Văcarea

Un arhitect din București pune în versuri experiența vieții de weekend într-un sat din Argeș.

În noaptea aia în care voi dormeați toate trei 
Am stat pe prispă și-am ascultat greierii 

Peste casa pădurarului se ridicau fulgere 
Am tot încercat să le prind într-o poză până am renunțat 
Și-a trebuit să mă mulțumesc cu greierii plus încă ceva ce ar fi putut fi cârtițe 
Șoareci sau poate o pasăre în salcia din grădina din față 
Deși la fel de bine puteau fi niște cari în dușumeaua veche a prispei 

Un licurici agoniza în iarbă l-am imortalizat cum se zice 
O glumă acceptabilă mai ales că probabil murise chiar dacă pulsa verzuliu 
După care am revenit la greieri și la fulgerele care se înmulțiseră spre Rădești 
Bine că n-am udat grădina mi-am zis 
Gândindu-mă că urmează să plouă 

Se făcuse frig în noaptea aia contorsionată în care am stat singur afară 
De plouat n-a plouat și-am adormit și am visat că mi-a murit mama 
Eram încă pe prispă cu greieri și alte semne mărunte 
Cerul despicat ca-n Coran părea purpuriu dramatic cumva 
Stelele încă în regulă perfect orchestrate avioane sateliți sau ce mai era 
În sfârșit mă gândeam o noapte standard ca și alte nopți dinainte 
Când mă uitam la fel după fulgere ore în șir sperând că norii vin către noi 
Și nu se duc în sens invers

Fiindcă în zilele și serile și începuturile alea de noapte
Aerul e groaznic irespirabil și într-un final vine ploaia
Coboară norii și tună și cerul se face de porțelan translucid 
Ne trezim în țipete și confuzie 
Și până la urmă ajungem să luăm fetele în pat lângă noi 

În oraș tunetele sunt înghițite de pâcla de ciment
Oamenii protejați
Cerul departe.

De dimineață aveam să găsesc pământul la fel de uscat 
Și buruienile fremătând de neliniște 

Era 2 iulie am sunat-o pe mama „schimbase prefixul” 
Vicenția mi-a povestit ceva cu un copil nedorit care insista să se nască 
M-a rugat să nu-i povestesc visul meu dacă e unul urât.



Când ne-am întors după o vară cu boli şi zile nesfârşite de muncă 
Se făcuse întuneric şi fetele au adormit una lângă alta plângând 
Erau toate stelele absolut toate pe cer 
Preţioase intimidante aşa cum nu-mi amintesc să le mai fi văzut altă dată 
Poate doar când am făcut 18 ani şi bolta cerului la fel ca şi-acum 
Era de o rigurozitate solemnă

Aerul se simţea umed şi rece în noaptea asta la ţară şi „stelele mii” 
Cum cred că scrisese cineva într-un psalm 
Ioana s-a trezit de frig dar a adormit la loc în braţele mele 
Am lăsat-o să doarmă şi am plecat să mai desfac la bagaje 
Pentru că soba începuse între timp să lucreze iar celelalte două persoane din casă dormeau

Nu doar mirosul ci până la urmă o cameră ca-n fotografiile vechi 
Contaminată de excrementele unor vietăţi care încă mai speri să fie gândaci 
E ceea ce ar putea anunţa un pui de şoarece 
Rămas captiv într-o oală cu un capac mult prea greu pentru el 

Nu intrase în putrefacție dar mi-a luat câteva ore ca să-mi revin 
Şi alte câteva să curăţ urmele trecerii lui 
Printr-o lume pe care crezuse că o înţelege şi-o stăpâneşte firesc

N-am ştiut până atunci cum miroase urina de şoareci 
Cerul era în continuare filigran şi mi se oferea de fiecare dată cu totul 
Când ieşeam pe prispă încercând să respir şi să uit imaginea acelui corp stafidit 
Înţepenit în convulsii şi agonie încercând să scape afară

Era deja cald şi fetele încă dormeau când se luminase de ziuă 
Bruma acoperise livada grădina şi dealurile cu grădini şi livezi din satul vecin 
Am urcat cu toţii-n maşină şi am plecat să cumpărăm alte oale 
Otravă de şoareci şi cârpe bureţi şi neapărat câteva sticle cu spirt 
Pentru ceea ce anticipam că avea să se-ntâmple

N-au mai fost şoareci iar cârpe spirt şi bureţi am uitat să mai luăm 
Otravă n-am avut curajul să punem fiindcă aşa cum se spune „avem copii mici” 
Oale cu capac am găsit doar roşii cu buline şi smalţ ca pe vremuri şi până la urmă n-am luat 
Deşi s-ar fi potrivit perfect cu proiectul nostru de viaţă.


Am făcut tot posibilul ne-am învoit de la job ca să venim și în celălalt weekend
Primăvara punea presiune nu atât emoțional deși eu ca de obicei eram praf 
Dar urma Paștele apoi un botez după care o naștere 
Și nu puteam estima când mai ajungem sau dacă mai ajungem curând

Odată ajunși am profitat de backgroundul meu cum se spune de băiat crescut pe la țară 
Și timp de două zile am lucrat în grădină 
Eu mai mult cu tehnica dar entuziasm mai puțin 
Vicenția entuziasm enorm tehnică zero de fapt în primul rând neputință 
Însă pentru cineva care peste două luni urmează să nască se poate la o adică scuza 

A făcut totuși destule în sensul că a mers la târg de unde a luat niște sârmă și var
După care a mers încă o dată să ia făină și mere căci urma să primim musafiri 
Și avea de gând să facă și chiar a făcut ceva dulce

Eu am reparat gardurile atât cât s-a putut cu cheltuieli aproape de zero 
Am defrișat ce rămăsese din toamnă și am dat foc la ce mai era de dat foc 
Prin alte curți toți făceau asta și ar trebui să ne închipuim fumul care diluează contururi 

În lumina dimineții acelor ultime zile din martie alături de mirosul specific 
Gunoaie arse dar gunoaie în sens bun crăci și joarde de viță 
Sau pur și simplu buruieni și frunze uscate

Se făcuse cald iar peste sălciile din vecini se profila marele deal 
Care de asemenea în contextul respectiv prezenta anumite calități vizuale

Musafirii n-au mai reușit să ajungă dar ne-am dus noi a doua zi pe la ei 
Fără tartă cu mere fiindcă așa cum se-ntâmplă aragazul a ars-o și ne-am fi făcut de rușine 
Fetele au încropit o scenetă despre un pui de arici rătăcit prin grădină 
Eu am plantat pomi între timp și am aflat că altoiul nu se-ngroapă și se orientează spre est 
Cel mai greu mi-a fost să fac șanțuri vaduri sau cuiburi de legume cu sapa 
Mai ales că trecuseră zeci de ani de la ultima aventură de genul 
N-a fost chiar o desfătare dar m-am consolat că poate apuc să dorm o oră la prânz
Ceea ce în mod previzibil nu s-a-ntâmplat fără să existe neapărat un motiv

Au existat în schimb ușoare ciocniri cu o vecină pe care n-o mai văzusem vreodată
Garduri rupte care ni s-au imputat exclusiv nouă 
Oile cuiva care au fătat în staulul nostru și caprele altcuiva care fac evident numai rele 
Fuști de ceapă împrăștiate pe drum pradă unor uneltiri posibil chiar vrăji 
După cum ni s-a adus la cunoștință cu un mic suspin cu un mic bemol de data asta în glas 
Pomi smulși din rădăcină pe care-i ignorasem crezând că e de la zăpezi 
Sau în cazul celor din toamnă de la furtuni pe fondul unui an în care-au rodit foarte mult 
Dar „se vede că ’tălică nu ești de-aici – de n-ai știut că aceia-s chiar pruni” 
Cu alte cuvinte sunt arbori îngrijiți arbori după caz venerați 
Întrucât prunul face prune și din prune facem țuică și poate n-ar trebui să sărim la concluzii 
Fiindcă nu despre țuică e vorba cât timp oamenii ăștia au sufletul ros de calicie și pizmă 
Iar țuica pe care-o fac nici nu se-ndură s-o bea ci aleg să o vândă 
Căci nu de țuică se dovedesc a fi iubitori ci de bani 

Ajunși în acest punct poate ar trebui spus că vorbim despre un sat oarecare 
Unde o tânără familie din București a urmat exemplul altor familii 
Și a cumpărat o casă cu grădină și livadă frumoasă 
Chiar dacă singurul lucru pe care-l știau amândoi despre viețuitorii din această parte a lumii 
E că sunt în mod fundamental avari și zgârciți

Atât de simplu cumva monumental și fără zorzoane 
O zgârcenie frustă ca un diagnostic așadar nimic metafizic 
Cum găsim la alte seminții spre exemplu din sud 
Unde oamenii trăiesc din puțin fiind incapabili să administreze banii mai ales că nu-i au 
Și nu îi au fiindcă iubesc printre altele țuica 
Și de-ar fi doar asta însă vor trece ani o viață de om a trecut 
Până vom fi înțeles că e ceva mai complex și profund autodestructiv pe alocuri 
O genă a contemplației cu care zeii cumani i-au înzestrat pe cei din sudul păgân
Olt Giurgiu și bineînțeles Teleorman

Am închis paranteza și am lăsat-o să bombăne pe femeia aceea 
I-am răspuns până la urmă-n doi peri folosind cuvinte complicate și reci 
În timp ce săpam vaduri pentru spanac cu gândul la astea mici 
Fiindcă spre satisfacția noastră dacă e vorba de legume cel mai mult le place spanacul.


Un proiect editorial despre transformarea satului românesc.

3 comentarii la Văcarea

  1. Te salut.

    Frumoasa tare scrierea. Empatizez punctual cu continutul, ca om ce a cautat ani de zile un loc unde sa se aciueze, intai temporar-experimental/de weekend, cu speranta de mutat definitiv.

    Am si eu poveste lunga de spus despre Arges, judet frumos, un pic de ‘pacat ca e locuit’ in care in mediul rural am fost pacalit, furat, manipulat si apoi renuntat la proiect (tot un proiect de gospodarie rurala, loc super intre dealuri, de pus pe rana de beton). Nu generalizez desigur, a fost doar trairea mea. Nu as fi renuntat, dar mi-a fost prea lehamite. Cred ca proiectele astea de mutat la tara nu au o rata de succes ca start-up-uri (zic oamenii ca doar 1 din 10 au succes), dar unora (sper cat mai putini) nu le iese. De aceea personal nu iau succesul ca pe o certitudine, ci mai degraba ca pe o tentativa pt. care, dureros, sunt deschis atat la optiunea esecului, ca e si asta o posibilitate. Dar in acelasi timp iolo/o viata avem si suntem datori sa incercam.

    Acestea fiind zise, va doresc mult bine si sa va iasa cum doriti.

    mihai/molcom.ro
    (un proiect similar un pic mai la sud)

  2. Fiecare cu propria poveste, asta iese în evidență prin versificare. Downsizing-ul este un act extrem de riscant și dificil, în propria ta țară. Experimentez și eu și cele două chestiuni cu care te confrunți, în cursul acestui balans urban-rural, este că absolut toată lumea îți spune orice să te facă să renunți, iar a doua chestiune, prin prisma unui downsizing la o gospodărie țărănească care are nevoie de renovare cu materii și metode tradiționale, sunt regiuni unde mâna de lucru nu mai este dispobilă, iar materialele de la la Dedeman sunt pe stil nou. Și toți te compătimesc că vrei să repari o casă bună țărănească, în loc să o dai jos. Poate ține și de structura fiecăruia să se înzestreze cu încăpățânare, dar în România auto-distrugerea memoriei culturale, a lucrului bine făcut, este activitatea cea mai lucrativă.

    Tiberiu Cazacioc
    http://www.ecogastronomica.ro

  3. Sunteti minunati! Continuati, doar voi mai puteti face ceva, cu exemplul practic nu cu indemnurile „mioritice” de la „marii oameni de stat”… si de partid!
    Asa cum invata copiii de la parinti asa se intampla, e drept cu greu, cu rani si la sat. O data, au fost chiaburii, invinsi de ciocoii CAP-isti, apoi fete si flacai au plecat la oras sa construiasca socialismul si au ramas meleagurile de vis, pustii sau pustiite de oameni care viseaza la banii care curg in buzunarele altora. Omul sfinteste locul, asa spuneau o data, la tara gospodarii!

Comentariile sunt închise.