Sunt Oana Sandu și sunt reporter DoR. Am 16 ani de jurnalism, timp în care am intervievat mii de oameni și am scris despre zeci de subiecte, printre care: sărăcie și discriminare, autism, box feminin, tezaure monetare sau urmările incendiului Colectiv.
În ultimii ani, am devenit interesată de problemele cu care femeile din România se confruntă, de la sistemul de nașteri, la maternitate, inegalitate de gen și violență în familie. Am scris povestea Nicoletei Botan, o femeie de 39 de ani, mamă a doi copii mici și directoarea unei grădinițe private din București. În ianuarie 2018, Nicoleta a fost ucisă de soțul ei, deși avea un ordin de protecție împotriva lui.
Scriu despre cum putem găsi, ca societate, soluții împotriva violenței în familie. Caut idei ale organizațiilor neguvernamentale, ale sistemului public și ale specialiștilor despre cum putem preveni și combate violența domestică.
Parte din proces este și acest newsletter lunar în care povestesc ce documentez, ce găsesc pe teren, cum reușesc alte țări să lupte împotriva violenței în familie și a inegalității de gen.
Dacă vrei să afli mai multe despre violență domestică, te invit să te abonezi la newsletter.