Vasluiul are nevoie de răbdare

Din județul Vaslui am plecat acum 17 ani, dar niciodată de tot. La început mă întorceam o dată la două săptămâni cu personalul de la Iași. După aceea mai rar, cu trenul interregio de la București. Apoi am început să revin pentru a scrie câte-o mică întâmplare locală. În 2008 am publicat o pagină despre drumul spre aeroport al lui Jumară, un prieten de-al fratelui meu care pleca la muncă în Marea Britanie, care între timp și-a făcut o viață acolo. Trei ani mai târziu am documentat disputa dintre Huși și Bârlad pentru statutul de oraș natal al lui Alexandru Ioan Cuza. În lipsa dovezilor definitive, conflictul arde mocnit de decenii.

De ceva vreme revin conștient că locul din care sunt e o măsură a lumii. Orașul din care vin locuiește în mine și rămâne acolo, oricât de departe aș fugi. E acolo istoria mea, cu casa mea aflată peste drum de-a bunicilor, cu mama care se întoarce de la muncă cu câte-o ciocolată strecurată în sacoșă, cu școală, prieteni, baruri și iubiri neîmpărtășite. Peste ani, mă fascinează în egală măsură lucrurile care se schimbă și cele ce rămân la fel. Apare o nouă cafenea, se închide un cinematograf, o stradă se asfaltează, oamenii îmbătrânesc, pleacă sau mor.

Vreau să înțeleg transformarea județului din care sunt pentru a înțelege cum, la o scară mai mare, se schimbă România. În Vaslui schimbările nu sunt niciodată spectaculoase, nu se întâmplă – după cum bine s-a văzut în „A fost sau n-a fost” – revoluții. Vasluiul are nevoie de răbdarea celor ce-l locuiesc și a celor care-l privesc și-l judecă din afară.

Am fost la Vaslui de patru ori în ultimele luni pentru a-i cunoaște poveștile și pentru a închega un portret al orașului. Am preferat forma unei călătorii între gară și spital, cele două limite ale orașului, cu opriri în locuri pe care le consider semnificative. Am stat de vorbă cu bicicliști și motocicliști, proprietari de cafenele și restaurante, oameni din instituții și profesori și am încercat să aflu de la ei ce ține în loc și ce schimbă Vasluiul. Luna trecută, România a sărbătorit 30 de ani de democrație. A fost o tranziție lungă spre ceea ce suntem azi, iar Vasluiul e o bucățică din procesul ăsta lent.