Un magazin cât o Universitate

La 9:15, într-o zi de luni din iunie, 11 bătrâni stau la coadă la Gourmeticus Shop, magazinul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj. Șirul se întinde de la vitrina cu mezeluri până la intrarea în magazin. De aproape un an, de când s-a deschis în noul spațiu, clienții își umplu sacoșele cu lapte, ouă sau brânză pentru o zi sau o săptămână. Magazinul este cunoscut de localnici ca un loc de unde pot să-și cumpere produse proaspete: materia primă provine de la ferme aflate la câțiva kilometri de Cluj, iar în producție sunt implicați și studenți. 

În magazinul spațios găsești o vitrină mare cu mezeluri, una cu sticle cu apă, o măsuță de plastic cu un scaun și câteva rafturi cu pâine, sărățele, borcane cu plante pentru ceai și zacuscă. Pe peretele din spatele mezelurilor este o tablă mare, cu prețurile produselor: tobă – 15 lei, un litru de lapte – trei lei. Lângă tablă, o foaie A4 pe care scrie cu majuscule: Studenții au prioritate!

Dar la ora 9 nu sunt aproape niciodată studenți. Prima la coadă e o doamnă cu părul scurt și ochelari, într-o fustă cu trandafiri albaștri și cu sandale albe în picioare. O femeie cu pălărie întreabă din spate: „La cât e brânza?”, iar vecina de la coadă îi răspunde încet. Un domn cumpără 30 de ouă, în cofraje de câte 10, și le așază într-o sacoșă de rafie. 

E o zi liniștită. Magazinul e plin de lăzi albastre cu sticle de doi litri de lapte, pe care Emilia Neag, vânzătoarea, le șterge cu o cârpă. Oamenii se știu între ei, se mai salută, dar nu vorbesc prea multe. Când e nevoie, femeia le explică: „Ăsta-i virșli, crenvurști cu porc și oaie”. „Sunt proaspete ouăle, au ajuns de dimineață.” La coadă stă o femeie cu două fete mici, blonde. E în concediu maternal și a venit cu fetele să le ia lapte, apoi să meargă în parc. Un domn citește Evenimentul Zilei. Un altul în maiou albastru, cu ochelari cu rame negre agățați pe după gât, are deja 10 lei pregătiți în mână. 

Neag are 51 de ani și lucrează la magazin din 2003, de pe vremea când era într-o gheretă în cealaltă parte a campusului și era destinat studenților. Atunci vindea doar apă, sucuri, produse de patiserie și ouă de la stațiunile de cercetare ale Universității, cum sunt numite fermele unde studenții fac practica în agricultură. Vestea că puteai cumpăra ouă proaspete de la USAMV ajunsese la câțiva clujeni care veneau și cu autobuzul, doar să cumpere ouă din campus. Schimbarea cea mare a venit în urmă cu aproape doi ani.

---

Magazinul există din 2019 datorită lui Lucian Cuibus, 37 de ani, asistent universitar la Facultatea de Științe și Tehnologia Alimentelor, al cărei absolvent este. Cuibus a crescut în Cluj și încă de la sfârșitul gimnaziului a știut că vrea să studieze industria alimentară, pentru că și-a dat seama că mâncarea ne afectează pe toți și era curios care este știința din spatele mâncării. În timpul masteratului a câștigat o bursă de studii în Italia, la Bologna, iar apoi a rămas acolo pentru doctorat. În Italia a văzut o mai mare deschidere a instituțiilor universitare către comunitate, se punea mai mult preț pe valoarea practică a cercetării, pe cum pot Universitățile să contribuie la rezolvarea unor probleme comunitare. A descoperit în Italia conceptul Slow Food, o filosofie care promovează tipuri de producție și de consum sustenabile și o cultură în care mâncarea este privită ca experiență, nu doar ca sursă de energie. A început să participe la conferințe pe acest subiect și să se educe în direcția unui consum sustenabil, căutări pe care le-a continuat și în România. 

În 2014 s-a întors definitiv la Cluj și a început să observe că era tot mai greu să găsești produse locale, de o calitate sigură. În același timp, Universitatea de Științe Agricole, unde lucra, producea ouă, lapte, carne și legume care aveau nevoie de o piață de desfacere. Cuibus s-a întors atunci la o idee mai veche, un model pe care îl văzuse prima dată în Italia: să convingă Universitatea să creeze un spin-off. 

Acesta este un operator economic cu personalitate juridică (de exemplu, SRL) a cărui activitate constă în valorificarea cunoștințelor științifice ale unei universități. Cele mai mari provocări, spune Cuibus, au fost pe de-o parte birocrația și, de cealaltă parte, tocmai noutatea conceptului, care era străin și pentru autorități, și pentru profesori. În timp ce unii profesori îl acuzau că vrea să transforme Universitatea într-o unitate de producție, alții îi spuneau că oricum nu o să aibă vânzări care să susțină cheltuielile. 

În cele din urmă, în 2016, Consiliul de Administrație și Senatul Universității au aprobat înființarea Agronomia Agro Food Innovation SRL, al cărui unic acționar e Universitatea. Universitatea a împrumutat 100.000 de lei SRL-ului, sumă de unde urmau să se facă investițiile: stațiile pilot de producție a iaurtului sau mezelurilor și cafeneaua. Cuibus a fost numit director administrativ, urmând să trimită rapoarte o dată la trei luni despre cum a gestionat SRL-ul. 

Următorul pas a fost obținerea aprobărilor de la Autoritatea Națională Sanitar Veterinară pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) pentru stațiile pilot, pentru producția de iaurt, bere, mezeluri, panificație. Până în 2016, acestea erau folosite în scop didactic, funcționau ocazional și produceau extrem de puțin (câteva zeci de iaurturi), cât să vadă studenții cum se face. Odată primită aprobarea, produsele puteau fi vândute și pentru asta au făcut un nou magazin în campus: Gourmeticus Shop.  

Practic, Universitatea asigură locația, iar echipamentele necesare producției, care sunt în continuare folosite și în scop didactic, sunt închiriate de spin-off. Studenții pot să facă practică, să vadă ciclul de viață întreg al produsului, de la fabricare la vânzare. Spin-offul trebuie să se autofinanțeze, iar veniturile obținute de magazin, care sunt considerate excedent, nu profit, pentru că Universitatea nu poate face profit, se întorc la Universitate. Până acum tot excedentul a fost reinvestit. S-au cumpărat utilaje pentru producție, au avut loc renovări.  

Cuibus își amintește unul din cele mai frustrante momente: o vizită  la Trezorerie. A mers să deschidă un cont dedicat magazinului, prin care să se facă plățile. „Vreo două ore am stat acolo până directorul mare a discutat cu juristul, cu contabilul, până au văzut toate paragrafele, că există legislație. Nu știau și operatorii de la ghișee nu voiau nicicum să-mi deschidă cont.”

Cuibus a acordat atenție și părții de branding. Ar fi vrut ceva între clasic și modern, să transforme magazinul într-o expresie fizică a spiritului Universității, așa cum îl înțelege el: o îmbinare între tradiția academică și inovare antreprenorială. A avut discuții cu rectorul și a angajat un designer să creeze logoul (o tocă însoțită de motto-ul brandului: Vivat Degustatores– „Să trăiască cine degustă”). Nici numele, Gourmeticus, nu a fost ales la întâmplare. „Gourmeticus de la gourmet, adică produse premium, locale, de nișă, care să încânte orice consumator. (…) A luat trei-patru luni să găsim numele, a fost destul de greu să ne decidem, dar zic că este o alegere bună. Nu mai există nicăieri în lume.” Gourmeticus Shop este magazinul, Gourmeticus Cafe, cafeneaua și Gourmeticus Academicum, iaurtul.

Activitatea propriu-zisă a magazinului a început la 12 februarie 2019, dar deschiderea oficială, cu presă și conducerea Universității, a fost șase zile mai târziu. Vânzătoarea Neag își amintește bine ziua aceea. „Aveam impresia că cineva a băgat o furculiță și o răsucește ca spaghetele în creierul meu. Nu mă mai puteam concentra. Colega era în prima zi.” Publicitatea din primele zile a fost eficientă și funcționează și acum, când apar noi clienți care spun că au venit aici după ce au citit în presa locală. 

La startul magazinului a contribuit și Lucian Naș, directorul general administrativ al Universității. Bărbatul brunet de 37 de ani vorbește hotărât. A lucrat în marketing și în departamentul administrativ a două cotidiene din Cluj până în 2009, când a venit la Universitate. Se ocupă de tot ce înseamnă administrarea Universității, de la transport, la curățenie. De asemenea, se ocupă și de stațiunile de cercetare. 

Când s-a deschis magazinul, Naș a fost acolo să se asigure că totul merge bine. Oamenii îl plac pentru că muncește cot la cot cu ei. Neag își amintește că, de Paște, când au vândut miei sacrificați, directorul și-a suflecat mâinile și a început să cântărească alături de ea. Și astăzi, dacă apare în magazin, începe să vorbească cu clienții, să le propună alimente, „să vedeți cât e de bună asta”, „asta e o pastă de jumări, trebuie să gustați”. O doamnă îl întreabă dacă produsele sunt bio, pentru că ea așa știa, și el trebuie să-i explice că nu sunt, nu vin de la ferme ecologice, dar că sunt tot proaspete, fără coloranți, și că oricum în curând vor putea să producă și bio. 

Clienții nu știu prea multe despre ce e un spin-off sau care sunt unitățile de producție ale Facultății, dar știu că produsele sunt făcute de studenți și profesori, în apropiere de magazin. Prețurile sunt cu un leu sau doi mai mici ca în marile supermarketuri, dar oamenii spun că, și dacă ar crește, tot de aici ar cumpăra. 

---

Laptele, ouăle și carnea provin de la fermele stațiunii didactice experimentale din Cojocna, la 30 de kilometri de Cluj-Napoca. Doru Pop, directorul stațiunii, merge zi de zi cu mașina la fermă. Bărbatul blond de 44 de ani își împarte drumul în două porțiuni: cea grea, din Cluj până aproape de Cojocna, tot mai aglomerată odată cu dezvoltarea municipiului, și cea ușoară, printre dealurile verzi din jurul satului, acoperite de grâu, lucernă și porumb, cele mai multe ale Universității.

Vara, ferma e plină de muște de la animale. Sunt atât de multe, că afară, în grajduri sau birouri se aude mereu un bâzâit. În biroul lui Pop, de tavan atârnă o limbă galbenă cleioasă, plină de muște. În fermă e liniște și gol. Studenții sunt ocupați cu festivitățile de absolvire, restanțe sau pregătirea pentru licență. Altfel, spune el, „sunt atâția, de te lovești de ei”. Anul trecut, în total 236 de studenți au venit în practică aici, față de 177 în 2017. 

Cojocna nu este singura stațiune didactică de experimentare a Universității. Ferma a fost preluată de Universitate în 2000, dar înainte de ea exista stațiunea de cercetare de la Jucu, iar recent a preluată și Stațiunea de Cercetări Horticole din Cluj, cunoscută în oraș ca vechea fermă Pallacsay. În timp ce Ministerul Educației finanțează misiunea didactică: salariile profesorilor, bursele studenților, stațiunile sunt separate și trebuie să se auto-finanțeze din vânzarea producției și să îndeplinească două misiuni: cea de educare, fiind locuri unde studenții vin în practică și cea de cercetare, ceea ce poate implica utilizarea unor metode de agricultură experimentale. 

Studenții vin prima dată în anul I, în grupe de câte 10-15. Fetele și băieții de la Zootehnie, Agricultură sau Medicină Veterinară stau în practică de inițiere o săptămână pe an prin rotație. „Muncesc cot la cot cu angajații”, spune Pop, și învață diferențele dintre rase, cum să îngrijească un animal, „mersul lucrurilor”. Apoi în anul II, dacă vor, pot să se întoarcă pentru practica obligatorie de cel puțin două săptămâni. Atunci vin special pentru un domeniu: vaci, porci sau grâne. Pentru ei ferma e o enormă sală de clasă. În adăpostul porcilor sunt camere de filmat. Studenții urmăresc apoi imaginile și analizează comportamentul porcilor, evoluția sarcinii la scroafe sau pofta de mâncare. Au și o sală de observație, despărțită de porci de o fereastră de sticlă. 

Vacile stau într-un grajd mare, separat pe secțiuni prin bare de metal: vaci de lapte, juninci, tauri. Sunt fie bălțate românești, o rasă crescută mai ales pentru carne și apoi pentru lapte, fie Montbéliarde, animale cu picioare lungi și uger mare, crescute pentru lapte și apoi carne. În total 268 de vite. 

Sunt hrănite cu furaj unic, compus din rații de lucernă, porumb, grâu, soia și floarea-soarelui, toate crescute pe parcelele din jurul fermei, aflate în conversie pentru a trece la agricultură ecologică. Asta înseamnă că trei ani culturile nu mai pot fi stropite cu pesticide convenționale și pot fi folosite doar unele tipuri de fertilizator. „Tratamentul bolilor  e o provocare mare, iar cel mai mare dăunător pentru culturi e buruiana”, spune Naș, care e și managerul stațiunilor de cercetare. „În cultura convențională, pentru eradicarea buruienilor știam exact ce fel de pesticide să folosim, dădeam cu X și aia era toată treaba.” 

Naș a vizitat ferme ecologice din țară și din străinătate și caută soluții pentru fiecare nouă provocare. Pentru buruieni, de exemplu, în locul ierbicidelor vor folosi o mașină care sapă și le taie, dar asta presupune și înlocuirea altor utilaje (pentru o astfel de mașină, rândurile trebuie să fie mai apropiate, ceea ce presupune să schimbe tractoarele). Toate costă, dar Naș e încrezător că agricultura ecologică e o decizie bună pentru Universitate, chiar dacă producția va fi poate mai mică: „Să nu avem așteptări că facem aceleași producții ca înainte, să avem așteptări că facem produse mai bune. Poate mai puține, dar mai bune. ”

A văzut că oamenii caută tot mai mult aceste produse și crede că pentru studenți e mai bine să învețe agricultura ecologică, care presupune mai multe necunoscute. „Pe ecologic trebuie să ducem studenții, să vadă că, practic, cultura ecologică e o adaptare în permanență, la sezon, la ploi, la culturi. În fiecare an e diferit.” Mai trebuie să treacă un an ca alimentele din ferma Cojocna să poată purta eticheta de produse ecologice.

---

În funcție de cantitățile de lapte date, vacile sunt împărțite în patru grupe. „Recordista” grajdului, cum o numește afectuos Pop, veterinarul, este o vacă metiș dintre Montbéliard cu Bălțată românească, gri, mare de câteva sute de kilograme, care dă și 54 de litri la muls, față de media de 24 de litri din grajd. Tot ea e și animalul dominant din grupa ei, căci între vacile care trăiesc laolaltă se stabilește o ierarhie. Până acum vaca a avut trei viței, toți băieți. Urmează să-i fie recoltați embrioni, care apoi vor fi implantați în vaci primitoare, în speranța că, cu ajutorul științei, se vor putea asigura că vor mai avea cel puțin  o vițică, care, cu puțin noroc, va da și ea peste 50 de litri de lapte. Studenții vor asista și vor contribui și ei la procesul de recoltare, însămânțare. 

Pentru Pop, directorul fermei, toate vacile sunt aproape de sufletul lui. De mic i-au plăcut animalele și cea mai importantă lecție pe care vrea să le-o dea studenților e să le trateze corect, chiar dacă asta uneori înseamnă și rateuri, cum ar fi o cornare incompletă. La două luni, vițeii sunt anesteziați și studenții din anul I fac cornarea, adică le ard coarnele ca să nu mai crească și să nu împungă la maturitate. Cum studenții fac asta pentru prima dată, unii mai greșesc. Câteva vaci au coarnele crescute mai mult, iar una are un singur corn. În aceste cazuri, când ajung la doi ani, vacile sunt din nou anesteziate și coarnele le sunt tăiate. 

Pop știe că învățarea presupune practică, repetiție și greșeală. Spre deosebire de o fermă particulară, stațiunea de la Cojocna nu trebuie să producă numai grâu și lapte de calitate, ci și ingineri și medici veterinari calificați. Însă pregătirea lor înseamnă o viteză mai mică de lucru și pierderi. Naș dă un exemplu: „Vin studenții la Medicină Veterinară sau Zootehnie, trebuie să vadă cum se simte ugerul. Bagă mâna în animal, vine doctorul și îi explică, dar evident studenții nu au simțul tactil, experiență, și prind de ce nu trebuie, trag mai tare până își formează mână. Lucru care provoacă infertilitate la animale, în unele cazuri avort, care generează costuri și pierderi pentru stațiune.”

• 

• 

• 

• 

• 

Magazinul a ajuns să poată susține unele cheltuieli mai mici ale fermei, dar e încă puțin. În cele din urmă, pentru Pop și Naș nu contează doar succesul fermei sau al magazinului. „În situația în care eu aș fi o firmă particulară, ar trebuie să trag linie și să văd în bilanț ce rezultat am, iar pentru mine scopul primordial ar fi să fac profit. Atunci voi tăia toate tipurile de cheltuieli. Nu-l voi lăsa pe student să bage mâna în animal, că-mi provoacă pagubă. Ori așa deja ne-am pierde misiunea didactică.” Acceptă că ferma și spin-off-ul vor avea pierderi mai mari decât niște afaceri obișnuite. 

---

La ora 10 vine și Kunn Klaudia, cealaltă vânzătoare, și odată cu ea, și pâinea în lăzi verzi. Acum tot magazinul miroase a pâine proaspătă. Un client întreabă: „Pâine numai întreagă vindeți?”, iar una dintre femeile care a adus marfa răspunde: „E așa caldă, că nu poți să o tai”. Cu pâinea vin și sărățelele și lăzile cu roșii și castraveți. După redeschiderea magazinului și schimbarea de direcție a acestuia, pentru administrație a devenit evident că e nevoie de încă o vânzătoare, după ce aproape 16 ani, Neag s-a ocupat singură. Acum Neag vine de dimineață ca să prindă primul val de clienți și pleacă la ora 16, când deja în magazin e liniște. Kunn rămâne până la închidere, la ora 18. 

La 10:15 vine iaurtul Gourmeticus Academicum, produsul vedetă al Universității. E un iaurt simplu, cu consistență de budincă, făcut cu ajutorul studenților Facultății de Inginerie Alimentară. În afară de magazinul Universității, e vândut de food-hubul Nod Verde, o rețea care conectează producători din jurul Clujului cu clienți dornici de produse locale și se găsește în meniul copiilor de la grădinița Universității „Babeș-Bolyai”. Iaurtul nu este singurul produs din brandul Gourmeticus, dar este cel mai popular: în 2018 au vândut peste 19.600 de iaurturi.

La 10:30 coada e mai liniștită. Tot se întinde de la tejghea până la ușă, dar acum oamenii așteaptă în liniște. Lui Neag îi place la magazin, unde știe mai pe toată lumea. Înainte lucra la un magazin de cartier, unde se fura mai mereu. Aici are clienți domni bătrâni care își ridică pălăria când o salută. Se bucură să vadă cum arată azi magazinul, dar îi plăcea și când era o simplă gheretă. Atunci îi știa pe toți studenții, chiar dacă nu după nume. Și pe Cuibus l-a prins student. „Mie mi-a plăcut cu studenții, parcă eram cu copiii mei”, spune vânzătoarea. „La un moment dat, eu fixam prețul la câteva produse și întotdeauna aveam tendința să nu-l urc tare, mă puneam în pielea părinților lor.” Până la urmă a ajuns și în rolul de părinte de student. Fiul și fiica ei au învățat la USAMV, iar fata încă urmează un program de doctorat în fitotehnie. 

De când s-au schimbat locația și profilul magazinului, studenții intră tot mai puțin. Merg direct la cafeneaua din campus, unde au produsele de care au nevoie: patiserie și iaurt, pentru care nu mai trebuie să stea la coadă. Deși și și la vechiul magazin aveau prioritate, le vine greu să intre în față. Mulți spun că se simțeau prost să fie serviți primii, când la coadă stăteau alții minute în șir și, oricum, dacă îți învingeai rușinea, sigur cel puțin o persoană te atenționa că ești nepoliticos. Așa că, încetul cu încetul, studenții au renunțat la magazin. Cuibus și Consiliul de Administrație au văzut însă în asta o soluție și s-au gândit că, așa cum au transformat magazinul vechi într-o afacere, așa pot face și cu cafeneaua. 

Gourmeticus Cafèe se află într-un demisol, în apropiere de prima clădire a Universității, construită acum 150 de ani. Înăuntru, cele câteva mese de plastic sunt goale și oamenii nu intră decât să ceară o cafea sau o sticlă cu apă sau suc din două vitrine frigorifice. Vara toți stau afară, la umbra copacilor, la cele câteva mese de lemn. Pentru că anul universitar e aproape de sfârșit, sunt doar doi studenți la o masă. Celelalte sunt luate de mai mulți fermieri veniți în campus pentru o conferință. Un grup vorbește despre vaci: „Nu știu… o vacă mai tânăruță, mai bunuță”, spune o femeie blondă. „Da’ să aibă lapte. Nu junincă.”

De clienții cafenelei are grijă Benkö Larisa, o tânără de 24 de ani blondă, slabă, îmbrăcată într-un tricou alb și machiată discret. Când vin studenții, Larisa glumește cu ei. A studiat și ea la Universitate, la Facultatea de Știință și Tehnologia Alimentelor, și acum încearcă să-și breveteze un produs: o telemea cu sfeclă. Trebuie să își înregistreze brânza la OSIM, dar are încredere că o dată ce va începe producția, clienții vor aprecia brânza. „Voiam să fac ceva pentru copiii mofturoși și așa mi-a venit ideea să fac telemea din lapte de oaie, combinată cu un suc de sfeclă roșie. Sucul de sfeclă taie mirosul și gustul neplăcut de oaie. În plus, pe copii îi mai atragi și cu culoarea.”

Produsul a reprezentat partea practică a lucrării ei de licență și, după ce va obține toate actele necesare, îl va putea vinde în magazin. Pentru ea și alți colegi, magazinul este cea mai bună șansă de expunere: „Sunt încrezătoare că va prinde aici. Ne promovăm pe noi, promovăm studenții”. 

Benkö a absolvit în 2017 specializarea Tehnologia Prelucrării Produselor Agricole, unde a învățat de ce utilaje este nevoie pentru procesarea materiilor prime, care sunt normele de calitate ce trebuie respectate, practic „cum de la grâu se ajunge la pâine”. S-a angajat atunci ca inginer alimentar într-o cofetărie, unde avea minimul pe economie și muncea zece ore pe zi, incluzând unele weekenduri și sărbători. „Teoretic ar fi trebuit să supraveghez. Practic e normal să începi să muncești munca de jos, că nu ai cum să știi totul de la început, dar am ajuns să fac prea multe lucruri, de la lucrător comercial, la inginer, la patisier.”

Când a hotărât să plece, Cuibus, profesorul ei de marketing din anul IV, i-a propus să vină la cafenea. Îl știa din facultate ca fiind deschis, genul acela de profesor de care nu te temi. Iar cafeneaua nu mai arăta ca în studenția ei – Universitatea a investit peste 10.000 de euro în cafenea, a cumpărat aparate de cafea, a vopsit pereții galben pai și pe cei din spatele tejghelei gri închis și a pus sigla Gourmeticus pe peretele exterior. Benkö a acceptat și acum se ocupă de aprovizionare, de clienți, iar la evenimentele Universității asigură coffee break-ul. În cafenea se servesc produse ale Universității, iaurtul Gourmeticus Academicum și sărățelele produse de unitatea de producție, transformând astfel cafeneaua într-o extensie a brandului Gourmeticus, făcând și campusul mai atractiv pentru studenți.

---

La ora 15, pe masa din magazin, lângă borcanele cu miere a apărut o farfurie albă de plastic cu scobitori și cubulețe de brânză cu usturoi, paprika sau chimen. Brânza provine de la unul dintre producătorii locali care își vând produsele la magazin. De fiecare dată când la magazin ajunge un produs nou, este pus la degustări. Până acum singurele produse care nu au prins au fost cele fără gluten. (În afara de produsele Universității, la magazin își mai expun marfa și alți producători locali: borcane cu zacuscă, sticle de ulei presat la rece din semințe de dovleac sau cânepă, brânzeturi.) Adaosul este de maximum 20% și marfa este testată de Cuibus și de Naș. E bine ca aceste produse să existe pe raft, pentru că magazinul are astfel o ofertă mai diversificată și, în plus, subliniază soluția propusă de Cuibus: alege să mănânci local, sprijină micii producători.

Înainte să plece, Neag vorbește cu colega ei. Până la ora 14 niciuna dintre femei nu s-a așezat jos o dată, au fost prea mulți clienți. Numără bonuri fiscale și fac ultimele verificări. Printre ultimii clienți sunt doi studenți veniți de la bibliotecă. Se uită în jur, la produsele de patiserie și la mezeluri și băiatul o întreabă pe vânzătoare dacă se poate plăti cu cardul. Își cumpără două triunghiuri cu brânză sărată și o bucată de tobă. La 16:30 Neag pleacă. Stă la zece minute de mers pe jos de magazin și îi place să facă plimbarea. Pe drum se mai întâlnește cu clienți de la magazin. Îi salută, chiar dacă uneori aceștia se uită nedumeriți la ea câteva secunde. O recunosc mai greu fără halat. 

Universitatea din Cluj nu este singura care își vinde produsele. Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară de la București, prin stațiunea de cercetare de la Pietroasa comercializează diferite vinuri. Magazinul de la Cluj este însă cel mai bine mediatizat și cel care oferă cea mai variată gamă de produse. Cuibus povestește că, de când a dat startul magazinului, l-au sunat profesori de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor din Galați, care vor să-și deschidă și ei unul. E bucuros să le ofere sfaturi și crede că interesul arată o deschidere a instituțiilor de învățământ către nou. Naș atrage însă atenția că modelul de la Cluj nu poate fi replicat unu la unu. În primul rând, spune el, e vorba de istoria veche a facultății, care a permis dezvoltarea a numeroase linii de producție și acumularea unor terenuri care să permită o anumită cantitate de producție. De la înființare, magazinul este în creștere. În 2018 cifra de afaceri a spin-off-ului a fost de aproape 340.000 de lei, iar profitul net a fost de peste 43.300 de lei. 

La 17 se apropie ora închiderii și Kunn se apucă de curățenie. Aranjează ceaiurile și aduce borcanele cu zacuscă mai în față. Mai verifică o dată bonurile. Numără în maghiară, se încruntă și își așază ochelarii. Scoate ultimul bon, o limbă lungă de hârtie și îl verifică și pe acesta. A mai lucrat într-un singur loc, o fabrică de mobilă, și a venit aici la sfatul soțului ei, paznic la Universitate. La început i-a fost greu, cu clienții, cu casa de marcat, dar s-a obișnuit.  Tura ei e aproape gata. Pune o folie transparentă albastră peste mezeluri și spală tocătorul. Își sună soțul, să vadă el cum stă. „E bine că venim împreună, plecăm împreună.”  În septembrie să va deschide un nou magazin, în apropiere de ferma Pallacsay și o vânzătoare va fi trimisă acolo. În 3 – 5 ani, Naș, directorul general administrativ, speră că vor mai urma încă câteva magazine în diferite cartiere ale Clujului.  Până atunci femeia se pregătește să închidă. Curtea e goală, a picurat puțin pe parcursul zilei, dar acum, la ora 18, soarele e pe cer și în campus au rămas mai puțini studenți. Kunn se mai uită o dată prin magazin, trage ușa după ea, o închide cu cheia și pleacă.

---

Un proiect editorial despre transformarea satului românesc.