Portretul adolescentului on și off-line

Virgil Godeanu e perfect.

Are ochi verzi, gene lungi și buze de Brad Pitt. Are față de model, cu pomeţii bine definiţi şi maxilarul puternic, trăsături admirate de mii de adolescente care îl urmăresc pe Facebook. Zâmbeşte reţinut, priveşte pe sub sprâncene şi vorbeşte lent, apăsând cald pe cuvinte, chiar şi când spune bancuri. E bunoc, special, pe puţin genial. Parcă e de pe Tumblr.

Arată bine și așa, cu fesul negru pe care scrie cu majuscule „Bad hair day”, pe care și-l aranjează ca să-i protejeze urechile de frigul de ianuarie, dar să nu-i turtească bretonul castaniu care-i acoperă jumătate de frunte. Poartă un trench negru accesorizat cu o eşarfă albastră, ghete negre de la Bershka și o geantă de umăr cu mesajul „Come walk with me the greatest roads”.

Când iese pe poarta liceului, într-o vineri după-masă, e înconjurat de opt colege.

„Ar trebui să te simţi bine. Eşti în gaşca noastră!”, râd fetele când Virgil observă că e singurul băiat din grup.

Se grăbesc spre Fifteen Pub, în Centrul Vechi al Bucureștiului, unde două dintre ele vor să facă cinste de ziua lor. Pe drum, se pozează căţăraţi pe gardul parcului Cişmigiu, îşi iau covrigi, burgeri de la Mc şi KFC, se împing în glumă pe asfaltul îngheţat şi îşi pun piedici.

Virgil are 15 ani, e Mister Boboc în Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr” şi o mulțime de adolescenți din România au auzit de el, deşi nu cântă, nu dansează, nu are blog sau vlog. Are mii de prieteni și followeri și sute de mii de like-uri și share-uri pe Facebook și Instagram, Tumblr și Ask.fm. Pseudonimul pe care îl are pentru toate rețelele, în afară de Facebook, chiar dacă el l-a gândit ca o prescurtare a numelui de familie, spune tot: „Virgil GoD”. Chipul lui e imagine de fundal pentru multe telefoane, e printat şi lipit pe pereţii camerelor de adolescente, desenat în creion, share-uit prin reţele sociale.

Virgil e flatat, dar nu prea ştie ce să facă cu toată atenţia. E unul dintre puștii din toată lumea care datorită social media a devenit o „micro-celebritate”, dar e și un adolescent ca oricare altul, de azi sau dintotdeauna.

Are 1,69 metri şi i-ar plăcea să fie mai înalt, dar nu-și face griji, știe că o să mai crească. E slăbuţ, dar are umerii laţi, nu pare sfrijit, și i se văd claviculele, ceea ce le place fetelor. Iubeşte pizza, ciocolata, popcornul, covrigii de lângă liceu, Pepsiul şi limonada cu ghimbir. Se înțelege bine cu ai lui și e printre cei mai buni din clasă, fără să stea închis în casă.

E pe net aproape de când se știe. Are cont de Facebook de la 10 ani și, de la 14, are Instagram, un blog pe Tumblr și cont de Ask.fm, un fel de oracol online folosit de puștimea din întreaga lume, unde răspunde la întrebări puse de ceilalți, deseori anonim. Vorbește zilnic cu prietenii și colegii pe WhatsApp (au un grup al clasei), şi mai rar pe Omegle, o aplicație de chat anonim, și Snapchat, o aplicație prin care se trimit fotografii care dispar după vizualizare.

Se înţelege bine cu colegii de clasă, dar pentru că viaţa de liceu abia a început, e legat de cei din şcoala generală. Cei mai buni prieteni ai lui sunt Ioana, care e într-a IX-a la alt liceu, și Alex, care e într-a VIII-a. Cu ei se simte întotdeauna în largul lui și râde în hohote la cele mai seci glume. De exemplu: Cum se cheamă un câine fără picioare? Nu se cheamă, că oricum nu vine.

Asta înseamnă pentru el prietenia: sentimentul de încredere pe care îl ai faţă de o persoană cu care poţi să fii imatur fără să te judece.

---

Fetele îşi dau coate înainte să intre în Fifteen Pub, trebuie să pară serioase ca să primească o masă. Virgil le ţine uşa şi, după ce umplu intrarea pubului cu ghiozdanele şi chicotelile lor, cere o masă. O chelneriţă îi avertizează că nu servesc alcool şi ţigări minorilor, așa că încep deliberările.

„Ce facem? Stăm? Virgil, tu ce zici?”

Virgil nu ţine neapărat să bea alcool, dar nici nu vrea să le impună nimic, fiindcă e ziua lor. Două fete aprobă, altele întreabă dacă au voie măcar să fumeze, dar chelneriţa le refuză. Decid să schimbe locul, mulţumesc şi ies înapoi în vântul tăios. După vreo cinci minute de alte deliberări,  se îndreaptă spre The Embassy, un club spaţios cu canapele şi perdele roşii.

Virgil îşi scoate iPhone-ul 5, învelit cu o husă cu felii de pepene, şi, până se așază și fetele, aruncă o privire la WhatsApp. O roşcată cu ochi albaştri dă check-in pe Facebook şi-i taguieşte pe toţi. O fată protestează, fiindcă părinții cred că e încă la ore.

„Îi ai pe ai tăi pe Facebook?!”, o întreabă cealaltă.

Una dintre sărbătorite îl roagă pe Virgil să facă o poză cu ea şi i-o trimite unei amice pe Snapchat.

„Punem pariu că o să-i placă tipei că am poză cu tine?”, îi spune zâmbind cu ochii în telefon.

Răspunsul prietenei nu întârzie: „Numai cu şmecheri umbli”.

Colegele de clasă glumesc că Virgil e un fenomen şi râd când „fanele” le pun întrebări pe Ask.fm despre el (Stai în bancă cu Virgil Godeanu? Virgil e virgin? Virgil e tocilar? Poză cu Virgil, te rog).

Să ai 15 ani astăzi înseamnă să ştii ce înseamnă idk (I don’t know), ikr (I know, right?), BFF (best friends forever), fwb (friends with benefits), yolo (you only live once), dtl (define the relationship), swag. Virgil defineşte swag ca un stil vestimentar pe care toată lumea încearcă să-l copieze. El are un tricou cu mesajul „Fuck Swag” fiindcă crede că a ajuns ceva exagerat: pantaloni cu turul cât mai jos, lanţuri groase, şepci YMCMB (Young Money Cash Money Billionaires) sau Cocaine & Caviar.

Dacă vrei să fii cool, trebuie să ai haine de firmă, dar nu de designer: Zara, Bershka, Pull & Bear, New Yorker. Să porţi Vans şi Converse şi Etnies şi tot ce poartă skaterii şi bikerii. Virgil e adesea complimentat pentru cum se îmbracă, deși nu e aşa de interesat de modă pe cât îşi imaginează lumea. Nu-i pasă cine e Lagerfeld, nu caută pe net tendinţe și nu stă să se gândească prea mult cu ce să se îmbrace. Își ia tricoul, pantalonii, un pulover şi aia e. La liceu i se pare că toată lumea se îmbracă super OK şi că nu contează atât de mult hainele. Îl deranjează doar dacă cineva e îmbrăcat cocălăresc, vulgar.

Telefoanele contează, dar nu atât de mult. Dacă n-ai smartphone, o să-ţi fie greu să înţelegi despre ce vorbesc cei care sunt conectaţi non-stop la WhatsApp, se întrec în scoruri la Candy Crush, Flappy Bird şi Fun Run. În plus, în loc de bileţele se lasă întrebări anonime pe Ask.fm.

Eşti cool dacă asculţi trap (o combinaţie de hip hop, dubstep şi dub), de exemplu Three 6 Mafia sau Hucci, şi dubstep (Delta Heavy, Dirtyphonics); dacă mergi la cât mai multe petreceri și festivaluri şi eşti taguit în cât mai multe poze profi de acolo. Iei puncte în plus dacă reuşeşti să-ţi faci poză cu vreunul dintre DJ-ii invitaţi – Virgil are poză cu Hucci, masterul compilaţiilor All Trap Music. Când era în generală, era obsedat de dubstep, dar acum preferă chillstepul, house-ul și îi place și Lana del Rey.

Să fumezi şi să bei contează destul de mult, sau cel puţin așa pare la primele ieşiri. Dar să nu fii „pokemon” şi să intri în comă alcoolică. Pokemonii sunt cei care exagerează doar de dragul de a fi populari, „se haosează” la petreceri, ascultă numai trap şi dubstep şi cad în penibil. Una e să mergi să bei o bere şi alta e să ajungi să vomiţi prin cluburi.

Să faci parte dintr-un grup e crucial. Poți părea mai cool dacă cunoşti mai multe persoane şi ştiu mai mulţi de grupul tău. Vara trecută, Virgil era într-o gașcă de vreo 40, dar acum crede că e mai important să ai un grup de prieteni apropiaţi, cinci, maximum 10, pentru că într-un grup mare sunt multe bârfe.

---

În club, cei 10 liceeni răsfoiesc meniurile. Din când în când privirile le fug spre telefoane, apoi revin la conversaţia despre cum o să fie la vară. Sunt entuziasmaţi de prima lor excursie cu clasa, de 1 mai, în Grecia. Virgil visează să meargă cu prietenii în august la Sziget Festival, la Budapesta. Crede că ai lui ar fi probabil de acord să-i ducă până acolo și să-i lase să se distreze singuri.

„Îi iau pe ai mei şi-i ţin în camera de hotel”, spune entuziasmat. 

„Iar la 18 ani, Tomorrow Land!”

E tot un zâmbet numai imaginându-și cum ar fi să ajungă la festivalul de muzică electronică din Belgia. Decid cu toţii că ar fi genial.

Sărbătoritele comandă apăsat:

„Vrem şi noi 10 shoturi de B52”.

„Nu servim alcool minorilor”, le spune chelnerița.

„Nici măcar bere?”, încearcă una dintre ele.

„Nu, cappuccino, suc, apă…”

„E ziua noaaastră”, insistă fetele și reușesc să o înduplece.

Poliția face verificări pentru a depista localurile care servesc alcool minorilor şi puștii sunt siguri că au prins „zi de control”. Sunt locuri unde i-ar servi sigur, dar toată lumea merge acolo. Virgil caută baruri în care n-a mai fost, să stea liniștit cu prietenii fără să se simtă urmărit sau să-i scrie lumea pe Ask.fm că îl vede. S-a mai întâmplat şi să-l confunde: acum o lună, el schia în Predeal şi cineva i-a scris pe Ask.fm: „Te-am văzuuut, jur că te-am văzut în oraş, azi, ce frumos eşti, perfect”.

După ce chelneriţa revine cu o tavă cu shoturi de B52, se ridică toți în picioare, strigă „la mulţi ani!” şi beau. Virgil şi trei fete golesc primii paharele, restul beau din două guri, sau doar gustă.

„Bea! Bea! Bea!”, o îndeamnă colegele pe una dintre cele care abia s-au atins de shot.

„Lăsaţi-o, că e fată cuminte”, intervine Virgil, împăciuitor.

El n-a fost pokemon niciodată; poate să bea fără să se facă de râs şi poate să se distreze şi fără să bea. Jonglează între o după-amiază cu shoturi după ore şi olimpiada la fizică de a doua zi dimineaţă, o noapte la Arena DNB şi olimpiada la matematică.

E competiţie mare în clasa a IX-a B – mate-info. Lazăr e unul dintre cele mai bune licee din București, a avut cea mai mare ultimă medie de admitere. Virgil şi colega lui de bancă au intrat cu 10 – 10 la examenele de evaluare naţională la română şi matematică și media generală 10 în clasele V-VIII. A învăţat singur la mate şi doar cu câteva săptămâni înainte de examen s-a dus la o profesoară pentru evaluare. După ce s-au afişat rezultatele repartizării la liceu, a avut cea mai frumoasă vară din viaţa lui. A stat în oraş cât a vrut, a ieșit cu prietenii din generală și s-a împrietenit cu viitori colegi de liceu – s-au organizat cu eventuri pe Facebook şi s-au întâlnit lunar în Cişmigiu.

Acum mai au două săptămâni până la încheierea mediilor pe primul semestru, iar Virgil și alte trei colege au câteva note de 8 pe care vor să le îndrepte. Lui i se pare important să aibă note mari, mai ales că nu toceşte şi nu simte că e un efort atât de mare. Reţine aproape tot din clasă şi acasă doar reciteşte. În plus, asta înseamnă că poate să fie liber. I se pare amuzant să te plângi că nu te lasă părinţii să faci nimic, când ai probleme la şcoală.

Din capătul celălalt al mesei, colega lui de bancă aude discuţia despre note şi se strâmbă:

„Vorbiţi despre şcoalăăă? Aici?!”

Virgil râde:

„Nu mi-e ruşine să vorbesc despre şcoală.”

Pune online poze cu cărţile pe care şi le cumpără. În februarie, au apărut pe Ask.fm Cei frumoşi şi cei blestemaţi şi Marele Gatsby, plus romanele populare acum: Uite, aşa arată fericirea, Thirteen Reasons Why, Sub aceeaşi stea, Fifty Shades of Grey, Looking for Alaska. A fost întrebat de unde şi le-a cumpărat (de la Cărturești) şi dacă citeşte în română sau în engleză (ambele). Lui i se pare drăguţ că poate să-i determine şi pe alţii de vârsta lui să citească.

Îi place de profesoara de română, care le-a spus că singura ei pretenţie este să citească şi să-şi spună părerile. E relaxată, ştie să-şi facă orele interesante şi le acceptă ideile. Când le-a povestit de Rem, a lui Cărtărescu, Virgil de-abia aştepta să o citească. Mai mult decât textul, i-a plăcut ce le-a spus profa despre simboluri şi interpretări.

Virgil nu e unul dintre puștii ahtiați după Vocea României, X Factor sau iComedy, emisiunile pe care audiențele din toamna trecută le-au arătat ca preferatele tinerilor de 13-18 ani. Nu se uită la televizor, dar se uită nopți în șir, mai ales în vacanțe, la seriale: American Horror Story, How I Met Your Mother, 90210, Awkward., Arrow, Bates Motel, Gossip Girl, Grey’s Anatomy, Hart of Dixie, Heroes, House, Lie to Me, Modern Family, Scandal, Shameless, Teen Wolf, The Vampire Diaries, The Originals şi, preferatul, Skins UK, care e despre adolescenţi și problemele lor cu școala, părinții, dragostea.

Şi-a propus să nu se mai apuce de seriale noi măcar o vreme, ca să aibă mai mult timp pentru lectură. Când are chef de ceva distractiv, intră pe Vine și se uită la clipuri de cinci-zece secunde, cu teme care-i sunt familiare și-l fac să râdă – când îţi depăşeşti scorul la Flappy Bird sau când pui playerul de pe telefon pe shuffle şi dai peste o melodie care îţi aminteşte de trecut.

---

Primul lucru pe care îl face Virgil, după ce mama bate la uşa camerei lui şi intră să-l trezească, pe la opt-nouă, este să pipăie prin pat după telefon. Ştie că nu e bine să-l ţină lângă cap, dar adoarme citind mesaje sau uitându-se pe Tumblr. Uneori îl foloseşte ca lanternă când se duce noaptea la baie. După ce se trezeşte, rămâne întins şi citeşte mesajele de pe WhatsApp, în ordine cronologică. Vorbesc despre cine e treaz la trei dimineaţa, cine vine în centru şi, mai rar, despre teme. Apoi se spală pe dinţi, mănâncă nişte cereale cu lapte şi se întoarce în camera lui. Până la 11, când pleacă spre liceu, învaţă sau stă pe net.

Nu are frați sau surori și locuiește cu părinții, amândoi ingineri, într-o casă cu etaj din Corbeanca, la 15 kilometri de Bucureşti. Şi-a decorat camera cu fotografii cu cei mai buni prieteni, cu Rihanna, cântăreaţa lui preferată, stickere Vans, flyere şi brăţări de la concerte şi petreceri. Pe peretele din spatele patului are un tapet alb-negru cu zgârie nori din Brooklyn – numai bun de fundal pentru selfie-urile zilnice. Pe cealaltă parte sunt rafturile cu cărţi şi doi pinguini de pluş primiţi de ziua lui de la prieteni din generală. Pe comoda albastră e chitara clasică la care a cântat în clasele primare şi pe care acum doar o mută prin cameră când nu are loc de ea.

Ar vrea să dea la medicină, să se specializeze în chirurgie plastică. Mama i-a povestit că, încă de când era mic, când îl duceau la doctor, era atent la tot ce se întâmpla în cabinet. Dacă o să se răzgândească, i-ar plăcea să se întoarcă la desen şi să încerce arhitectura. Deocamdată se descurcă cu şcoala şi ieşitul în oraş, dar dintr-a X-a probabil că n-o să mai încerce să ia 10 la toate materiile și o să decidă la ce activităţi să renunţe ca să se pregătească pentru facultate.

Se mândreşte cu părinţii lui pentru că au dat tonul la sleepovere și petreceri: dacă pe el îl lăsau deja din generală, mulţi dintre părinţii colegilor s-au văzut nevoiţi să facă la fel. În plus, la orice oră le dă telefon, mama sau tata vin să îl ia cu maşina de la petrecerile din oraş. Când o să fie tată, Virgil vrea să-şi lase copilul să facă orice şi să-i fie cel mai bun prieten, să meargă cu el la petreceri şi să-l placă toţi prietenii lui/ei.

Tatăl lui e un tată pragmatic. Pentru el, calitatea principală a lui Virgil e că excelează la învăţătură. Nu înţelege exact ce văd fetele la „figura lui de ascet” și e surprins când se plimbă prin mall și le vede dându-și coate când trec pe lângă el. Nu intervine în look-ul lui, dar nu se poate abţine să nu remarce că Virgil nu poartă decât branduri pe care ceilalţi le-ar putea recunoaşte şi că multe sunt scumpe şi se strică repede. Pe de altă parte, știe că e important să te integrezi – dacă să umbli iarna în tenişi e cheia, nu poate să se opună.

E mândru de Virgil și de prietenii lui, că sunt copii care vorbesc de filme sau fotografie. S-a speriat totuși vara trecută, când se căţărau pe clădiri părăsite ca să se pozeze, şi i-a rugat să fie atenţi. Sau, acum câțiva ani, i-a atras atenția să scrie corect în SMS-uri, altfel nu-i mai răspunde. (Acum nu mai e cool să scrii cu sh şi k, iar mesajele lui Virgil, chiar dacă n-au cratime, au spaţii în locurile potrivite.)

Părinții s-au preocupat de timpul pe care îl petrece Virgil online. Au căutat articole care să explice „dependenţa” de internet, dar nu au găsit nimic concludent; nu-l văd afectat în vreun fel, aşteaptă să se plictisească. Mai intră din când în când pe Facebook, să se asigure că nu e nimic periculos, găsind discuțiile destul de repetitive și superficiale.

---

La un minut după ce Virgil postează pe Facebook un selfie făcut în oglinda de la şifonier, cu pantaloni skinny negri, pulover vişiniu lărguţ şi un fes de sub care i se ițește bretonul ondulat, poza adună 87 de like-uri. În câteva ore, așa cum se întâmplă cu selfie-urile pe care le postează zilnic, se strâng peste 1.000.

Are peste 3.000 de prieteni şi 17.000 de followeri pe Facebook. Pe Tumblr, peste 7.000 și, pe Instagram, peste 5.000. Pe Ask.fm îl urmăresc aproape 30.000, frânturile de viață povestite în răspunsurile la întrebările lor adunând într-un an aproape 600.000 de like-uri.

Nu ştie de ce s-au adunat toţi oamenii ăştia în jurul lui. A sesizat amploarea abia vara trecută, când o fotografie alb-negru de pe Tumblr, cu el îmbrăcat în blugi şi tricou, ţinând o pancartă cu mesajul „Românii sunt frumoşi”, a adunat peste 2.500 de like-uri şi repostări. A primit zeci de comentarii de la colegi şi prieteni care-l întrebau dacă e o vrăjitorie la mijloc şi s-au minunat toți că la unele fotografii i-a dat like inclusiv Tequila, celebra vloggeriță de 16 ani.

Tequila (Bianca Adam) a auzit prima oară de Virgil GoD după ce un anonim i-a cerut părerea despre el pe Ask.fm. I s-a părut puțin ciudat că e atât de cunoscut, deși nu are un talent anume, dar i-au plăcut fotografiile lui. Ea crede că a ajuns viral fiindcă are simțul umorului, se vede mai ales în răspunsurile de pe Ask.fm, dar mai ales datorită „stilului Tumblr” – adică are un look pe care-ţi vine să-l distribui.

Toată lumea e pe net și adolescenții învaţă să-şi adapteze discursul în funcţie de platformă. Virgil foloseşte Facebook pentru poze şi pentru muzică, Ask.fm pentru lucrurile mai interesante care i se întâmplă într-o zi, Tumblrul pentru a se descărca postând fotografii sau gifuri găsite pe alte pagini care îi reflectă starea de spirit – inimioare de hârtie mototolită pe care scrie „jealousy”, muşcături pe gât, tipe frumoase, citate ca „I like pizza, you like pizza, I’m bad at poems, Kiss me”.

Online, Virgil pare mai stăpân pe sine în preajma necunoscuților decât în viața reală. Când am fost să-l iau prima oară de la liceu, mi-a strâns mâna ferm, dar mi-a evitat privirea; aproape l-am simţit răsuflând uşurat când ne-am despărţit. Dar apoi, când i-am scris pe Facebook, mi-a răspuns într-o secundă la orice întrebare.

În nouă luni pe Ask.fm, a răspuns la aproape 25.000 de întrebări – media ar fi de 80-90 de răspunsuri pe zi, postate când nu are inspiraţie la teme, în pauze, în maşină în drum spre liceu, înainte de culcare. Întrebările uzuale sunt fie despre şcoală, muzică, iubite, mâncăruri preferate, fie provocări precum: postează poza numărul 245 din telefon, sau scrie-i cuiva că-l iubeşti şi pune o poză cu reacţia. (Provocările, similare cu cele din jocul adevăr sau provocare, sunt mai populare însă pe videobloguri.)

Vara trecută, Virgil a încercat să răspundă la tot ce primea, chiar și de la anonimi. Să se filmeze în timp ce face farse la telefon („Sună pe cineva pe privat şi zi: Alo, familia Peşte? Îmi pare rău, am greşit acvariul.”), să se filmeze în timp ce se târăşte ca o râmă sau zicând „raţa mac mac”. Nu i s-a părut nimic deplasat la provocările astea, le-a luat în râs. Când l-au rugat să-și arate „pătrăţelele”, și-a pus două tricouri unul peste altul sau a desenat un abdomen pe o foaie.

Acum ignoră astfel de cereri pentru că nu vrea să mai fie „penibil” şi să primească „comenzi” de la oricine. În şase luni, a trecut de la filmuleţe cu el trimiţând pupici, la poze cu el citind.

Fanii lui Virgil sunt elevi de generală şi de liceu din toată ţara. Primeşte cele mai multe comentarii de la fete, care dau share fotografiilor cu băieţi frumoşi despre care vorbesc apoi cu prietenele. Fetele îi fetişizează pomeții și claviculele şi îi cer insistent fotografii în care să le arate. Băieţii, care şi-ar dori acelaşi gen de atenţie, îl întreabă cum pot obţine o structură osoasă similară. Lui i se pare amuzant, ca şi cum poţi să faci nişte exerciţii şi, gata, să ai altfel de pomeţi sau clavicule. Sau vor să afle cum îşi face freza – cu placa, cu ondulatorul, cu fixativ? –, sau ce-i cere frizerului când se tunde. Virgil are bretonul lung şi ondulat şi şi-l aranjează într-o parte. N-ar vrea să se umple oraşul şi netul de băieți cu freză ca a lui, aşa că răspunde evaziv.

Importanța pe care o are viața online pentru puștime e, de ani buni, un motiv de îngrijorare pentru adulți. Se gândesc la adolescenţa lor, mai simplă, uitând că fiecare generaţie a avut jucăria ei demonizată. Studii mai recente arată că „dependenţa” de reţele sociale e de fapt dependenţa de a interacţiona cu cei de vârsta ta. Când părinţii nu-ţi dau voie să ieşi în oraş, te muţi online. Dacă acolo dai peste un băiat drăguţ, care duce o viaţă aşa cum ţi-ar plăcea şi ţie, îl urmăreşti ca pe o vedetă, cu diferenţa că ţi se pare că există şanse reale să vă împrieteniţi. Chiar dacă nu poţi să-l vezi offline, interacţionând pe Facebook sau pe Ask.fm faci parte din cercul lui social online.

Tinerii români din generația lui Virgil seamănă mai mult cu cei de oriunde altundeva decât generațiile anterioare. Adolescenții celebri pe internet din SUA au milioane de fani, cei din România au câteva zeci de mii, dar look-ul, gusturile muzicale şi uneltele social media folosite sunt similare. În România sunt câteva zeci de adolescenţi care au mai mulţi followeri pe Facebook decât unele trupe rock. O poză cu Virgil îmbrăcat într-un tricou alb sfâşiat pe alocuri adună în mai puțin de 24 de ore peste 2.000 de like-uri. O poză cu Alex Velea deghizat în Monica Anghel, vreo 1.600.

Virgil e pasionat de fotografie din generală, când explora Bucureştiul cu prieteni căutând ziduri cu graffiti, clădiri părăsite, acoperişuri cu privelişte. A pozat și pentru fotografi profesioniști, care i-au remarcat online figura, fotografiile adunând mii de like-uri şi sute de comentarii. „Eşti perfect”, „forma feţei e genială”, „parcă nu-i român”.

Haterii, cei care lasă comentarii răutăcioase, vin la pachet cu popularitatea online. Cyber-bullyingul e un produs secundar al vieții adolescenților în rețelele sociale, ajungând în ultimii ani să fie asociat chiar și cu câteva cazuri de sinucideri. Virgil are și el parte de hateri. Unii se leagă de el că e scund, că se îmbracă cu haine de bătrân, că e arogant sau că e tocilar.

La început, a încercat să înţeleagă de ce îl fac fiţos, le-a spus că aşa e el, mai rezervat, dar prietenos. Le-a explicat că, dacă tot e criticat, ar vrea „să fie pentru ceea ce sunt, nu pentru ceea ce crede X de pe net că sunt”. Când comentariile negative s-au înmulţit, a izbucnit: „Nu vreau nimic din tot ce se întâmplă acum şi nici nu am făcut nimic să merit tot circul ăsta de 2 lei”.

A învăţat în câteva săptămâni să nu încerce să le mai dea explicaţii. Acum, criticile cel mult îi strică ziua, dar de obicei le ignoră. Dacă sunt insistente, blochează utilizatorii – a şters vreo 40.000 de întrebări pe Ask.fm pentru că se repetau, erau stupide sau erau înjurături.

Primeşte cele mai multe critici din partea tipilor care vor să-i demonstreze că n-ar trebui să se creadă tare doar pentru că îl plac fetele de generală. Lui Virgil i se pare nedrept. Nu e vina lui că fotografiile lui ajung la fete mai mici, care-i scriu apoi că i-au strigat numele în timpul orei de geografie când au ajuns la lecţia cu masivul Retezat-Godeanu. Nu le-a încurajat să-l placă, cel mult le-a mulţumit şi s-a bucurat când i-au trimis fan art (a primit câteva zeci de portrete în creion inspirate de pozele lui). Pentru că nu vrea să le dea motive de invidie şi ameninţări, e tot mai rezervat când primeşte complimente.

Când e ameninţat pe Facebook de oameni reali, de exemplu că și-o ia dacă merge la nu știu care petrecere, se sperie puţin. Nu-i plac conflictele şi a preferat să-i ignore, chiar dacă „se împărţea internetul în două”. Nealimentate, ameninţările s-au stins, dar ştie că se pot reaprinde oricând.

---

Virgil se simte ciudat să vorbească despre fane, hateri şi complimente. Chiar crede că disperarea de a fi popular le strică generaţia. El nu și-a propus niciodată să fie cunoscut, nu și-a dat seama că o să se întâmple aşa de repede şi simte că acum nu prea mai are ce să facă. Popularitatea l-a ajutat, totuşi, să treacă peste timiditate şi să se bage în seamă cu alţi adolescenţi care aveau videobloguri sau Tumblruri care îi plăceau. Dar dacă acum ar putea să facă totul să dispară peste noapte, crede că ar face-o, fiindcă și-a dat seama că de fapt nu are nevoie de popularitate. Popularitatea pare un lucru bun până apar persoanele care comentează orice lucru pe care îl faci şi te critică.

Dincolo de miile de like-uri şi de mesajele private de la necunoscute (cel puţin trei-patru zilnic), contează prietenii adevăraţi. Când a murit Kia, labradorul lui, Ioana și Alex au pus bani şi i-au cumpărat un câine identic. Virgil a înţeles atunci că se poate baza pe ei când îi e greu.

Cei doi BFFs sunt asaltaţi şi ei fie online, fie la şcoală, de fete care ar vrea să afle cum e Virgil „în realitate”. Ioana încearcă să ignore subiectul, mai ales că la început nici nu i s-a părut prea normal „să fii celebru pentru că te ajută fizicul”. S-a obişnuit şi cu fetele care se uită urât la ea când îi văd împreună. Își dă seama că nu e ușor nici să intri într-un bar și să se întoarcă minimum 10 capete să te studieze, nici să te trezești cu hateri geloși.

Pentru mulţi dintre puștii care-i scriu pe Ask.fm, zilele lui Virgil par pur şi simplu să aibă mai multe ore decât ale lor. E olimpic la fizică, iese în Centrul Vechi, citeşte cel puţin o carte pe săptămână, se înţelege bine cu părinţii şi, peste toate astea, mai e și Mister Boboc și în unele poze seamănă cu Chuck Bass, un personaj din Gossip Girl.

În nopţile în care nu are somn, Virgil stă online cu orele. Astea sunt momentele în care fanii îl plac cel mai mult. Cum a fost ultima miercuri din februarie, o seară obişnuită în care, după ce și-a terminat temele, s-a uitat peste întrebările noi de pe Ask.fm. Era vreo 11 când a citit-o pe-asta: „Să zicem că-ţi place de o fată, să zicem că acea fată nu s-ar uita la tine. Tu faci multe gesturi drăguţe, dar ea nu le bagă în seamă pentru că «nu eşti potrivit pentru ea». Cum ai proceda?”.

I s-a părut drăguţ să răspundă: „Aş renunţa. De obicei îţi dai seama când nu ai nicio şansă. Dar dacă totuşi ar fi o mică şansă, continuă să faci tot ce poţi ca să o impresionezi. Ca să ajungi la fete ‘bune’ trebuie să le meriţi, ştii ce zic. Dacă e prea uşor, atunci cum a venit aşa o să şi plece, uşor”.

Momentan, Virgil nu are prietenă. Fata perfectă pentru el ar trebui să aibă o față drăguță, să nu fie prea grasă și să aibă umor. Împreună, ar purta conversații lungi, despre orice, până când ar adormi.

Au urmat altele: dacă o persoană mai grasă are şanse la o fată cât de cât frumoasă, ce te faci când îți place de un băiat care nu știe că exiști, ce te faci dacă băiatului îi place de fosta, în total 127. Le-a citit uimit și le-a răspuns că nu aspectul e cel mai important, că trebuie să aibă curaj, că în viaţă „nu e totul tumblr şi inimioare”.

Se simţea ca Dr. Love, sau ca DEX-ul, şi notificările de întrebări noi îl copleşeau. S-a oprit pe la două noaptea, când răspunsurile ar fi putut umple 17 pagini. Înainte să închidă aplicaţia şi să-şi pună telefonul pe modul Do Not Disturb, le-a scris: „Gata, am închis secţiunea Dr. Love, e prea mult şi pentru mine acum”.

---

Actualizare (DoR #18)

În DoR #15 (Primăvară 2014), l‑am cunoscut pe liceanul Virgil Godeanu, o microcelebritate în social media, doar datorită prezenței active pe toate canalele de comunicare disponibile adolescenților de azi. În martie 2014 avea 17.000 de fani pe Facebook, iar în noiembrie 2014 trecuse deja de 27.000. Pe Instagram se apropie de 10.000 (de la 5.000 în primăvară). De atunci și‑a lansat și un brand de modă, Go Style, și personalizează Converse, Vans și țoale. Îl găsești pe Facebook.