TIFF 2017: O oră cu Ștefan Bradea

Joi, a șaptea zi de TIFF, ploaia nu a făcut altceva decât să se joace cu mințile oamenilor, pornind și oprindu-se și iar pornind din senin, ca un musafir care bagă capul pe ușă fix când erai convins că ai scăpat de el.

Ștefan Bradea și-a petrecut bucăți lungi din zi consultându-se cu meteorologul de serviciu și scrutând cerul Clujului. În Piața Unirii era programat să se proiecteze de la 21:45, în prezența regizorului, Baahubali 2: Finalul, filmul indian care a bătut recorduri de încasări în 2017 și care a fost lansat chiar și pe IMAX. Dacă Ștefan decidea că riscul de ploaie e prea mare, alternativa era ca proiecția să se mute la 23:00, la Casa de Cultură a Studenților, așa cum s-a întâmplat săptămâna asta, tot din cauza ploii, și cu California Dreamin’. Date fiind cele trei ore ale filmului indian, scenariul părea pesimist. Puținii oameni care s-ar fi încumetat să meargă ar fi ieșit buimaci din sală la 2 noaptea. „Am avut un moment de disperare maximă sus, pe containerele unde este și cabina de proiecție”, mi-a spus Ștefan a doua zi, sub un cer mult mai senin. „La un moment dat, pe la 8 seara, am văzut un curcubeu, a durat cinci minute, după care s-a întunecat iar și a început să plouă.”

Cel mai stresant lucru pentru el în timpul festivalului – o știu toți colegii și fac și mișto de el – este „vremea turbată din Cluj”, care pune în pericol proiecțiile și celelalte evenimente în aer liber ale festivalului. Chiar cu o zi înainte de interviu un coleg postase pe grupul lor de discuții o imagine cu un mistreț atacat de trei câini de vânătoare, fiecare având deasupra câte o bulă cu întrebările obsesive în festival: „Mai sunt locuri la Alain Delon?” „Aveți cumva o invitație la HBO Party?” și „Mai plouă azi?” Uneori, Ștefan salută oamenii cu care se știe mai bine cu un preventiv „Nu plouă”.

De șase ani de când se ocupă de programare la TIFF, Ștefan a devenit un pic mai specializat decât și-ar dori într-ale vremii. Ține permanent legătura cu stația meteo, se uită pe tot felul de grafice și, la maximă îndoială, aruncă un ochi și pe site-uri precum AccuWeather, Weather Underground sau YR.no (un site norvegian pour les connaisseurs). Asta când nu se preocupă de întârzierile din locațiile festivalului care, scăpate de sub supraveghere, ar putea da peste cap programul spectactorilor.

Ștefan are 37 de ani și prima oară a ajuns la TIFF la a treia sau a patra ediție, ca director de marketing al unui distribuitor de film cu care festivalul era partener. Așa l-a cunoscut pe Tudor Giurgiu, cu care a început să lucreze un an mai târziu la ceea ce a devenit Transilvania Film, o firmă al cărei scop era, printre altele, să le dea șansa filmelor câștigătoare de la TIFF să ajungă în cinematografele românești. În echipa TIFF, Ștefan a intrat niște ani mai târziu, când program managerul olandez care se ocupase până atunci de festival a decis că e timpul să ducă o viață mai liniștită. Ștefan, după o pauză profesională în care se ocupase mai mult de familie, era pregătit să se întoarcă la agitație. (Pe soția lui, care lucrează de câțiva ani în guest department, a cunoscut-o chiar la TIFF, pe când ea era voluntară.)

Cea mai importantă parte a jobului lui e să organizeze programul festivalului. În ultimii ani, TIFF a adus între 185 și 200 și ceva de lungmetraje per ediție. Adăugând și pachetele de scurtmetraje, se ajunge la un total de vreo 450 de proiecții care trebuie împărțite „cât mai deștept cu putință” între locațiile festivalului.

Pe măsură ce selecționerul Mihai Chirilov configurează titlurile, începe formarea unui puzzle informațional imens. Când se conturează mai clar o schiță de program, el și Ștefan încep să se vadă. „Avem o săptămână din asta de patimi”, spune Ștefan „în care ne vedem aproape în fiecare zi și stăm 5-6 ore și ne uităm pe niște papirusuri imense, cu niște exceluri colorate, ca să avem o singură imagine mare a întregului festival.” Jonglează cu ele până găsesc formula perfectă, ținând cont de numărul de ore de proiecții, numărul de invitați, orânduirea tuturor întâlnirilor și evenimentelor adiacente pentru ca nimeni, nici oameni din industria filmului, nici presă, nici spectatori, să nu se simtă hăituit în timpul festivalului. Anul ăsta, întâlnirile lor s-au întâmplat în Barrio, un local de pe la Amzei, unde s-au înșirat pe mesele foarte lungi și au băut ginuri tonice îmbunătățite de Chirilov cu un arsenal de ierburi și condimente.

Un lucru care-i place în mod special lui Ștefan la jobul de programator e că vede o grămadă de filme. Ține să facă asta, pentru că altfel simte că nu și-ar putea face treaba. „Nu poți să te ocupi de programul unui festival, oricât de apropiat de un Excel este, fără să ai o idee destul de bună despre fiecare film în parte.”

Cu tot stresul și toți norii pe care-i are de cumpănit, nu crede că ar putea veni la TIFF ca turist, să vadă muncind oameni deveniți familie și să nu pună umărul să ajute. „Cred că am și o dependență deja. Îmi place enorm să am responsabilitatea asta pe mâini. Cred că mi-ar fi imposibil – poate și dureros, într-un fel – să vin la TIFF, să mă bucur de tot ce oferă orașul și festivalul și să văd filme, să stau la cafele cu diverși și să-i văd pe ceilalți alergând cu probleme și încercând să facă să funcționeze acest colos.”

Joi seara, după ce meteorologul i-a spus că nu crede să se mai pornească vreo ploaie după 9, Ștefan a decis că orice ar fi, vor proiecta Baahubali în Piața Unirii. „Într-un final, după toată ploaia, în 10 minute toți norii s-au transformat în niște pufoșenii roz, soarele a început să tragă niște raze laser către noi și eram toți așa, ușor semi-extatici. E mâna Dumnezeului cinefil.” El și 40-50 de oameni sosiți de prin toate departamentele, au șters și așezat câteva sute de scaune în vreo 20 de minute. Încet, încet, apoi, unii cu pături la ei, alții cu șervețele de acasă, au venit și spectactorii. Când a început filmul, Ștefan a numărat pe la 600 de oameni. Nu mult pentru Piața în care încap și 2000, dar suficienți cât să marcheze începutul unui weekend II de TIFF senin.

_

Pentru Ștefan, munca va continua în viteza a cincea după terminarea TIFF-ului, la firma de distribuție Bad Unicorn, pe care a înființat-o împreună cu Monica Felea. Primul film pe care îl aduc în România, On Body and Soul, câștigătorul Ursului de Aur la Berlinale 2017, s-a dat în premieră la TIFF și intră din 30 iunie în cinematografe.