Vibrații

Toamna trecută, Diana a venit în redacţia Bolero cu trei vibratoare. Mie mi‑a dat un morcov portocaliu, care, dacă‑i roteai capacul negru, începea să vibreze ca un aparat de masaj. Mai văzusem până atunci jucării sexuale, dar, deşi mă făcuseră curioasă, nu le‑am încercat niciodată. Morcovul nu mi s‑a părut nici cel mai mare penis de plastic şi nici cel mai extravagant. De fapt, dintre toate, al meu arăta cel mai mult a jucărie – celelalte două aveau perle în interior şi un fel de cap de penis ataşabil, roz, cu mai multe striaţii. L‑am sucit chicotind pe stânga şi pe dreapta, de parcă din el urma să iasă vreo surpriză, apoi mi l‑am plimbat de‑a lungul braţului. Senzaţia plasticului lipicios şi striaţiilor fine era plăcută. 

Distracţia a durat poate jumătate de oră, până când mi‑am adus aminte ce trebuie să fac de fapt cu morcovul: să‑l duc acasă, să‑l testez (singură sau nu, nu conta) şi apoi să scriu despre cum a fost. Şi, fără să vreau, mi‑am adus aminte de tata.

Tata e omul căruia am încercat cel mai mult să‑i ascund că scriu despre sex. De când lucram la revistă scrisesem despre orgasme (ale mele şi ale altora), aventuri de‑o noapte, pornografie şi mă gândeam că dezamăgirea lui se accentuează cu fiecare nou număr adus acasă de mama. Era deja un an de când evitam să vorbim despre ce fac.

În copilărie, tata mă adormea cu Topârceanu, dar mă şi altoia cu câte‑o nuieluşă când plecam din faţa blocului. Relaţia noastră a fost mereu discretă: puţine cuvinte, una‑două exemplificări, un „pupă‑l pe tata” spus mamei la telefon ca să ştie că nu l‑am uitat. E locotenent‑colonel în rezervă, grizonat, cu principii şi tabieturi: poartă halat, citeşte zilnic ziarele şi îi place să aibă şosete de casă şi şosete bune. Suntem prieteni cât timp nu ne punem prea multe întrebări.

Despre sex n‑am vorbit niciodată cu ai mei. Nici măcar după ce în clasa a VI‑a am intrat peste ei în dormitor când făceau dragoste. (Mi s‑a părut drăguţ să ştiu că se iubesc.) Cele două surori mai mari au avut parte de certuri despre băieţi şi iubire, dar eu, fata cea mică şi cuminte, am fost ocolită. Sfaturile despre relaţii le‑am primit de la sora mijlocie. 

Ştiu că tata nu e de acord cu ce fac – cred c‑ar fi mândru de mine dacă aş lucra la BBC sau aş fi corespondent de război. Însă, după mai multe ciocniri, el a înţeles să nu mai întrebe, iar eu am înţeles că e o bătălie pe care am pierdut‑o de la‑nceput. Degeaba îi explic că există şi părţi bune în toată treaba asta cu sexul. 

Nu sunt expertă în sex sau în a scrie despre sex, dar ţine de fişa postului. Începutul a fost mai greu. Ţin minte reacţiile stârnite de proaspătul meu cont pe un site de dating: Emotivul XX1 voia să ştie cât de udă sunt, iar Alin din Suceava era doar unul dintre domnii excitaţi care voiau să mă aibă într‑una dintre cele 69 de poziţii sexuale. Eu trebuia pe de‑o parte să‑mi stăpânesc hormonii (când te gândeşti atât de mult la sex, te exciţi involuntar), pe de alta să‑mi fac curaj să vorbesc normal cu nişte oameni pentru care nu eram decât o posibilă partidă de sex. M‑a speriat duritatea unor mesaje – „Sunt R, nr meu de tel e xx, îmi place cum arăţi şi aş vrea să ne‑o tragem cât mai rapid” – şi chiar am vorbit cu un avocat despre folosirea datelor personale pe un astfel de site. Într‑un final, mi‑am desfiinţat contul. Văzusem prea mult. 

O groază de subiecte le strâng de la apropiaţi şi prieteni, care s‑au obişnuit cu întrebări de genul: „Ştii pe cineva care să vorbească despre o experienţă nasoală în pat?”, sau „Nu‑i aşa că vrei să îmi dai detalii de cum te‑ai culcat cu tipa aia la mare?”. Se distrează pe seama mea de când m‑am angajat. „Ia zi tu, piţi, cum e cu sex shopurile”, mi‑a strigat vara trecută un prieten pe o terasă plină. Ţineam în mână un pahar de Cuba Libre şi primul instinct a fost să‑i dau cu el în cap. Mai târziu mi‑a cerut un sfat: ce dildo să aleagă pentru prietena lui.

Dacă pe prieteni e uşor să‑i hărţuieşti şi să‑i storci de subiecte, cu necunoscuţii e mai greu. Pe stradă, lumea îmi întoarce spatele sau grăbeşte pasul dacă pomenesc cuvântul sex. D‑apoi când îi întreb despre sexul anal, cu câte persoane s‑au culcat, sau cum a fost, cu detalii, prima lor experienţă sexuală.

Treptat, m‑am obişnuit şi cu limbajul de revistă glossy – de multe ori nu am voie să fiu pe cât aş vrea de directă. Trebuie să evit cuvinte normale, precum clitoris sau vagin, deşi ştiu că unui clitoris nu‑i poţi zice decât „clitoris”. Am spus deseori „plăceri dosnice” când vorbeam de sexul anal sau mi s‑a întâmplat să ciuntesc un inteviu în care un bărbat îmi răspunsese foarte direct cum a fost el la curve. Cel mai haios titlu, dar şi cel mai dezamăgitor, a fost unul legat de masturbare: „Extaz cu casa goală”.

O pauză de la sex am făcut când, la fântâna din Piaţa Universităţii, eu, fotograful şi un student la filozofie am povestit jumătate de oră despre abstinenţă. Uitasem că făceam un vox pop şi mi‑a plăcut să ascult cum s‑a săturat de sex şi femei şi cum îşi hrăneşte energia creatoare, privându‑se de plăcerile carnale. Odată ce am început să vorbesc şi eu, nu m‑am mai putut opri. Sătulă de atâta sex şi căutat sex şi scris despre sex, am răbufnit.

Contribuise probabil şi stresul provocat de articolul despre porno, pe care a trebuit să‑l documentez doar într‑un weekend. Prietenii mi‑au zis de YouPorn, RedTube şi site‑uri cu filmuleţele de amatori, aşa că m‑am aşezat în pat, cu laptopul în braţe, chitită să văd tot. Am ales filmări scurte, făcute de amatori, pentru că oamenii aceia îmi lăsau impresia că se iubesc, că fac dragoste, nu doar sex. Ea deasupra, sau în picioare, sau filmată pe la spate, toate secvenţele erau demenţiale! Adio, documentare. Mă excitasem şi voiam şi eu să fac parte din acele scene. Mă fascinau gemetele lor, atingerile, close‑upurile camerei de filmat pe zonele intime, îmi plăcea să văd cum şi‑o trag pe la spate şi nu‑mi puteam scoate din cap şoaptele lor. Îmi ţineam coapsele încordate, mi‑am aprins o ţigară şi mă gândeam să mă dezbrac să mă mângâi şi eu. Mi‑am impus să depăşesc momentul cu exerciţii Kegel. Trebuia să mă relaxez, să scriu! Am avut un orgasm chinuit, asta din cauza exerciţiilor pentru vagin, care ba mă făceau să tremur de plăcere, ba mă enervau la culme. Spre finalul documentării, mi‑a dispărut orice urmă de entuziasm. Vedeam ridicolul pe feţele femeilor excitate, sunetele mi se păreau animalice, nicidecum umane, criticam, iar în cap îmi rula bancul cu frigida: „Hai, mă, ce faci? Ori o scoţi, ori o bagi…”.

După experienţa asta, o lungă perioadă de timp nu mi‑a mai trebuit nimic.

Morcovul vibrator n‑a stat prea mult timp pe post de bibelou ascuns între haine. Prietenul meu a ghicit din prima ce adusesem acasă – probabil se aştepta să ajungem şi la asta. Într‑o seară, după câteva pahare de vin, m‑am trezit cu vibratorul în pat. Nici prietenul meu nu rezistase tentaţiei. Pe canapeaua provizorie din casa unde abia ne mutaserăm, eu, prietenul şi morcovul vibrator ne‑am simţit excelent. L‑am simţit mai rece decât mă aşteptam (nu aflasem pe atunci că un vibrator, de orice fel, merită în prealabil încălzit între coapse) şi‑abia când a trebuit să‑l folosesc mi‑am dat seama că jucăria era un penis prea mare pentru mine.

Articolul cu vibratoarele a stârnit curiozitatea colegilor din tot trustul. Identitatea celor trei anonime care îşi provocaseră plăceri sexuale cu recolta de la sex shop era cel mai hot subiect la cafea. Atunci am simţit că dacă mă mai întreabă cineva despre acest subiect, îmi voi da imediat demisia. 

Involuntar, mă tot gândeam la tata, la ce‑ar spune dacă ar şti că am scris o parte din acel articol. (I‑am spus mamei la telefon să nu cumpere revista ca nu cumva să‑mi recunoască mâinile din poză.) Frica şi ruşinea faţă de el mă mai îndemnaseră în trecut să spun adio jobului, dar nicio foaie de demisie nu a depăşit până acum spaţiul biroului meu. Pentru că, oricât de mult îmi iubesc tatăl, experienţele inedite şi poveştile oamenilor despre sex – mă apropii de 100 – sunt mai puternice decât reţinerea lui faţă de munca mea. De fapt, relaţia mea cu tata seamănă cu cea pe care o am cu munca mea de scriitor despre sex la revistă. Nu pot trăi fără, dar nici cu nu mi‑e bine.