DoR #27
Cumpără revistaDoR #27 nu mai este disponibil în formă tipărită. Intră în comunitatea DoR și poți accesa arhiva revistei în format pdf.
DoR #27 este despre România așa cum se vede după protestele din februarie 2017, cele mai mari din istoria recentă. Dincolo de sentimentul de unitate pe care l-au simțit sutele de mii de oameni ieșiți în stradă, cât suntem de aproape unii de alții? #vavedem le-am transmis din piețe politicienilor.
Dar #nevedem noi între noi?
Tensiunile României de azi sunt doar la suprafață între o nouă generație și o mașinărie politică ce încearcă să-și legalizeze transgresiunile. Mai degrabă sunt despre cum putem să avem o Românie și mai bine guvernată, dar și mai incluzivă – având în vedere că trăim într-una dintre țările europene cu cel mai mare dezechilibru între bogați și săraci.
Sunt despre cum putem să avem o Românie mai puțin coruptă, dar și mai puțin inegală.
DoR #27 e despre aceste falii dintre noi – despre eșecurile de comunicare, de proces, de empatie, dar și despre oameni care se străduiesc să le închidă.
Din cuprins:
– Fragmente, opinii și fotografii de la protestele din toată țara;
– Cinci politicieni tineri despre cum formăm altfel de lideri;
– Lecții de cetățenie activă de la Elena Calistru, fondatoarea Funky Citizens;
– Timișoara, între porumbeii care îi distrug clădirile și ciorile care fac gălăgie;
– De ce nu e sustenabil handbalul de performanță în Brăila?
– Povești cu părinți și copii care caută moduri de a-și vorbi: în Pitești, în Bacău și-n tren prin Balcani;
Și altele.
#rezist: februarie 2017 în stradă
Instantanee de la cel mai mare protest românesc.
Am crescut singure acasă
În ultimii 15 ani, am văzut-o pe mama doar de cinci ori. A plecat, ca mulți alți părinți, să lucreze în străinătate și nu s-a mai întors.
Ce ne-a plăcut din DoR în 2017
La final de an, iată poveștile noastre preferate dintre cele pe care le-am publicat în 2017.
Ciori versus porumbei
Timișoara iubește porumbeii. Cu ciorile, în schimb, are o problemă.
Attention Deficit
Last fall, a few kids from Pitesti teamed up against a classmate they were afraid of. Nobody won, but everyone lost.
Castele de nisip pe malul Dunării
Cu Eliza Buceschi în teren, Dunărea Brăila trebuia să domine handbalul românesc. Când e finanțat de stat însă, viitorul nu ține mult.
Citizens’ Fitness
Elena Calistru and Funky Citizens are training a new generation in active citizenship.
În căutarea politicianului de mâine
Politicienii sunt esențiali într-un proiect național coerent. Ce le lipsește azi tinerilor care și-au asumat jobul și de ce e nevoie ca partidele să recompenseze competența, nu doar loialitatea?
Râsul de criză
Învățături preponderent empirice și ideal reconfortante pentru protestatarul confuz.
Editorial DoR #27: În afara hărţii
Cum duci un cartier, un oraş, o ţară înainte fără să laşi oameni în urmă?
Iarna vrajbei noastre
Vom reuși să trăim împreună într-o țară împărțită în două?
În tren cu tata
Învăţăturile maistrului Gelu către fiul său, fotograful Adrian.
Linişte
Teodor Tiță revine la momentul imnului cântat de sute de mii de oameni la protestele din Piață. Și la tăcerea dinaintea lui.
Vă rugăm să ne scuzaţi, cum mai vreţi să protestaţi?
La Cluj, protestele au scos (mai) toate bulele în stradă.
[EduDoR] Deficit de atenție
În toamnă, niște puști din Pitești s-au unit împotriva unui coleg de care se temeau. A vuit media, s-au creat tabere. Nimeni nu a câștigat.
Conflictul mocnit cu menajera
Scurtă radiografie a idealismului din Piață.
Lento, pero avanzo
De la paralizia alibiurilor, la libertatea de a fi responsabil.
De ce protestele mă bucură, dar mă şi sperie
Despre înstrăinare și reconciliere într-o Românie divizată.