Vineri pentru viitor

Fotografie: Jerom Nicoară

22 martie, ora 16, București, Piața Universității, lângă statuia lui Mihai Viteazul.  

Șapte persoane de aproximativ 20 de ani țin trei pancarte pe care este scris: „The climate is changing, why aren’t you?”, „Deciziile voastre, viitorul nostru” și „Implică-te azi” cu hashtagul #strikeforfutureromania și cu un desen cu planeta Pământ. E la fel de mult zgomot în această zonă ca în oricare altă zi. Protestatarii n-au microfon, doar vorbesc între ei în grupuri, fac schimb de experiență, de sfaturi, de idei, de Facebook.

O oră mai târziu, suntem 35 de persoane. Majoritatea sunt tineri, studenți sau elevi, dar câțiva sunt și mai în vârstă. Trec și jandarmi de mai multe ori să ceară autorizația pentru protest.  

Evenimentul face parte dintr-o mișcare globală, începută de Greta Thunberg, o adolescentă suedeză de 16 ani. Anul trecut, pe 20 august, a mers în fața parlamentului din Stockholm și a intrat într-o grevă școlară cu scopul de a face guvernul din Suedia să ia deciziile potrivite pentru realizarea obiectivelor fixate prin Acordul de la Paris. Tratatul stabilește o lista de măsuri pentru reducerea emisiilor de gaze cu efecte de seră. A fost semnat de toate țările lumii și a intrat în vigoare în 2016. Prin textul de pe pancarta ei, invita toți studenții și elevii din lume să o urmeze în această inițiativă. Cu ajutorul presei și al rețelelor sociale, mișcarea a crescut în ultimul an. Vineri, 15 martie, au participat peste 2.000 de orașe din toată lumea.  

În Piața Universității din București, primii organizatori au fost Diana Negoiță și Jerom Nicoară, iar azi patru alți tineri îi însoțesc, implicându-se în organizare.

Diana e brunetă și are niște ochi căprui și curioși. Zâmbește des și atunci se vede că are strungăreață. Îi plăcea să aibă 21 de ani, dar din păcate a crescut și a împlinit 22, spune ea. E din București și stă în cartierul Ghencea cu sora ei de 19 ani, cu care îi place să gătească. A locuit anul trecut câteva luni în Franța, ca bursier Erasmus.

Este în anul trei la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, unde studiază franceza și greaca. Face parte din Asociația Studenților Europeni, aplică la diverse proiecte, se gândește la inițiativele ei din viitor și în acest moment la organizarea protestelor. Întotdeauna încearcă să fie eficientă și întreprinzătoare, să nu rămână în zona ei de confort uitând de problemele lumii și să facă din fiecare zi una un scop.  

Diana n-a fost crescută să devină militant ecologist. A început să se gândească la asta când era elevă, punând la îndoială ritualul anual de a schimba toate hainele și rechizitele școlare – ghiozdan, pixuri, penar, caiete – indiferent dacă erau sau nu uzate.

Fotografie: Alexandra Pînzariu

A devenit vegetariană în urma unui vis din clasa a XI-a, în care își arunca cățelul la gunoi în loc să-și arunce carnea. Apoi a încercat să-și privească obișnuințele dintr-un punct de vedere global și să se întrebe dacă, în afara faptului că erau transmise de părinți, de tradiție sau de context, aveau sens. Și-a dat seamă că anumite lucruri la care se gândise erau legate de mediul înconjurător: că gunoiul întotdeauna ajungea în mediu și că animalele crescute de noi erau o sursă mare de poluare. Apoi a mers în multe tabere cu asociații ecologice, să învețe mai mult despre obiceiurile bune pentru mediu sau despre activism. Părinții n-au fost împotrivă, dar văd acest interes ca o nebunie de-ale ei, ca un vis de tânără. În tabere i-a apărut și i s-a dezvoltat dorința să devină activistă de mediu. Astăzi, se informează prin pagini de Facebook ca Cercul Climatic, Let’s do it Romania și Greenpeace, vorbește cu oameni din domeniu pe care i-a cunoscut în tabere și citește cărți precum No Impact Man: The Adventures of a Guilty Liberal Who Attempts to Save the Planet, and the Discoveries He Makes About Himself and Our Way of Life in the Process.

Jerom e foarte înalt, are părul foarte lung și ochii căprui. Pare hippie și o știe, e destul de liniștit. Are 23 de ani. E student, în anul doi la Cinematografie la UNATC, e pasionat de stop motion – o tehnică în care se crează impresia de mișcare punând mai multe poze una după alta -,  se dedică mult studiilor și în același timp unui workshop despre animație.

E ploieștean dar locuiește în București cu pisica lui – pe care o și scoate în parc – și cu un student la arhitectură. A trăit și el în străinătate: de la șapte la 12 ani a locuit în Italia, iar în 2017 a luat un an de pauză în care a petrecut trei luni în Irlanda, între drumuri și casa surorii sale.

Jerom a învățat de la familie și de la școala italiană să iubească natura. Cu părinții și cu sora lui plantau flori, copaci și legume și ieșea prin păduri. La școală aveau o gradină de zarzavaturi, învățau despre continentul de plastic din ocean și despre tipurile de soluri.

Conștienți de consecințele ecologice ale anumitor lucruri, Diana și Jerom și-au schimbat obiceiurile în ultimii ani.  

Diana face compost, nu mai folosește plastic, își aduce propriile săculețe pentru covrigi și cumpărături și încearcă să nu producă gunoi ne-reciclabil. Nu mai cumpără lucruri de calitate proastă sau obținute prin exploatarea populațiilor sărace, folosește transportul în comun sau bicicleta pentru a se deplasa prin oraș și încearcă să facă upcycling, adică reciclează lucruri nefolositoare dându-le valoare. De exemplu nu cumpără haine, ci le modifică la croitor pe cele din dulapul bunicii, face carnețele din foi vechi rămase nefolosite, face mozaicuri vintage din capace vopsite în casa părinților.

Jerom e și el atent la plastic și alternează între perioade vegane, vegetariane sau cu foarte puțină carne, iar când se plimbă prin țară are întotdeauna la el o pungă în care  adună gunoiul pe care îl vede pe drum.

Fotografie: Diana Negoiță

Dar chiar dacă și-au schimbat obiceiurile, nu vor să-i oblige sau să-i frece la cap pe cei din jur. Cred că dacă ceea ce fac are sens și dacă le lași oamenilor timp să-și dea seama de asta singuri, o să facă și ei ce pot, poate la alt nivel, poate pe alte segmente de acțiune. Acum, tatăl lui Jerom, în ciuda faptului că i se părea rușinos, a început să adune și el gunoiul de pe stradă. Bunica Dianei, de 83 ani, reciclează, prietenii ei sunt atenți la originea produselor pe care le cumpără, sora ei încearcă și ea să nu producă gunoi ne-reciclabil.

Când au timp merg cu asociații să planteze copaci sau să curețe locuri cu mult gunoi. De fapt, chiar există un hashtag, #TrashTag, pe care l-a descoperit Jerom, unde lumea postează câte două poze cu un loc: una cu gunoi și cealaltă fără.  

Când a apărut mișcarea începută de Greta Thunberg, Diana și Jerom au căutat pe internet și n-au găsit niciun eveniment legat de asta în România.  

Pentru Diana, Greta este curajoasă, dar cel mai relevant i se pare că e normală. Nu e „gen Gandhi, dintr-o altă epocă”, e actuală, tânără, și chiar putem face ca ea. Așa că a ieșit din starea ei de pasivitate pe rețelele sociale, în care doar dădea like sau share, și primul lucru pe care l-a făcut a fost să creeze un eveniment pe Facebook pentru un protest pe 8 martie și pagina „Fridays for Future Romania” pe Instagram. Apoi a cerut autorizație de protest la primăria generală. După câteva ședințe și telefoane, a obținut aprobarea.

Acea primă vineri, pe 8 martie, a fost un fel de test pentru ea. Își făcuse pancartele cu o zi înainte așa că era pregătită, doar mai trebuia să-și învingă frica, să facă pasul de a merge singură în Piața Universității și de a  scoate afișele în mijlocul străzii. Dar a făcut-o.

În prima jumătate de oră n-a venit nimeni și, după câteva minute de jenă,a ajuns la o stare de pace și de relaxare. Apoi au mai venit două persoane, și asta a fost. Dar amintindu-și de Greta, care a stat singură cu pancarta zile întregi de vineri în fața parlamentului din Suedia, a considerat ziua respectivă un succes. Pe la 10 seara s-a dus acasă moartă de oboseală și a dormit până la ora trei după-amiază următoarea zi.  

La protestul de pe 15 martie a apărut și Jerom. El nu auzise de Diana, așa că s-au organizat două proteste în același loc și în aceeași zi, unul la ora 1 după-amiaza și celălalt la ora 4.  

În ziua protestului, Jerom s-a trezit cu o frică să nu se întâmple ceva, că el nu obținuse autorizarea primăriei. Dar și-a luat inima în dinți și s-a dus cu niște prieteni, pancarte și instrumente muzicale la Universitate. A rămas aproximativ 45 de minute, timp în care au mai venit 15 persoane. A cântat la chitară despre natură, a vorbit cu trecătorii care se opreau și a ales să se întoarcă la ora 4, la protestul Dianei. Așa s-au cunoscut, iar acum lucrează împreună cu alți oameni întâlniți la proteste. Sunt de părere că împreună ajungem mai departe decât singuri.  

Scopurile acestor proteste sunt, în primul rând, să informeze lumea și, când vor avea mai multă amploare, să exercite o presiune asupra deciziilor politice.  

Problemele legate de mediu sunt mai mult decât iminente, îmi spun amândoi, sunt actuale. Sunt povești peste tot: secete sau valuri de frig, sărăcirea biodiversității, boli respiratorii care ne omoară, refugiați climatici.

„Doar când ultimul copac va fi tăiat, ultimul râu va fi otrăvit și ultimul pește va fi pescuit”, îmi spune Diana, „omenirea își va da seama că banii nu se pot mânca”. Își imaginează viitorul ca într-un film apocaliptic, fiindcă ne vom trezi prea târziu, fiindcă ritmul schimbării este prea lent, cu excepția că în aceste filme catastrofa este punctuală și neplanificată.

Jerom e mai liniștit, visează la un București mai verde, cu mai mulți copaci, mai puține mașini, mai multe biciclete, dar în același timp e și el convins că deja este prea târziu, că ar trebui să educăm copiii despre problemele de mediu, că oamenii ar trebui să se sperie, că cei de la putere ar trebui să se gândească pe termen lung.

Cei doi mai cred că toate luptele României sunt interconectate și că din acest motiv nu putem uita de ecologie din cauza problemelor cu corupția, sănătatea sau educația. Toate merg mână în mână. Lupta pentru pământul nostru a devenit urgentă.

Iliana Holguin este ucenică la DoR. Are 18 ani și vine din Franța, unde s-a născut. Îi place să scrie și să călătorească și este acum într-un an sabatic de pauză de la facultatea de științe. Anul trecut a petrecut șapte luni în America Latină, timp în care a intervievat oameni făcând autostopul.