Un colegiu agricol încearcă să demonstreze că agricultura nu mai e ca pe vremuri

Zece boboci se strâng împreună cu profesoara lor în jurul unei eprubete cu lapte. Un băiat de 15 ani, slab, de nici 1,55 metri, se uită cu ochii mijiți la eprubetă. „Trebuie să o lași să se liniștească”, îi spune profesoara. Silviu învață despre densitatea lichidelor. Acum e rândul lui să citească gradațiile minuscule. „0,900?” încearcă el. 

Silviu este unul dintre cei 648 de elevi ai Colegiului pentru Agricultură și Industrie Alimentară „Țara Bârsei” din comuna Prejmer, județul Brașov. Aflat la 17 kilometri de Brașov, colegiul pare să aibă de toate. Are învățământ liceal de zi, profesional, profesional dual, seral și post-liceal. Are laboratoare multimedia cu bănci vopsite roz. Are o brutărie unde elevii învață să facă covrigi, sendvișuri sau clătite pe care le vând colegilor, ca din banii primiți să cumpere ingrediente pentru următoarea zi de gătit. Are o cantină, o sală cu pereți galbeni, scaune și mese de lemn, unde se organizează Balul Bobocilor. Are o fermă didactică unde elevii plantează lavandă, dovleac sau porumb și îngrijesc găini, gâște și iepurași.

Elevii sunt împărțiți în funcție de specializarea și tipul de învățământ pe care îl urmează. Silviu e într-a IX-a D și împreună cu alți nouă colegi face parte din clasa de preparatori produse din carne și pește, la forma de învățământ profesional dual. Preparator produse din carne înseamnă măcelar, iar învățământ profesional dual înseamnă că Silviu va sta la liceu trei ani și va face practică la o companie care-i oferă o bursă lunară de 200 de lei. La asta se adaugă bursa de 200 de lei primită de la stat de toți elevii din învățământul profesional, iar când va împlini 18 ani va primi o calificare profesională echivalentă cu cea de muncitor calificat și un loc de muncă la firma unde a făcut practică. 

În învățământul dual, numărul de ore de teorie scade an de an și crește timpul petrecut în practică. În primul an proporția e 80% teorie și 20% practică. Până în clasa a XI-a, practica ajunge să ocupe 60%, de la o zi pe săptămână într-a IX-a, la trei, iar unele materii precum geografia sau biologia dispar din orar. Dacă vor să-și dea Bacalaureatul, elevii din învățământul dual trebuie nu doar să facă clasa a XII-a, ci și să mai urmeze o dată a XI-a, la un profil tehnologic sau teoretic, pentru a recupera din materiile generaliste. 

Lui Silviu afacerea i se pare bună. A crescut la 40 de kilometri de Brașov, în Întorsura Buzăului, județul Covasna. Părinții lui muncesc și ei în Brașov, dar au acasă zece vaci și pământ. S-a învățat de mic să-i ajute. „Sunt copii de vârsta mea care nu știu ce fac a doua zi. Eu știu, mai ales când este vara, că este de muncă a doua zi”, spune el. „Trebuie să mă scol de dimineață, să bag mâncare la vaci. Termin, mă uit la fân, prima dată să văd dacă este uscat, și după aia îl întorc, îl balotez, tot așa.” 

A avut și zile de vară în care s-a trezit la șapte și s-a culcat la miezul nopții. De la munca de pe câmp și-a pus și câteva filmulețe pe TikTok. Cele mai multe vizualizări le-a făcut cu el la volanul unui tractor pe care încearcă să-l scoată din noroi, în timp ce pe fundal se aude o melodie a Keshiei. „M-am învățat cu tractorul”, explică el. „Mă duc cu el pe toate coastele. Sunt coaste mari și nu se pune oricine pe ele. Le e frică. De scapi tractorul, pa.” Se simte stăpân pe tractor, dar nu vede o carieră în munca la fermă. „M-am plictisit deja de tractor. Mi-a plăcut să umblu pe el, dar acum tot mai rău mă plictisesc de el.”

Când era mic îi era milă când se tăiau porcii sau găinile și pleca să nu vadă. În ultimii doi ani însă, a început să stea pe lângă tatăl lui și să renunțe la milă. L-a ajutat să taie porci și vaci. Nu a ucis niciodată el animalul, dar a tranșat carnea. De colegiul din Prejmer a auzit în clasa a VIII-a, când câțiva dintre elevii liceului au ținut o prezentare la școala lui. Nu a stat atunci să-i asculte, dar a doua zi s-a trezit pe tablă cu „un afiș frumos” despre oferta educațională. A început să se gândească că ar fi un loc bun pentru el. Știa de la cunoștințe și rude că măcelarii câștigă bine. În România un măcelar calificat câștigă în jur de 2.500 de lei, în timp ce în afară ajunge și la 7.000 de lei. Dacă cauți pe internet posturi pentru măcelari, vei vedea că multe sunt în hipermarketuri.

Învățământul dual este reglementat în România din 2017, deși angajatorii și școlile profesionale își exprimaseră cu ani înainte această dorință. Cum funcționează e că o companie se adresează unui liceu tehnologic și propune înființarea unei clase cu specializarea de care ea are nevoie. Ar suna cam așa: „ne trebuie 20 de măcelari calificați. Investim în educația lor, pot face practică la noi și teoria la voi și la sfârșit, dacă trec de un examen teoretic și practic, primesc de la voi o calificare și de la noi un loc de muncă”.

Alteori însă, liceul începe dialogul, cum s-a întâmplat la Prejmer. În urmă cu doi ani, directorul Colegiului a abordat Carrefour și Selgros, angajatori importanți în zonă, care puteau oferi un loc de practică aproape de liceu. 

Elevii care aplică pentru învățământul dual trebuie să treacă de un interviu cu reprezentanții companiei de la care vor primi bursă. În cazul lui Silviu, Carrefour. Își amintește că nu a avut emoții și că l-au întrebat dacă a mai tăiat vreodată carne. A spus da, a fost acceptat și acum îl așteaptă trei ani de teorie și practică. Teoria la colegiu, practica la un magazin din Brașov. 

Silviu și colegii lui fac practică joia, de la 8 la 14. În prima zi au făcut un tur al magazinului, iar în următoarea angajații i-au pus pe fiecare să taie o pulpă de porc, ca să vadă care le e nivelul și care elevi au nevoie de mai multă atenție. Acum Silviu împachetează și etichetează carnea sau lucrează la raionul de pește. „Prima dată nu am vrut la pește, că este miros”, își amintește el. „Dar după aia am zis: băi, ce frumos e. Stai pe la raft, mai vinzi una alta, e bine.” 

Uneori mai dă și de clienți care nu au răbdare cu el și încep să se răstească. Atunci le spune că e în practică, că învață și de aceea se mișcă mai încet. De cel mai multe ori oamenii înțeleg și își schimbă tonul. Orice ar fi, știe că trebuie să fie politicos, pentru că în lumea angajaților clientul are mereu dreptate.

Nu toți copiii dintr-a IX-a D vor fi însă măcelari. Clasa reunește două specializări, preparator produse din carne și fermier montan. Aceasta din urmă e tot în regim de școală profesională, adică elevii învață trei ani și la final primesc un certificat de absolvire a învățământului obligatoriu și o calificare. 

Diferența între ei și colegii măcelari este că fermierii nu sunt în regim dual, adică nu există o companie în spate care să ofere bursa suplimentară de 200 de lei și un loc de practică, așa că de aceasta trebuie să se ocupe liceul.

În învățământul profesional o clasă trebuie să cuprindă minim 20 de elevi, iar instruirea practică trebuie făcută în grupe de maximum 15 elevi. Așa au ajuns fermierii și măcelarii să facă împreună orele de cultură generală: româna, biologia, istoria, matematica, și apoi să se despartă în două grupe, în funcție de specializare. La începutul anului în clasă erau 25 de copii, dar șase au abandonat. Azi a IX-a D este formată din zece viitori măcelari și nouă fermieri montani. 

Pentru Robert, colegul lui Silviu, Prejmer e deja al doilea liceu profesional prin care trece. Acum un an urma profilul de electromecanic mașini unelte și instalații industriale în Brașov, la Școala Germană Profesională Kronstadt, unul dintre pionierii învățământului profesional dual. A rămas însă corigent la o materie și, cum nu și-a mai dat corigența, a fost exmatriculat. S-a reorientat atunci și a căutat prin camera sa un pliant despre colegiul din Prejmer, pe care îl păstrase din clasa a VIII-a, când reprezentanți ai liceului veniseră și la școala lui. 

A sunat la liceu, s-a lămurit ce oferte există și s-a înscris la fermier montan, astfel că, la cei 17 ani, e din nou într-a IX-a. A ales profilul asta pentru că „e ușor și, măcar, când o să termin, o să știu să ar terenul”.  Nu știe însă dacă o să lucreze în agricultură, parcă se vede mai degrabă șofer de tir. 

Există o specializare de fermier montan și nu una de simplu fermier pentru că agricultura la altitudini înalte, cum ar fi în zona Brașovului, este diferită de cea de la câmpie, unde ai spații întinse și teren fertil. La munte un fermier trebuie să se descurce cu parcele mici și temperaturi scăzute, să învețe să se bazeze mai mult pe animale și mai puțin pe pământ. Ca să știe toate astea, Robert face practică la ferma didactică a liceului, dar și la o seră de flori din comună. 

În prima zi la seră, în ianuarie, crăciunițele erau în floare și totul era roșu.  Și-au făcut atunci o poză împreună cu profesoara care-i supraveghează. Robert stă în spate, e cel mai înalt dintre colegii lui, are părul șaten, vopsit blond la vârfuri și zâmbește. Se simte bine la practică, mai ales că în timpul verii a mai lucrat la o pepinieră din apropiere de Sfântu Gheorghe, unde locuiește. La seră, el și băieții mută și scutură lăzi pline de pământ, plantează butași, plivesc, răresc plantele, ajută la curățenie. Nu au voie să pună mâna pe pesticide, insecticide sau fertilizatori. 

Sera Csiki este o afacere de familie, condusă din tată în fiu de trei generații, administrată acum de Mihail Csiki. E în parteneriat cu liceul de șapte ani, iar copiii vin aici mai ales primăvara și toamna, când e mai mult de muncă. Restul anului trebuie să se descurce cu vecinii, pe care îi angajează ca zilieri.

„Până acum nu s-a angajat vreun absolvent al liceului la mine”, spune Csiki. „În fiecare an am câțiva elevi mai interesați, care vin și în afara practicii să mai muncească câteva ore și, desigur, îi plătesc. M-aș bucura ca vreunul din copii să vrea să se angajeze.” Csiki crede că tinerii preferă să muncească în străinătate, unde salariile sunt mai mari și unde pot să-și pună mai ușor bani deoparte ca să-și înceapă propriile afaceri. 

Laurențiu Spirache, proprietarul unei pensiuni din Prejmer, a fost mai norocos. A cumpărat pensiunea în vara lui 2019 și a deschis un restaurant pe care speră să-l facă cunoscut nu doar în comună, ci în toată zona metropolitană a Brașovului. Spirache a moștenit programul de practică. Fostul proprietar avea un parteneriat cu Colegiul și profesorii l-au întrebat dacă vrea să-l continue. Bărbatul a zis da și și-a deschis bucătăria pentru elevi. Cu primul băiat venit în practică nu s-a înțeles. „Nu era interesat, venea și nu venea. Am încercat să discut cu el, dar nu a mers.” 

A urmat Gabi, cu care potrivirea a fost mai bună. Gabi e în clasa a XI-a, tot la specializarea fermier montan și a venit la pensiune după ce s-a plâns profesorilor ca era înjurat la fostul loc de practică. „Aici e foarte bine, oamenii sunt drăguți cu mine. Spăl legumele, etichetez, ajut la pregătirea bufetului rece, adică salatele și ce nu necesită încălzire”, explică el. 

Spirache a mai avut experiență cu practicanții și la fostul loc de muncă, un restaurant din Brașov. „E greu să vină elevii pregătiți la mine, când ei ce fac la școală sunt niște preparate, orez cu mazăre, de exemplu, pe care nu le mai găsești nici la cantine.”  Vrea însă ca elevii să vină cu noțiunile de igienă, baza muncii în restaurant. „Sunt lucruri pe care nu ți le arată nimeni, pentru că toată lumea presupune că le cunoști”, spune el „Să știi la ce temperatură se ține carnea, să speli ouăle cu cloramină. Tu poți să avansezi într-o bucătărie fără să știi lucrurile astea, pentru că nimeni nu o să stea să-ți le explice, o să presupună că le știi.”

Poate părea că un fermier montan nu are ce să facă într-o pensiune, dar cele două lumi sunt tot mai legate. Zona montană nu e cea mai potrivită pentru agricultura intensivă, dar este plină de peisaje spectaculoase care atrag turiști. Pentru a-și completa veniturile, mulți fermieri aleg să-și deschidă și o pensiune să facă agroturism. Tot mai mulți fermieri s-au trezit că au nevoie mai mare de recepționiste sau ospătari, decât de mecanici agricoli.

De aici a apărut și nevoia de muncitori calificați în agroturism. Colegiul răspunde printr-o specializare fie de sine stătătoare, de tehnician în agroturism, fie ca modul pentru fermierii montani. În clasa a XI-a fermierii învață noțiuni de bază despre munca de ospătar, bucătar, recepționer sau cameristă. 

Modulul de agroturism din orarul fermierilor montani este parte a Curriculumului în Dezvoltare Locală (CDL), adică ore care răspund cerințelor locale, gândite de liceu și de angajatorii din zonă. Practic, cum Brașovul e o zonă turistică în care fermierii devin parte și din industria agricolă, și din cea a ospitalității, asta se reflectă și în locurile de muncă disponibile pe piață. 

---

 „Rolul unei școli agricole în orice societate este să formeze resursă umană care să contribuie la dezvoltarea agriculturii, a domeniului industrie alimentară, a serviciilor”, crede Flavius Foica, directorul Colegiului, medic veterinar la bază și profesor de anatomie. În România însă, școlile agricole reprezintă o bucățică tot mai mică în sistemul de învățământ.

Conform Ministerului Educației, mai puțin de 4%, adică aproape 7.150 de liceeni, din totalul celor înscriși în învățământul tehnologic de patru ani, sunt la un profil ce ține de domeniul agricol. Încă 4.300 urmează un astfel de profil la profesionala de trei ani. Și încă 130 în regim dual, adică nici măcar 1% din total.

Puțini absolvenți înseamnă puțini muncitori calificați, dar și puțini fermieri care să continue să facă agricultură, un domeniu de importanță națională. 

În 2019, printr-o modificare a Legii Educației, și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) poate finanța investiții în colegiile agricole. În nota de fundamentare a propunerii legislative, Petre Daea, ministrul de atunci, vorbea despre probleme ca: manuale de specialitate depășite, laboratoare fără instrumente și lipsa utilajelor. Ministerul Agriculturii și cel al Educației au selectat 58 de licee care urmau să primească finanțare pentru dotarea fermelor agricole, achiziționarea de utilaje sau modernizări, iar Colegiul din Prejmer s-a calificat și el. 

Fiecare liceu a făcut apoi un plan de nevoi, explicând de ce investiții are nevoie. Până la urmă MADR a anunțat că, în afară de un colegiului tehnologic din București, care a primit 400.000 de lei, toate celelalte licee de pe listă, vor primi aceeași sumă, de 350.000 de lei. Jumătate din bani trebuie să ajungă în acest an școlar, iar cealaltă jumătate anul următor. 

Pentru Colegiul din Prejmer suma reprezintă doar 10% din ce-și doreau. „Noi ne axasem pe crearea unei baze de practică la cele mai actuale standarde din domeniu”, explică Foica. „Bază de practică care să însemne cultură de câmp, atelier mecanic, cu tot ce înseamnă utilaje agricole și sală de motoare, creșterea de animale din toate speciile, în grajduri moderne, cu roboți de muls, de curățat dejecții.” 

E imporant ca un liceu agricol să aibă toate astea pentru că un fermier cu 5.000 de hectare, trei tractoare și trei angajați, de exemplu, nu are timp să califice un muncitor la fermă, explică directorul. Vrea ca angajatul să știe să manevreze un tractor, să știe cum arată o vacă care se pregătește să nască și cum se folosește robotul de muls. „El nu-și permite luxul să stea o lună, două, trei să-l învețe.”

În lipsa unei ferme didactice performante, colegiul trebuie să caute în afară. Pe lângă practica la diferite firme din Brașov,  în clasa a X-a viitorii măcelari și fermieri au ocazia să plece în Olanda, să vadă cum se face măcelărie și agricultură acolo. Aceste vizite, spune directorul, cresc stima de sine a elevilor, pentru că le arată că agricultura poate fi și altfel de cum știu de la părinții lor, adică multă muncă manuală, stat afară sau în grajd, fie că e frig sau cald. Elevii văd cum se folosește cea mai nouă tehnologie în domeniu și pentru unii dintre ei vizitele se termină cu oferte de angajare, promisiuni că ,dacă vor termina liceul și își vor obține calificarea, îi așteaptă un loc de muncă în Olanda.

Pentru Colegiu ar fi mai ușor dacă ar exista companii mari care să se implice în educația viitorilor fermieri, cum se întâmplă pentru viitori măcelari. Dar și aici e complicat. „În agricultură, din păcate, companiile mari nu au înțeles încă că trebuie să investească în viitoarea forță de muncă”, spune Ileana Bălăceanu, profesoară de agricultură și cea care se ocupă de practica fermierilor montani. „La noi agricultura se face încă manual, iar fermele mari, cu utilaje moderne, se găsesc mai mult în sud. Nu mulți dintre cei care urmează profilul acesta rămân în domeniu, pentru că munca e încă destul de grea.”

Ca munca să fie mai ușoară e nevoie de investiții în tehnologie, în aparate de muls, tractoare cu aer condiționat, aplicații pentru irigat. Toate ajung la sume imposibile pentru un mic fermier cu zece vaci. În plus, deși are nevoie de forță de muncă, fermierul mic nu-și permite să plătească un salariu care să compenseze munca dificilă de la fermă, darămite să sprijine o clasă de viitori lucrători în agricultură. „Noi cu asta ne-am lovit”, explică Foica „Că sunt mici și nu pot gestiona, unii nici financiar, unii nici logistic, în sensul că nu dispun de personal pe care să-l desemneze ca tutore de practică.” 

Aici crede directorul că trebuie să acționeze MADR. „Ministerul ar trebui să-i stimuleze pe fermieri să se asocieze, în primul rând, iar acele asocieri să înțeleagă că fără resursă umană nu își pot dezvolta afacerea.” 

În plus, mai e și problema de imagine. De multe ori liceele agricole sunt ultima opțiune pentru elevi și părinți, mediile de intrare sunt mici, anul trecut la Prejmer ultima medie a fost 4,11. „Ne lovim de mentalitatea părințiilor”, spune Foica. „Mentalitatea părințiilor, pe care o regăsim și în mentalitatea profesorilor din învățământul gimnazial, e pe principiul: nu înveți, ajungi la agricol; nu înveți, ajungi la coada vacii.” 

De idea că nimeni nu ajunge la liceul agricol din dorință, ci doar din nevoie, se lovesc și liceenii dintr-a XI-a A, profilul tehnicieni veterinari. Ei fac patru ani de liceu și primesc o calificare în baza căreia se vor putea angaja în farmacii veterinare sau ca asistenți veterinari (cu un salariu care pornește de la  2.300 de lei). Pentru că fac patru ani de liceu și toate materiile teoretice, ei pot să-și dea Bacalaureatul fără să repete vreun an și apoi să se înscrie la facultate sau la postliceală, dacă vor. 

Profilul de tehnician veterinar este unul din punctele tari ale liceului, care apare în orice conversație. Este singura specializare de acest fel din liceu și, spune directorul, elevii sunt atrași de munca cu animalele. Colegiul are și o clinică veterinară unde sătenii își aduc animalele bolnave, iar elevii pot să facă practică.

George are 17 ani, e președintele elevilor și face parte din echipa de promovare a liceului. Împreună cu alți colegi face materiale video în care vorbesc despre liceul lor și merg prin școli ca să-i atragă pe viitorii liceeni. Știe că sunt văzuți ca și „ciobanii” sau „elevii de la SC Lopata”, dar realitatea lui e alta. „Eu am vrut să vin aici. Când eram mic mă jucam cu animale. Am devenit pasionat de agricultură de îngrijarea animalelor, mai ales cele mari”, spune George. Împreună cu colegii se pregătește de olimpiada de anatomie. În laborator, pe un perete sunt „Rezultatele Veteranilor”, adică concursurile și olimpiadele câștigate de generațiile vechi de tehnicieni veterinari din Prejmer, însoțite de cuvintele „Aici este locul tău”.

Pentru Silviu, viitorul măcelar, venirea la liceu a coincis cu plecarea de acasă. Stă la internat în Prejmer și trebuie să se obișnuiască cu o viață mai lejeră decât cea din Covasna. „Când am venit, stăteam și mă întrebam ce să fac, ce să fac. Că, no, acasă nu stăteam să mă gândesc”, spune el. Acum, când nu e la ore, e în cameră, se uită la Netflix de pe contul făcut împreună cu cinci colegi de cameră. „Face și bine timpul liber, când ajung acasă pot să fac orice, că sunt odihnit.” 

Robert, colegul lui, nu a rămas la internat. Face naveta cu trenul zi de zi, 20 de minute. Merge pe un drum neasfaltat care îl duce chiar prin spatele serelor Csiki, la o haltă al cărei nume, Ilieni, e aproape ilizibil. Pe treptele haltei sunt scrise cu carioca tot felul de nume, printre care și Dutzu Spd, porecla lui. S-a trecut într-o zi, în timp ce aștepta trenul. De când i s-a stricat telefonul cumpărat din economiile din bursă, Robert trebuie să-și încerce răbdarea zi de zi. Nu-l deranjează atât că nu are ce butona cât așteaptă trenul, cât că trebuie să ceară mereu cuiva telefonul să intre pe Messenger sau pe Tellonym, o aplicație unde poate da mesaje anonime și unde stau toți prietenii lui. 

Și el, și Silviu, vor să facă 12 clase. Știu că asta o să-i ajute la salariu și o să le crească șansele pe piața muncii. Robert e convins că vrea să-și dea și BAC-ul, Silviu mai puțin: „Probabil o să încerc o dată, dar dacă nu-l iau, nu știu dacă mai dau”. Vrea să rămână măcelar, în afară sau în străinătate, asta o să vadă pe parcurs. Robert ar vrea și să rămână, și să plece. La Sfântu Gheorghe are prietenii, locurile de distracție, echipa de lupe greco-romane și părinții, dar dacă ar pleca ar câștiga mai bine și ar vedea lumea.