DoR #38
Cumpără revistaDoR #38 e un număr aniversar, așa că am ales să publicăm 10 coperte, pe care veți găsi o diversitate de oameni, de geografii, de vârste, de alegeri, de concepții despre lume și viață. Nu sunt întregul univers al României și al diasporei, însă se apropie. Le-am ales pentru că reflectă nu doar poveștile mici și mari din acest număr, ci și misiunea noastră de a folosi jurnalismul narativ ca să înțelegem ce (și cum) trăim în România de azi, să ne apropiem unii de alții și să găsim soluțiile potrivite pentru a ne transforma viețile, organizațiile și societatea.
În Valea Plopilor, Aurica s-a luptat o viață de om ca să țină o casă de care să fie mândră, când în jur era doar sărăcie, migrație și boală. Oare nepoții ei vor reuși să fie primii din familie care termină opt clase?
La 30 de minute de Bârlad, Alina, o asistentă medicală comunitară, are peste 400 de familii vulnerabile în grijă, însă nu-și pierde speranța că are un rol în viața unor oameni cărora nu le-a rămas altceva decât visul plecării sau posibilitatea unui miracol. O altă Alina, arhitect, locuiește la București și împlinește 30 de ani odată cu Revoluția română. Alina înțelege privilegiul de a avea nenumărate opțiuni, dar asta nu înseamnă că posibilitățile n-o paralizează.
Cristi și Ioana, doi români dintr-un orășel german, își dezbat deja de patru ani relația cu „acasă”. E Clujul în care s-au cunoscut, în care au făcut facultatea și în care au protestat împreună? Sau e Lüneburg, orașul în care ea studiază modele de agricultură sustenabilă și el antrenează o echipă în care joacă refugiați din Siria și Afganistan? Sau e un loc pe care încă nu l-au descoperit?
Citind vei vedea că nu avem o singură Românie. Undeva, între toate opțiunile, există un consens. Poate ne întâlnim acolo.
Din cuprins
• Un poem despre o dublă aniversare de 30 de ani – personală și națională.
• Un fragment din cel mai recent roman al Laviniei Braniște, Sonia ridică mâna.
• O călătorie prin Vaslui în căutarea unor răspunsuri despre prezent și viitor.
• Ce înseamnă „educația” într-un loc în care ea n-a produs niciun efect timp de generații întregi?
• Cum lucrează o asistentă medicală comunitară într-un sat sărac din Vaslui?
• Un cultivator de rapiță, un roi de apicultori, pesticide și o bătălie juridică pentru siguranța albinelor.
• Ce înseamnă „acasă” pentru un cuplu de români stabilit în Germania.
• Cum arată viața unei femei tinere care s-a născut odată cu România post-comunistă?
• Istoria unei prietenii a doi bărbați ajunși astăzi la 40 de ani.
Cum vede lumea fiica mea de 10 ani
Flari este fiica mea și s-a născut în 2009. Toamna asta a împlinit 10 ani, la fel ca DoR, așa că am întrebat-o cum vede lumea și cum se vede pe sine. Tot în DoR, acum cinci ani, am scris ce am învățat de la ea. Iată ambele texte, în oglindă.
Două secole în 30 de ani
Un poem despre o dublă aniversare de 30 de ani – personală și națională.
Cum arată viața unei femei care s-a născut odată cu România post-comunistă? Versiune audio
Alina Dumitrescu e de-o vârstă cu România post-comunistă și încă se caută în maldărul de posibilități care îi creează FOMO.
Mirajul celor opt clase Versiune audio
Ce șansă le oferă de fapt educația copiilor dintr-un sat sărac, unde nici părinții, nici bunicii n-au mers prea mult la școală?
Sonia ridică mâna (fragment)
Pornită în căutarea unor povești cu securiști, Sonia descoperă că trecutul e mult mai complicat și personal decât credea.
Lecții la 10 ani de DoR
De la reporter, editor și redactor șef, astăzi supraveghez operațiunile administrative și financiare ale DoR. Iată ce am învățat.
Ce face un asistent medical comunitar în cele mai sărace locuri din România? Versiune audio
O asistentă medicală comunitară dintr-o comună din Vaslui are în grijă 400 de familii. Le poate ajuta să aibă o viață mai bună?
Pentru un cuplu de români de-afară, acasă nu încape într-un bagaj Versiune audio
De patru ani de când locuiesc în Germania, Cristi și Ioana învață despre nuanțele despărțirii de România.
Câte albine moarte înseamnă o tragedie? Versiune audio
În Teleorman, milioane de albine au fost ucise în câteva ore. Doi apicultori și-au promis că nu vor lăsa dezastrul să se repete.
Din ce-i făcută prietenia dintre doi bărbați
Claudiu și John au împărțit o bancă de-a lungul anilor de școală. Apoi au ales căi diferite. Prietenia lor a rezistat.
Editorial DoR #38: Noi toți
În 30 de ani de post-comunism, ne-am căutat izbăvirea în proiecții capitaliste, visuri de migrație și promisiuni de viitor. Numărul aniversar al DoR e o oglindă a acestei căutări continue.
Care-i treaba cu Vasluiul? Versiune audio
Am făcut o plimbare prin Vaslui pentru a înțelege ce schimbă și ce ține în loc România de azi.
Cum am câștigat alegerile
Între visele burgheziei urbane românești și coșmarurile abandonaților din Gorj sau Olt nu există poduri. Iar apa e adâncă.