Zece întrebări despre food huburi

În ultimele luni, echipa La noi a documentat și a scris mai multe povești despre food huburi – cele mai noi afaceri sociale care conectează producătorii locali cu clienții. 

Am mers la Iași pentru povestea food hubului Roade și Merinde, care are ca miză facilitarea accesului micilor fermieri pe piață, pe care-i ajută să-și înțeleagă mai bine munca și să vândă mai bine ieșenilor doritori de produse locale și sănătoase. Am scris și despre Nord Natural, un magazin online care cumpără produsele de la producătorii din Bucovina și le distribuie în toată țara.

Cele două inițiative fac parte din cele cinci food huburi pilot finanțate de Romanian-American Foundation (RAF) în 2017, o organizație care acordă granturi pentru dezvoltare rurală, educație agricolă, tehnologie sau implicarea civică. În cei doi ani de la înființare, peste 230 de producători comercializează produsele prin food huburi, iar cifrele de afaceri cumulate se ridică la 1.000.000 de lei.

Săptămâna trecută, i-am invitat pe câțiva reprezentați ai food huburilor la o discuție cu publicul. Am stat de vorbă cu Vasile Morar, co-fondator Roade și Merinde, Ștefan Bartiș, manager operațional la Nod Verde (Cluj), și Valentin Filip, director de programe la Fundația Civitas – filiala Cluj-Napoca, organizația-parteneră de care a depins activitatea întregii rețele naționale de food huburi. 

1.Ce sunt food huburile și care e scopul lor?

Food huburile au apărut prima dată în SUA, în anii ’70, ca o alternativă la supermarketuri și un mod de a-i sprijini pe producătorii mici. În 2014, au fost o sursă de inspirație pentru membrii mai multor ONG-uri din România, când au vizitat, alături de RAF, food huburile de-acolo și au dorit să le replice și aici. Planul a funcționat și RAF le-a oferit o plasă de siguranță financiară pentru ca aceste modele să se poată dezvolta.

În 2017, cinci ONG-uri (din zece) au fost selectate, printr-un concurs, să implementeze primele food huburi de la noi. Două au fost înființate de Fundația Civitas, unul de filiala din Cluj-Napoca (Nod Verde), celălalt de echipa din Odorheiu Secuiesc (Cumsecade / Helyénvaló). Al treilea (Nord Natural) e coordonat de Fundația Open Fields la Valea Putnei, Suceava; al patrulea de Centrul de Mediere și Securitate Comunitară (CMSC) din Iași (Roade și Merinde), iar al cincilea de World Vision România la Criț, Brașov (Merindar). Întreaga rețeau e coordonată de Fundația Civitas.

Inițial, cei de la Civitas au numit food hubul „un angrosist cu bune intenții”, apoi un „centru de agregare pentru produse agroalimentare locale”, însă au ajuns tot la varianta în engleză, pentru că „aducea inovație”. 

2. Concret, cum funcționează food huburile și cu ce mă ajută pe mine, consumatorul?

Ca mod de lucru, Nod Verde, Nord Natural și Roade și Merinde vând prin magazine online produsele agricole, alimentare și procesate (excepție face Nord Natural, care nu vinde legume și fructe). Cumsecade funcționează ca un magazin de cartier, iar Merindar e concentrat doar pe producția de miere, pe care o colectează din județele Ialomița, Dolj, Vâlcea și Vaslui. Scopul lor e să devină o alternativă economică de lungă durată pentru producătorii locali și o punte solidă către consumatori.

La început, Nod Verde și Roade și Merinde au făcut primii bani după același model: coșuri alimentare comandate online și apoi livrate la domiciliu.

Nod Verde colectează în prezent marfă de la 53 de producători mici de pe o rază de 150 de km în jurul Clujului și oferă o gamă de aproximativ 250 de produse, de la legume și fructe, la lactate sau beri artizanale. Nod Verde are un angajat și doi colaboratori (care lucrează pe marketing și livrări) și, pe lângă distribuția coșului la domiciliu, lucrează și cu restaurante și cafenele.

„Credem foarte mult în producătorii locali. Ei au un potențial uriaș de dezvoltare dacă e cineva care să-i ghideze și credem că consumatorii trăiesc mult mai bine știind de unde le vin produsele, cât de sănătoase sunt și știind că se pot implica în comunitatea locală”, spune Bartiș.

Roade și Merinde a pornit cu ambiția de a fi un „FAN Courier al producătorilor locali”, spune Moraru, co-fondatorul food hubului. Moraru își împarte biroul cu Laura Albu, președinta CMSC, cu Anca Ciubotaru, care se ocupă de achiziții și raportări, și cu Ecaterina Miron, care s-a angajat ca secretară.

Moraru a simțit însă în buzunare că modelul coșului alimentar la domiciliu nu garantează food hubului un viitor strălucit. Recent, s-a orientat către vânzarea produselor de la 100 de mici producători din regiune și livrarea în puncte fixe în Iași, de două ori pe săptămână, în locuri pe care le anunță pe Facebook. Vrea să se apropie și mai mult de oameni, iar planul său e să cumpere o rulotă cu care să se plimbe zilnic prin cartiere diferite din Iași, ca să le fie oamenilor în cale în drumul lor la cumpărături sau spre casă. Scopul e să-i educe mai mult pe ieșeni să consume local.

„După atâția ani mi-am dat seama că trebuie să mergem acolo, în cartiere. Dacă mă așez în drumul lor spre casă oamenii vor zice: «A, uite, Roade și Merinde, mă opresc la rulota aia.» Vrem să o ținem în același loc din cartier, în același interval orar și să o plimbăm în fiecare zi din cele șapte. Vrem să creăm așteptarea asta”, spune Moraru.

3. De ce ar vrea un fermier să-și vândă produsele prin food hub? 

Food huburile au ca țintă fermierii mici și mijlocii „care au ambiții să se dezvolte”,  spune Filip, directorul de programe al Civitas. Majoritatea sunt producători care-și dezvoltă afacerile în familie și singurele lor variante de a vinde sunt piețele en gros sau în fața porții. Food hubul propune astfel producătorilor certificați, care respectă legislația, o alternativă pentru distribuția și vânzarea mărfii într-un pachet care să-i avantajeze: „Noi le oferim o piață de desfacere, un preț corect și promovare către clienți”, explică Bartiș, de la Nod Verde. 

Preț corect înseamnă unul de regulă mai mare decât pe piața en gros și comparabil cu cel de la tarabă (uneori, mai mare pentru fructe și legume). Prețurile sunt stabilite în așa fel încât să convină și producătorilor, și food hubului care le vinde mai departe clienților.

4. Cum s-a sudat relația cu fermierii? 

„Noi vrem ca producătorii să aibă încredere în noi așa cum și noi vrem ca oamenii să aibă încredere în noi”, spune Bartiș. În relația fermier –  food hub –  client, procesul logistic le-a dat tuturor bătăi de cap.

„Unii producători nu au înțeles ușor cât de important e să-și respecte promisiunea de livrare”, explică Ștefan Bartiș unul dintre hopuri, ca atare au fost nevoiți să renunțe la unii dintre ei. Există și reversul medaliei, când fermierii vor să le pună în brațe toată marfa lor deodată.

Valentin Filip, de la Citivas, crede că asta e una dintre provocările cele mai mari ale afacerii. Fermierii trebuie să înțeleagă că nu funcționează ca piețele en gros, iar food huburile sunt nevoite să găsească mai multe căi pentru vânzare, pentru că „avem o responsabilitate față de ei să le vindem produsele”, spune el.

5. Ce reguli sanitar-veterinare trebuie respectate?

Food huburile fac vizite la producătorii cu care lucrează, pe câmp, în fabrici, verifică dacă au toate avizele, dacă stropesc sau nu corect culturile. Dar le explică și clienților de ce e în regulă ca unele produse certificate bio să aibă pete sau urme: ele nu afectează calitățile nutritive.

„Ce ți se poate întâmpla de la o varză?”, întreabă retoric Vasile Moraru, care pune lumină pe controalele făcute periodic de Direcția Sanitar-Veterinară (DVS). Recent, DSV le-a atras atenția că food hubul trebuie să dovedească clar trasabilitatea legumelor. Cu alte cuvinte, legumele trebuie ambalate și etichetate cu numele food hubului și data ambalării. Dacă cineva pățește ceva de la o varză, să știe precis unde să se întoarcă.

6. Sunt diferite food huburile de piețele locale sau băcănii?

Sunt. Spre deosebire de alți intermediari, food huburile nu înseamnă doar distribuție, ci sunt afaceri cu o latură socială. Ele își propun să educe atât clienții despre necesitatea unui consum etic și responsabil, cât și producătorii, despre cele mai bune metode de a produce și vinde marfa, spune Vasile Moraru, care s-a lovit adesea de percepția „de angrosist”. Ca să explice filozofia food huburilor, Moraru a făcut vizite cu elevii la ferme, a organizat degustări cu produse locale, a participat în școli la seminarii de nutriție, stil de viață sănătos și risipă alimentară. 

7. Cât de interesați sunt oamenii să cumpere produse locale prin food huburi? 

Roade și Merinde și Nod Verde au pornit de la cercetări de piață în regiune, care, în urmă cu câțiva ani, arătau un trend pentru consumul de produse proaspete, locale. Realitatea de pe foaie cu cea din piață e însă diferită. Deși în ambele orașe, Cluj-Napoca și Iași, grupul-țintă erau IT-iștii, food huburile și-au schimbat repede strategia, pentru că aceștia nu prea s-au arătat interesați să cumpere, și au vizat mai ales femeile care sunt și mame.

Au urmat perioade în care au comunicat prin Facebook sau la târguri locale, însă lipsa de coerență în comunicare le-a tras în jos vânzările. Marea provocare rămâne să-și atragă clienți și să se facă cunoscute. Vasile Moraru spune că, deși l-a preocupat promovarea, încă i se întâmplă să fie întâmpinat, chiar de autoritățile DSV, cu întrebarea: „Voi de unde ați apărut?”. 

8. Ce reclamații au clienții? 

Oamenii sunt sensibili atunci când li se modificat prețul pentru produsele care au greutate variabilă (de exemplu, în funcție de dimensiune, varza sau peștele pot ajunge să coste mai mult sau mai puțin decât suma pe care ei sunt dispuși să o plătească). Food huburile sunt nevoite uneori să acopere diferența. Sau, dacă unele legume „arată îndoielnic”, le oferă altele gratuit. Colectarea feedbackului și motivele pentru care unii devin clienți fideli sau alții renunță sunt un alt capitol la care managerii food huburile spun că trebuie să lucreze pe viitor. 

9. Ce se întâmplă cu surplusul de alimente rămas și produsele care expiră?

De regulă, fac promoții cu o lună înainte ca produsele să expire. O soluție pentru a evita posibile pierderi e să aibă stocuri reduse în depozite, spune Bartiș. Cumpără doar cât urmează să vândă pe termen scurt. În felul ăsta, asigură prospețimea, nu rămân bani blocați în circuit și toată lumea e mulțumită.

Moraru spune că uneori le oferă ca bonus clienților. Legea îi obligă oricum să aibă un contract cu o companie care colectează resturi alimentare (care pot fi transformat ulterior în compost), astfel că tot ce rămâne în plus merge spre firme specializate. Pierderile, de regulă, sunt minime. Un sac de cartof rămas nevândut într-o lună nu afectează cifra de afaceri.

10. Sunt food huburile afaceri sustenabile?

Moraru și Bartiș cred că e încă devreme pentru concluzii. Anul acesta, cel mai mult au vândut într-o lună de aproximativ 46.000 de lei – Nod Verde în mai, când a participat la Street Food Festival, iar Roade și Merinde în august, datorită asocierii cu un producător de căpșuni. Anul trecut, cifra de afaceri a Nod Verde a fost de 100.000 de lei și deja s-a dublat anul acesta. În cei doi ani de la înființare, Roade și Merinde a atins 420.000 de lei. 

Cele două food huburi au nevoie de minumum 60.000 de lei pe lună ca să fie sustenabile, sumă pe care sunt încrezători că în doi ani o vor atinge.

---

Un proiect editorial despre transformarea satului românesc.