United States of Porno

Deși s‑a filmat în București, Life on Top a fost tras ca orice alt serial de peste Ocean, cu tot cu rulote cu aerul condiţionat defect, cuiere cu costume lăsate pe culoare, walkie‑talkies trecând de la o limbă la alta, femei cu părul prins în fileuri care aduceau mâncăruri pe care fiecare şi le imagina specifice ţării celorlalţi şi actoraşi de Hollywood fâţâindu‑se cu şosete pe penisuri.

Şosete. Dar era al doilea sezon, aşa că şosetele au evoluat de la cele sport gen American Pie, la ciorapi satinați de culoarea pielii, legați la bază. Când actorii erau dezbrăcaţi, echipa se reducea la un minimum necesar şi se filma ceea ce ai jura că e sex pe bune, dacă lucrurile esențiale nu ar fi fost ascunse după obiecte strategic plasate, ca‑n Austin Powers. Serialul era pentru Cinemax şi pentru cele 13 episoade din sezon s‑au tras cam 40 de asemenea scene, în varii combinaţii ale distribuţiei principale plus actori invitaţi. Eu am fost unul dintre ei.

Mă chema Delilah, sau aşa mi‑au spus în timpul filmărilor ceilalți oameni cu nume false. Jucam o chelneriţă căreia îi plăcea să‑şi ducă uneori victimele în cămară pentru o tăvăleală rapidă între două comenzi. Cămara era o încăpere mică din ciment, la subsolul unui club bucureștean.

Era august, caniculă, iar aerul condiţionat trebuia oprit ca să nu facă zgomot. Gâfâiam şi transpiram pe bune. Puteam să fim la fel de bine la Hollywood. În fiecare noapte se ieşea în aceleaşi baruri şi acelaşi nucleu din distribuţie se cupla mereu altfel. După o zi lungă şi umedă de sex fals şi nuditate parţială, n‑ai cum să nu simţi nevoia de descătuşare.

Bucureştiul îţi intră pe sub piele, totuşi. Am venit aici aşteptându‑ne la tot ce‑i mai rău şi am plecat nevrând să plecăm. Dacă stai suficient, localnicii încep să‑ți spună lucruri. Vor să discute despre ce iubesc şi urăsc la ţara lor şi la a noastră, ce nu înţeleg şi ce nu e adevărat.

Am vorbit cu un român care susţinea că e mai liber decât mine şi avea dreptate. Vorbea despre parcări şi amenzi şi înmatriculări şi cum românilor nu le pasă de reguli. Mi‑a spus că n‑are permis de motocicletă, în timp ce arăta spre motocicleta lui. Şi nici nu‑şi va lua unul, că e un frecuş. Că atunci când poliţiştii vor să‑l tragă pe dreapta, accelerează. Că nimeni nu‑l poate face să se oprească, pentru că e un bărbat liber. Că în America lucrurile ar sta altfel şi că noi nu avem voie să urâm oamenii, sau n‑avem voie să spunem asta. Apoi a turuit lista de oameni pe care‑i ura.

*

A doua zi mi s‑a furat portofelul. Mi l‑au luat din geantă, într‑un restaurant gol. Odată cu el s‑au dus banii şi cardurile, timbrele şi, foarte important, permisul de conducere. Mi‑am amintit de bărbatul cu motocicleta şi m‑am gândit la libertatea mea limitată care era acum şi mai limitată. (Bineînţeles, la câteva zile după întoarcerea în State m‑au prins conducând fără permis, ceea ce m‑a făcut să pierd o grămadă de timp și să plătesc amendă. Mi s‑a făcut dor de România.)

Săptămâna următoare, acelaşi bărbat m‑a găsit stând pe banca din faţa hotelului, cu un cornet imens de îngheţată – ca vegetariană, opţiunile mele culinare tradiţional româneşti s‑au limitat la îngheţată şi apă minerală. Primul cuvânt pe care l‑am învăţat a fost „îngheţată”; n‑a mai urmat un al doilea. Bărbatul m‑a întrebat ce mai fac, privind suspicios clădirea. Era târziu. În loc de politică, părea interesat de filmările mele. Mi‑a pus întrebări ţintite, înainte să se aplece spre mine şi să şoptească: „Am auzit că sunt staruri porno în hotel, ştiai?”.

Mi‑am înghiţit zâmbetul şi i‑am mimat seriozitatea.

„Nu. De unde ai auzit?”

„De pe‑aici.”

Era criptic şi‑şi ascundea faţa. Când a văzut că nu‑i dau nicio informaţie, a‑nceput să vorbească despre Germania şi bunicul lui şi de unde sunt ai lui. Mi‑a spus că n‑ar pleca niciodată din România. Că ar trebui să mă mut aici şi să fiu un peşte mare într‑o baltă mică, să studiez teatru, ca fosta lui prietenă, care era din Chicago. I‑a cunoscut şi părinţii. Era foarte bună, dar s‑a întors în State şi n‑a devenit niciodată nimic. Aici, a spus arătând în jos, aici ar fi putut deveni cineva. Tipul avea un accent bun.

În noaptea următoare am băut vin roşu cu un jurnalist care voia să afle şi el despre starurile porno. Se dusese vorba că sunt în România şi în Los Angeles s‑a stabilit în ultimul moment un interviu, la şase dimineaţa ora locală şi după‑amiaza târziu în Bucureşti. M‑a întrebat de tabloidele americane şi relaţia noastră cu ele. Faza e că nu avem niciuna. Din punctul de vedere al tabloidelor americane, nici nu există industrie porno. Suntem micul secret murdar al tuturor, deși producția e cuibărită comod chiar lângă sclipiciul şi strălucirea Hollywoodului.

Asta l‑a şocat. Mi‑a spus că în România starurile porno sunt în tabloide tot timpul. M‑a întrebat cum de în State nu se vorbeşte despre asta, de ce facem ce facem, de ce pornoul e rău, de ce e bun, de ce‑mi place şi de ce‑l urăsc. De ce e România diferită de SUA. De ce poţi merge oriunde în lume şi nu poţi experimenta niciodată acelaşi lucru, în acelaşi mod ca persoana de lângă tine?

Am dat din umeri, am mai turnat nişte vin şi am încercat să‑i răspund de la coadă la cap. Îmi veneau în minte un milion de motive: felul în care am învățat să ne raportăm la ceilalți. Zeii noştri, valorile, istoriile, economiile, accesul. Faptul că noi suntem obsedați de sex, în timp ce Europa e relaxată. Faptul că starurile porno sunt peşti mari pentru că România e o baltă mică, unde celebritatea se oprește la granițe. Faptul că noi avem voie să ne exprimăm deschis ura pentru practicanții sexului comercial. Faptul că America e fabrica de vedete a lumii, că americanii cred în capitalism, în reuşită, într‑o libertate diferită de a tuturor celorlalţi. Noi credem în libertatea de a profita şi restul lumii dezvoltate crede în eliberarea individului de presiunea profitului. Noi credem că trebuie să avem mai mult decât ni se cuvine. Noi credem că sexul e mai degrabă mistic decât firesc. Trebuie să‑l ambalăm şi să‑l punem la încercare.

Ce ştiu despre părerea românilor? Ştiu că ei nu ne înţeleg şi nici noi pe ei, de altfel.

*

Jurnalistul şi‑a dat seama că am abordat prea multe subiecte deodată. Am încercat să cuprindem lumea şi n‑aveam decât o sticlă de vin şi o oră până la despărţire. Nu era de‑ajuns. Trebuia să‑şi regândească întrebările.

Atunci, care e diferenţa dintre actorii porno europeni şi americani?

Sunt milioane de răspunsuri şi la întrebarea asta. Mai mult decât orice, diferă motivaţia. Europencele nu joacă‑n filme porno ca să devină vedete. Ele vor un cec. Sunt mai profesioniste pe platou. Vin la timp, fac tot ce li se spune şi pleacă, cu banii‑n mână. Pentru ele e o slujbă, iar ele sunt muncitoare. Nu sunt neapărat motivate de vreun complex sexual și nici nu și‑au făcut un scop în viață din meseria asta. Nu oferă neapărat nişte scene bune.

Americancele vor luminile reflectoarelor. Vor atenţie şi lucruri exclusiviste. Vor să‑şi construiască un nume şi să se simtă precum celebrităţile. Au tot felul de complexe sexuale şi şi le confruntă prin rebeliune. Ele îşi construiesc cariere. Nu vin neapărat la timp, dar vor să primească rolul şi vor să reinventeze sexul pentru cameră ca să nu le uiţi niciodată. Vor să‑ţi lase urme pe retină când le priveşti. Se cred de neînlocuit.

Dacă mergi oriunde altundeva în lume – Europa, Brazilia, Canada –, vei găsi o mulţime de actriţe disponibile pentru o zi. Staruri porno vei găsi doar în America. Toate starurile porno care trăiesc acum în Europa au venit mai întâi în America pentru a‑şi face un nume.

M‑am gândit, trecând degetul pe gura paharului, la toţi factorii pe care i‑am exclus. Dinamica relaţiilor, dinamica familiei, afacerea în sine. Lumea.

El a adus vorba de Sandra Romain, o actriţă din România care a reuşit în America înainte să se retragă în ţara ei. Ea avea ce‑i mai bun din ambele lumi, din câte am auzit. Pentru ea era o slujbă. Se prezenta, făcea ce trebuia să facă şi se ducea acasă. A pus bani deoparte şi s‑a purtat frumos cu toată lumea. Pentru că a făcut asta în America, o interesa calitatea scenelor şi a câștigat fani care i‑au mărit cota. Când a strâns suficienți bani, a investit şi a plecat. E singurul mod în care poţi juca în porno dacă vrei să reuşeşti. Intră, ieşi, mergi mai departe.

El mi‑a spus că au exorcizat‑o când a revenit în oraşul ei. Era în toate tabloidele. Nimeni nu ştie unde e acum.

Poate că nici nu vrea să ştie nimeni. Poate a obţinut ce voia şi e fericită ßşi acum a trecut la un nou capitol al vieţii şi a lăsat restul în urmă. Nu ştiu ce altceva să mai zic. Pare senzaţionalist şi ireal. Pare o vânătoare de vrăjitoare. Parcă n‑aş vrea să locuiesc nici în America, nici în România şi niciunde altundeva. Parcă fiecare loc e un haos total de stări de fapt şi valori vechi şi valori noi şi complexe şi lăcomie şi ură şi ocazii şi libertăţi care se bat cap în cap şi defecte şi ingenuitate şi prejudecată şi inegalitate şi socializare şi dorinţă de a face bani.

Dar adevărul e că aveam doar o sticlă de vin şi o oră la dispoziţie şi voiam să cuprindem lumea şi nu era de‑ajuns.

Kayden Kross are contract cu Digital Playground. Scrie despre lume și sex pe unkrossed.com.