întreține sistemul de irigații și suprafețele agricole au început să fie inundate tot mai des. Acum unii ecologiști și geografi propun renaturarea acestor terenuri. Asta ar însemna ca unele zone din lunca Dunării, unde acum peisajul este agricol, să se asemene mai mult cu Delta Dunării. „Mă situez de partea celor care vor să spargă digurile”, spune antropologul. „Eu cred că e și interesul comunităților. Oamenilor le e frică de inundații, dar în același timp își dau seama că turismul poate fi o afacere bună.”

Însă nu există peste tot sisteme de irigații. „Din cunoștințele mele, pe zona în care sunt, în Alba, nu este canal de irigații”, spune Cîmpean. „Cineva a încercat să foreze, s-a dus până la 50 de metri și nu a fost profitabil. M-am interesat și eu, numai partea de forat costă 350 lei pe metru.” 

În România, în ultimii 30 de ani a plouat mai puțin. Problema mai mare, spune Cheval, e că ploile nu cad când trebuie și, când într-un final apar, tind să fie în cantități mari. Adică: avem aceeași cantitate de precipitații, dar în reprize intense, ceea ce nu e bine pentru agricultură. 

Fermierul a simțit totul pe pielea lui: și efectele secetei, dar și ale unei ploi venite când nu trebuia. „În 2019 aveam o parcelă cu rapiță lângă sat. Am văzut cerul înnorat și am zis: gata, mă duc cu motocicleta să vad cum plouă. Am ajuns la rapiță și mă uitam cum plouă în sat și aici nu. Am stat, am stat și nu a mai venit.” Ploaia nu a mai ajuns nici în săptămânile următoare.

„Reziliența la schimbările climatice se face cu bani și măsuri care să ajute adaptarea.”
(Sorin Cheval, climatolog)

Pentru a fi profitabilă, o cultură de rapiță presupune 40-45 de plante pe metru pătrat, iar a lui Cîmpean avea patru-cinci în medie, așa că a ales să nu continue. A scos planta din pământ și a reușit să-și scoată și investiția inițială – costul semințelelor –­­­­­, pentru că erau asigurate.  

Un an în urmă problema fusese prea multă ploaie. „A venit un val de ploi tocmai când mi-a încolțit tot grâul, furajer și de panificație.” Grâul furajer, destinat pentru hrana animalelor, este mai ieftin și mai puțin calitativ. Cel pentru panificație ajunge făină în brutării și este mult mai scump. Ploaia excesivă a favorizat apariția unor insecte ce depun ouăle în tulpina spicului de grâu. Cresc apoi odată cu planta, pe care o mănâncă de la interior. Cîmpean a încercat să salveze ce a putut din grâu, dar nu a mai putut să vândă nimic pentru panificație, ci doar ca furajer.  

Agricultura pe uscat costă mai mult și poluează mai mult

Fiecare secetă, ploaie, vânt, val de frig sau de căldură are o consecință directă asupra culturilor. Aceștia sunt factorii pe care un fermier nu-i poate controla, dar cu care trebuie să lucreze an de an.  

„Din cauza sectei, la rapiță, în loc să consum 3.000 de litri, am consumat 6.000.” Seceta face pământul mai greu de lucrat – dacă în 2018 consuma 300 de litri în 12 ore de muncă, anul următor consumul a fost de 400 de litri în șase ore. În total, în 2019, fermierul a consumat 42 de tone motorină. 

Și utilajele agricole care folosesc motorină nu sunt nici ele ieftine. Tractorul a fost 100.000 de euro. Se adaugă investițiile anuale în semințe de soiuri rezistente la secetă și în îngrășăminte, unde inovațiile în domeniu promit analize de teren personalizate pentru fiecare fermă în parte. „Partea de tehnologizare ajută foarte mult. Ăsta ar trebui sa fie viitorul: fiecare cultură în sine are nevoie de alt tip de vitamine și microelemente, fiecare are rolul lui.”

Valoarea investițiilor pe care fermierul poate să le facă e însă limitată. Deși crede că digitalizarea poate să-i ofere soluții pentru problemele de mediu, el are provocări mai imediate de rezolvat. Se gândește că ar putea câștiga mai mult dacă ar mai arde din etape și ar putea vinde direct clienților, fără să mai lucreze cu intermediari, ca acum. Pentru asta are nevoie de spațiu de depozitare și de transport. „Vreau să-mi iau un camion anul ăsta, dacă plouă.”

„Adaptarea costă”, spune și climatologul Cheval. El nu crede că cineva poate să nege că schimbările climatice au loc și că efectele vor continua să se simtă. Nimeni nu mai moare din cauza secetei în Europa, dar atrage atenția că nici ieftin nu e. „Țările bogate nu sunt atât de afectate, dar cum rezistă, asta e întrebarea. Reziliența la schimbările climatice se face cu bani și măsuri care să ajute adaptarea.”

„Am fi naivi dacă am crede că o tehnologie mai avansată e suficientă”, spune antropologul. „Omul nu mai e doar factor perturbator, e o forță geologică. E nevoie de schimbarea comportamentului uman, de la valori, la percepții. Atât timp cât singurul lucru care primează e câștigul, e greu de crezut că o să avem un alt tip de agricultură.”